Aceștia au trăit pe când stăpânea Dioclețian împăratul (286-305) și, prinși că sunt creștini, în cetatea Pompeiapole, au fost aduși la judecată înaintea dregătorului Flavian. Și era Tarah bătrân cu vârsta, roman cu neamul și cu slujba de ostaș. Prov era din Tracia, iar Andronic din cetatea Efesului. Toți trei eu mărturisit credința lor în Domnul nostru Iisus Hristos și toți trei au fost dați la chinuri.

Au fost bătuți peste gură, li s-au zdrobit fălcile cu pietre, li s-au smuls dinții, au fost bătuți cu vergi peste pântece, pieptul le-a fost împuns cu țepușe îroșite în foc, dar ei au mărturisit pe Hristos cu și mai multă îndrăzneală.

Au fost supuși atunci la și mai grele chinuri; i-au tăvălit pe cărbuni aprinși, au fost spânzurați cu capul în jos, iar dedesubt, înăbușiți cu un fum greu și înecăcios; pe nări li s-au turnat oțet cu sare și muștar, le-au fost tăiate buzele, limba și urechile, le-au despicat capul de piele. Zadarnice s-au dovedit și aceste chinuri, Sfinții au rămas neclintiți în sfânta lor credință.

Deci, neputând ei să se mai miște de mulțimea chinurilor îndurate, s-a dat poruncă să fie aruncați la fiare, dar acestea nu s-au atins de trupurile însângerate ale Sfinților, așezându-se liniștite lângă ei. În cele din urmă, toți trei au fost tăiați bucăți cu sabia și așa și-au dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, primind cununa muceniciei.

Întru această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Cosma făcătorul de cântări, episcopul Maiumei, Aghiopolitul (†787)
        Acest Sfant a ramas orfan, fiind foarte tanar. Deci, din pricina saraciei, l-a luat pe el tatal Sfantului Ioan Damaschinul, in casa sa, ca sa-l creasca. Ca acesta, avand multa avere si marire lumeasca, a luat in casa sa un vestit dascal invatat si intelept, care si acesta se numea Cosma. Si i-a dat lui in seama pe fiul sau cel firesc Ioan, si pe Cosma, fiul sau cel de suflet. Iar acesta punand nevointa, asupra lor cu invatatura, in scurta vreme, i-a invatat pe ei tot mestesugului cartii, adica gramatica si filosofia, inca si nevoindu-se ei si cu astronomia, muzica si geometria, s-au aratat, prin aceasta, vrednici de toata cinstea. Iar cui ii este voia sa stie cat au fost de invatati, se vor incredinta din cartile pe care le-au scris.

Deci, venind ei in varsta intelegerii si invatand iscusinta intelepciunii, au lasat lumea si, ducandu-se la lavra Sfantului Sava, s-au facut monahi. Deci, fericitul Ioan a fost sfintit preot de Ioan, patriarhul Ierusalimului, iar fericitul Cosma, rugat fiind de tot soborul, a fost facut episcop de Maiuma si a stralucit in Biserica lui Hristos, ca o stea pe taria cerului. Ca, pornindu-se lupta impotriva sfintelor icoane, acest Cuvios a indemnat pe Sfantul Ioan Damaschin sa scrie catre drept-credinciosi cuvinte pentru cinstirea sfintelor icoane. Si a impodobit el insusi Biserica lui Dumnezeu cu foarte frumoase tropare si canoane. El a cinstiti cu cantari Invierea lui Lazar, Intrarea Domnului in Ierusalim, Cina cea de taina, Patimile cele de voie ale Domnului Hristos si alte praznice dumnezeiesti. Deci, fiind hirotonit episcop de Maiuma si bine povatuindu-si turma spre hrana cea mantuitoare, foarte batran fiind, a raposat cu pace in Domnul.

