Sfântul Apostol Toma, numit și Geamănul, era din cetatea Galileii, cu numele Paneada și era pescar. A avut fericirea de a trăi pe vremea Mântuitorului Hristos, de a-L cunoaște, de a crede în EL și de a-L urma. Nu era un cărturar, dar el aducea lui Hristos un suflet cinstit și curajos, care-L iubea până la moarte. Drept aceea, a și fost el ales de Hristos și numărat între cei doisprezece ucenici ai săi.

Evanghelia vorbește și de căderea lui Toma. Este vorba, adică, de îndoiala lui Toma, de a crede că Domnul a înviat din morți, atunci când toți ceilalți Apostoli îi mărturisesc lui că Domnul a fost văzut de ei toți înviat și viu, că a vorbit cu ei. Toma nefiind de față în ceasul acela, le-a zis: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan, 20, 25).

Dar, din rânduiala lui Dumnezeu, îndoiala aceasta a lui Toma, a dus la sporirea cu și mai multă putere a credinței în Biserica lui Hristos. În adevăr, după opt zile, ucenicii fiind adunați în același loc și fiind și Toma cu ei, S-a arătat iarăși Domnul înviat și a zis lui Toma: „Adu degetul tău încoace și vezi mânile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan, 20, 27). Și Toma a pipăit și s-a încredințat. Și, biruit de adevărul învierii Domnului, a strigat fericit și înspăimântat: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan, 20, 28). În acest chip, cu și mai mult temei, s-a propovăduit învierea Domnului, că El, adică, nu cu alt trup, ci cu același trup al Său, cu care a pătimit și a murit, cu acela și a înviat deschizând, astfel, lumii și nouă tuturor, drumul Învierii.

După înălțarea la cer a Domnului și după primirea Duhului Sfânt, trăgând Sfinții Apostoli la sorți încotro să propovăduiască fiecare, Sfântul Toma i-a căzut sorțul să meargă în India. Deci, a semanat Apostolul cuvântul lui Dumnezeu, la mideni, la parteni și la indieni, și pe mulți i-a creștinat, întemeind biserici. Și a fost ucis Sfântul Apostol Toma, străpuns de ostași cu sulițe, la porunca unui rege păgân, primind astfel și cununa muceniciei, iar moaștele lui s-au aflat multă vreme la Edesa. Tradiția mai știe că Sfântul Toma ducea întotdeauna cu sine în India o Evanghelie a Sfântului Matei.

  Despre umblările ce a umblat şi minunile ce a făcut Sfântul Toma, fiind în viaţă

Gundafor, imparatul Indiei, vrand sa-si faca lui palate imparatesti cu mult mestesug, a trimis pe un negutator al sau, Avan, in partile Palestinei, sa caute un mester mare si iscusit, care ar sti sa faca palate de acest fel, precum sunt palatele cezarilor Romei. Deci, a poruncit Domnul lui Toma sa mearga cu acel Avan, in partile Indiei. Si, cautand Avan zidar iscusit, in Cezareea, s-a intalnit Toma cu dansul si a marturisit despre sine ca este iscusit in acel lucru. Deci, luandu-l pe el Avan, au intrat impreuna in corabie si, incepand a calatori, pluteau pe ape, cu bun vant. Si, sosind ei la o cetate, auzira glas de trambite si de muzica si de organe. Imparatul cetatii aceleia, isi marita o fiica a sa. Si a trimis vestitori prin toata cetatea, ca sa se adune la nunta bogatii si saracii, robii si strainii. Iar de n-ar voi cineva sa vie, acesta vinovat sa fie la judecata imparatului. De aceasta auzind, Avan si Toma s-au temut sa nu-l manie pe imparat, straini fiind, si au mers in curtea imparateasca la nunta. Si stand toti si veselindu-se, Apostolul a sezut la locul cel mai de jos si nu manca nimic, nici nu se veselea, ci lua aminte la sine si toti priveau la dansul ca la un strain si de alt neam. Iar cei ce sedeau cu dansul ii ziceau: „Pentru ce ai venit aici, nemancand si nici band?” Raspuns-a Apostolul: „Nu pentru mancare, nici pentru bautura am venit aici, ci ca sa implinesc voia imparatului. Ca propovaduitorii au strigat: De nu va veni cineva la nunta, vinovat va fi de judecata imparatului.”

