Aceștia au fost pe vremea lui Maximian (286-305), romani de neam și dregători de frunte în armata împărăției. Și erau în cinste mare la împăratul pentru priceperea și vitejia lor în războaie precum și pentru credința lor în slujbe. În taină, însă, ei erau creștini, crezând în Domnul nostru Iisus Hristos și sârguindu-se să-i placă Lui, prin viața lor cea sfântă.

Deci, pârâți fiind că se închină lui Hristos și se leapădă de cinstirea zeilor, au fost poftiți de împărat să aducă, împreună cu dânsul, jertfă în capiștea lui Zeus. Și toți priveau să vadă: vor intra, oare, în capiște, împreună cu împăratul, iubiții lui Serghie și Vah? Deci, când a intrat împăratul, robii lui Hristos Serghie și Vah au rămas afară și n-au intrat cu el. Acesta văzând, împăratul a poruncit slujitorilor să-i aducă cu sila în capiște și le-a dat poruncă să se închine idolilor. Iar ei, nevrând să facă aceasta, au zis împăratului: „Avem un Dumnezeu în cer, nemincinos, adevărat și viu. El nu este nesimțitor ca idolii voștri, noi Aceluia ne închinăm.”

Deci, nevoind ei să lepede dreapta credință, li se luară toate hainele și podoabele cele de preț, îmbrăcându-i în veșminte femeiești, și-i purtară în lanțuri pe ulițele cetății, în semn de batjocură. Au fost trimiși apoi tocmai în Antiohia Siriei și acolo, fiind bătuți de moarte, Sfântul Vah și-a dat Domnului sufletul său, din pricina bătăii, iar Sfântul Serghie, după ce a îndurat multe chinuri și nu și-a lepădat credința, i s-a tăiat capul. Printr-o ascunsă rânduială, capetele acestor Sfinți Mucenici se află astăzi, la mitropolia din Craiova, aduse de la Argeș. Dumnezeului nostru, slavă!”


Întru aceastã zi, cuvânt despre argintarul care cu rugãciune, a fãcut a se misca muntele şi a se arunca în râul Nilului
        In Alexandria Egiptului era un argintar slavit foarte in toata cetatea acea, pentru mestesugul mainilor lui. La acesta a venit o femeie, rugandu-l pe el sa-i faca o podoaba pe cap, spre infrumusetarea trupului ei. Si, facandu-se intre dansii intrebare si vorba, a inceput femeia a grai cele necuviincioase, spre desfranare si tulbura pe argintar cu ganduri asupra ei. Si, intrucat s-a facut draceasca robie spre pacat, si-a adus aminte argintarul de cuvantul Evangheliei, mai inainte de a se porni spre pacat, la acel loc ce zice: „De te sminteste pe tine mana ta cea dreapta, tai-o pe ea, sau ochiul, scoate-l pe el. Ca mai bine iti este tie cu un madular ciung sa intri intru imparatia Cerului decat, intregi madulare avand, sa fii aruncat in iazul cel de foc.” Si, cautand spre femeie i-a zis: „Indeparteaza-ma putin de mine, ca vreau sa fac cele poruncite noua.” Si scotandu-si cutitul, s-a lovit pe sine in ochiul drept si a zis: „Vezi, Doamne, ca pazitor poruncii Tale sunt. Ca daca imi va trebui candva ajutor de la Tine, sa nu te departezi de la robul tau.” Si, vazand femeia fapta faurarului, a fugit de frica si s-a dus la casa sa, prin rana faurarului mantuindu-se de pacat.

Deci cel ce stapanea Alexandria atunci, era un prigonitor cumplit asupra crestinilor. Caci, cu ingaduirea lui Dumnezeu, turcii stapaneau Egiptul si in tot chipul chinuiau pe crestini, poruncindu-le lor sa se lepede de Hristos si sa primeasca credinta lor. Deci, asa a socotit acel rau stapanitor: a chemat pe episcopul, care era invatatorul crestinilor, si i-a zis lui: „Asculta, o, episcope, intre cuvintele Hristosului tau, s-au zis si acestea: De aveti dreapta credinta in voi si in Mine, veti zice muntelui acestuia ridica-te, de te arunca in mare; si va fi voua. Iata, dar, este aici muntele, cel de toti vazut langa cetatea aceasta, al carui nume este Adar. Deci, acum, de este Dumnezeu acel Hristos, Caruia voi Ii slujiti, si, credinta pe care voi o tineti, o socotiti, a fi mai buna decat toate, iesiti la muntele Adar si ziceti cuvantul Domnului Dumnezeului vostrul; si de va va asculta pe voi si se va arunca in raul Nilului, atunci, in slobozenie veti fi si veti sluji lui Hristos al vostru si, afara de acesta, inca si noi vom crede, iar de nu, apoi toata bogatia crestineasca se va lua la visteria imparateasca, iar voi toti veti curati gunoaiele din cetatea aceasta”.