 

Întru aceeași zi, cuvânt despre milostenie al Sfântului Andrei, cel „nebun pentru Hristos”
        Intr-una din zile, fericitul Andrei, umbland prin cetate, a venit aproape de casele desfranatelor, iar una din ele l-a prins pe el de haina. Atunci au venit si celelalte desfranate si, stand imprejurul lui Andrei, il batjocoreau. Iar el nu raspundea nimic, fara numai isi tinea narile cu mana si scuipa. Iar ele l-au intrebat: „Pentru ce, tinandu-ti narile, scuipi asa?” Iar fericitul le-a zis: „Vad pe demonul desfranarii, care va stapaneste, ca este imbracat intr-o haina cu rau miros si nu-l pot suferi.” Dar ele, dezbracand haina dupa el, i-au dat o rogojina pe deasupra si l-au izgonit. Iar unii din cei iubitori de Hristos ii dadea lui si bani. Si oricati ii dadeau lui, el primea, iar unde vedea adunare de saraci, acolo mergea si joc cu argintul facea. Iar saracii ca pe un nebun il imbranceau pe el, si luau banii. Iar el usor lovindu-i cu palma, ca si cum i-ar certa, aruncand argintii toti, indata fugea de la dansii. Iar saracii, luand argintii, ii imparteau intre ei. Si jocul acesta il facea fericitul Andrei, ca nearatata sa fie milostenia lui.

Cuvânt al Preacuviosului părintelui nostru Efrem Sirul, despre cum se cuvine creștinilor a viețui
        Priviti, fratii mei iubiti, cum se intoarce omul la cele lepadate si cugeta iarasi si face lucrurile paganilor. Tot cela ce cugeta cele trupesti si risipeste ca si cand nu ar astepta sa dea seama lui Dumnezeu in ziua judecatii, oare nu s-a fezbracat el de Hristos? Ca zice Domnul, cu dumnezeiasca Sa gura, ca si pentru un cuvant desert vor sa dea seama oamenii in ziua judecatii, apoi faptele care in ce fel vor fi judecate?

O, ce drac rau. O, uratorul de bine si uratorul de oameni duh necurat. Cum impiedica si cum ademeneste el pe fiecare. Stapanul striga prin Prooroci si prin Apostoli si prin sfintele Evanghelii din multime, putini iau aminte. Diavolul cheama prin alaute si prin hore si prin cantecele dracesti si multimea se aduna. Iubitorul de oameni, Dumnezeu cheama pe toti si zice: „Veniti la mine toti!” Si nu este nimeni sa-L asculte, nici sa se sarguiasca. Hulitorul de oameni, diavolul, pe multi indeamna si acestia la el alearga. Daca undeva s-ar propovadui ajunare sau priveghere, se sperie toti si se tanguiesc si se fac ca niste mori. Iar daca s-ar vesti candva pranzuri, cine sau alaute, sau cantece dracesti, toti se fac veseli, binevoitori si treji si unii pe altii se cheama si se striga si impreuna alearga pe drumul cel rau si se nevoiesc cu nevointa cea vrednica de jale. Nu insa cu cinste cum se cuvine crestinilor, ci ca niste pagani. Nu ca niste robi ai lui Dumnezeu, ci ca niste apucati. Si de multe ori, toata ziua se ostenesc pentru pantecele lor si toata noaptea petrec fara de somn, spre pierzarea sufletului lor, jucand si batjocorindu-se si nimic altceva castigand din osteneala si din priveghere, fara numai vaiul, precum a zis Domnul.

Luati aminte cu dinadinsul la cele scrise si nu le defaimati, ca vai celor ce ocarasc dumnezeiestile Scripturi. Ca multi cuvantatori deserti sunt, amagindu-se cu mintea, care cand aud de chinurile judecatii zic razand, mangaindu-se: „Oare sunt eu mai bun decat toata lumea? Unde va merge toata lumea, acolo voi merge si eu. Afara de toata lumea, ce are sa mi se intample mie? Sa ma indulcesc deocamdata si eu, ca toata lumea de bunatatile lumii acesteia.”

