Acest Sfânt Ioan Teologul era din Betsaida Galileii, fiu al lui Zevedei, care era pescar. Deci, pescuind el, odată, pești la marea Tiberiadei cu fiii săi, a venit Iisus și, stând pe țărm, a chemat pe fiii lui Zevedei, zicând: Iacob și Ioan, veniți după Mine și vă voi face pe voi pescari de oameni„. Deci, lăsând ei pe tatăl lor în corabie, au mers după Iisus și mult i-a iubit pe dânșii.

        Acest Ioan a fost, mai întâi, ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul și învățase de la acesta să creadă în Iisus, că el este Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii, și așa, cunoscându-L pe Iisus, împreună cu Andrei, au vorbit amândoi, pentru prima dată cu Domnul. Sfântul Ioan Evanghelistul a fost însă unul din cei doisprezece Apostoli, aleși de Iisus, și era cel mai tânăr din ceata Sfinților Apostoli, drept aceea, și tradiția Bisericii arată că el a trăit până aproape de sfârșitul veacului apostolic (adică până aproape de anul o sută). Sfântul Ioan era, apoi, unul din Apostolii cei mai apropiați ai Domnului Iisus, încât, în Evanghelia sa, el se numește „ucenicul pe care îl iubea Iisus” (Ioan, 21, 20), negreșit pentru fecioria și darurile lui. Este ucenicul care la Cină s-a rezemat pe pieptul Domnului și așa s-a adăpat din Tainele lui Hristos. Este ucenicul căruia Domnul, când era răstignit pe Cruce, i-a încredințat pe Preacurata Sa Maică, iar, după Înălțarea Domnului la Cer, Ioan era unul din stâlpii Bisericii lui Hristos, împreună cu Sfântul Petru și Iacov, ruda Domnului.

        La rândul ei, Tradiția Bisericii ne dă știrea că, după adormirea Maicii Domnului, Sfântul Apostol Ioan a mers la Efes, în Asia, propovăduind credința lui Iisus. Aceeași Tradiție mai spune că, din porunca lui Domițian împăratul (81-96), „Apostolul dragostei” a fost surghiunit în insula Patmos și ca acolo a viețuit el multă vreme. Tot acolo a scris el și Evanghelia sa, cele trei Epistole și cartea Apocalipsei. Deci, murind Domițian și venind împărat Nerva (96-98) Sfântul Ioan s-a întors la Efes și, așezând episcopi și preoți, i-a învățat să păzească toate câte le-au auzit de la dânsul și să aducă pe oameni la Hristos.

        Sfântul Ieronim istorisește că Sfântul Ioan, ajuns la adânci bătrâneți, la vârsta neputințelor, cerea să fie dus la adunările creștinilor și, în loc de lungi cuvântări, se mulțumea să repete mereu: „Fiilor, iubiți-vă unii pe alții”. Ascultătorii îl întrebau de ce repeta el mereu aceleași îndemnuri. Iar el răspundea, zicând: „Aceasta este porunca Domnului. Împliniți-o și este de-ajuns”. Sfântul Ioan a murit în pace, la Efes, în alt treilea an al împărăției lui Traian (98-117), după ce a ieșit nevătămat dintr-un cazan cu undelemn în fierbere, la Roma (Tertullian).

        El este singurul Apostol, care a mers cu Iisus până la piciorul Crucii, marele martor credincios al Evangheliei a 4-a și al Apocalipsei.

