Sfânta Tecla este cea dintâi muceniță care a pătimit pentru credința în Hristos și a trăit pe vremea Sfântului Apostol Pavel, fiind ucenica marelui Apostol. S-a născut în Iconia și, la vârsta de 18 ani, a fost logodită cu un tânăr de bun neam, anume Tamir. Între alte daruri, Sfânta era de o frumusețe trupească și adunase multă învățătură, pentru o tânără de vârsta ei. Pe la anul 45 după Hristos, când Apostolul Pavel a venit în Iconia, însoțit de Varnava, Tecla, ascultându-l vorbind în casa lui Onisifor a îmbrățișat noua credință; și, înțelegând, tot de la Pavel, prețul fecioriei, s-a hotărât a-și trăi viața ca fecioară, în slujba Evangheliei Domnului, ca una ce avea de la Dumnezeu și darul cuvântului, cu o mare adâncime și putere de convingere.

Aflând părinții de hotărârea fiicei lor de a-și trăi viața în feciorie și de a urma lui Pavel, au început să o certe, să o chinuiască, iar, în cele din urmă, să o bată și să o calce în picioare. Logodnicul ei, de altă parte, neizbutind să schimbe credința Sfintei Tecla a mers la dregătorul cetății și i-a cerut să prindă pe Pavel și să-l țină în temniță, ca unul ce este creștin și creștinase pe Tecla. Fiind în primejdie să fie ea însăși întemnițată, Tecla și-a părăsit familia și părinții și a plecat în căutarea Apostolului, îndrumătorul său, care, între timp, fusese izgonit din cetate și se afla acum în Antiohia (Pisidiei). Aici, un tânăr desfrânat, Alexandru cu numele, văzând frumusețea Teclei, s-a aprins de pofta trupească pentru dânsa și, cu daruri și ademeniri, a încercat să o tragă la păcat. Neizbutind în planul său, înnebunit de patimă și de ură, ticălosul desfrânat a pârât la mai marele cetății pe Tecla, că este creștină, și a cerut osândirea ei. Frumoasa fecioară creștină a fost prinsă și osândită să fie data la fiare. Și puteai să vezi fecioara creștină goală, în priveliștea a mii de ochi, iar fiarele zăcând pe jos și lingând picioarele Sfintei, mărturisind, oarecum, că pe feciorescul ei trup nu pot să-l vatăme. Deci, văzând poporul că fiarele cu nimic nu vatămă pe Sfânta, a strigat cu mare glas: „Mare este Dumnezeul pe Care-L cinstește Tecla”. Și au slobozit pe Sfânta.

Deci, propovăduind prin multe locuri pe Domnul Iisus Hristos și trăgând pe mulți la credință, s-a dus în patria sa. Iar acolo, petrecând într-un loc pustiu, din vechea Seleucie, și făcând multe minuni, și-a încheiat viața aceasta, trăind în pace, în rugăciune și în pustnicie. Iar toată vremea vieții sale a fost de nouăzeci de ani. Dumnezeului nostru, slavă!

 

Întru această zi, Preacuviosul Părintele nostru Coprie

Aceasta s-a născut pe gunoaie, lângă mănăstirea Sfântului și Marelui Teodosie, începătorul vieții de obște, dintr-o femeie pe care o goneau agarenii, și fugea către Sfântul, dimpreună cu mulți alți vecini, ca să scape. Deci, după ce se duseră păgânii, potoliți de dumnezeiescul dar ce locuia în Sfântul, călugării mănăstirii aflară copilul ce se născuse în gunoi și, din porunca marelui Teodosie, l-au luat și l-au numit Coprie (adică gunoi). Și se hrănea copilul cu lapte de capră, iar capra care era orânduită să sugă copilul de la dânsa păștea la câmp împreună cu celelalte, dar când sosea vremea ca să sugă copilul, se pogora singură din munte de-l alăpta și, iar, se întorcea din turmă. Aceasta a fost până ce a început copilul a mânca bucatele. Deci, dacă s-a făcut mare, îl iubea Teodosie și copilul se învrednici de Duhul Sfânt. Și, păzind curăția sufletului, a făcut de i se supuneau fiarele sălbatice. Că, într-una din zile, aflând în grădină un urs mâncând lăptucile, l-a luat de urechi și l-a scos afară și, poruncindu-i în numele marelui Teodosie, ursul n-a cutezat să mai intre altă dată în grădină. Încă și în munte, suindu-se la lemne cu un măgar și ducând lemnele, iarăși a venit un urs și, apuncând măgarul, l-a vătămat la un picior. Iar Sfântul prinse pe urs și puse lemnele pe dânsul, zicându-i: „Nu te voi lăsa, că vreau să faci tu slujba măgarului, până ce se va tămădui”. Și, cu rugăciunile marelui Teodosie, i se supuse ursul și căra lemne. Altă dată, acest Sfânt, slujind la bucătărie când căldarea dădea în unde, de se vărsau bucatele, negăsind lingura cea mare, și-a băgat mâna goala în căldare, de a potolit undele, și nu s-a vătămat.