Apoi, dupa ce s-a implinit hotarul vietii acesteia, se trimite vestitorul mortii, zicandu-ne: „S-a implinit calea ta in viata aceasta, vino de acum intr-o alta lume, vino la insusi locul tau!” Apoi, lasi lucrurile vietii celei veselitoare, cu care ti se parea ca vesnic te vei desfata, si te duci, fiind tras de demoni, la locul de osanda. Si, vazandu-si locul omul se va cutremura si isi va bate fata sa cu palemele, si, cautand imprejur incoace si incolo va vrea sa fuga si nu-i va fi lui cu putinta sa fuga, ca va fi tinut cu nadejde, legat de cei ce il vor duce pe dansul. Atunci ii vor zice lui demonii cei ce il tin: „Ce te temi, vrednicule de jale? Ce te tulburi, ce te intristezi, ce te inficosezi, ticalosule? Ce te cutremuri, netrebnicule? Tu ti-ai gatit tie locul acesta; secera acum ce ai semanat. Ai auzit de infricosata osanda si, razand asa, ziceai: Unde va fi lumea toata, acolo voi fi si eu. Acum, pentru ce te cutremuri. Nu esti singur. Acolo unde este toata lumea, acolo esti si tu. N-ai auzit pe Stapanul, zicand: Toata lumea intru cel rau zace? Ci, defaimand ziceai: Unde va fi toata lumea, acolo si eu. Vrednicule de jale si ticalosule pentru ce cand ziceai acestea nu te gandeai la tine? Acum, lumea toata poate sa-ti ajute tie? Oare pentru toata lumea vei da tu raspuns Judecatorului? Au nu numai pentru singur sufletul tau? Iata acum, precum ziceai, unde este toata lumea, acolo esti si tu.”

Si, intrand in locul cel de osanda, nevrand si cumplit chinuindu-se, va incepe sa ridice jalnice glasuri si sa roage pe cei ce vor sta inaintea judecatii, ca sa dobandeasca macar putina rasuflare. Si ii vor raspunde lui: „Ce strigi, ticalosule? Au doar tu esti mai bun decat toata lumea? Unde este toata lumea, acolo esti si tu, precum ai zis”. Si atunci, suspinand din adancul inimii, va zice: „Si ce-mi foloseste mie toata lumea? Vai mie, ca m-am amagit si m-am batjocorit. Dreapta este judecata lui Dumnezeu. Acum am cunoscut, ticalosul, ca ceea ce seamana omul, aceea va si secera. Si ce sarcina va lega, aceea va si purta. Vai mie, ca am auzit si nu primeam. Pe cati vedeam nevoindu-se, priveghind si ajungand, pe toti ii ocaram si-i osandeam. Pe cati ii vedeam plangand si tanguindu-se, radeam de ei. Vai mie, ca mai de folos imi era mie o suta de ani sa plang acolo si sa ma tanguiesc si pamant sa mananc si sa nu vin in locul acesta de chin. Cine-mi va da mie vreme de pocainta, macar de trei zile ale veacului aceluia, pe care l-am cheltuit in lenevire, eu vrednicul de jale si ticalosul? Insa acum targul si soborul s-au risipit si nu mai am folos din pocainta…

Vedeti, fratilor, sa nu se afle cineva fara de roada. Cela ce seamana in trupul sau indulcirea lumii acesteia, desfatari, cine si pranzuri, din trup va secera stricaciune. Iar cel ce seamana in duh rugaciune, ajunare si priveghere, din duh va secera viata vesnica. Luati seama si vedeti ca nicidecum nu se lauda cel ce se desfateaza, nici cei ce rad, nici cei ce joaca, ca acestea paganii le fac. Iar in partea crestinilor, legea este in acest fel: fericiți cei săraci cu duhul, fericiți cei ce plâng, fericiți cei milostivi, fericiți cei izgoniți, fericiți cei curați cu inima, fericiți cei vorbiți de rău, fericiți cei ce se înfrânează, fericiți cei ce au păzit Botezul curat, fericiți cei ce pentru Hristos s-au lepădat de lumea aceasta, fericite sunt trupurile feciorelnicilor, fericiți cei ce au femei ca și când n-ar avea, fericiți cei ce priveghează și se roagă, fericiți cei ce văd mai înainte pe Cel ce va să vie să judece vii și morții și-și pregătesc răspunsul, fericiți cei ce lăcrimeaza în rugăciune și în cântarea de psalmi. Acestea sunt ale dumnezeieștii Scripturi a drept-credincioșilor.

