Aceștia au trăit pe vremea împărăției lui Dioclețian (284-305), și s-au născut din părinți dreptcredincioși, într-o cetate din părțile Ciliciei, numită Egeea și au fost crescuți cu bună învățătură în frica Domnului. Părinții lor, mutându-se la Domnul pe când erau încă tineri, au lăsat copiilor moștenire multă avere și ei, sfătuindu-se, au părăsit toate și au urmat lui Hristos.

Drept aceea, Zenovia a încredințat partea ei de avere fratelui său, pentru săraci, ca să trăiască în neprihănire din lucrul mâinilor ei, după legea călugăriei, iar fratele ei Zenovie, o dată cu împărțirea averii la săraci, propovăduia și cuvântul Evangheliei și pe mulți aducea la Hristos, cu graiul și cu pilda faptelor bune. Pentru râvna sa, a fost pus episcop cetății Egeea și a primit de la Domnul puterea facerii de minuni, că, pe orice bolnav își punea mâinile lui, îndată bolnavul acela lua tămăduire.

Pornindu-se prigoana cea mare, Sfântul Zenovie a fost adus înaintea dregătorului Lisias, care i-a spus: „Ai în fața ta viața și moartea, viața, dacă te vei închina zeilor noștri, și moartea, dacă nu te vei închina lor.” Iar Sfântul Zenovie a răspuns cu îndrăzneală: Viața cea vremelnică, pe pământ, fără Hristos, nu este viață, ci moarte adevărată, iar moartea, pentru credința în Hristos, nu este moarte, ci viață veșnică. Deci, a fost pus la bătăi și la chinuri pentru credință. Iar Sfânta Zenovia, aflând că fratele ei îndură chinuri pentru Hristos, a alergat la Lisias și i-a mărturisit că este creștină. Și i-au chinuit pe amândoi. Deci, păzindu-se, cu harul lui Dumnezeu, nevătămați, și-au primit sfârșitul prin sabie. Și au luat cununa muceniciei.

Întru această zi, Cuvânt despre o Sfântă bătrână, care în pustie s-a săvârşit

Era o mănăstire la patruzeci de stadii depărtare de Ierusalim, care se numește Sapson. Doi părinți de la această mănăstire au mers la muntele Sinai, pentru rugăciune și blagoslovenie și, întorcându-se, ne-au spus nouă, zicând: „După ce ne-am închinat la muntele cel sfânt și am purces pe cale, ni s-a întâmplat nouă de am rătăcit drumul și ne zbuciumam prin pustie, ca într-o nesfârăită mare, multe zile. Și, deodată, am văzut de departe o peșteră mică și, pornindu-ne spre dânsa și apropiindu-ne am văzut lângă ea un izvor și împrejurul izvorului puține rădăcini și urme de om. Și am zis către noi înșine: „Cu adevărat, un rob al lui Dumnezeu este aici.” Dar, intrând, n-am văzut pe nimeni, fără numai am auzit pe oarecine gemând. Și, după ce am căutat mult, am aflat un loc, ca un fel de iesle, și pe cineva zăcând întrânsa.

Iar, apropiindu-ne de robul lui Dumnezeu, l-am rugat pe dânsul, să ne vorbească! Și, fiindcă nu ne-a răspuns nouă, ne-am apropiat de dânsul și, trupul lui încă era cald, iar sufletul lui se dusese la Dumnezeu. Și, atunci ne-am încredințat că, după ce am intrat în peșteră, întru acel ceas, îndată a și răposat. Apoi, luându-i trupul din locul unde zăcea, am săpat în peștera aceea. Iar unul din noi a socotit să învelească pe bătrân cu o haină veche, cu care era îmbrăcat. Și, după ce am început a-i înveli trupul, atunci am aflat că era femeie și am proslăvit pe Dumnezeu și, făcând rugăciuni, am îngropat-o pe ea.”

Întru această zi, învăţătură a
Sfântului Efrem Sirul, despre nevoinţa călugărească

Fraților, nevoiți-vă ca niște ostași împărătești, până ce aveți vreme, aceasta știind că nevoința ne este pusă înaintea noastră pentru nestricăcioasa cunună, spre curățirea păcatelor și spre viața veșnică. Deci, în toate faptele faceți deplină curăția voastră, care este maica ascultării. Și lepădați de la voi împuținarea de suflet și vă îmbrăcați cu credința peste toți, că, văzând Domnul gândul cel întocmit al sufletului vostru, să vă întărească pe voi cu toate darurile cele bune. Pe lenevirea cea rea să o urîți, ca și obiceiul cel rău și zavistia, pentru Domnul, precum ați lăsat pe părinții voștri cei după trup, pe prieteni și averile voastre. Că dacă, la început vă veți slăbi cu gândul întru ceva, apoi osteneală veți avea și pagubă.

