Sfântul Mucenic al lui Hristos, Autonom a trăit pe vremea împărăției lui Dioclețian (284-305) și era episcop în Italia, dar, din pricina prigoanei împotriva creștinilor, a părăsit Italia și s-a dus la Bitinia și a fost primit acolo de un oarecare creștin, anume Corneliu. Și era Autonom episcopul un om plin de râvnă pentru credința în Hristos și avea osebit dar al cuvântului și curaj în lupta pe care o ducea împotriva idolilor, dar în Bitinia ogorul era destul de întins, păgânii fiind mai numeroși decât creștinii. Și, începând lucrarea de trezire a sufletelor, multă roadă a adus Bisericii lui Hristos. Deci, a zidit o biserică Sfântului Arhanghel Mihail și a pus într-ânsa episcop pe Corneliu, iar el s-a dus de acolo în cetatea Claudia, învățând pe toți cuvântul lui Dumnezeu și de acolo, iarăși cerceta pe Corneliu, slujind împreună la biserica Sfântului Mihail.

Ostenelile lui Autonom și răspândirea credinței în Hristos au umplut însă de mânie pe păgâni, care hotărâseră să pună capăt izbânzilor lui. Deci, pândind vremea când slujeau, au năvălit în biserică și pe cei ce erau acolo i-au izgonit, iar pe Sfântul Autonom, prinzându-l, cu cruzime și neomenie l-au ucis, scoțându-l afară din cetate și omorându-l cu pietre. Și așa, pentru credința în Hristos, s-a săvârșit Sfântul Autonom. Dumnezeului nostru slavă!

Întru această zi, cuvânt despre Evloghie monahul și despre săracul cel slăbănog

Un cărturar oarecare, anume Evloghie, pornit fiind din dumnezeiască dragoste, s-a lepădat de lume și, împărțindu-și la săraci averea sa, și-a lăsat pentru sine puțină avuție și ceva aur. Deci, neputând el să mai lucreze, s-a făcut pustnic. Și fiind ispitit de lenevire și neputând nici singur a ședea, a aflat, lepădat în uliță, pe un oarecare olog, care nu avea nici mâini, nici picioare, fără numai limbă. Iar Evloghie s-a făgăduit lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, pentru numele Tău, voi lua pe acest slăbănog și-l voi odihni pe el până în ziua morții lui, ca și eu, pentru aceasta, să mă mântuiesc. Și-mi dă mie, Doamne, răbdare, ca să-i slujesc lui”. Deci, apropiindu-se de slăbănog, i-a zis lui: „Voiești ca să te iau și să te odihnesc pe tine?” Și i-a zis lui slăbănogul: „Adevărat, stăpâne, voiesc.” Și a zis Evloghie: „Mă voi duce să aduc un catâr și te voi lua de aici”. Și cu multă bucurie slăbănogul a primit. Apoi, aducând catârul, l-a luat pe el și l-a dus în casa sa și-l îngrijea pe el în toate trebuințele lui. Și a petrecut slăbănogul în casa lui Evloghie cincisprezece ani. Iar Evloghie îi slujea ca unui părinte și-l iubea pe el cu totul: îl spăla, îl hrănea și-l purta cu mâinile sale.

Însă, după acei cincisprezece ani, i-a învrăjbit pe ei diavolul, vrând să lipsească pe Evloghie de plată, iar pe slăbănog de odihnă, și a început a răzvrăti pe slăbănog. Deci, a început slăbănogul a se mânia și a grăi cuvinte de defăimare: „O, șchiopule, o, șchiopule, tu ești rob și de la stăpânul tău ai fugit, că avuția lui i-ai furat și acum, arătând că ești milostiv, luându-mă pe mine în casa ta și că, prin mine, voiești a te mântui”. Iar Evloghie se ruga și-i mângâia lui inima, zicându-i: „Nu, stăpâne, nu grăi așa, ci spune-mi mie ce rău ți-am făcut și mă voi pocăi”. Iar slăbănogul îi zicea așa: „Nu-mi trebuie îmbunările tale, aruncă-mă pe mine, ducându-mă pe ulițe, că nu-ți poftesc odihna ta”. Iar Evloghie îi zicea: „Rogu-mă ție să te mângâi de această mâhnire”. Iar slăbănogul mai vârtos se ațâța cu mânia asupra lui, strigând: „De acum nu voi mai răbda vicleșugul tău, nu-mi este plăcută mie viața aceasta, eu carne vreau să mănânc”. Iar răbdătorul Evloghie i-a adus lui carne, însă, văzând-o, el a răcnit iarăși: „Nu mai pot să mai fiu numai cu tine singur, ci popor vreau să privesc”. Și i-a zis Evloghie lui: „Eu îți voi aduce mulțime de frați”. Iar el iarăși cu mânie a grăit: „Vai de mine ticălosul, fața ta de acum nu vreau să o mai văd, iarăși, îmi vei aduce mie de acei care, asemenea ție, mănâncă pâinea în zadar”. Și s-a tulburat și, cu necuvios glas, a țipat grăind: „Nu vreau, nu vreau, ci la răspântii voiesc, leapădă-mă pe mine, acolo unde m-ai aflat, că de-aș fi avut mâini, m-aș fi spânzurat, sau m-aș fi junghiat”. Căci așa îl prinsese pe el dracul.