Deci, era acolo o femeie evreica, ce canta bine din fluier si fiecaruia din cei ce sedeau, ii canta cate o lauda. Aceea, vazand pe Toma neveselindu-se, ci adeseori cautand spre cer, l-a cunoscut ca este strain si, zicand din fluier dinaintea lui, ii canta in limba evreiasca aceste cuvinte: „Unul este Dumnezeul lui Israel, Cel ce a facut cerul si pamantul.” Iar Apostolul, cu dulceata ascultand aceasta, o ruga sa zica din nou de mai multe ori cuvintele acestea. Iar cel ce turna vinul, vazand pe Apostol neband, l-a lovit cu palma, zicandu-i: „La nunta esti chemat, nu te intrista, ci te bucura dimpreuna cu cei ce beau. Iar, Apostolul a zis celui ce l-a lovit pe el: „Sa-ti rasplateasca tie in veacul de acum Domnul.” Si s-a facut frica peste toti.

Iar dupa risipirea ospatului, imparatului chemand pe Sfantul Apostol Toma, i-a zis: „Sa intri in camara si sa blagoslovesti pe fiica mea cea data dupa barbat. „Iar Apostolul, intrand in camara, i-a invatat pe tineri curatia si paza curatei feciorii si, rugandu-se pentru dansii, i-a blagoslovit pe ei si s-a dus. Iar, ei, dupa ce au adormit putin, vazura pe Iisus, in chipul Sfantului Apostol Toma, venind la dansii si cuprinzandu-i pe ei cu dragoste. Iar mirele, socotind ca este Toma, a zis catre Dansul: „Oare nu ai iesit mai intai decat toti, cum de Te afli iarasi aici?” Iar Dansul i-a zis: „Eu nu sunt Toma, ci frate al lui sunt si toti cei ce se leapada de lume si-Mi urmeaza Mie, asemeni ca si dansul, nu numai frati, ai Mei vor fi in veacul ce va sa fie, ci si mostenitori ai imparatiei Mele vor fi. Deci, sa nu uitati, fiii Mei, ceea ce fratele meu v-a sfatuit pe voi. Si de veti pazi fara de prihana fecioria voastra, dupa sfatul lui, va veti invrednici de cununile cele nestricacioase in camara Mea cea cereasca!” Acestea zicandu-le, Domnul S-a dus. Iar ei, desteptandu-se, isi spuneau unul altuia vedenia sa si, sculandu-se, toata noaptea aceea cu deadinsul s-au rugat lui Dumnezeu. Iar cuvintele cele zise lor, le pazeau in inimile lor ca pe niste margaritare de mult pret. Si s-a intamplat a doua zi ca imparatul a intrat in camera unde erau tinerii si i-a aflat pe ei sezand deosebi. Si, tulburandu-se cu inima, intreba de pricina desrartirii lor. Iar ei, raspunzand, zisera: „Noi ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea noua ca sa pazim o insotire ca aceasta, intru feciorie curata, precum o avem acum, pana la sfarsitul nostru, ca sa ne invrednicim a ne incununa cu nestricacioasele cununi in camara cea cereasca, dupa fagaduinta Dumnului, Celui ce S-a aratat noua”. Atunci imparatul, cunoscand ca strainul acela a fost aseara in camara i-a sfatuit pe ei spre paza fecioriei, s-a maniat foarte si a trimis indata pe slujitorii sai ca sa prinda pe Apostol, da nu l-au aflat, ca acum Avan si Toma pluteau cu corabia spre India.

