Cuvânt la Acoperământul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, din vedenia Sfântului Andrei și a lui Epifanie.
Praznicul de astăzi, al Acoperământului, a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta:

În zilele împăratului Leon cel Înțelept (886-912), în Constantinopol, spre Duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, întru slava Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie și de față stând mulțimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, și-au ridicat ochii în sus și au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh și rugându-se. Și era ea strălucind de lumină ca soarele și acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, împreună cu oști cerești și cu mulțimea de Sfinți, care în haine albe și în cucernicie stăteau împrejurul ei, dintre care doi erau mai aleși: Sfântul Ioan Înaintemergătorul și Sfântul Evanghelist Ioan. Pe aceasta văzand-o, Sfântul Andrei a zis către ucenicul său, fericitul Epifanie: „Oare vezi, frate, pe Împărăteasa și Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?” Iar el a zis: „O văd, sfinte părinte, și mă înspăimântez, că o vad acoperind pe oamenii ce sunt sunt în biserică, cu cinstitul ei omofor, ce strălucește mai mult decât soarele.”

Și s-au auzit graiurile cele cu umilință ale rugăciunii ei către iubitul ei Fiu și Dumnezeul nostru Iisus Hristos: „Împărate ceresc, primește pe omul cel ce Te slăvește pe Tine și cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Și acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfințește și proslăvește pe cei ce te proslăvesc pe Tine și rugăciunile celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta, și făgăduințele, primește-le toate și din toate nevoile și răutățile îi izbăvește”.

Deci, nădăjduindu-ne, Stăpâna, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis către Fiul tău, am voit să nu rămână fără praznic sfântul tău Acoperământ, o, Preabună, ci precum tu voiești a-ți descoperi cinstitul praznic al Acoperământului tău, o, întrutot milostivă, împodobește-l. Ca și cei ce te proslăvesc pe tine să se veselească, văzând numitele tale praznice mult strălucind; și precum acolo pe norodul cel ce era în biserică cu milostivire l-ai acoperit, așa ne acoperă și pe noi, păcătoșii robii tăi, cu acoperământul aripilor tale, Fecioară, Acoperitoarea noastră Preasfântă Fecioară, surpând sfaturile și gândurile celor ce cugetă rele asupra noastră. Și, în ziua răutăților noastre, să ne acoperi pe noi, iar mai ales în ziua cea rea, când sufletul se va despărți de trup, de față să stai nouă într-ajutor și să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, și în ziua înfricoșatei judecăți să ne acoperi pe noi sub oblăduirea Acoperământului tău.

Cu ale căreia preaputernice și bine primite rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților Tăi, Dumnezeului, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

 

Întru această zi, pătimirea Sfântului Apostol Anania

        Sfantul Apostol Anania a trait in Damasc si era unul din cei saptezeci de ucenici ai Domnului, iar dupa Invierea si Inaltarea Mantuitorului a fost randuit episcop crestinilor din acel oras. Cartea Sfanta vorbeste despre el la ceasul „minunii din drumul Damascului”, ceasul „minunii din drumul Damascului”, ceasul cand Domnul Hristos S-a aratat in slava si a schimbat pe aprigul prigonitor al crestinilor, Saul, in Apostolul fara pereche al lui Hristos, in marele Apostol Pavel. La acest mare ceas pentru crestinatate, cel dintai slujitor dintre oameni, spre care S-a indreptat Mantuitorul, in vedenie, a fost Sfantul Anania, caruia i-a poruncit sa mearga pe ulita care se cheama „Dreapta” si acolo sa caute pe un oarecare Saul, care se roaga orb, in casa lui Iuda, si-l asteapta.

Cand a auzit de Saul, Anania s-a lepadat, stiind cate rautati facuse Saul sfintilor din Ierusalim si cu ce gand venea el si acum la Damasc: sa lege pe toti cei ce cheama numele Domnului. Dar Domnul il indeamna, zicand: „Mergi, fiindca acesta Imi este vas ales”.
Si indata Anania, sculandu-se, a mers la Saul, si punandu-si pe el mainile i-a zis: „Frate, Saule, Domnul Iisus, Cel ce ti S-a aratat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca sa vezi iarasi si sa te umpli de Duh Sfant”. Si indata Saul a vazut si l-a botezat pe el Anania (Fapte 9, 10-18).
Ramanand in Damasc si pastorind pe crestini, Sfantul Anania a semanat mai departe samanta adevaratei credinte, sporind numarul celor ce credeau in Hristos. Dar, prins fiind de prigonitori, a fost ucis cu pietre. Si asa, plinindu-si slujirea, s-a dus catre cerestile locasuri.