Atunci, episcopul, a raspuns: „Cuvantul pe care l-ai grait covarseste cu totul neputinta noastra. Insa nu pentru noi, ca toti suntem nevrednici de un lucru ca acesta, ci pentru hulirile tale, pe care le graiesti asupra Domnului nostru Iisus Hristos, lasa-ne noua opt zile ca sa ne rugam Domnului si credem ca nu ne va trece cu vederea, pentru rugaciunile robilor Sai. Ca scris este, ca voia celor ce se tem de El o va face si rugaciunea lor o va auzi si-i va mantui pe dansii (Ps. 144, 19), ca au nadajduit spre Dansul.” Acestea auzindu-le, barbarul cel fara lege a ras, zicand: „Eu am socotit ca veti arata tulburare si o parte din averea voastra o veti da la visteria imparateasca, dar voi indrazniti lucrul acesta, pe care nici Mahomed al nostru nu-l poate face, el care este solul lui Dumnezeu si in care cred toti arabii si i se inchina.” Si i-a slobozit pe ei cu manie, scriind zilele cele hotarate pe care le-au cerut.

Iar episcopul, adunand pe toti crestinii din cetati si din toate hotarele, pana la trei mii de barbati, afara de femei si de copii, le-a vestit lor incercarea cea cu rau mestesug a stapanitorului prigonitor, precum ca a poftit nu numai averea, ci si viata tuturor crestinilor voieste sa o risipeasca. Si, spunandu-le lor si cele despre munte degraba le-a poruncit lor sa se intristeze si toti impreuna sa se roage si privegheri de toata noaptea sa faca inaintea lui Dumnezeu.

Deci, s-a apropiat de episcop femeia aceea si i-a spus lui de faurarul cel mai sus zis, marturisindu-si lui cea mai inainte pomenita a ei ispitire si credinta cea tare in Hristos a aceluia, ca, adica, nu s-a lasat inselat de cuvintele ei cele desfranate si inselatoare si nu s-a crutat pe sine, ci ochiul sau cel drept si-a scos. Acestea auzindu-le, episcopul s-a minunat si nu l-a aflat pe el cu cei ce venisera la sobor si a trimis dupa dansul, la casa in care traia. Deci, venind el, i-a zis lui episcopul: Frate, o ispita mare a venit asupra noastra de la cei ce ne urasc pe noi.” Si i-a spus lui pe rand toata incercarea prigonitorului. Iar el a zis: „Stapane, noi datori suntem sa ne rugam, ca la oameni aceasta este cu neputinta, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinta.” Deci, a treia zi, s-au suit la muntele Adar si l-au inconjurat pe el de trei ori, purtand cruci. Si, stand ei in preajma muntelui, a chemat episcopul pe acel mai inainte zis faurar si i-a zis lui: „O, fiule, acum ti se cade tie sa arati puterea credintei tale, ca sa se rusineze prigonitorul cel ce se lauda cu idolii sau, ca sa intareasca stalpii Bisericii lui Hristos si sa se potoleasca tanguirea crestinilor. Atunci, plecandu-se faurarul inaintea episcopului, s-a apropiat de munte si s-a rugat lui Dumnezeu, zicand: „Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, asculta rugaciunea robilor Tai, si nu da pierzarii turma Ta, in mainile vrajmasilor Tai urasc pe noi, zicand: Unde este Dumnezeul vostru? Tu esti Dumnezeul nostru, Care ai poruncit Apostolilor Tai, zicand: De aveti credinta ca un graunte de mustar, nu va indoiti a zice muntelui acestuia, Ridica-te si te arunca in mare, si va fi voua. Si, acum nu pentru noi, Doamne, nici noua, ci numelui Tau celui sfant da-i slava.” Si acestea zicand el, s-a cutremurat locul si s-a miscat muntele si au cazut cu fata la pamant toti oamenii si s-a facut mult tipat in cetate, ca se sfaramau palatele si cadeau zidurile.

