Sfânta Tecla este cea dintâi muceniță care a pătimit pentru credința în Hristos și a trăit pe vremea Sfântului Apostol Pavel, fiind ucenica marelui Apostol. S-a născut în Iconia și, la vârsta de 18 ani, a fost logodită cu un tânăr de bun neam, anume Tamir. Între alte daruri, Sfânta era de o frumusețe trupească și adunase multă învățătură, pentru o tânără de vârsta ei. Pe la anul 45 după Hristos, când Apostolul Pavel a venit în Iconia, însoțit de Varnava, Tecla, ascultându-l vorbind în casa lui Onisifor a îmbrățișat noua credință; și, înțelegând, tot de la Pavel, prețul fecioriei, s-a hotărât a-și trăi viața ca fecioară, în slujba Evangheliei Domnului, ca una ce avea de la Dumnezeu și darul cuvântului, cu o mare adâncime și putere de convingere.

Aflând părinții de hotărârea fiicei lor de a-și trăi viața în feciorie și de a urma lui Pavel, au început să o certe, să o chinuiască, iar, în cele din urmă, să o bată și să o calce în picioare. Logodnicul ei, de altă parte, neizbutind să schimbe credința Sfintei Tecla a mers la dregătorul cetății și i-a cerut să prindă pe Pavel și să-l țină în temniță, ca unul ce este creștin și creștinase pe Tecla. Fiind în primejdie să fie ea însăși întemnițată, Tecla și-a părăsit familia și părinții și a plecat în căutarea Apostolului, îndrumătorul său, care, între timp, fusese izgonit din cetate și se afla acum în Antiohia (Pisidiei). Aici, un tânăr desfrânat, Alexandru cu numele, văzând frumusețea Teclei, s-a aprins de pofta trupească pentru dânsa și, cu daruri și ademeniri, a încercat să o tragă la păcat. Neizbutind în planul său, înnebunit de patimă și de ură, ticălosul desfrânat a pârât la mai marele cetății pe Tecla, că este creștină, și a cerut osândirea ei. Frumoasa fecioară creștină a fost prinsă și osândită să fie data la fiare. Și puteai să vezi fecioara creștină goală, în priveliștea a mii de ochi, iar fiarele zăcând pe jos și lingând picioarele Sfintei, mărturisind, oarecum, că pe feciorescul ei trup nu pot să-l vatăme. Deci, văzând poporul că fiarele cu nimic nu vatămă pe Sfânta, a strigat cu mare glas: „Mare este Dumnezeul pe Care-L cinstește Tecla”. Și au slobozit pe Sfânta.

Deci, propovăduind prin multe locuri pe Domnul Iisus Hristos și trăgând pe mulți la credință, s-a dus în patria sa. Iar acolo, petrecând într-un loc pustiu, din vechea Seleucie, și făcând multe minuni, și-a încheiat viața aceasta, trăind în pace, în rugăciune și în pustnicie. Iar toată vremea vieții sale a fost de nouăzeci de ani. Dumnezeului nostru, slavă!

 

Întru această zi, Preacuviosul Părintele nostru Coprie

Aceasta s-a nascut pe gunoaie, langa manastirea Sfantului si Marelui Teodosie, incepatorul vietii de obste, dintr-o femeie pe care o goneau agarenii, si fugea catre Sfantul, dimpreuna cu multi alti vecini, ca sa scape. Deci, dupa ce se dusera paganii, potoliti de dumnezeiescul dar ce locuia in Sfantul, calugarii manastirii aflara copilul ce se nascuse in gunoi si, din porunca marelui Teodosie, l-au luat si l-au numit Coprie (adica gunoi). Si se hranea copilul cu lapte de capra, iar capra care era oranduita sa suga copilul de la dansa pastea la camp impreuna cu celelalte, dar cand sosea vremea ca sa suga copilul, se pogora singura din munte de-l alapta si, iar, se intorcea din turma. Aceasta a fost pana ce a inceput copilul a manca bucatele. Deci, daca s-a facut mare, il iubea Teodosie si copilul se invrednici de Duhul Sfant. Si, pazind curatia sufletului, a facut de i se supuneau fiarele salbatice. Ca, intr-una din zile, afland in gradina un urs mancand laptucile, l-a luat de urechi si l-a scos afara si, poruncindu-i in numele marelui Teodosie, ursul n-a cutezat sa mai intre alta data in gradina. Inca si in munte, suindu-se la lemne cu un magar si ducand lemnele, iarasi a venit un urs si, apuncand magarul, l-a vatamat la un picior. Iar Sfantul prinse pe urs si puse lemnele pe dansul, zicandu-i: „Nu te voi lasa, ca vreau sa faci tu slujba magarului, pana ce se va tamadui”. Si, cu rugaciunile marelui Teodosie, i se supuse ursul si cara lemne. Alta data, acest Sfant, slujind la bucatarie cand cladarea dadea in unde, de se varsau bucatele, negasind lingura cea mare, si-a bagat mana goala in caldare, de a potolit undele, si nu s-a vatamat.