 

Întru această zi, Cuvânt despre un tânăr, mântuit de Sfântul Evanghelist Ioan

 

Marele Mucenic al lui Hristos, Ioan Evanghelistul, venind în cetatea Asiei (Efes), a aflat pe un tânăr de bun neam, mare la trup și frumos la chip și voia sufletul lui să fie credincios. Deci, învățându-l din destul pe el poruncile lui Dumnezeu, mai pe urmă l-a dus pe el la episcopul cetății aceleia și i-a zis lui: „Episcope, pe acest tânăr ți-l dau ție, martor fiindu-ne Sfântul Duh, ca să-l păzești pe el de tot lucrul rău.” Și, acestea zicând, Ioan Apostolul s-a dus în alte părți, ca să-i învețe pe oameni a crede în Hristos. Iar episcopul luându-l pe acel tânăr, îl învăța și-l povățuia cu tot dinadinsul. Și, nu după multe zile, l-a botezat. Deci, socotind că l-a întărit pentru totdeauna cu botezul pe tânăr, episcopul după aceea nu-l mai povățuia pe el, ca la începutul învățăturii. Dar, nu după multă vreme, tânărul a slăbit în credință și s-a lipit de niște tineri, oameni fără de minte și a început împreună cu dânșii a umbla la ospețe scumpe, la vin mult și la desfrânări de toată noaptea, iar, după aceea, la tâlhărit, încât mai pe urmă l-au luat acei rai prieteni până și în munte. Și, pentru că era mare la trup, tâlharii și l-au pus vătaf și cu totul nemilostiv l-au făcut pe el și fără de Dumnezeu, amarnic și cumplit. Și, trecând un an, a venit Ioan la Efes și înaintea tuturor a zis episcopului: „O, episcope, să-mi aduci mie datoria, care ți-am încredințat-o”. Iar episcopul s-a mirat de acel cuvânt, ca și când Ioan îl întreba pe el, despre lucruri scumpe sau despre aur. Și dacă Ioan l-a văzut că nu se pricepe, i-a zis: „Să-mi aduci mie pe tânărul pe care ți l-am încredințat”. Iar episcopul, auzind, a suspinat foarte și a zis către Ioan: „A murit tânărul”. Iar Ioan i-a zis: „Cum și în ce chip? Cu moarte sufletească sau trupească?” Și a zis episcopul: „Adevărat este, cu moarte sufletească. Că foarte vrăjmaș s-a făcut și, mai ales, tâlhar cumplit”. Și a zis Ioan episcopului: „Au nu te pusesem păzitor sufletului tânărului acestuia și bun păstor la oaia lui Hristos? Deci acum să-mi aduci mie un cal, ca să încalec pe el, și voi merge la locul unde este tâlharul”.

       Și, încălecând Ioan pe cal, a alergat degrabă, căutând oaia cea pierdută a lui Hristos. Și, ajungând la munte, unde făcea tâlhării, îl prinseră străjile tâlhărești. Și se ruga Ioan, zicând: „Să mă duceți pe mine la căpetenia voastră”. Și, luându-l pe el, l-au dus. Iar el sta întrarmat. Și cum l-a văzut pe Ioan la sine venind, rușinându-se, a fugit. Iar Ioan, uitându-și bătrânețile, alergă tare după tânăr, zicând: „Pentru ce fugi de mine, o, fiule, al bătrânului tau? Și pentru ce-mi faci mie osteneală, fiule? Stai, miluiește-mă pe mine străinul, neputinciosul bătrân. Stai, nu te teme, ai nădejde de mântuire. Pentru tine voi răspunde eu înaintea lui Dumnezeu, pentru tine eu îmi voi pune sufletul meu, precum Domnul Iisus Hristos pentru noi. Nu te teme, fiul meu, nu te înspăimânta. Hristos m-a trimis pe mine, ca să-ți dau ție slobozire păcatelor. Eu voi pătimi pentru tine: asupra mea să fie sângele pe care tu l-ai vărsat, pe grumajii mei să fie sarcina păcatelor tale, fiul meu”. Și aceasta, auzindu-le, a stat tânărul și-și aruncă armele, tremurând foarte și plângând. Și s-a apropiat de Ioan, sărutându-l pe el cu lacrimi, iar dreapta lui și-o ascundea, pentru că era încă pătată de sânge. Deci, luându-l pe el de la tâlhărit, s-au întors în Efes și l-a dus pe el la Biserică, dându-ne nouă tuturor chip de pocăință adevărată, că nimeni din noi, căzând în multe păcate, să nu deznădăjduim de a noastră mântuire, ci, la pocăință venind, să câștigăm mila lui Dumnezeu. Că El voiește să ne mântuiască pe noi și la cunoștința adevărului să ne ducă.