Si au iesit oamenii si au vazut minunea cea infricosatoare, cum muntele se ducea de la locul sau in raul Nilului si toti, cazand, se rugau crestinilor sa potoleasca muntele din mersul sau, ca sa nu se strice palatele si cealalta parte a cetatii. Si raspunzand episcopul a zis: „Nu, fratilor, nu s-ar cuveni. Ca nu este lucrul nostru, ci a voastra voire, ca sa ne ingreuiati pe noi cu certarile voastre. Dar, in incercarea noastra, ne-a cercetat pe noi Domnul. Si, iata, se apropie muntele de raul Nilului”. Si atunci au fagaduit toti ca se vor boteza. Deci, s-a rugat episcopul lui Dumnezeu si a statut muntele si a incetat cutremurul pamantului.

Si multi barbari au crezut in Sfanta Treime si s-au botezat. Iar cei necredinciosi au dat legamant in scris ca, de atunci si pana in veac, sa nu faca prigoana crestinilor, ca ei sa poata trai in credinta lui Hristos. Si s-au scris acestea spre folosul crestinilor precum ca celui ce crede, i se dau de la Dumnezeu toate cererile, dand har credinciosilor intru slava Lui, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 Întru aceastã zi, cuvânt din viata Sfântului Antioh, despre betie

        Betia este mai rea decat lacomia si este defaimata foarte de Sfintele Carti, ca primit lucru este a se indreptati cineva cu betia, precum se si lauda cei fara de minte, de vreme ce cu incetul se imbolbavesc si saracesc. Deci, bun lucru este a bea putin, pentru slabiciunea trupeasca. Ca, precum pamantul, la vreme fiind adapat, creste curata samanta cea semanata intr-insul si cu dobanda, iar pamantul cel plin de multa grasime, creste numai buruieni si scai, asa si multa bautura pe cei fara minte ii duce spre ocara, iar pe intelepti, spre plangere. Ca a zis Scriptura lui Dumnezeu: „Noe a fost un barbat drept, dar, imbatandu-se, zacea gol, si s-a batjocorit de Ham cel fara de minte, iar de fiii cei intelepti s-a acoperit.”

Sa fugim, deci, fratilor, de dracul betiei, ca sa nu fim batjocoriti de el ci mai vartos sa ne trezim si sa ne intarim, ca sa fie intreg omul cel din launtru, precum si la Pilde ne invata Scriptura, zicand: „Sa nu fii bautor de vin, ca tot betivul sarac va fi.” Si iarasi zice: „Pentru cine sunt suspinele, pentru cine vaicarelile, pentru cine galcevile, pentru cine plansetele, pentru cine ranile fara pricina, pentru cine ochii intristati? Pentru cei ce zabovesc pe langa vin” (Pilde 23, 29-30). Si a mai zis: „La vin nu te imbarbata, ca pe multi i-a pierdut betia.” Si iarasi: „Nu folosesc celui fara de minte mancarea si bautura, ca nebunie si ocara este betia. Si tot cel ce se amesteca cu dansa, nu va fi intelept.” Iar Isaia, ocarand pe cei beti, le zice: „Vai de cei ce dis-de-dimineata alearga dupa bautura imbatatoare, vai de cei ce pana seara tarziu se infierbanta cu vin!” (Is. 5,11). Iar Ioil le-a zis: „Desteptati-va, betivilor, si plangeti. Si voi, bautorilor de vin, tanguiti-va pentru vinul cel nou, caci vi s-a luat de la gura. (Ioil, 1,5).

Cu adevarat, dar, a necredinciosilor si a oamenilor celor nebotezati le este veselia din betie, precum a zis si Iov, rugandu-se pentru oarecine: „Sa rataceasca ca niste  betivi. Iar, cei ce voiesc a vietui cu cinste si cu curatenie, de aceasta sa se lase si pe calea cea dreapta, fara poticnire, sa mearga.” Si sa ascultati pe Apostolul care zice: „Nu va imbatati de vin, intru care nu este mantuire.” Si iarasi: „Betivii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu.” Si inca a mai zis: „Ca toate vatamarile, cele cu chip de rusine, din betie se fac.” Pentru aceasta, nu fiti nebuni, ci cunoasteti care este voia lui Dumnezeu. Ca Insusi Domnul nostru Iisus Hristos ne-a poruncit tuturor, zicand: „Luati seama la voi insiva sa nu se ingreuneze inimile voastre de mancare si de bautura si de grijile vietii.” (Luca, 21,34).