Iar ajungand la Gandafor, imparatul Indiei, au intrat inaintea lui, si Avan a zis: „Iata, marite imparate, ti-am adus de la Palestina zidar preaintelept, ca sa faca palate placute imparatiei tale”. Iar imparatul, vazand pe Toma, s-a bucurat si a zis lui: „Oare putea-voi sa faci niste palate dupa voia mea, la locul care imi va placea?” Deci, Apostolul a zis ca poate. Si asa se tocmira si, necercetand nimic, porunci de i-au dat Apostolului aur, ca sa ia cele ce-i trebuiesc si sa puna temeliile, aratandu-i si locul. Insa Apostolul a zis: „Nu este vremea a zidi cineva acum lucruri iscusite, ci in luna lui octombrie”. Drept aceea, prealesne induplecand firea imparatului, Apostolul lua in mainile sale indreptarul, Apostolul lua in mainile sale indreptarul si, zugravind cu mestesug urzeala, il linisti pe imparat, ca sa nu aiba nici o grija. Deci, mirandu-se imparatul de istetimea Apostolului ii dadu si de cheltuiala indeajuns si se intoarse la casa lui. Iar Apostolul, impartind tot aurul saracilor zidea imparatului, ca un Apostol, case nefacute de mana de om, in curtea celor nascuti din morti prin increstinare. Deci, trecand catava vreme, imparatul dori sa stie cum sta lucrul, si auzind ca lipsea numai acoperisul, se bucura si, socotind adevarata toata povestirea, trimise Apostolului si alt aur, zicand sa-i faca acoperisul zidirii cat mai frumos si mai curand, ca sa laude, zicea el, sarguinta si stiinta mesterului, cand il voi vedea cu ochii mei. Deci, el iarasi luand aurul si-a ridicat ochii si mainile catre cer si a zis: „Multumescu-ti, iubitorului de oameni, ca in multe feluri si chipuri stii si randuiesti mantuirea fiecaruia”. Si, aflandu-se tot in acest gand, imparati tot aurul la cei lipsiti. Deci, cand a fost sfarsitul, trecand catava vreme, unii din cei ce se aflau cu Apostolul au mers la imparat si i-au spus ca n-a ramas nici o zidire de la acel om, de vreme ce aurul l-a impartit la saraci, si inca propovaduieste pe un Dumnezeu nestiut si face niste lucruri minunate, catre cei ce merg la dansul, si nu mananca nimic. Deci, imparatul umplandu-se de nespusa manie, a trimis si au adus pe Apostol si-l intreba de s-a zidit palatul. Iar el, raspunzand, i-a zis: „Ti-am zidit, imparate, palat foarte frumos, precum am invatat eu sa lucrez, de la adevarat marele mester Hristos”. Si imparatul a zis: „Ia sa mergem numaidecat sa-l vedem”. Iar Apostolul a zis: „Socotesc ca nu-ti va trebui acum, ci cand te vei muta de aici, atunci vei afla cu cale sa te salasuiesti in palatul ce s-a zidit!” Iar imparatul, parandu-i-se ca-l i-a in ras, a strigat asupra lui cu manie, zicand: „Luati pe acest inselator si-l bagati intr-o groapa, care sa fie cea mai intunecoasa, impreuna cu negutatorul care mi l-a adus.”.

