Fericiții Terentie și Neolila erau soți creștini de pe vremea marilor prigoane și au avut șapte fii, pe care i-au crescut în dreapta credință. Și, trăind ei în aceeași casă, se închinau și slujeau lui Dumnezeu într-ascuns. Pârâți însă și duși la judecată, ei au mărturisit pe Hristos Dumnezeu adevărat și au defăimat pe idoli. Drept aceea ostașii îi spânzurară pe lemn, strujindu-i fără milă, apoi, stropindu-le cu oțet rănile lor, îi ardeau cu foc. Dar Sfinții se rugau lui Dumnezeu în tăcere, îndemnându-se unul pe altul la mucenicie. Și n-a trecut Dumnezeu cu vederea rugăciunile lor, că îngeri nevăzuți, slobozindu-i pe ei din legături, le dădeau tămăduiri, iar păgânii se mirau foarte de tăria lor. I-au legat apoi pe o roată și-i băteau, încât se părea că-i omoară cu adevărat, iar ei nu pătimeau nici o durere. I-au dat, de asemenea, fiarelor spre mâncare, dar, fiarele și-au schimbat cruzimea în blândețe de oaie, la porunca lui Dumnezeu. Deci, văzând păgânii că nu se ating de ei chinurile, li s-au tăiat tuturor capetele, primind astfel cununa muceniciei pentru Hristos.

Întru această zi, Preacuviosul Părintele nostru Ştefan Savaitul (†794)

Acest cuvios, din vârsta tânără dorind, s-a făcut monah în anul 790, venind la lavra marelui Sava. Și, fiind primit de sfinții părinți ce locuiau în lavră, a fost învățat de ei frica de Dumnezeu și toată fapta bună și lucrarea pustnicească. Deci, fericitul acesta a rămas neîmpărtășit de dulcețile lumii, că s-a făcut monah foarte tânăr. Iar după ce a sporit cu vârsta, cea după Dumnezeu, și a strălucit cu ascultarea și cu liniștea, atunci s-a învrednicit și de darul arhieriei. Și nu numai darul acesta, ci și preaslăvitul dar al săvârșirilor de minuni a luat de la Dumnezeu, după ce, mai întâi, a omorât patimile sufletului și ale trupului cu înfrânarea, cu osteneala sihăstriei și cu dumnezeiasca cugetare. Și a ajuns, după aceea, la vârsta nepătimirii, când a vindecat prin rugăciunea lui pe o fecioară îndrăcită și a dat-o sănătoasă tatălui ei. Și, aflându-se mereu în pustie, îmblânzea fiarele cele sălbatice. Și cerbilor, celor ce veneau la dânsul, le da hrană cu mâinile sale. Iar oarecând, însetat fiind ucenicul lui, lovind pământul cu toiagul său, a scos apă și l-a adăpat, și alte semne și minuni a făcut.

Deci, era simplu din fire, dulce la vorbă și cu cugetul curat. Și așa a strălucit acesta pretutindeni, ca un soare, cu nevoința și cu minunile și pilda făcându-se prin faptele sale bune uncenicilor săi, cu pace s-a mutat către Domnul.

Întru această zi, cuvânt despre un negustor,
iubitor de Hristos, căruia diavolul i-a făcut mare necaz,
nesuferind milostenia lui

Ne spunea nouă unul din Părinți un lucru minunat și plin de folos, despre un negustor oarecare, binecredincios și milostiv, care împărțea la săraci toate foloasele câte i le da Dumnezeu. Iar odată, după obicei, ducându-se în negustorie, a găzduit la o casă de oaspeți, pentru odihnă. Și un oarecare sărac îl ruga pe el și cerea de la dânsul milostenie. Iar iubitorul de Hristos negustor zicea săracului: „Iată, frate, precum mă vezi, sunt pe cale și însoțitorii înaintea mea s-au dus și n-am ceva la mine să-ți dau. Ci te roagă lui Dumnezeu pentru mine și, când mă voi întoarce, îți voi da ție cele trebuincioase.” Zisu-i-a săracul: „Dar cum voi putea eu să știu venirea ta?” Iar negustorul i-a arătat o scândură mică, ce se afla acolo și i-a zis: „În cutare zi să mă aștepți pe mine și, de nu mă vei afla atunci, sub această scândurică, ce-mi va da mie Dumnezeu îți voi pune, iar tu să iei ceea ce vei afla și te roagă lui Dumnezeu pentru mine.”