De ni s-ar întâmpla nouă ceva, cândva, atunci să nu cârtim, pentru Domnul. Că cel ce cârtește, mustrare lui își face, că nu lucrează din dăruirea  lui cea dintâi. Tu însă, înțelept fiind, să nu urăști pe frații cei mai slabi, nici să nu râvnești celor ce viețuiesc fără frică de Dumnezeu, aceasta știind-o, cu dinadinsul, că, cel ce cade, singur se ucide, iar cel ce biruiește, se încununează. Și, iarăși, să nu urăști pe fratele tău, ca nu cumva să fie el cuprins de vreo patimă, pe care tu nu o știi și din care îi vine neputința. Ci, mai vârtos, se cuvine a-l milui, și a te ruga pentru dânsul, măcar că el, cu nemilostivire se scârbește și tu te nevoiești bine, știind la cine ai venit…

Că, iată, îți stă de față vremea, spre adunarea bogăției celei nestricăcioase, prin slujirea și aducerea de roadă, cea către frați. Drept aceea, iubitule, dacă mături gunoiul din mijlocul casei, mătură-ți și poftele cele lumești din lăuntru. Sau dacă mături cenușa bucătăriei, cu multă smerenie să săvârșești lucrul acesta, aducându-ți aminte de Proorocul ce zice: „Că cenușă în loc de pâine am mâncat și băutura mea cu plângere am amestecat.” (Ps. 101, 10). Încă ia aminte, iubitule, și la focul cel stricăcios și adu-ți aminte de văpaia cea veșnică, ce va să ardă pe păcătoși, Plângi, că ai păcătuit, încă și pentru mine păcătosul, ca să ne dea nouă iertare de păcate Domnul, Căruia se cuvine slava, acum și pururea și în vecii vecilor!

.

Întru această zi, cuvânt din Pateric,
că, după ieşire, sufletul primeşte înfricoşată cercetare în văzduh

Zicea fericitul Teofil arhiepiscopul: „Fraților, câtă frică și cutremur și câtă nevoință suferă sufletul când se desparte de trup, sau după despărțire? Că vin către dânsul toate începătoriile și puterile întunericului. Și îi aduc lui toate păcatele cele întru știință și întru neștiință, de la naștere până la ceasul cel mai de pe urmă al lui, întru care s-a despărțit de trup și stau pârând cumplit. Dar stau și sfintele Puteri înaintea feței demonilor, aducând împotrivă vreo oarecare faptă bună, ce a lucrat sufletul acela. Deci, ce fel de cutremur ți se pare a avea atunci aceasta, la o înfricoșătoare cercetare ca aceea și la o nemăsurată cercare, la judecată fiind supus? Nu este cu putință a povesti cu cuvântul sau a înțelege cu cugetul frica aceea ce cuprinde pe suflet atunci, până la dumnezeiasca hotărâre.

Deci, de i se va da lui izbăvire, îndată cei ce se împotrivesc celor răi iau putere și el e răpit de dânșii și fără opreală se duce întru negrăită bucurie și slavă, întru care va fi așezat. Iar dacă, întru lenevire trăind se va afla nevrednic de izbăvire, aude acel glas înfricoșător: „Să fie depărtat necredinciosul, ca să nu vadă slava lui Dumnezeu.” Atunci îl ajunge pe el ziua mâniei, ziua necazului și a durerii celei nesfârșite, că se dă în întunericul cel mai dinafară, în iad pogorându-se, în veșnicul foc osândindu-se, și într-însul, în veci netrecuți va fi, muncindu-se.

Unde este atunci nălucirea lumii și lauda? Unde este mărirea deșartă și răsfățarea, dulceața deșartei, a nestătătoarei vieți? Unde banii? Unde bunul neam? Unde tata sau mama? Sau frați sau prieteni? Cine din aceștia va putea să scape sufletul cel ars în foc și cumplit muncit de alte nepovestite chinuri? Dumnezeului nostru, slavă

 

Tot în această zi, Sfânta Muceniță Melitina.

Tot în această zi, Sfântul Marcian episcopul Siracuzei, ucenicul Sfântul Apostol Petru.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici Alexandru, Cronion, Iulian, Macarie și alți treisprezece.

Tot în această zi, sfânta Muceniță Eutropia.

Tot în această zi, Sfântul Apostol Cleopa.

Tot în această zi, Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Iosif patriarhul Constantinopolului.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici Asterie, Claudie, Neon și cu sora lor Neonila.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Apostoli din cei 70, Tertie, Marcu, Iust, care se cheamă și Isus, și Artema.

Tot în această zi, Sfinții 9 Mucenici, care prin foc s-au săvârșit.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Manuel, care de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Dometie, care de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, un călău oarecare cunoscând pe Hristos, și în închisoare întunecată fiind băgat s-a săvârșit.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

 

 

 

 

.