Acest Sfânt Iacov a fost unul din cei 12 Apostoli mari și a trăit pe vremea Mântuitorului Hristos. De vreme ce sunt mai mulți Apostoli care poartă numele de Iacov, trebuie știut că acest Iacov, „fiul lui Alfeu”, nu este aceeași persoană cu Iacov „fratele Domnului”, episcopul Ierusalimului și scriitorul Epistolei din Noul Testament.

Tradiția creștină ne spune că Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu a fost ales de Domnul pentru vrednicia apostolească, fiindcă era un om drept și fără răutate și a slujit cu credință pe Hristos, văzând faptele Lui, urmând pașilor Lui si propovăduind tainele Lui, începând de la Botezul Domnului în Iordan și până la Înălțarea Lui la cer.

Se spune că după Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolul Iacov al lui Alfeu a mers la neamurile din sudul Palestinei și în Egipt, propovăduind cuvântul mântuirii și aducând la Hristos mulțime de popoare. Pentru aceasta l-au și numit ele cu un nume nou: numele de „dumnezeiasca sămânță,” ca pe unul ce a sădit dumnezeiasca credință în multe inimi omenești. Și a sfârșit alergarea sa, urmând patimilor Domnului și dându-și lui Dumnezeu duhul său, pironit pe cruce, din dragoste pentru Hristos.

Întru această zi, istorisire a Cuviosului Părintelui nostru Daniil, despre Andronic şi despre soţia sa Atanasia (sec.V)
        Acest cuvios Andronic a fost din Antiohia cea mare, cu meșterul lucrător de argint, foarte cucernic, plin de fapte bune și bogat. Și și-a luat femeie pe Atanasia, care și ea era curată și iubitoare de Dumnezeu, viețuind ei cu cinste, după plăcerea Domnului, înfrumusețându-se cu toate bunătățile. Iar bogăția lor, în care erau îndestulați, o împărțeau în două părți: o parte cheltuind-o la săraci, alta la împodobirea bisericilor, iar a treia la trebuința casei lor. Și au născut un fiu și o fiică, iar după nașterea celor doi copii, n-au mai voit a se cunoaște trupește, ci se nevoiau amândoi pururea în curăție, la rugăciune, la a face bine săracilor și la a căuta pe bolnavi. Și, viețuind doisprezece ani împreună, fiii lor erau la o vârstă ca aceea care aduceau multă bucurie părinților.

Dar într-o zi, copiii îmbolnăvindu-se, au și murit. Iar fericitul Andronic nu se arăta prea mâhnit de acea întâmplare, ba încă a și strigat acel fericit cuvânt al lui Iov, zicând: Gol am ieșit din pântecele maicii mele, și gol mă voi întoarce în pământ. Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat! (Iov. 1, 21). Și altele ca acestea zicea fericitul. Iar femeia lui, Atanasia, avea jale nemângâiată. Zdrobindu-se cu atâta plâns, de mare mâhnire, atât a slăbit, de era să moară; că zicea: „Să mor și eu cu copiii mei”. Deci, la îngroparea fiilor lor, s-au adunat toți cetățenii și însuși patriarhul cu tot clerul său, și-i îngropară la biserica Sfântului Iulian. Dar după îngropare, Atanasia nu voia să meargă la casa ei, ci ședea lângă mormântul fiilor săi, plângând. Dar, la miezul nopții, i s-a arătat ei Sfântul Mucenic Iulian, în chip de călugăr, zicându-i: „Pentru ce nu lași pe cei ce sunt aici să se odihnească, o, femeie?” Iar ea a zis: „Nu te mânia pe mine, doamne, de vreme ce mâhnită sunt, că doi fii am avut și pe aceștia i-am îngropat împreună astăzi”. Iar el i-a zis ei: „Dar pentru ce plângi pentru dânșii? Că îți spun ție în ce chip caută firea omenească mâncare, și nu se poate a nu-i da ei, așa și copiii tăi se hrănesc cu cereștile bunătăți de la Hristos, pe Care roagă-L tu, zicând: „Dreptule Judecător, ne-ai lipsit pe noi de la cele pământești, drept aceea nu ne lipsi pe noi de cele cerești. „Iar ea, auzind acestea, s-a umilit și și-a schimbat mâhnirea în bucurie, zicând: „Dacă fiii mei viețuiesc în Cer, pentru ce să plâng?” Și și-a întors fața ca mai mult să vorbească cu cel ce i se arătase ei, dar nu l-a mai văzut pe el. L-a căutat apoi prin toată biserica și n-a aflat pe nimeni. Și a zis portarului: „Unde este părintele acela, care acum a vorbit cu mine? „Răspuns-a portarul: „Oare nu vezi că porțile sunt încuiate și n-a intrat aici nimeni, apoi, cum zici, că a vorbit cineva cu tine?” Atunci Atanasia a cunoscut că a avut o vedenie și s-a înspăimântat și, mergând la casa ei, a spus bărbatului ceea ce a văzut și a auzit, și s-au mângâiat de întristare.

