Aceasta s-a născut în satul Epivat din Tracia, nu departe de Constantinopol, și a trăit pe vremea despărțirii Bisericii de la Roma de Biserica sobornicească ortodoxă (1054). A fost crescută de parinții ei în teama de Dumnezeu și în deprinderea faptelor bune creștinești, dar mai cu osebire în deprinderea rugăciunii, a postului și a milosteniei. Nu odată s-a dezbrăcat de hainele sale cele bune și le-a dat săracilor, îmbrăcând hainele proaste ale acelora, ceea ce i-a adus mustrarea și uneori bătaie din partea părintilor. Dar fecioara a arătat hotărâre în folosirea averii sale și după moartea părinților ei. Ca una ce nutrea dorința de a se retrage din lume și de a trăi în singurătate, aproape de Domnul, auzind odată, la biserică, cuvintele Evangheliei: „Oricine voiește să vină dupa Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34) Sfânta a înțeles că, pentru ea, a venit vremea să lase toate și să urmeze pe Mântuitorul. Moștenind o mare avere de la părinți, împreună cu fratele ei Eftimie, care avea să fie mai târziu episcop la Madița, tânăra Parascheva și-a dăruit săracilor partea ei de moștenire și s-a retras la o mănăstire de fecioare lângă Constantinopol, ducând o viață aspră, la anii tinereții ei, după rânduiala monahilor.

Că, aprinzându-se de dumnezeiasca dorire, cine va putea spune izvorul lacrimilor și suspinurile ei cele multe și neîncetate, neavând altă grijă decât întâmpinarea Mirelui, zicând: „Pe Tine, Mirele meu, Te caut.” Că se sârguia vrăjmașul să o ducă la deznădejde, înfricoșând-o prin năluciri și arătări. Dar a biruit pe diavolul, precum David pe Goliat, ferindu-și sufletul și trupul de păcat și de necurăție și făcându-se mireasa iubită a lui Hristos.

Deci, a venit îngerul Domnului și i-a zis: „Să lași pustiul și să te întorci în patria ta, că acolo ți se cuvine să-ți dai trupul pământului.” Și, înțelegând Cuvioasa că porunca este de la Dumnezeu și că viata ei este scurtă, a lăsat fără voie pustiul si, venind în împărăteasca cetate, a intrat în Biserica cea prea frumoasă, în Sfânta Sofia și în biserica Vlahernii, a Născătoarei de Dumnezeu, și a dat laudă lui Dumnezeu, că i-a ajutat să-L slujească cu credința, și a plecat, apoi, la Ierusalim să se închine Sfintelor Locuri ale Patimilor Domnului. Deci, ajungând la ținta călătoriei sale pe pământ și văzând, cu mare mulțumire sufletească, acele sfinte locuri călcate de picioarele Mântuitorului, a zburat ca o pasăre prin pustia Iordanului și, aflând o mănăstire de fecioare, a intrat într-însa și cânta necontenit laude lui Dumnezeu, vărsând râuri de lacrimi, că o stăpânea o nesfârșită dragoste de Mirele Hristos și i se dăruise cea mai înaltă bunătate pustnicească, smerita cugetare. Deci, așa nevoindu-se a ajuns până la 25 de ani. Cuvioasa Parascheva s-a întors în patria sa, la Epivat. Și, petrecând acolo încă doi ani, rugându-se pentru sine și pentru toată lumea, și-a dat obștescul sfârșit în mâinile preaiubitului ei Mire, Hristos cel viu, iar trupul ei a fost îngropat lângă biserică.