Deci, pe cand Apostolul se afla la inchisoare si in legaturi, fratele imparatului, aratand ca-i pare rau si lui de cele intamplate fratelui sau, cazu intr-o noapte in multa inima rea, cat il grabea spre moarte si, chemand pe imparatul i-a zis: „Pentru mahnirea ce o ai cu acest inselator, ingreunandu-ma la suflet stau sa mor”. Si, vorbind amandoi asa, si-a pierdut firea si a murit. Atunci ingerul, luandu-i sufletul si purtandu-l pe la salasele Domnului, i-a aratat frumusetea lor si-l intreba unde-i place sa salasuiasca, iar sufletul, cunoscand ca la urma tuturor, era un salas mai ales si mai osebit, il arata pe acela ingerului si se ruga a se salasui acolo, intr-o parte a acelui locas; iar ingerul i-a zis: „Nu vei putea sa te salasuiesti intru acesta, ca este al fretelui tau, pe care i l-a facut Toma, strainul”. „Iar el i-a zis: „Rugu-te, lasa-ma sa ma duc la dansul, ca-l voi cumpara cu putin pret, si ma voi intoarce, ca el nu-i stie frumusetea”. Atunci ingerul a intors sufletul in trupul cel mort si mortul s-a trezit ca dintr-un somn greu si a zis sa cheme pe fratele sau, caruia venind, i-a spus: „Stiu, fara de nici o indoiala, ca ai fost bucuros sa dai jumatate din imparatia ta, pentru mine, ca sa inviez. Drept aceea, poftesc de la tine un dar mic si nu zabovi a mi-l da”. Iar imparatul i-a zis: „Ceea ce este in puterea mea, voi da bucuros iubitului meu frate”, adeverindu-i cu juramant. Atunci, fara nici o sfiala, a spus fratelui sau cererea sa, zicand: „Daruieste-mi palatul tau, pe care-l ai in ceruri si toata bogatia mea, sa o iei tie, pentru acest palat”. Iar imparatul, auzind aceasta, sta indoit si, ca un om fara de glas, tacea. Dupa aceea, a zis: „Eu sa am palat in cer? De unde?” „Cu adevarat, il ai, i-a zis fratele, macar ca tu nu stii, acela ce ti l-a zidit strainul, care este inchis in temnita. De care, si eu insumi, mahnindu-ma, pentru mahnirea ta, am fost rapit si i-am vazut frumusetile lui”.

Deci, imparatul punand in mintea sa cuvintele acestea, a zis: „De ar fi ceea ce poftesti tu din cele ce sunt sub imparatia mea, ar fi pacat a se calca juramantul. Dar de vreme ce imi cereri lucruri ce sunt osebite in ceruri, judeca tu singur. Deci, fiindca este mesterul de fata, ia-l si-ti va face mai frumoase decat cele ce ai vazut”. Acestea zicand, a scos pe Apostol din temnita, impreuna cu Avan. Si, cazand imparatul la picioarele lui, cerea iertaciune pentru greseala si raul ce i-a facut din rapirea maniei. Iar Apostolul, multumind lui Dumnezeu pentru aceasta si luminandu-i pe amandoi prin cuvantul darului, dandu-le si arvuna Imparatiei celei vesnice, adica dumnezeiescul Botez, s-a dus propovaduind si in alte cetati slavind si binecuvantand pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant. Amin.

.

 Întru această zi, cuvânt din viaţa Sfântului Andrei şi a lui Epifanie

.

Odata, fericitii, sezand si vorbind, iata si diavolul a venit acolo si il ispitea pe Epifanie, pe care numai Andrei il stia. Si se maniase asupra lui blestematul si a zis Andrei cartre el cu manie: „Du-te de aici, necurate vrajmasule!” Zis-a demonul lui Andrei: „Asa netrebnic si lenes ca tine, nu este nici unul in tot Constantinopolul. Iar de voiesti ca sa-ti spun tie mai drept, sa stii ca vor veni vremi, cand mestesugirea mea va pieri, caci, in acea vreme, oamenii vor fi mai rai decat mine, incat si si copiii cei mici vor fi cu viclesugul mai mari decat cei batrani. Atunci eu voi incepe a ma odihni si nu voi mai invata nimic pe fiii oamenilor, pentru ca ei singuri, de la sine, vor incepe a facea toata voia mea”.
Si a zis Andrei catre dansul: „Cum stii tu, de vreme ce demonul nu poate sti nimic mai dinainte?” Si a zis demonul: „Tatal nostru, satana, a cunoscut ca, in iad sezand, vrajeste de toate si de acolo ne spune noua toate, ca neamul nostru nu stie nimic”. Zis-a Andrei: „De care pacate se veseleste neamul vostru mai mult?” A zis demonul: „De slujirea idolilor si de fatarnicie, de rautatea fata de aproapele, cand cineva incepe a ura pe altul, si de pacatul sodomiei, de betie, de iubirea de argint, de acestea ne veselim mai mult”. Iar Andrei a zis: „Dar cand cineva se leapada de lucrurile voastre, pe care le-a facut mai inainte, cum il suferiti?” Si demonul a zis: „Stii mai bine decat mine, cat este de cumplit, dar nadajduim a-l intoarce pe el la noi si-l rabdam, luand mangaiere dintr-aceea ca multi, lepadandu-se de noi si venind la Dumnezeu, apoi, iarasi, s-au intors la noi si s-au facut de ai nostri”. Iar cand demonul si-a dat raspunsul de lucrurile sale, atunci Sfantul a suflat asupra lui si indata s-a stins.