Și, nu dupa multa vreme, a zis Atanasie catre Andronic: „Slobozeste-ma la o manastire, ca sa-mi plang pacatele mele.” Si, primind cuvantul cu bucurie, ca aceea dorea si el, au inceput a imparti cea mai mare parte din avutia lor la saraci, au eliberat robii cei cumparati, iar cealalta avutie au dat-o socrului sau, sa faca bolnita pentru saraci si casa de gazduire strainilor, si, luandu-si ei putina avere, cat sa le fie pe cale, au iesit noaptea din cetate, numai amandoi singuri. Iar fericita Atanasia, intorcandu-se a vazut de departe casa ei si, cautand spre cer, a zis: „Dumnezeule, Cel ce ai zis lui Avraam si Sarei: Iesi din pamantul tau, din neamul tau si vino in pamantul pe care ti-l voi arata tie Eu. (Fac. 12,1). Tu, cauta si spre noi si nu du pe noi pe calea Ta. Iata, pentru numele Tau am lasat casa deschisa, sa nu ne inchizi noua usile Imparatiei Tale”. „Si, plangand amandoi, au mers in calea lor. Si, ajungand la Ierusalim, s-au inchinat la Sfintele Locuri si vorbind cu multi parinti, au luat binecuvantare de la dansii. Si, auzind de parintele Daniil, au mers la dansul si i s-au inchinat lui, iar el, vorbind cu dansii cuvant de mantuire, mult le-a folosit lor. Si le-a scris lor o carte si i-a binecuvantat si i-a indrumat spre manastirea Tabenisiotilor (in Egipt). Deci, mergand acolo, a lasat fericitul Andronic pe sfanta lui sotie Atanasia in manastirea de femei, iar el, intorcandu-se la parintele Daniil, a primit ingerescul chip si a petrecut fericitul, langa acest parinte, doisprezece ani, nevoindu-se.

Dupa aceasta a rugat pe parintele sa-l invoiasca pe el, la Ierusalim sa se inchine Sfintelor Locuri. Si, facand rugaciune, parintele Daniil l-a slobozit pe el, cu binecuvantare. A mers, apoi, parintele Andronic in partile Egiptului si a sezut sa se odihneasca putin sub un copac si, iata, dupa randuiala lui Dumnezeu, a vazut pe fericita Atanasia, femeia sa, care mergea imbracata in chip barbatesc si s-au inchinat unul altuia. Deci, a cunoscut Atanasia pe barbatul ei, dar el nu a cunoscut-o pe ea, ca fata ei se vestejise de infranare si era neagra ca un arap si afara de aceasta, inca si randuiala ei o schimbase, imbracaminte barbateasca purtand. Deci, a intrebat ea pe Andronic, zicand: „Oare nu esti tu Andronic, ucenicul parintelui Daniil?” Iar el a zis: „Eu sunt”. Si iarasi l-a intrebat: „Deci, unde mergi, ava Andronic?” Raspuns-a Andronic: „Merg la Sfintele Locuri sa ma inchin. Dar tu unde mergi si cum iti este numele?” Iar ea a zis: „Ma duc si eu la Sfintele Locuri si numele imi este Atanasie” (ca asa isi schimbase numele sau; in loc de Atanasia s-a numit Atanasie). Si a zis Andronic: „Deci, sa mergem impreuna.” Iar Atanasie a zis: „De voiesti sa mergi impreuna cu mine, apoi sa pui paza gurii tale, ca in tacere sa calatorim.” Iar el a zis: „Bine, sa fie asa cum voiesti!” Grait-a Atanasie: „Sa mergem dar, si rugaciunile sfantului tau staret sa calatoreasca cu noi”.

