Acesta, fiind om în vârstă și învățat, a trăit pe vremea împăraților Traian (98-117) și Adrian (117-138) și fusese ucenic al Apostolilor Domnului. După tradiția Bisericii, el a propovăduit Evanghelia în multe locuri, dar, cu deosebire, în Magnezia și la Atena, unde a fost și episcop. Că, precum steaua magilor de la răsărit, așa și el a arătat popoarelor calea cea dreaptă a credinței, surpând jertfele păgânești și închinarea la idoli și aducând pe mulți din întunericul păgânătății la lumina cunoștinței lui Dumnezeu și la credința lui Hristos.

Dar, întunericul urăște totdeauna lumina. Drept aceea, și închinătorii idolilor goniră pe Sfântul Apostol Codrat de la turma sa din Atena, împroșcându-l mai întâi cu pietre, ca pe un alt Ștefan, dar Sfântul a fost păzit viu, cu darul lui Hristos. Fiind prins, apoi, de slujitorii împăratului Adrian, a fost supus la felurite alte chinuri, până ce, sfârșit de puteri, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, primind de la Hristos cununa mucenicilor.

 

Întru această zi, cuvânt, cum se cade a viețui creștinul

Tot creștinul care este deosebit de necredincioși să petreacă fără a face păcate, ca un prieten al lui Dumnezeu, ca un vrăjmaș al diavolului și ca un părtaș al Tainelor lui Hristos. Ci, lepădându-se de sataniceștele fapte și de înșelăciunile drăcești, curat fiind și cuvios, de Dumnezeu iubitor și adeseori rugându-se lui Dumnezeu, să zică: „Tatăl nostru, Carele ești în ceruri.” Ca nu, în chip nevrednic, pe Dumnezeu numindu-L Tatăl, să-L ocărească pe El. Ci, ca un fiu, să slăvească pe Tatăl și, ca un slujitor, să se teamă de Domnul său. Că grăiește Domnul: Dacă Tată vă sunt vouă, apoi unde Îmi este Mie slava și cinstea de la voi? Iar dacă vă sunt Domn, apoi, unde-Mi este frica voastră de Mine? Drept aceea, fraților, să petrecem în porunca lui Dumnezeu. Să-L cinstim pe El ca pe un Tată și să ne temem ca de un Domn. Să ne aducem aminte de păcatele noastre și de ele să suspinăm neîncetat. Și așa, curățindu-ne sufletele noastre, la Hristos să venim.

 Cuvânt din Everghitinos, al Sfântului Grigorie Dialogul, către diaconul Petru, despre vedenii de chinuri de la duhurile răutății, spre zidire

Teodor era un copil foarte neasezat, care mai mult de nevoie decat de voie, l-a urmat pe fratele sau in manastire, acesta fiind calugar. Si, fiind el si foarte nesupus, ca, daca cineva i-ar fi spus ceva bun pentru mantuirea lui, nu numai ca nu facea, dar nici sa auda nu voia, nici nu suferea vreodata sa umble in haina sfintei petreceri. Dar, fiind el lovit de boala ciumei in coapsa si venind in ceasul cel de pe urma, s-au adunat toti fratii. Si daca l-au vazut pe dansul stingandu-se, ca trupul lui murise, racindu-se din toate partile, si ca putina caldura de viata mai ramasese numai in pieptul lui, faceau rugaciuni deosebite pentru dansul, rugandu-se iubitorului de oameni. Dumnezeu, sa fie lui milostiv, la iesirea lui din aceasta lume. Si, rugandu-se fratii, deodata acela a inceput a striga cu mare glas si a taia rugaciunile fratilor zicand: „Departati-va de la mine, departati-va, ca iata balaurului m-am dat spre mancare si pentru a voastra stare de fata nu poate sa ma manance. Ca, iata, capul meu l-a imbucat in gura lui. Deci, dati-i loc ca sa nu ma chinuiasca mai mult si ce are a face, sa faca mai repede, de vreme ce lui am fost dat spre mancare. Pentru ce sa mai rabd intarziere?” Iar fratii i-au zis lui: „Fă, frate, semnul cinstitei și de viață făcătoarei cruci peste tine”. Iar acela, cu preatare strigare, a raspuns zicand: „Eu vreau pe mine a ma insemna, dar nu pot, ca de balelele balaurului sunt ingreuiat”. Iar fratii auzind, cazand la pamant cu lacrimi si mai cu osardie se rugau pentru izbavirea lui. Deci, petrecand ei in rugaciune, bolnavul cu mare glas striga: „Multumire lui Dumnezeu! Ca iata balaurul, cel ce ma luare spre mancare, a fugit si a sta nici n-a rabdat rugaciunilor voastre. Deci, acum, pentru pacatele mele rugati-va, ca gata sunt a ma intoarce si a parasi viata cea mireneasca cu desavarsire”.

Deci, indata dupa aceasta, dobandind putere de viata, cu toata inima, s-a intors catre Dumnezeu, schimbandu-si socotinta ca unul care a fost pedepsit, din destul, cu bataia. Si asa a iesit din trup. Ca acesta a vazut muncirea cea de dupa moarte, pentru al sau folos; iar altii, pentru a noastra zidire, spun, chinurile cele de la duhurile cele rele, pe care le-au vazut, inca sufland si apoi, indata, isi dau duhul.

Tot așa era un bărbat cu numele Hrisaorie. După ale lumii acesteia, era foarte vestit, dar cu cât prisosea în bogății, pe atât și în patimi era bogat, întru mândrie îngâmfându-se, voilor trupești supunându-se, spre grămădirea de bogății cu sârguință nevoindu-se, cu zgârcenia, peste măsură, aprinzându-se. Deci, binevoind Domnul a pune sfârșit atâtor patimi, l-a lăsat să cadă în boală purtătoare de moarte. Și ajungând la ceasul morții, având ochii deschiși, a văzut înfricoșătoare și întunecate duhuri, stând înaintea lui și trăgându-l pe el cu sila, ca să-l ducă spre încuietorile iadului. Deci a început a tremura și a se îngălbeni, sudorile peste tot curgându-i, cerând cu glas mare hotărârea așteptată și strigând și pe fiul său, Maxim cu numele, (pe care și eu, mai pe urmă, fiind călugăr, l-am cunoscut) pe acesta cu preaiute și amestecată strigare chemându-l, zicea: „Maxime, aleargă, că niciodată rău ție nu ți-am făcut întru credința ta primește-mă”. Deci, Maxim, tulburat și plângând, a venit îndată și, împreună cu dânsul toți ai casei. Dar aceștia nu vedeau duhurile cele viclene, care îl trăgeau cu sila pe dânsul. Iar venirea lor o pricepeau din mărturisirea bolnavului prin gălbenirea și prin chipul celui ce pătimea. Că, de frica și de vederea lor cea întunecată, încoace și încolo în pat se întorcea. Iar, uneori pe partea stând zăcând le vedea pe ele stând înaintea lui. Și vederea lor n-o putea suferi. Iar alteori, spre perete întorcându-se și acolo de față le vedea. Și, deznădăjduindu-se a se izbăvi de dânsele, în mare strâmtoare fiind, cu mare glas a început a striga: „Izbăvește-mă măcar până dimineață”. Și întru aceste strigăte, a ieșit din trup.

Deci, luminat se arată că, nu pentru sine, ci pentru noi a văzut acestea, ca noi, acestea învățându-ne, să ne temem și să ne îndreptăm, căci, ce i-a folosit aceluia vederea duhurilor rele, mai înainte de moarte, și cererea de izbăvire? Pe care, chiar cerând-o, nu a dobândit-o.

 

 

 

 

 

.