Sfântul Mucenic al lui Hristos, Autonom a trăit pe vremea împărăției lui Dioclețian (284-305) și era episcop în Italia, dar, din pricina prigoanei împotriva creștinilor, a părăsit Italia și s-a dus la Bitinia și a fost primit acolo de un oarecare creștin, anume Corneliu. Și era Autonom episcopul un om plin de râvnă pentru credința în Hristos și avea osebit dar al cuvântului și curaj în lupta pe care o ducea împotriva idolilor, dar în Bitinia ogorul era destul de întins, păgânii fiind mai numeroși decât creștinii. Și, începând lucrarea de trezire a sufletelor, multă roadă a adus Bisericii lui Hristos. Deci, a zidit o biserică Sfântului Arhanghel Mihail și a pus întrânsa episcop pe Corneliu, iar el s-a dus de acolo în cetatea Claudia, învățând pe toți cuvântul lui Dumnezeu și de acolo, iarăși cerceta pe Corneliu, slujind împreună la biserica Sfântului Mihail.

Ostenelile lui Autonom și răspândirea credinței în Hristos au umplut însă de mânie pe păgâni, care hotărâseră să pună capăt izbânzilor lui. Deci, pândind vremea când slujeau, au năvălit în biserică și pe cei ce erau acolo i-au izgonit, iar pe Sfântul Autonom, prinzându-l, cu cruzime și neomenie l-au ucis, scoțându-l afară din cetate și omorându-l cu pietre. Și așa, pentru credința în Hristos, s-a săvârșit Sfântul Autonom. Dumnezeului nostru slavă!

Întru această zi, cuvânt despre Evloghie monahul și despre săracul cel slăbănog

Un carturar oarecare, anume Evloghie, pornit fiind din dumnezeiasca dragoste, s-a lepadat de lume si, impartindu-si la saraci averea sa, si-a lasat pentru sine putina avutie si ceva aur. Deci, neputand el sa mai lucreze, s-a facut pustnic. Si fiind ispitit de lenevire si neputand nici singur a sedea, a aflat, lepadat in ulita, pe un oarecare olog, care nu avea nici maini, nici picioare, fara numai limba. Iar Evloghie s-a fagaduit lui Dumnezeu, zicand: „Doamne, pentru numele Tau, voi lua pe acest slabanog si-l voi odihni pe el pana in ziua mortii lui, ca si eu, pentru aceasta, sa ma mantuiesc. Si-mi da mie, Doamne, rabdare, ca sa-i slujesc lui”. Deci, apropiindu-se de slabanog, i-a zis lui: „Voiesti ca sa te iau si sa te odihnesc pe tine?” Si i-a zis lui slabanogul: „Adevarat, stapane, voiesc.” Si a zis Evloghie: „Ma voi duce sa aduc un catar si te voi lua de aici”. Si cu multa bucurie slabanogul a primit. Apoi, aducand catarul, l-a luat pe el si l-a dus in casa sa si-l ingrijea pe el in toate trebuintele lui. Si a petrecut slabanogul in casa lui Evloghie cincisprezece ani. Iar Evloghie ii slujea ca unui parinte si-l iubea pe el cu totul: il spala, il hranea si-l purta cu mainile sale.

Insa, dupa acei cincisprezece ani, i-a invrajbit pe ei diavolul, vrand sa lipseasca pe Evloghie de plata, iar pe slabanog de odihna, si a inceput a razvrati pe slabanog. Deci, a inceput slabanogul a se mania si a grai cuvinte de defaimare: „O, schiopule, o, schiopule, tu esti rob si de la stapanul tau ai fugit, ca avutia lui i-ai furat si acum, aratand ca esti milostiv, luandu-ma pe mine in casa ta si ca, prin mine, voiesti a te mantui”. Iar Evloghie se ruga si-i mangaia lui inima, zicandu-i: „Nu, stapane, nu grai asa, ci spune-mi mie ce rau ti-am facut si ma voi pocai”. Iar slabanogul ii zicea asa: „Nu-mi trebuie imbunarile tale, arunca-ma pe mine, ducandu-ma pe ulite, ca nu-ti poftesc odihna ta”. Iar Evloghie ii zicea: „Rogu-ma tie sa te mangai de aceasta mahnire”. Iar slabanogul mai vartos se atata cu mania asupra lui, strigand: ‘De acum nu voi mai rabda viclesugul tau, nu-mi este placuta mie viata aceasta, eu carne vreau sa mananc”. Iar rabdatorul Evloghie i-a adus lui carne, insa, vazand-o, el a racnit iarasi: „Nu mai pot sa mai fiu numai cu tine singur, ci popor vreau sa privesc”. Si i-a zis Evloghie lui: „Eu iti voi aduce multime de frati”. Iar el iarasi cu manie a grait: „Vai de mine ticalosul, fata ta de acum nu vreau sa o mai vad, iarasi, imi vei aduce mie de acei care, asemenea tie, mananca painea in zadar”. Si s-a tulburat si, cu necuvios glas, a tipat graind: „Nu vreau, nu vreau, ci la raspantii voiesc, leapada-ma pe mine, acolo unde m-ai aflat, ca de-as fi avut maini, m-as fi spanzurat, sau m-as fi junghiat”. Caci asa il prinsese pe el dracul.