Si ajungand la sfanta cetate a Ierusalimului si inchinandu-se la Sfintele Locuri, s-au intors in tacere la Alexandria. Si a zis Atanasie catre parintele Andronic: „Voiesti, parinte, sa petrecem amandoi intr-o chilie?” Raspuns-a Andronic: „Sa petrecem, insa mai intai, voi intreba de a ne va porunci noua staretul sa petrecem impreuna”. Si a zis Atanasie: „Deci mergi si intreaba, iar eu te voi astepta pe tine in schitul ce se cheama Optsprezecinul. Si, de-ti va porunci parintele, sa vii la mine, si precum am umblat cu tacere asa, in tacere, si in chilie sa petrecem. Iar de nu vei putea sa petreci cu tacere, sa nu vii la mine. Ca chiar de ar si porunci parintele, nu vreau sa vietuiesc acolo unde nu ar fi tacere.” Si, mergand Andronic la ava Daniil, i-a spus lui toate despre impreuna-calatorul sau Atanasie. Si a zis Daniil lui Andronic: „Mergand, sa iubiti tacerea si sa petreci cu Atanasie, ca desavarsit calugar esti.” Deci, a luat Andronic pe Atanasie si l-a dus pe el la chilia sa si au petrecut in frica lui Dumnezeu, cu tacere, alti doisprezece ani si n-a stiut Andronic ca Atanasie este sotia lui. Ca, se ruga aceea lui Dumnezeu cu deadinsul, sa nu fie cunoscuta de barbatul sau. Iar ava Daniil adeseori venea la dansii si-i invata pe ei.

Deci, dupa ce a fost la dansii, mult graindu-le de folosul sufletului, pe cand se intorcea la chilia sa, l-a ajuns pe el fericitul Andronic, zicandu-i: „Parinte Daniil, parintele Atanasie se duce catre Domnul”. Si, intorcandu-se, staretul l-a aflat pe el cuprins de mare infocare. Si a inceput Atanasie a plange. Si i-a zis lui staretul: „Se cade tie a te bucura iar nu a plange, de vreme ce mergi sa intampini pe Hristos”. Raspuns-a Atanasie: „Nu pentru mine, ci pentru parintele Andronic plang. Ci sa ai bunavoirea, parinte, si, dupa ingroparea mea, afland o scrisoare sub capataiul meu si citind-o pe ea, sa o dai parintelui Andronic.” Si, facand rugaciunea s-a impartasit Atanasie cu dumnezeiestile Taine si s-a dus catre Domnul. Si au venit fratii ca sa ingroape trupul lui si aflara ca Atanasie era femeie, cu firea. Iar ava Daniil a aflat sub capataiul ei scrisoarea si, citind-o pe ea, a dat-o lui Andronie. Atunci a cunoscut Andronic, ca Atanasie era femeia lui si toti au proslavit pe Dumnezeu.