Și, trecând vreme de mulți ani, Dumnezeu a descoperit moaștele ei, prin vedenii, și le-a proslăvit cu faceri de minuni. Că bolnavii și îndrăciții dobândeau tămăduire, atingându-se de sfintele ei moaște. Deci, moaștele Sfintei au fost luate de împăratul Asan al romanilor și bulgarilor și au fost așezate, mai întâi, la Târnovo, au fost strămutate, apoi, la Belgrad pe vremea sultanului Selim al II-lea, și, în sfârșit, au fost aduse la Constantinopol, la biserica patriarhiei. Aceste moaște, mai pe urmă, măria sa Vasile voievod le-a adus din Constantinopol la Moldova, în orașul Iași, la mănăstirea Sfinților Trei Ierarhi, la 14 octombrie, în anul 1641 de la Hristos, și au fost așezate în minunata lui ctitorie. Dimitrie Cantemir, luminatul domn al Molodovei, descrie astfel aducerea acestor sfinte moaște la Iași: „Sultanul Murad al IV-lea a dat voie Domnului Moldovei, Vasile, să strămute sfintele moaște din biserica patriarhicească a Constantinopolei și le-a câștigat acestora pentru cele înalte și multe binefaceri și slujbe făcute Bisericii celei mari, că a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaște. Iar toată strămutarea este zugrăvită pe peretele de miază-zi al Bisericii Trei Ierarhi.”

Astăzi, moaștele Sfintei Parascheva se află în biserica sfintei Mitropolii din Iași. Cu ale ei sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

.
Întru această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Nazarie, Protasie, Ghervasie și Chelsie
.
        Dintre acești Mucenici, Sfintii Ghervasie si Protasie erau frați și, după mărturisirea Sfântului Ambrozie, sunt cei dintâi Mucenici ai Bisericii din Milano. Eu au pătimit în zilele lui Nero (54-68), după sfârșitul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Despre Sfântul Nazarie se știe că era de bun neam din Roma și că pe părinții lui i-a povățuit la credință Sfântul Apostol Petru însuși, iar el a fost botezat de Sfântul Lin, episcopul Romei, la 20 de ani. Aprins de râvnă pentru mântuirea sufletelor, a părăsit cetatea sa, Roma și a propovăduit în mai multe locuri din Italia, ca un vrednic urmaș al Apostolilor. Ajungând la Milano, păgânii l-au prins, împreună cu un tânăr, Chelsie, care-l însoțea ca ajutor în călătoriile sale, și amândoi au fost aruncați în temniță. Acolo au întâlnit pe Sfinții Ghervasie și Protasie și au fost osândiți toți patru la tăierea capului.

 

 Întru aceeași zi, cuvânt al Sfântului Antioh, despre așteptarea viitoarelor bunătăți

Așteptarea bunătăților viitoare este în lupta cu bunătățile cele de acum. Pentru viața ce va să fie, toată viața, aceasta trece ca o umbră și ca o pânză de păianjen și, pentru nădejdea și bucuria cea așteptată, oamenii se sârguiesc a viețui acolo unde-și au nădejdea, căci cei a căror dorire este în ceruri, aceia, au trebuință de ieșirea lor din trup, înainte de a trece la veșnicile și viitoarele bunătăți, pe care mintea omenească nu poate să le ajungă. Pentru aceea, cu toată paza să ne păzim inima noastră, așteptând să ne veselim în casa stăpânului Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce a sărăcit pentru noi și patimi în locul nostru a luat ca să ne facă pe noi părtași Împărăției Lui și de slava Lui, cea viitoare, să ne îndestulăm. Pe El iubindu-L, vom intra în locașul cel gătit drepților și vom vedea lumina cea neînserată și ne vom bucura cu bucurie negrăită, unde este Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Că de aceasta, și Pavel scriind romanilor zice: „Vă îndemn deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească. Și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit. (Rom. 12, 1-2) Și iarăși a zis: „Nouă ne-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Sfânt, că Duhul toate le cearcă și adâncurile lui Dumnezeu. Că cine din oameni știe cele ce sunt în om? Așa și tainele lui Dumnezeu nimeni nu le cunoaște, fără numai Duhul lui Dumnezeu.” Și iarăși: „Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu și nu se va atinge de ele osânda, că chiar de sunt în lumea aceasta, nădejdea lor este plină de nemurire.” Puțin fiind pedepsiți aici, mari bunătăți vor primi acolo. Că Dumnezeu i-a încercat pe ei aici, și i-a aflat vrednici de El. Ca pe niște jertfe întregi i-a primit pe ei și în ziua cercetării le va străluci soarele. Că de aceasta a zis David: „Seara se va sălășlui, lui plângere, iar dimineața, bucuria” (Ps. 29, 5) Iar Apostolul: „Iar dacă ați înviat cu Hristos, cele de sus căutați, unde este Hristos, șezând de-a dreapta Tatălui, cele de sus căutați, iar nu cele de pe pământ.” Și iarăși: „Izbăviți fiind de păcat, robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveți rodul vostru spre sfințenie, iar sfârșitul, viața veșnică.” (Rom. 6, 22). Și Domnul a zis: „Să fie mijloacele voastre încinse și făcliile voastre aprinse. Și voi fiți asemenea oamenilor care așteaptă pe Stăpânul lor, când se va întoarce de la nuntă, că, venind și bătând, îndată să-i deschidă. Fericite sunt slugile acelea pe care, venind stăpânul le va afla veghind. Adevărat zic vouă că se va încinge și le va pune la masă, și, apropiindu-se, le va sluji”. (Luca 12, 35) Dumnezeului nostru, slavă!