Întru această zi, pomenirea Cuviosului Roman, făcătorul de condace

Sfantul Roman era de neam din Siria, crescut in cetatea Emesei si a fost placut lui Dumnezeu inca din tinerete, petrecand in feciorie si in curatenie. Deci, mai intai, a fost paracliser in biserica din Beirut, apoi in vremea imparatului Anastasie (481-518) a mers in Constantinopol si petrecerea la biserica Preasfintei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Chir, nevoindu-se in viata cea imbunatatita, in post si in rugaciuni, si ostenindu-si trupul cu multe nevointe si privegheri de toata noaptea. Caci, decuseara, mergea la Vlaherna si statea toata noaptea la rugaciune si iarasi se intorcea la Chir. Iar mai apoi randuit a fost in slujba de paracliser la biserica Sfanta Sofia. Si nu stia carte, insa era intelept in lucrurile cele bune, prin care intrecea pe carturarii cei neintelepti. Si, ca unul ce cauta pe Dumnezeu, mai multa intelegere era intru dansul, decat intru cei ce cauta intelepciunea veacului acestuia. Ca a fost ca unul din aceia de care zice Apostolul: „Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti” (I Cor. 1, 27). Si il iubea pe el patriarhul Eftimie, pentru viata lui cea imbunatatita si vazandu-i ostenelile lui in biserica, fiindca cu toata osardia se silea la ascultarea sa si, pentru aceasta, ii facea lui parte cu clericii. Si carteau clericii asupra patriarhului si-l urau si pe Roman si suparari ii faceau.

Iar, odinioara, la Vecernia Praznicului Nasterii lui Hristos, venind imparatul in biserica, si Roman aseza lumanarile, clericii de rautate cuprinzandu-se, il trageau la amvon, zicandu-i: „La parte asemenea cu noi esti, sa canti acum ca si noi”. Aceasta o faceau spre rusinarea lui, ca stiau ca nu poate sa faca aceasta. Iar Roman s-a rusinat foarte de o defaimare ca aceea si plangea. Si, dupa savarsirea slujbei, iesind toti din biserica, s-a aruncat pe sine inaintea chipului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, tanguindu-se cu amar si rugandu-se. Apoi, s-a sculat si a mers la casa sa si, neluand hrana din pricina mahnirii, a adormit putin. Si iata i s-a aratat lui in vis Preasfanta Stapana noastra Nascatoarea de Dumnezeu, care este mangaierea tuturor celor necajiti, tinand in mana o foaie mica de carte, si a zis cu glas lin catre Roman: „Deschide-ti gura”. Si, deschizandu-si el gura sa, i-a pus Stapana intr-insa hartia, zicandu-i: „Mananc-o pe aceasta”. Iar Roman a mancat si a inghitit hartia. Si s-a desteptat si n-a vazut pe nimeni, ca s-a facut nevazuta Ceea ce se aratase.

Deci, i s-a umplut lui inima de negraita dulceata si de mangaiere duhovniceasca si cugeta la vedenia sa.

Apoi, a simtit in minea sa intelegere de carte, ca Fecioara i-a deschis lui, precum oarecand si Fiul ei Apostolilor, „mintea, ca sa priceapa Scripturile” (Luca, 24, 45). Si i s-a umplut inima lui de intelepciune mare si a inceput, cu lacrimi, a da multumita Invatatoarei sale, ca intru putina vreme l-a intelptit pe el, mai mult decat ar intelege cineva, invatand multi ani.

Deci, venind vremea cantarii cea de toata noaptea, a mers in biserica, bucurandu-se si veselindu-se de darul cel dat lui de la Fecioara cea cu dumnezeiesc dar daruita. Iar, cand a sosit ceasul cantarii condacului, s-a suit Sfantul Roman pe amvon (ca obicei era ca pe amvon sa se cante condacul) si a cantat cu dulce glas, al sau condac, pe care in mintea sa l-a alcatuit, zicand: „Fecioara, astazi, pe Cel mai presus de fire naste, si pamantul pestera Celui neapropiat aduce…” Deci, toti, vazand si auzind aceasta, s-au minunat si cu dulceata au ascultat cantarea, luand aminte la puterea cuvintelor celor ce se cantau.

Iar dupa cantare, l-a intrebat patriarhul de unde are el aceasta intelepciune? Iar el n-a tainuit puterea Nascatoarei de Dumnezeu, ci a marturisit darul ei, proslavind pe cereasca Invatatoare care l-a inteleptit pe el. Si s-au rusinat clericii cei ce l-au mahnit si, pocaindu-se, au cazut la picioarele lui Roman, cerandu-si iertaciune. Iar patriarhul l-a facut pe el indata diacon. Si curgea din gura lui, ca un rau, intelepciunea, iar cei ce mai intainte il defaimau pe el, pentru nestiinta, acum de la dansul se invatau. Deci, a facut Roman multime de condace la praznicele Domnesti si ale Nascatoarei de Dumnezeu si la sfintii mai de seama, incat se afla, condacele lui ca la o mie si mai multe. Si de toti era iubit si cinstit foarte. Si, petrecandu-si vremea vietii sale cu dumnezeiasca mangaiere si cu dreptate, s-a mutat la vesnicele lacasuri si acum, cu cetele ingeresti, cantare intreit sfanta canta lui Dumnezeu, in veci. Amin.

 

 

 

.