Si s-a auzit aceasta in toate lavrele Alexandriei si la schitenii cei ce purtau haine albe (ca asa era obiceiul schitenilor acelora, ca umblau in haine albe) si ingropara cu cinste sfantul trup al fericitei Atanasia, slavind pe Dumnezeu, Cel ce i-a dat ei o asemenea rabdare. Iar, dupa ingroparea ei, a petrecut staretul Daniil cu Andronic pana la a saptea zi, iar in ziua a saptea, facand pomenirea celei ce se mutase, a voit sa ia pe parintele Andronie in chilia sa. Iar Andronic il ruga pe el, zicand: „Lasa-ma aici parinte, ca si eu sa ma ingrop cu doamna mea, Atanasia, si staretul lasandu-l pe el, s-a dus. Si, inca inainte de a sosi el la chilie, l-a ajuns alt calugar, zicandu-i: „Parintele Andronic se duce catre Domnul”. Si a trimis staretul in urma parintilor celor ce se dusesera, zicand: „Intoarceti-va cu mine la parintele Andronic”. Iar ei, intorcandu-se, l-au aflat pe el abia viu si au fost blagosloviti de el. Si sfarsindu-se cu pace parintele Andronic, s-a facut dezbinare mare intre schiteni si cei din schitul Optsprezecinul, ca petrecerea cuviosului Andronic si a fericitei Atanasiei era intre doua schituri. Ca ziceau cei cu haine albe: „Este fratele nostru si-l vom lua pe el in schitul nostru, ca sa ne ajute noua rugaciunile lui”. Asemenea si parintii din schitul Optsprezecinul ziceau: „Al nostru este fratele si cu sora lui, fericita Atanasia; la noi sa se aseze”. Si, abia potolindu-se, au ingropat pe cuviosul Andronic impreuna cu fericita Atanasia, laudand pe Dumnezeu, Cel minunat intru Sfintii Sai, Caruia se cuvine slava in vecii vecilor! Amin.

Întru această zi, cuvânt despre fapta bună pe care, câştigând-o, omul se mântuieşte

Sunt patru fapte bune pe care se ține seama la mântuirea omului: postul, a se ruga adeseori Domnului, lucrarea mâinilor și curăția trupească; la acestea patru se împotrivește diavolul. Prin cea dintai, adica prin mâncare, a ispitit pe Adam în Rai. Prin a doua, nerugându-se Domnului, i-a dat lui Adam rușine și teama de Dumnezeu și l-a făcut a se ascunde și a nu veni înaintea Lui, ca nu cumva, închinându-se înaintea lui Dumnezeu, Adam, să primească iertăciune de păcatul său. Iar după ce a fost izgonit Adam gol din rai, încă și prin goliciunea aceea voia diavolul să-l surpe pe om în alt păcat, adică în deznădejde voia să-l ducă pe el. Dar iubitorul de oameni Dumnezeu, știind mai dinainte facerea de rău a diavolului, a dat lui Adam lucru, așezându-l pe om în Rai, ca să-l păzească și să-l lucreze, zicându-i: „Lucrează pământul din care ai fost luat!” Iar Adam, îngrijindu-se de lucru, a lepădat meșteșugirea cea rea, a diavolului. Deci, fiind biruit în aceasta, diavolul a semănat gând rău și în curăția trupească, că a făcut a se împodobi fetele lui Cain și a făcut să cadă în desfrânare cu dânsele pe fiii lui Set și a spurcat curăția trupească. Drept aceea și Scriptura zice: „Intrat-au fiii lui Dumnezeu la fiicele oamenilor.” Că atunci când omul își păzește trupul curat, fiu al lui Dumnezeu este, nespurcând făptura mâinii lui Dumnezeu. Drept aceea, sârguiți-vă la lucrul mâinilor, ca nu în nelucrare să ne afle pe noi diavolii și să ne înșele. Iar de va păzi cineva aceste patru fapte bune: postul, rugăciunea, lucrul mâinilor, curăția trupească, arătat este că fiu al Luminii și mostean al Împărăției cerurilor este, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia se cuvine slava!

 

 

 

 

 

.