Deci, ajungând el la nouăzeci de ani, strălucea între părinții aceia ca soarele, împodobit fiind cu preoția și cu tot felul de bunătăți, și stând într-un loc ascuns, își îndreptă rugăciunile către Dumnezeu, încât și marele Teodosie, după mutarea sa către Domnul, i se arătă, că venea și împreună cu dânsul cânta. Iar, mai pe urmă, a zis către dânsul: ”Iată, frate Coprie, ți-a venit vremea petrecerii tale, ci vino la noi, la locul care-ți este gătit”. Deci, dacă a auzit aceasta, minunatul părinte, peste puține zile, s-a îmbolnăvit și, sărutând pe sfinții părinți, s-a dus cu pace către Domnul.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre rugăciune și faptă

A fost intrebat un batran: „Se folosesc, oare, cei ce cer rugaciunile parintilor, iar ei se lenevesc?” Si a raspuns: „Multe poate rugaciunea dreptului, precum este scris, insa, cu deosebire, rugaciunea care se face, care, adica, se ajutoreaza de cel ce cere rugaciunea, pazindu-se el, cu toata osardia si cu durere de inima, de ganduri si de fapte rele. Ca de va petrece cu nebagare de seama, nici un folos nu va avea, macar si Sfintii de s-ar ruga pentru el. Ca unul zidind, iar altul spurpand, ce folos va fi, fara numai osteneala”. A mai spus inca si acest fel de povestire, zicand:  Era un sfant parinte al unei chinovii, impodobit cu toata fapta buna, iar, mai vartos, cu smerita cugetare, cu blandete, cu milostivirea catre saraci si cu dragoste. Acesta se ruga mult lui Dumnezeu, zicand: „Doamne, ma stiu pe mine ca sunt pacatos, dar nadajduiesc la indurarile Tale, Stapane, sa nu ma desparti de sinodia (soborul) mea, ci, impreuna cu mine, si pe acestia ii invredniceste Imparatiei Tale, pentru nespusa Ta bunatate”. Deci, aceasta rugaciune facand-o neincetat, iubitorul de oameni Dumnezeu i-a dat incredintare. Avea sa se faca pomenire de sfinti la o alta manastire, care nu era departe de dansii, si il chemau parintii manastirii aceleia pe el, impreuna cu ucenicii lui, iar el se lepada. Dar a auzit in vis, zicandu-i lui: „Mergi, insa trimite inainte pe ucenicii tai si, dupa dansii sa mergi si tu”. Deci, ducandu-se ucenicii lui, au intalnit un inger in chip de sarac bolnav, care zacea in mijlocul drumului, si, venind ucenicii la locul acela si vazandu-l pe el vaitandu-se, l-au intrebat pricina. Iar el a zis: „Sunt bolnav si eram calare pe un dobitoc care, tarandu-ma, a fugit si, iata, nu am pe nimeni care sa-mi ajute”. Iar ei au zis lui: „Ce putem sa-ti facem, ava? Noi suntem pe jos”. Si, lasandu-l, s-au dus. A venit, apoi, dupa putin timp parintele lor si il afla pe el zacand pe jos si suspinand. Si, afland pricina, i-a zis lui: „N-au venit, oare, pe aici, ceva mai inainte de mine niste calugari? Nu te-au vazut ei aicea?” Iar el a zis: „Da, au venit, si instiintandu-se de boala mea, au trecut, zicand: Noi pe jos mergem, ce putem sa-ti facem tie?” Grait-a lui egumenul: „Vino, dar, sa te iau eu in spate si Dumnezeu va ajuta si vom merge”. Iar el zise: „Cum poti atata departare sa ma duci pe spate? Ci mergi si te roaga pentru mine”. Si egumenul a zis: „Nu te voi lasa, ci, iata, piatra aceea si te voi aseza pe ea si ma voi pleca si te voi lua pe spate”. Si au facut asa. Si intai il simtea pe el, ca este greu cat un om, apoi se facu mai usor si din ce in ce mai usor, incat se mira cel ce il purta pe spate. Si deodata s-a facut nevazut.

Si a venit glas către el: „Fiindca pururea te rogi pentru ucenicii tai, sa se invredniceasca impreuna cu tine de Imparatia Cerului, iata, vezi, altele sunt masurile tale si altele ale lor. Deci, indupleca-i pe ei sa vie intru lucrarea ta si vei dobandi cererea, ca Eu sunt drept judecator, rasplatind fiecaruia dupa faptele lui.”

 

 

.