 
 Întru aceeași zi, cuvânt al aceluiași Antioh, despre lăcomie

Zis-a Domnul: „Nimeni nu poate sluji la doi domni, că ori de unul nu va griji, iar de altul se va ține, sau pe unul va urâ și pe celălalt îl va iubi, nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona”, adică bogăției și a vă slobozi de păcat, ca să vă faceți robi ai dreptății. De va trece bogația alături, nu vă lipiți inima de ea. Că amar este păcătosului celui ce umblă pe două căi. De vreme ce, după Lege, de va fi o parte stricată și o parte curată, apoi necurat este tot. Asemenea și lacomul nu are sațiu, măcar de are multe averi. Când multe câștigă, iarăși mai multe poftește și niciodată nu încetează din această deșartă poftire.
Unul ca acesta nu așteaptă sfârșitul vieții, nici nu știe că este ca un străin în această viață. Drept aceea, și el, cu cei fără de lege, se va rândui. Că este părtaș bogatului căruia i-a rodit țarina. Și, bine zic cărțile de unii ca aceștia: „Că, precum iadul și pierzarea nu se satură, asemenea și ochii omului nesățioși sunt.” Iar Apostolul, vrând să tămăduiască o boală ca aceasta a lăcomiei, îi cheamă pe bogați, zicându-le: „Veniți acum, voi, bogaților, plângeți și vă tânguiți de necazurile care vor să vină asupra voastră. Bogăția voastră a putrezit și hainele voastre le-au mâncat moliile” (Iacob 5, 1-2). Iar David, pentru unii ca aceștia, zice: „Ca un chip trece omul, dar în zadar se tulbură. Strânge comori și nu știe cui le adună pe ele (Ps. 38, 9-10). Că de-a pururea adună, și după aceea, alții le află și aceia toți ucenici ai diavolului se fac, că în stricăciune și în pierzare au căzut. Și Apostolul, iar îi învață, zicând: „Fugiți de lăcomie, care este a doua slujire la idoli, pentru care vine mânia peste fiii neascultători.”

Deci, bine este a nu se griji de nebuna laudă ce vine din bogăție, ci a dori slava cea din Evanghelia lui Dumnezeu. Că cel ce-și eliberează gândul de lăcomie poate să vadă meșteșugirile vrăjmașului. Că s-a zis și în Proverbe: „Nu ajută celor fără de minte bogăția, iar dreptatea izbăvește de la moarte. Că mai bun este lor numele cel bun, decât bogăția cea multă. Și pe cel ce vinde grâul scump îl blesteamă poporul, iar peste capul celui ce dăruiește stă binecuvântarea. Că, cel ce nădăjduiește în bogăție, degrabă va cădea, iar cel ce sprijinește pe cei nevoiași, acela va înflori.” Iar Domnul a zis despre cel ce voia să-și strice jitnițele sale și mai mari să le zidească: „Nebunule, întru această noapte îngerii vor să-ți ceară sufletul de la tine, deci cele ce ai gătit ale cui vor fi?”

Așa este cu tot omul cel ce adună mult, iar în Dumnezeu nu se îmbogățește, va pieri.

Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.

 

 

 

 

.