Atunci Evloghie, plecand, s-a dus la niste calugari si le-a zis lor: „Ce voi face, ca in deznadajduire m-a adus pe mine slabanogul acesta?” Si i-au grait lui: Pentru ce?” Si a raspuns: „Amar imi face mie si nu pricep ce voi face. Sa-l lepad pe el? Dar m-am fagaduit lui Dumnezeu si ma tem. Iar de nu-l voi lepada, rele zile si nopti imi da mie si nu stiu ce voi face cu el”. Si i-au zis lui aceia: „Sa mergi cu noi la marele Antonie si sa-i vestesti lui si ceea ce-ti va zice tie, aceea sa faci. Dumnezeu iti va grai tie prin Antonie si-ti va vesti tie”. Iar Evloghie, inchinandu-se, i-a ascultat pe dansii. Deci, amenintand pe ologul, l-a pus intr-o corabie si a iesit noaptea si l-a dus pe el in manastire, la marele Antonie, si i-a vestit lui pentru ce a venit. Iar el i-a poruncit sa spuna inaintea tuturor fratilor. Deci, dupa porunca marelui Antonie, robul lui Hristos, Evloghie a zis inaintea tuturor: „Pe acest slabanog l-am aflat lepadat pe ulita, negrijindu-se nimeni de el, si l-am miluit pe el si m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi dea mie darul rabdarii ca sa-l odihnesc, ca si eu sa ma mantuiesc prin el si el sa fie odihnit de mine. Si, iata, sunt cincisprezece ani de cand suntem impreuna, precum si s-a descoperit sfintiei tale, Parinte, si nu stiu de va fi primit la Dumnezeu ceva din cele facute de mine in atatia ani, ca osteneala multa imi face acum mie. Si am socotit sa-l lepad pe el, dar ma zbat numai eu singur. Pentru aceasta am venit la Sfintia ta, ca sa ma inveti ce sa fac eu si sa te rogi pentru mine, ca acum cumplit ma osteneste”. Iar marele Antonie i-a grait lui, cu glas greu si manios: „Oare il vei lepada, Evloghie? Dar Hristos nu se va lepada de el. Tu il vei lepada pe el, dar Domnul il va socoti pe el, mai bun decat pe tine”. Si, aceasta auzind, Evloghie s-a inspaimantat. Iar, lasand pe Evloghie s-a inspaimantat. Iar, lasand pe Evloghie, marele Antonie a inceput a bate prin cuvant pe slabanog si i-a grait lui: „Schiopule si slabanogule, nevrednic cerului si pamantului, nu mai incetezi a mania pe Dumnezeu si pe fratele tau? Au nu stii ca Hristos este cel ce-ti slujeste tie? Cum indraznesti a te impotrivi lui Hristos? Au doara nu pentru Hristos s-a robit acesta pe sine, a-ti sluji tie?” Iar, dupa ce l-a mustrat si pe acesta prin cuvinte, a mai tacut putin. Si, dupa aceasta i-a invatat pe amandoi si le-a zis lor: „Sa nu va abateti de la calea voastra, fiilor, nicidecum, ci sa mergeti cu pace si sa nu va departati unul de altul. Sa lepadati toata intristarea pe care diavolul a aruncat-o intre voi si cu cinste si cu dragoste sa va intoarceti la chilia intru care ati vietuit. Ca ispita v-a venit voua de la satana, de vreme ce stiu ca amandoi sunteti aproape de sfarsit si vrednici de cununi veti fi de la Hristos, acela prin tine, iar tu prin el. Deci, de acum nimic rau sa nu mai ganditi, ca atunci cand va veni ingerul si nu va va afla pe voi impreuna la acelasi loc, lipsiti de cununi veti fi…”

Si ei, grabindu-se, indata au venit la chilia lor si, petrecand ei cu desavarsita dragoste, patruzeci de zile, a murit fericitul Evloghie si s-a dus la Dumnezeu, iar, dupa acesta, a treia zi, a murit si slabanogul si s-a dus la Dumnezeu, intru vesnica odihna.