Și, oare, care Scriptură fericește pe cei ce cântă din fluier, sau în alăută, sau râd, sau pe cei ce se desfătează, sau pe cei ce se îmbată, sau pe cei ce se înverșunează și joacă, sau pe cei ce iubesc lumea aceasta? Stăpânul nostru nu ne-a învățat acestea, ci, mai vârtos, le-a și osândit, zicând: „Vai vouă care râdeți acum și vă desfătați, că veți plânge și vă veți tângui!”

Deci, veniți ca, lăsând calea cea largă, care duce la pierzare, să nu osândim puțină vreme, ca sa împărățim în vecii cei nesfârșiți și să dobândim bunătățile cele nestricăcioase pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului păcătos nu s-au suit. Fugi de mândrie, o, omule, deși ești bogat, ca nu cumva să ai pe Dumnezeu împotriva ta, și iubește smerita cugetare, deși ești mare, ca să te înalți în ziua judecății, că vai celui trufaș, că acela, când va intra în mormânt, atunci se învață cine este. Vai lacomului, că bogăția trece, vai necredinciosului, că în vreme ce toți se luminează, el singur atunci se întunecă. Vai, celui fără de lege, că se duce la Judecător aspru și drept. Vai trândavului, că va căuta vremea pe care rău a cheltuit-o și nu o va afla. Vai ocărâtorului și împreună cu el, bețivului, că se rânduiesc cu ucigașii și cu desfrânații se pedepsesc. Vai celui ce se desfătează în această puțină vreme ca, precum un vițel spre junghiere, așa se îngrașă.

Dar fericit este cel ce călătorește pe calea cea strâmtă, că purtător de cunună va intra in cer. Fericit cel ce multora le face bine, că va afla ajutători mulți, când va fi judecat. Fericit cela ce se sârguiește către viața ce va să fie, că acestea de aici, trag spre stricăciune și moarte. Fericit este cela ce risipește cele rele, adică pe acelea ce le-a adunat rău, că va sta curat înaintea judecătorului. Fericit este cel ce spre toate se silește pe sine, că silitorii răpesc Împărăția lui Dumnezeu.

Deci, să ne silim acum și noi spre tot lucrul bun. Să ne îndemnăm și să ne zidim unii pe alții, precum și faceți. Totdeauna vorbirea noastră să fie despre judecată si despre darea răspunsului nostru. Ori ce lucru faceți, fie de umblați pe cale, fie de ședeți la prânzuri sau în paturile voastre, ori altceva de faceți, totdeauna îngrijiți-vă de judecată, și de venirea dreptului Judecător și vă aduceți aminte, în inimile voastre, și ziceți unii către alții: „Oare în ce fel este întunericul cel mai dinafară? Oare în ce fel este focul cel nestins și viermele cel neadormit? Oare în ce fel sunt scrâșnirile dinților? „Acestea vorbiți-le unii cu alții, noaptea și ziua. Să ne nevoim fraților, până avem vreme. Să cumpătăm desfătarea cea de aici, ca acolo să câștigăm desfătarea Raiului. Să plângem aici puțin, ca acolo sa râdem. Să flămânzim aici, ca să ne săturam acolo. Să învățăm a ne lipsi de toate acestea vremelnice de aici, ca să ne îndulcim acolo de bunătățile cele adevărate. Pe calea cea strâmtă și necăpită să călătorim aici, ca acolo pe calea cea lată și desfătată să umblăm. Și iarăși zic: „Vedeți să nu ne împiedice pe noi viața aceasta și să ne batjocorească și goi și netrebnici să ne trimită pe noi în veacul acela. Că înșelăciunea lumii acesteia pe mulți i-a împiedicat, pe mulți i-a pierdut pe mulți i-a batjocorit, pe mulți i-a orbit”.

Iar noi, fraților, să luăm aminte la noi înșine și să ascultăm pe Domnul, care zice: Veniți după Mine! Deci, de toate să ne despărțim, și Lui să-I urmăm. Să potolim toată bucuria lumii acesteia, că batjocorește pe cei ce o iubesc pe dânsa.  Iar noi să ne sârguim a dobândi viața cea veșnică, dănțuirea cea cu îngerii, petrecerea cea cu Hristos. Căruia se cuvine slava în vecii vecilor! Amin.

 

 

.