Sfântul Dionisie s-a născut în Atena și făcea parte dintre bărbații de frunte ai Areopagului, adică din sfatul înțelepților cetății. Din copilărie, Dionisie deprinsese învățătura înțelepciunii grecești și, dorind să o știe mai desăvârșit, s-a dus și în părtile Egiptului. Întorcându-se la Atena, Sfântul s-a căsătorit și, fiind de bun neam, la 25 de ani ocârmuia cetatea și poporul, cu pricepere și cu cinste. Căci, cu toate că era cucerită de romani, Atena era socotită încă Tronul filosofiei, al vorbirii și al artelor frumoase.

Când Sfântul Apostol Pavel a mers la Atena, pe la anul 51 de la Nașterea Domnului, propovăduind pe Hristos Cel răstignit și înviat, înaintea celor mai mari, în mujlocul Areopagului, pe vremea împărăției lui Claudiu Cezarul (41-54), atunci Dionisie, ascultând cu luare aminte cuvintele lui Pavel le-a pus pe ele la inima sa. Și, fiindcă Pavel spunea că văzuse la Atena un altar închinat unui Dumnezeu necunoscut pe care el, Pavel Îl vestește, Dionisie a început a-l întreba pe Apostol: „Cine este acest necunoscut Dumnezeu?” (Fapte, 17, 23)

Și a început Pavel a-i spune, zicând: „Acum Dumnezeul Acela a venit și S-a născut din Preacurata pururea Fecioara Maria și a răbdat, pentru mântuirea noastră, pironirea pe cruce. Acest Dumnezeu a înviat din morți și S-a suit la ceruri. În aceasta să crezi, frate Dionisie, pe Acesta să-L cunoști și Lui să-i slujești: adevăratului Dumnezeu Iisus Hristos”.

Și și-a lăsat Dionisie femeia și copiii săi și toată casa lui și s-a botezat de mâna Apostolului și s-a lipit de Pavel și i-a urmat lui, timp de trei ani, învățând de la el tainele lui Dumnezeu, după care a fost așezat de Pavel episcop în Atena. Tradiția sfântă știe însă că Dionisie a cunoscut înțelepciunea cea descoperită de Dumnezeu oamenilor și de la alți Apostoli și Învățători, precum Apostolul Iacov, ruda Domnului, Petru Verhovnicul și Ioan Teologul precum și de la preaînțelepții Ierotei și Timotei, ucenicii Apostolilor. Păstorind deci biserica lui Dumnezeu din Atena, nu puțină vreme și nu fără roadă, Sfântul Dionisie a dorit să propovăduiască Evanghelia și în alte țări, pătimind până la sânge pentru numele Domnului. Drept aceea, așezând un alt episcop în locul său, s-a dus la Roma, iar Sfântul Clement, episcopul Romei, l-a trimis în Galia, ca să propovăduiască acolo, la necredincioși, cuvântul lui Dumnezeu. Mergând deci în Galia, Dionisie, s-a făcut apostolul acelui ținut și a întors mult popor de la idoli la Dumnezeu, în cetatea Parisului, zidind acolo și o biserică, din milostenia credincioșilor, și săvârșind acolo Jertfa cea fără de sânge.

Deci, s-a pornit atunci a doua prigoană împotriva creștinilor, pe vremea lui Domnițian Cezarul (81-96). Și, din porunca dregătorului a fost prins Dionisie, împreună cu prietenii lui de lucru: Luchian episcopul, Rustic preotul și Elefterie diaconul. Și au mărturisit credința lor, zicând: „Creștini suntem și un Dumnezeu avem, Care este în ceruri, pe Acela Îl cinstim, iar idolilor nu jertfim”. Și, fiind puși la chinuri și rămânând nestrămutați în credință, li s-au tăiat capetele. Și spune tradiția că, la tăierea capului său, în cetatea Parisului, Sfântul Dionisie a mers câțiva pași, ținându-și în mâini capul său tăiat și l-a încredințat ca pe un odor, în mâinile unei femei credincioase, Catula cu numele, spre uimirea ucigașilor săi. Și așa a pătimit Sfântul Dionisie, la al nouăzecilea an al vieții sale, iar de la nașterea Domnului, la anul al nouazeci și șaselea.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Scărarul, despre fericitul Isihie Horevitul, sihastrul

        Nu voi tacea a-ti spune tie si povestirea cea despre Isihie Hosevitul. Acesta, totdeauna, intru lenevire petrecea, neavand nici o purtare de grija de sufletul sau. Bolnavindu-se, deci, de boala cea mai de pe urma a trupului, s-a dus, adica a murit vreme ca de un ceas. Si, iarasi, intorcandu-se in sine, ne-a rugat, adica, pe noi toti, ca indata sa iesim. Iar el, zidind usa chiliei a petrecut inlauntrul chiliei doisprezece ani, nevorbind cu nimeni nicidecum, nici vreun cuvant mic, nici unul mare, nici altceva fara numai paine si apa gustand, si sta, amintindu-si cu spaima, treaz fiind numai de cele ce vazuse; si cu atata gija era, incat niciodata obiceiul lui fata de Domnul nu si l-a schimbat, ci era uimit de-a pururea si lacrimi fierbinti in liniste cu totul, varsa.

Iar cand a fost sa se savarseasca, noi, deschizand usa, am intrat si, mult rugandu-l, numai aceasta am auzit de la dansul: „Iertati-ma, nimeni cunoscand moartea, nu va putea vreodata sa pacatuiasca”. Iar noi, ne-am inspaimantat, vazand atat de repede schimbat, cu fericita prefacere, pe cel care, altadata, era atat de lenes. Si, ingropandu-l pe el cu evlavie, in cimitirul cel aproape de cetate, dupa cateva zile, cautand sfintele lui moaste, nu le-am aflat. Prin aceasta pocainte, cu dinadinsul si vrednica de lauda, Domnul a adeverit ca, si dupa multa lenevire, El poate indrepta pe toti cei ce voiesc.