Deci, zăbovind negustorul, a venit săracul acela la vremea cea hotărâtă și, ridicând scândurica, a aflat o comoară de aur de mult preț ascunsă. Și a așteptat până a venit noaptea și a luat-o toată și s-a îmbogățit. Și și-a cumpărat palate de mult preț și robi și roabe, sate și vii, boi și cămile, cai și catâri și toate câte sunt de nevoie la un bogat. și și-a luat femeie din oameni mari și a început a viețui cu slavă, având multe slugi. Iar după multă vreme, a venit acel binecredincios negustor și, fiind la acel loc, și-a adus aminte de săracul acela și, luând aur în mână, a voit să-l pună sub scândura aceea, precum făgăduise săracului, dar l-a lovit pe el un duh viclean și au căzut peste dânsul niște răni rele, de la cap până în picioare, ca și la fericitul Iov. Și, dintr-o boală ca aceasta, a petrecut vreme nu puțină și, căutând tămăduire, și-a dat toată averea sa la doctori, încât nimic nu i-a mai rămas pentru el. Și, ca oricare din săraci, cerea milostenie. Deci, a venit și la casa bogatului celui ce fusese mai înainte sărac, la acela care, după sfatul negustorului, aflase, sub scândură, comoara și se îmbogățise. Iar acela, primindu-l pe el ca pe un sărac, a poruncit să-l hrănească.

Și, după aceasta, l-a întrebat: „Cum și de unde ți s-a întâmplat ție durerea acelei boli cumplite?” Iar el, pe rând, i-a spus lui toate. Și a cunoscut bogatul că pentru aceasta i-a dat Dumnezeu lui atâta bogăție. Și i-a zis: „Tu ești, dar, cutare negustor?” A răspuns săracul: „Eu sunt.” Și i-a zis bogatul: „Acestea toate care le vezi, pentru tine mi le-a dăruit Dumnezeu, că sub scândura aceea am aflat bogăția aceasta.” Deci, și acesta cunoscându-l, i-a zis: „Și mie, pentru tine, mi-a adus diavolul boala aceasta.” Apoi, a zis bogatul: „Dacă pentru mine ți s-a întâmplat această boală grea, viu este Domnul, că nu vei ieși din casa mea și de la masa mea nu te vei despărți, ci te voi odihni pe tine, întru toate zilele vieții mele.” Și l-a primit pe el în casa sa. Și nu puțin se îngrijea de dânsul. Și a început a-i aduce doctori, care aveau meșteșugul tămăduirii. Însă, multă vreme, nu l-a putut tămădui de neputința aceea.

Apoi, mai pe urmă decât toți, a venit un doctor care zicea: „Cu nimic nu se poate tămădui patima aceasta, fără numai dacă cineva își va junghia pe pruncul întâi născut al său și cu sângele lui îi va unge trupul de la cap până la picioare, și îndată bolnavul va fi sănătos.” Deci, bogatul, auzind aceasta, a pus la inima sa. Și, având el un prunc întâi născut, a gândit să-și junghie pruncul, pentru sănătatea bolnavului, că se îngrijea de sănătatea lui. Și, pentru multa dragoste, de aproapele său, căuta vreme priicioasă ca să-si junghie, cu durere, pruncul. Deci, a aflat ceas, când femeia lui s-a dus să se spele. Și, văzându-și pruncul său pe pat, dormind acoperit, luându-l pe el degrabă, l-a junghiat și i-a scurs sângele lui într-un lighean mic și iarăși a pus la loc pe prunc mort și l-a acoperit pe el. Și, luând pe omul cel bolnav la un loc ascuns și dezbrăcându-l l-a lăsat pe el gol. Și, luând sângele pruncului, i-a uns aceluia tot trupul, de la cap până la picioare, și, îndată, s-a făcut sănătos omul, precum a fost mai întâi. Însă această minune a făcut-o Dumnezeu pentru credința omului aceluia și pentru dragostea lui cea spre săraci și spre Dumnezeu. Deci, venind maica pruncului a intrat la prunc ca să-l alăpteze. Și, când a descoperit fața pruncului, a început pruncușorul, după obicei, a plânge. Și auzind, tatăl său a alergat la prunc înspăimântat, și văzând viu pe pruncul său, pe care-l junghiase, pentru tămăduirea bolnavului, a mulțumit cu lacrimi și a proslăvit pe Dumnezeu, cel ce face niște minuni ca acestea, că și pe cel bolnav l-a tămăduit și pe cel mort l-a înviat. Iar aceasta a făcut-o Dumnezeu pentru credința amândoura și pentru mila și dragostea Lui. Căruia se cuvine slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

