Pe cei șase Sfinți Apostoli îi întâlnim pentru prima dată în Sfânta Scriptură, lucrând împreună cu marele Apostol Pavel, la întemeierea Bisericii din Roma (Rom. 16, 8-11). Dar îi întâlnim și în Tradiția Bisericii, ca făcând parte din cei 70 de apostoli ai Domnului, de care amintește Sfântul Luca în Evanghelia sa (Luca 10, 1-4). Și îi pomenim pentru osteneala lor, nu atât din timpul vieții Domnului pe pământ, cât mai ales pentru dumnezeiasca lor luptă de a duce mai departe lucrarea mântuirii și Biserica lui Hristos, după mutarea la cer a marilor Apostoli, cu fapta, cu cuvântul, cu minunile și cu sângele lor, luminând lumea ca un alt soare, în diferite părți ale creștinătății de atunci. Și facem pomenire, pe cât se știe din Tradiție, și de locul ostenelii lor.

Astfel, Sfântul Stahie a fost așezat episcop în Bizanț de însuși Sfântul Apostol Andrei și a zidit, la Arghiropol, împreună cu dânsul, o biserică, în care, adunând pe creștini, îi învăța viața cea mântuitoare. Și așa, viețuind 16 ani, a răposat cu pace.

Amplie și Urban au fost puși episcopi tot de Sfântul Andrei: Amplie la Diospolis, iar Urban în Macedonia. Și, fiind omorâți pentru mărturisirea lui Hristos și-au dat fericitele lor suflete lui Dumnezeu.

Sfântul Narcis a fost episcop în Atena, Sfântul Apelie, în Iraclia, iar Sfântul Aristobul în Britania și, mărturisind pe Hristos, și-au luat fericitul sfârșit al ostenelilor celor multe. Dumnezeului nostru, slavă!

Întru această zi, Cuvânt despre Teodor negustorul,
care luând împrumut, a dat chezaş chipul lui Hristos, făcut pe poartă, cu vopsea

    În Constantinopol a fost un negustor Teodor. Iară după o întâmplare i s-a înecat lui corabia și și-a pierdut toată averea sa. Însă, avea prieteșug cu un păgân bogat. Și, venind, a început a-l ruga pe el să-i dea lui aur din destul pentru negustorie. Iar păgânul i-a zis lui: „Dă-mi mie zălog și vei lua ceea ce poftești”. Iar creștinul îl ruga pe el, neavând ce să-i dea. Și, mergând cu dânsul pe cale, a căutat și a văzut chipul lui Hristos pe poartă, zugrăvit cu vopsea, și a zis către păgân: „Pe acest chip al lui Hristos, Dumnezeul meu, îl am mai cinstit decât toate și, mai mult decât viața mea, pe acesta îl pun ție chezaș”. A răspuns păgânul: „Cu adevărat, crezi tu într-însul? Iată, îți dau ție cât aur voiești”. Și, întorcându-se la casa sa, i-a dat lui o mie de litre de aur. Iar Teodor, cumpărând cele trebuincioase, s-a dus în Alexandria și toate bunurile sale, precum a voit așa le-a vândut.

Și se întorcea cu alte cumpărături la Constantinopol, și, încă neajungând acolo, i s-a înecat corabia lui. Deci, auzind acel păgân de venirea lui Teodor și neștiind de înecare, a venit la dânsul, așteptând să-și ia partea sa, cu dobândă, și l-a aflat pe el, plângând în casa sa. Deci, înștiințându-se de pierderea lui, îl mângâia ca să nu se întristeze,  ci să creadă în Hristos, care se pusese chezaș pentru dânsul. Încă l-a luat păgânul în casa sa, iarăși, i-a mai dat o mie de litre de aur și, ducându-l pe el la poartă, a pus martor pe același chip al lui Hristos. Iar Teodor, cumpărând smoală, s-a dus în Egipt și a schimbat smoala pe plumb și, de acolo, s-a dus la Efes și a schimbat plumbul pe aramă și, multă bogăție dobândind, mergea bucurându-se. Și iarăși neajungând el, iarăși i s-a spart corabia și a pierdut toate ce le câștigase și, venind la casa lui, ședea plângând.

Iar păgânul acela, înștiințându-se din nou de pierderea aurului său, l-a chemat pe Teodor și a început a-l ocărâ, batjocorind pe Hristos: „Vezi, zicea, cum vă înșelați voi, crezând în Acela ce nu este Dumnezeu. Dacă ar fi fost Acela Fiul lui Dumnezeu, spre care tu nădăjduiești, nu ai fi căzut, iată, acum pentru a treia oară, în ispita înecării”. Iar Teodor cu multe lacrimi, zicea păgânului: „Nu, prietene, nu huli pe Dumnezeu cel adevărat, că pentru păcatele mele mi s-au întâmplat mie toate acestea și pentru aceea a îngăduit ca să-mi facă nedreptate valurile mării. Dar mă rog ție, mai dă-mi încă și a treia oară și cred că, pentru hulele tale, mă voi mântui și pe toate ale tale cu dobândă ți le voi întoarce”. Iar păgânul i-a dat și a treia oară o mie de lire de aur și l-a dus pe el la același Chip al lui Iisus Hristos, cel de pe poartă și i-a zis: „Pe Tine, dar, și acum te primesc martor și chezaș, că dacă esti Fiul lui Dumnezeu, mântuiește-l pe el, și pe mine cu dânsul, ca și eu să cred, iar de nu, apoi să nu se mai înșele cei ce cred întru Tine.” Și Teodor, luând aurul și cumpărând cele de trebuință, s-a dus în Calabria. Iar de acolo, cumpărând grâu în Gundal și a luat acolo câte un galben măsură, și vânzând grâul, a cumpărat vin, cu câte un argint măsură. Și venind în Antiohia, a vândut aceiași măsură cu câte un galben.