Atunci Evloghie, plecând, s-a dus la niște călugări și le-a zis lor: „Ce voi face, că în deznădăjduire m-a adus pe mine slăbănogul acesta?” Și i-au grăit lui: Pentru ce?” Și a răspuns: „Amar îmi face mie și nu pricep ce voi face. Să-l lepăd pe el? Dar m-am făgăduit lui Dumnezeu și mă tem. Iar de nu-l voi lepăda, rele zile și nopți îmi da mie și nu știu ce voi face cu el”. Și i-au zis lui aceia: „Să mergi cu noi la marele Antonie și să-i vestești lui și ceea ce-ți va zice ție, aceea să faci. Dumnezeu îți va grăi ție prin Antonie și-ți va vesti ție”. Iar Evloghie, închinându-se, i-a ascultat pe dânșii. Deci, amenințând pe ologul, l-a pus într-o corabie și a ieșit noaptea și l-a dus pe el în mânăstire, la marele Antonie, și i-a vestit lui pentru ce a venit. Iar el i-a poruncit să spună înaintea tuturor fraților. Deci, după porunca marelui Antonie, robul lui Hristos, Evloghie a zis înaintea tuturor: „Pe acest slăbănog l-am aflat lepădat pe uliță, negrijindu-se nimeni de el, și l-am miluit pe el și m-am rugat lui Dumnezeu să-mi dea mie darul răbdării ca să-l odihnesc, ca și eu să mă mântuiesc prin el și el să fie odihnit de mine. Și, iată, sunt cincisprezece ani de când suntem împreună, precum și s-a descoperit sfinției tale, Părinte, și nu știu de va fi primit la Dumnezeu ceva din cele făcute de mine în atâția ani, că osteneală multă îmi face acum mie. Și am socotit să-l lepăd pe el, dar mă zbat numai eu singur. Pentru aceasta am venit la Sfinția ta, ca să mă înveți ce să fac eu și să te rogi pentru mine, că acum cumplit mă ostenește”. Iar marele Antonie i-a grăit lui, cu glas greu și mânios: „Oare îl vei lepăda, Evloghie? Dar Hristos nu se va lepăda de el. Tu îl vei lepăda pe el, dar Domnul îl va socoti pe el, mai bun decât pe tine”. Și, aceasta auzind, Evloghie s-a înspăimântat. Iar, lăsând pe Evloghie, marele Antonie a început a bate prin cuvânt pe slăbănog și i-a grăit lui: „Șchiopule și slăbănogule, nevrednic cerului și pământului, nu mai încetezi a mânia pe Dumnezeu și pe fratele tău? Au nu știi că Hristos este cel ce-ți slujește ție? Cum îndrăznești a te împotrivi lui Hristos? Au doară nu pentru Hristos s-a robit acesta pe sine, a-ți sluji ție?” Iar, după ce l-a mustrat și pe acesta prin cuvinte, a mai tăcut puțin. Și, după aceasta i-a învățat pe amândoi și le-a zis lor: „Să nu vă abateți de la calea voastră, fiilor, nicidecum, ci să mergeți cu pace și să nu vă depărtați unul de altul. Să lepădați toată întristarea pe care diavolul a aruncat-o între voi și cu cinste și cu dragoste să vă întoarceți la chilia întru care ați viețuit. Că ispită v-a venit vouă de la satana, de vreme ce știu că amândoi sunteți aproape de sfârșit și vrednici de cununi veți fi de la Hristos, acela prin tine, iar tu prin el. Deci, de acum nimic rău să nu mai gândiți, că atunci când va veni îngerul și nu vă va afla pe voi împreună la același loc, lipsiți de cununi veți fi…”

Și ei, grăbindu-se, îndată au venit la chilia lor și, petrecând ei cu desăvârșită dragoste, după patruzeci de zile, a murit fericitul Evloghie și s-a dus la Dumnezeu, iar apoi, a treia zi, a murit și slăbănogul și s-a dus la Dumnezeu, întru veșnica odihnă.

 

 

 

 

 

.