Întru această zi, învăţătură a Sfântului Efrem, despre aducerea aminte de moarte

Frate, așteaptă în fiecare zi ieșirea ta și te gătește către călătoria aceea. Că, în ceasul întru care nu te aștepți, înfricoșătoarea poruncă va veni și, vai aceluia ce se va afla nepregătit. Iar de ești tânăr, de multe ori, vrășmașul îți pune în gând, zicând: „Ești încă tânăr, îndulcește-te de dulcețile vieții și la bătrânețe te vei pocăi. Că știi pe mulți îndulcindu-se și de dulcețile acestea de aici și, la urmă pocăindu-se, dobândesc și bunătățile cerești. Și tu ce voiești să-ți chinuiești trupul încă din tinerețe? Vezi, nu cumva și în boală să cazi.” Dar tu, stând împortivă, zi vrășmașului: „O, prigonitorule al sufletelor și luptătorule, încetează să-mi pui în gând unele ca acestea. Dar dacă mă va apuca moartea la tinerețe și nu voi ajunge la bătrânețe, ce voi răspunde înaintea judecății lui Hristos? Că văd pe mulți tineri murind și bătrâni îndelung trăind, că hotarul morții, nu-i așezat la cunoștința oamenilor. Deci, dacă voi fi luat, pot eu zice atunci Judecătorului: „Am fost luat fiind tânăr, ci slobozește-mă, ca să mă pocăiesc?” Nicidecum. Ci, într-alt chip, văd cum Domnul, slăvește pe cei ce Îi slujesc Lui din tinerețe până la bătrânețe. C-a zis către Ieremia Proorocul: „Adusu-Mi-am aminte de mila tinerețelor tale și de dragostea faptelor tale.” Tu urmează calea lui Israil. Iar pe cel ce a urmat din tinerețe până la bătrânețe gândul înșelăciunii, Proorocul l-a mustrat, zicând: „Tânăr și tu fiind, învechitule în zile rele, acum te-au ajuns păcatele tale, care le-ai făcut mai înainte.” Pentru aceasta și Duhul Sfânt fericește pe cel ce ridică din tinerețe jugul lui Hristos, zicând: „Bine este bărbatului când va ridica jugul din tinerețele lui.” Deci, depărteaza-te, de la mine, iubitorule de fărădelege și viclean sfătuitor. Domnul Dumnezeu să strice măiestriile tale, iar pe mine, din vrășmășiile tale să mă scoată, cu a Sa putere și dar.

Deci, iubitorule, să ai în minte pururea ziua sfârșitului tău, când vei zăcea pe rogojina ta, gata să mori. Vai, vai, ce fel de frică și de cutremur cuprinde pe suflet întru acel ceas! Și, mai vârtos, dacă își va cerceta cugetul de a făcut, sau nu, vreun bine în viața aceasta. Adică, dacă a răbdat vreun necaz și ocară pentru Domnul și cele plăcute înaintea Lui a făcut. Atunci, cu bucurie multă se suie în ceruri, de Sfinții îngeri fiind povățuit. Că precum cel ce se ostenește a lucra toată ziua, și așteaptă ceasul al doisprezecelea ca, după osteneală, să primească plata sa, și apoi, să se odihnească, așa și sufletele drepților așteaptă ziua aceea. Iar sufletele păcătoșilor se cuprind de multă frică și cutremur în acel ceas. Că, precum un osândit, fiind prins de ostași și dus la judecată, se teme și se clatină în toate părțile, socotind chinurile pe care le va pătimi, așa și sufletele osândiților tremură cumplit, în ceasul acela, privind la nesfârșita muncă a veșnicului foc și la celelalte chinuri nesfârșite și netrecute. Chiar de ar zice către cei ce-l silesc să meargă: „Lăsați-mă puțin să mă pocăiesc”, nu are cine să-l audă, ci mai vârtos îi răspunde lui: Când aveai vreme nu te-ai pocăit, acum făgăduiești a te pocăi? Când îți era cu putință nu te-ai nevoit, acum vrei a te nevoi, după ce s-au închis toate ușile și a trecut vremea nevoinței? Nu ai auzit pe Domnul zicând: Privegheați că nu știți ziua, nici ceasul?

Acestea și altele ca acestea știind, iubitule, nevoiește-te, până mai ai vreme, și făclia sufletului tău o păzește nestinsă pururea, cu lucrarea faptelor bune. Ca, venind Mirele și gata aflându-te, să intri împreună cu Dânsul în cămara cerească, împreună cu celelalte suflete ale fecioarelor celor ce cu vrednicie au viețuit pentru El. Căruia se cuvine slava în veci! Amin.

 

 

 

 

.