Deci, numărând patru mii de litre de aur și punându-le într-un sipet, a scris o epistolă așa: „Eu Teodor creștinul, scriu făcatorului meu de bine, lui Avram. Iată, patru mii de litre de aur am pus în sipet și, încredințându-le chezașului meu Hristos, socotesc că El le va pune pe acestea în mâna ta”. Și, le-a așezat în sipet pecetluindu-l, și, intrând la capul corabiei dinainte, l-a aruncat în mare, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Tu, precum știm îndreptează acest sipet și îl dă aceluia ce mi-a dat mie împrumut”. Deci, s-a făcut un vânt cumplit în mare, nu numai acolo într-un loc, ci în toată lumea, cât și pe sub mal corăbiile, care stăteau în Constantinopol, se spărgeau de furia valurilor. Și cum toți din cetate au ieșit la mare să o vadă, a ieșit și păgânul acela să vadă marea. Și, fiind el pe mal, iată s-a desfăcut un val și a aruncat sipetul cu aur înaintea lui. Iar el, luându-l pe acela, l-a dus în casa sa și, deschizându-l, a aflat deasupra scrisoarea cea pentru aur, de la Teodor, către dânsul. Și pe scrisoare era scris: „Eu, Iisus Hristos, de la Teodor creștinul ți-am adus ție aurul cu dobândă, ca să nu Mă hulești pe Mine. Că, iată, de chezășuire M-am dezlegat și să Mă crezi pe Mine cu adevărat”.

Iar, după o vreme, a venit Teodor sănătos, cu multă bogăție. Deci, luând daruri multe, a mers la păgânul acela, iar el, luând darurile, l-a întrebat de aurul cel împrumutat. A răspuns Teodor: „Cred în Hristos, Cel ce m-a luat pe mine în chezășie, că ți-a dat ție aurul și-l ai pe el în casa ta”. Iar păgânul, ispitindu-l, a răspuns: „Nu l-am luat de la nimeni”. Atunci Teodor i-a zis lui: „Nu am cu tine nici o pricină. Dacă n-ai luat sipetul cu patru mii de litre de aur, având deasupra scrisoarea cea cu mâna mea scrisă, iată să știi că tot aurul tău, în sipet așezându-l l-am dat în mare, ca Dumnezeul meu și chezașul tău să aibă a-l pune în mâinile tale. De nu l-ai luat, acum să mergi cu mine la chipul lui Hristos și să te juri că nu l-ai luat”. Iar păgânul, temându-se, a luat scrisoarea care a fost în sicriaș deasupra aurului și a zis către Teodor: „Oare cunoști aceasta?” Deci a văzut Teodor scrisoarea sa, încă și altă scrisoare. Și amândoi minunându-se de scrisoare, au proslăvit pe Dumnezeu. Și dintru această pricină păgânul a crezut în Hristos și, mergând, s-a botezat cu toată casa sa.

Întru această zi, cuvânt al lui Petru monahul, despre bogaţi şi săraci

    O, bogați orbi, cei ce sunteți săraci de dreptate și îndestulați cu păcatele, adunând cele de la săraci în casele voastre, cele ale întunericului veșnic, O, săracilor și păcătoșilor, cum, fiind pedepsiți de chinuitori pământești, pe Dumnezeu nu L-ati căutat? Că, neplăcându-le voi lor, de s-ar fi întâmplat vouă să pieriți de pedeapsa lor, apoi n-ar fi fost mai bine oare să slujiți unuia Dumnezeu? Știm că nu-i grabnic la mânie Cel ce știe neputința neamului omenesc, Cel ce nu are trebuință, de la nimeni, de nimic. Ci singur tuturor le dăruiește tot binele și-i sfințește și-i umple și-i satură din început și până la sfârșit. După aceea și acolo încă întru toți vecii, miluindu-i și păzindu-i îi luminează cu dumnezeiască lumina Sa.

Iar voi, o, oameni, de a voastră voie, cu nebunia voastră, uitând frica de Dumnezeu, înșiva pe voi vă înfricoșați, vă năpăstuiți, vă goniți, vă chinuiți și vă smintiți. Credincioși fiind, nu viețuiți după credință; știind, nu știți; auzind, nu auziți; văzând, nu vedeți, precum a zis de demult Dumnezeu, prin gura Proorocului Isaia: „S-a îngroșat inima norodului acestuia și cu urechile greu aude și ochii săi și-a închis”. Cu adevărat, de acest fel sunt oamenii lumii acesteia. De aceea, urâtă este viața aceasta și grea, iar slujba lui Dumnezeu și lucrul Lui ușoare sunt și dulci.

Deci, să ne nevoim și să ne silim spre dânsa toți cei neputincioși, părăsind toate păcatele lumești: minciuna, strâmbătatea, desfrânarea, furtișagul, ura, gâlceava și sfădirea, necurăția și spurcăciunea, răutatea și lăcomia, pentru care se bat bogații lumii acesteia. Și taie și se luptă unul pe altul, vrând să-l biruiască, casa lui vrând să-i jefuiască și stăpânirea lui să o ia și cinstea și slava și pământul lui să-l apuce. Și numai ei singuri vor să fie mari pe pământ, între oameni cinstiți, lăudați și mândri. Toate aceste gânduri și născociri sunt ale vrașmașului. Deci, cei ce voiesc să fie așa, nu vor afla mila lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

 

 

.