.

 Întru această zi, învăţătură a Sfântului Antioh, despre lăcomie

.

Tuturor le este de trebuinta sa ne nevoiasca a-si infrana pantecele, dar mai vartos, cei ce voiesc sa slujeasca lui Dumnezeu este bine sa manance cu tocmita masura, ca, de nu se vor infrana de mancare, asemenea sunt corabiilor prea incarcate. Ca trupul de hrana are nevoie, si nu de rasfat, de saturare, iar nu de lacomie. Pentru ca infranarea este la fel spre intarire si sufletului si trupului, iar neinfranarea si pe unul si pe altul le vatama, stricand nu numai sanatatea, ci nascand si boli de sminteala. Caci, celui ce senevoieste, putina hrana ii trebuie, si cel ce-si infraneaza pantecele isi departeaza gandul de la pacate. Iar celui ce se lacomeste, ii cresc poftele cele rele. Si, precum lemnele cele multe fac focul mare, asa si multimea bucatelor nasc ganduri rele. Mancarea buna numai cat veseleste gatul, iar mai pe urma hraneste viermii cei neadormiti. Si precum pamantul cel pustiit naste spini, asa si mintea celui mancacios creste gandurile rele. Omul lacom face deseori pomenirea sfintilor, ca sa placa pantecului, iar cel ce se infraneaza se aseamana prin viata sa, cu Sfintii. Mancaciosul cu nimic nu se lauda mai mult fara numai cu mancarea. Iar Duhul din omul nesatios se scarbeste si se duce de la dansul. Ca, precum fumul goneste albinele, asa si mult-mancaciosul goneste darul Duhului Sfant. Deci, mai bine este a lepada bucatele alese si cu mancarea cea obisnuita a ne plini trupeasca trebuinta, ca sa nu ne asemanam cu norodul cel ce a slujit pantecelui in pustie: ca a sezut zice, norodul sa manance si sa bea si s-a sculat sa joace, atunci a uitat poruncile lui Dumnezeu si la idoleasca indracire s-a abatut. Deci, bine scrie Pavel despre mostenitorii lor: „Pantecele este dumnezeul lor, iar marirea lor este intru rusinea lor, ca unii care au in gand cele pamantesti” (Fil. 3, 19). Si iarasi: „Bucatele sunt pentru pantece si pantecele pentru bucate si Dumnezeu va nimici si pe unul si pe celalalt” (I.Cor. 6, 13). Si iarasi: „Daca pentru bucate se sminteste fratele tau, iata ca nu umbli dupa porunca dragostei.” Si mai zice: „Unii ca acestia nu slujesc lui Dumnezeu, ci pantecelui lor, si prin bune cuvantari amagesc inimile celor fara de rautate.” Si iarasi: „Intelepciunea trupeasca, nebunie este la Dumnezeu. Iar intelepciunea duhovniceasca este viata si pace. Bine este cu dar a intari inima iar nu cu mancari.” „Si iarasi: „Nu este imparatia lui Dumnezeu  mancare si bautura, ci dreptatea si pacea si bucurie intru Duhul Sfant, iar nu lacomia si betia”. Precum si Iacob, osandind pe robii pantecului, zice: „Veselitu-v-ati pe pamant si v-ati desfatat si v-ati hranit inimile voastre, ca pe o oaie in ziua de junghiere”. Iar necredinciosilor evrei, Domnul le-a zis: „Adevar graiesc voua, Ma cautati pe Mine, nu pentru ca ati vazut semne, ci pentru ca ati mancat paine si v-ati saturat”. Si le-a mai zis: „Lucrati nu pentru mancarea cea pieritoare, ci pentru mancarea care ramane in viata vesnica, pe care Fiul Omului o va da voua.” Caruia se cuvine slava, cinstea si inchinaciunea in vecii vecilor Amin.

 

 

 

.