Deci, ajungand el la nouazeci de ani, stralucea intre parintii aceia ca soarele, impodobit fiind cu preotia si cu tot felul de bunatati, si stand intr-un loc ascuns, isi indrepta rugaciunile catre Dumnezeu, incat si marele Teodosie, dupa mutarea sa catre Domnul, i se arata, ca venea si impreuna cu dansul canta. Iar, mai pe urma, a zis catre dansul: :Iata, frate Coprie, ti-a venit vremea petrecerii tale, ci vino la noi, la locul care-ti este gatit”. Deci, daca a auzit aceasta, minunatul parinte, peste putine zile, s-a imbolnavit si, sarutand pe sfintii parinti, s-a dus cu pace catre Domnul.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre rugăciune și faptă

A fost intrebat un batran: „Se folosesc, oare, cei ce cer rugaciunile parintilor, iar ei se lenevesc?” Si a raspuns: „Multe poate rugaciunea dreptului, precum este scris, insa, cu deosebire, rugaciunea care se face, care, adica, se ajutoreaza de cel ce cere rugaciunea, pazindu-se el, cu toata osardia si cu durere de inima, de ganduri si de fapte rele. Ca de va petrece cu nebagare de seama, nici un folos nu va avea, macar si Sfintii de s-ar ruga pentru el. Ca unul zidind, iar altul spurpand, ce folos va fi, fara numai osteneala”. A mai spus inca si acest fel de povestire, zicand:  Era un sfant parinte al unei chinovii, impodobit cu toata fapta buna, iar, mai vartos, cu smerita cugetare, cu blandete, cu milostivirea catre saraci si cu dragoste. Acesta se ruga mult lui Dumnezeu, zicand: „Doamne, ma stiu pe mine ca sunt pacatos, dar nadajduiesc la indurarile Tale, Stapane, sa nu ma desparti de sinodia (soborul) mea, ci, impreuna cu mine, si pe acestia ii invredniceste Imparatiei Tale, pentru nespusa Ta bunatate”. Deci, aceasta rugaciune facand-o neincetat, iubitorul de oameni Dumnezeu i-a dat incredintare. Avea sa se faca pomenire de sfinti la o alta manastire, care nu era departe de dansii, si il chemau parintii manastirii aceleia pe el, impreuna cu ucenicii lui, iar el se lepada. Dar a auzit in vis, zicandu-i lui: „Mergi, insa trimite inainte pe ucenicii tai si, dupa dansii sa mergi si tu”. Deci, ducandu-se ucenicii lui, au intalnit un inger in chip de sarac bolnav, care zacea in mijlocul drumului, si, venind ucenicii la locul acela si vazandu-l pe el vaitandu-se, l-au intrebat pricina. Iar el a zis: „Sunt bolnav si eram calare pe un dobitoc care, tarandu-ma, a fugit si, iata, nu am pe nimeni care sa-mi ajute”. Iar ei au zis lui: „Ce putem sa-ti facem, ava? Noi suntem pe jos”. Si, lasandu-l, s-au dus. A venit, apoi, dupa putin timp parintele lor si il afla pe el zacand pe jos si suspinand. Si, afland pricina, i-a zis lui: „N-au venit, oare, pe aici, ceva mai inainte de mine niste calugari? Nu te-au vazut ei aicea?” Iar el a zis: „Da, au venit, si instiintandu-se de boala mea, au trecut, zicand: Noi pe jos mergem, ce putem sa-ti facem tie?” Grait-a lui egumenul: „Vino, dar, sa te iau eu in spate si Dumnezeu va ajuta si vom merge”. Iar el zise: „Cum poti atata departare sa ma duci pe spate? Ci mergi si te roaga pentru mine”. Si egumenul a zis: „Nu te voi lasa, ci, iata, piatra aceea si te voi aseza pe ea si ma voi pleca si te voi lua pe spate”. Si au facut asa. Si intai il simtea pe el, ca este greu cat un om, apoi se facu mai usor si din ce in ce mai usor, incat se mira cel ce il purta pe spate. Si deodata s-a facut nevazut.

Si a venit glas către el: „Fiindca pururea te rogi pentru ucenicii tai, sa se invredniceasca impreuna cu tine de Imparatia Cerului, iata, vezi, altele sunt masurile tale si altele ale lor. Deci, indupleca-i pe ei sa vie intru lucrarea ta si vei dobandi cererea, ca Eu sunt drept judecator, rasplatind fiecaruia dupa faptele lui.”

 

 

.