 
   Întru această zi, cuvânt despre Sfântul Andrei, cel nebun pentru Hristos
        Intr-o noapte, fericitul Andrei, sculandu-se la rugaciune, dupa ce a sfarsit-o, luandu-si cutitul, a mers la put si, dezbracandu-se pe sine de haina a taiat-o pe ea in bucati, ca un nebun facandu-se. Iar a doua zi dimineata, bucatarul a mers sa scoata apa. Si, vazand pe Andrei nebunindu-se, s-a dus de a spus stapanului sau. Si s-a mahnit stapanul lor pentru Andrei si, mergand la dansul, l-a vazut pe el ca pe un nepriceput si negraind bine. Si, socotind ca este indracit, l-a legat pe el cu lanturi de fier si a poruncit ca sa-l duca la biserica Sfintei Anastasia. Iar el toata ziua se facea ca un nebun, iar noaptea se ruga neincetat lui Dumnezeu si Sfintei Anastasia. Gandea insa in inima sa, oare primit este lui Dumnezeu lucrul acela pe care l-a inceput, sau nu? Si voia sa se incredinteze de aceasta. Si, gandind el asa, iata cinci femei venira acolo si un batran luminos cu dansele si umblau cercetand pe cei neputinciosi. Si au mers si la Andrei si a zis batranul acela catre cea mai batrana: „Stapana Anastasie, dar aici nu tamaduiesti nimic?” Si i-a zis Lui aceea: „Doamne, Invatatorule, pe el l-a tamaduit Acela Care i-a zis lui: Sa fii nebun pentru Mine si partas vei fi a multe bunatati in ziua imparatiei Mele. Si nu are trebuinta el de tamaduire”. Si aceasta graind au mers in biserica, de unde nu i-a mai vazut pe ei iesind, pana ce au inceput a toca de Urenie. Si, cunoscand fericitul Andrei ca primit este lui Dumnezeu lucrul lui, se bucura cu duhul si mai mult se nevoia la rugaciune noaptea, iar ziua se facea nebun.

Deci, trecand ziua si iarasi sosind noaptea, fericitul aducea dupa obicei rugaciuni si cereri in biserica cea ascunsa a inimii sale, lui Dumnezeu si Sfintei Mucenite Anastasia. Si au venit la dansul, in vederea ochilor, diavolul, tinand o secure si multi draci, unii avand cutite, altii lemne si pari si sulite, ca sa ucida pe fericitul. Si a inceput a racni de departe diavolul, ca in acelasi chip i s-a aratat, precum atunci cand s-a luptat cu dansul. Si s-a repezit asupra Sfantului, vrand sa-l taie cu securea pe care o avea in mana, si toti demonii care erau cu el au navalit si ei. Iar el cu lacrimi ridicandu-si mainile, a strigat catre Domnul, zicand: „Sa nu dai fiarelor sufletul cel ce se marturiseste Tie”. Si inca a mai strigat: „Sfinte Ioane Teologule, ajuta-mi mie!” Si indata s-a facut tunet si un mare sobor de oameni s-a aratat si, iata, un batran, frumos la chip, a venit, avand fata mai luminoasa decat soarele si o multime de slujitori avand cu dansul, si a zis cu manie catre cei ce erau cu sine: „Incuiati usile, ca sa nu scape nici unul din acestia”. Si degraba au inchis usile si pe toti diavolii i-au prins.

Iar Andrei a auzit pe un drac zicand in taina catre altul: „Vai de ceasul acesta in care noi ne-am inselat, ca Ioan este cumplit si rau ne va munci pe noi.” Deci, a poruncit Sfantul Ioan celor cu haine albe, ce venisera cu dansul, si scoasera lantul cel de fier de la grumazii lui Andrei si a stat in afara usii si a zis: „Aduceti-mi pe cate unul”. Si adusera pe cel dintai drac si-l intinsera la pamant si Apostolul, luand lantul, l-a indoit pe el in trei si i-a dat lui o suta de lovituri. Si striga dracul ca omul: „Mantuieste-ma”! Dupa aceasta, trasera pe alt demon si l-a batut si pe acela asemenea. Trasera apoi si pe al treilea si acela iarasi aratate rani a primit. Ca Dumnezeu ii batea pe ei cu nemincinoase batai, pe care dracescul neam nu le sufera. Si pe rand batandu-i pe toti, le-a zis lor: „Mergand, aratati-va tatalui vostru, satana, ii va placea lui oare”?

Iar, dupa ce s-au dus cei cu haine albe si demonii s-au stins, cinstitul acela batran, a venit la robul lui Dumnezeu Andrei si punandu-i lantul pe grumajii lui, a zis catre dansul: „Vezi ca am grabit spre ajutorul tau, ca foarte ma ingrijesc de tine, fiindca Dumnezeu mi-a poruncit mie sa port grija de tine. Deci, rabda, si degraba vei fi slobod si vei incepe a umbla in voia ta, unde va fi placut ochilor tai. „Si a zis Andrei: „Domnul meu, tu cine esti?” Iar el a zis: „Eu sunt cel ce m-am rezemat pe pieptul Domnului”. Si acestea zicand, s-a facut ca un fulger si s-a dus de la ochii lui. Iar fericitul Andrei foarte slavea mila lui Dumnezeu, ca intru toate i s-a facut lui ajutor.
Caruia I se cuvine slava in vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.