Întru această zi, Cuvânt despre Sfântul Ioan Teologul, care învăța pe un copil să facă icoane

 

           Este o cetățuie mică, aproape de Constantinopol, și în aceea era un oarecare copil sărac, cu numele Gusar. Deci, avea el un obicei, că se tocmea să păzească gâștele. Însă la porțile cetății aceleia era chipul Sfântului Ioan Teologul, făcut cu vopsele. Și el, când trecea cu gâștele pe dinaintea porții, scria totdeauna cu degetul pe nisip, căutând la chipul Teologului și zicând: „Doamne, dă-mi mie ca să învăț să zugrăvesc doar chipul acesta, că mult îmi dorește sufletul meu.” Și, uneori, nu-i potrivea mâinile, ori capul, sau ochii, ori celelalte semne nu le izbutea. Și, iarăși ștergând, scria. Și aceasta a făcut-o el în trei ani.

        Deci, odată, scriind el, a venit la dânsul chiar adevăratul Sfântul Ioan Teologul cu chipul cărunt, cum era și zugrăvit pe porțile cetății, și i-a zis lui: „Ce este acesta, ce faci Gusar, scriind pe nisip?” Iar Gusar a zis: „Mă uit la poarta cetății și văd chipul lui Ioan Teologul, că aceasta învăț de trei ani, scriindu-l pe nisip”. Și, iarăși, i-a zis Sfântul Ioan: „Au, doară, voiești să zugrăvești chipul icoanei?” Zis-a lui Gusar: „Așa, stăpâne, foarte mult doresc aceasta”.

        A luat atunci Ioan condei și cerneală și a scris o scrisoare așa: „Eu, Ioan Teologul, cel ce m-am rezemat de cinstitul piept al Domnului și am băut paharul cel de taină al Lui, am trimis la tine, Hinare, pe acest copilaș, Gusar, să-l înveți pe el să zugrăvească icoane, mai bine decât tine”. Și, pecetluind-o cu pecetea, a dat-o lui Gusar, zicându-i: „Mergi la Constantinopol, că este acolo un zugrav împărătesc, anume Hinar, care zugrăvește în palatele împărăției cele aurite și merge totdeauna la Utrenie, în Sfânta Sofia. Și, după ce va sosi el, să-i dai lui scrisoarea aceasta și spune-i: Mi-a dat-o mie Ioan Blagoslovul; și să mergi după el”. Și acestea zicând el, s-a făcut nevăzut.

        Deci, a alergat Gusar degrabă în cetate și, făcându-se dimineață, a văzut pe acel zugrav împărătesc, mergând de la Sfânta Sofia și i-a dat lui scrisoarea și a mers după dânsul. Iar zugravul, citind scrisoarea, s-a minunat cum era scrisă. Deci, Gusar i-a spus lui toate cele ce i s-au întâmplat, pe când păștea gâștele. Însă zavistia a cuprins inima zugravului, încât gândea de ar fi putut să nu-l învețe pe el.

        Iar întru acea vreme, un om împărătesc făcuse o biserică de piatră și a dat zugravului să-i zugrăvească o icoană din cele patru icoane mari, în numele Sfântului Ioan Teologul. Și, ducându-se după unelte, i-a poruncit lui Gusar să-i facă vopsele. Însă, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acela a zăbovit acolo la masă. Iar, pe când ucenicul freca vopsele albe, a venit la dânsul Ioan Teologul și i-a zis: „Ce faci, Gusar?” Iar Gusar a zis: „Frec vopsele, ca să zugrăvească meșterul meu icoana lui Ioan Teologul”. Iar Ioan i-a grăit lui: „Scoală și scrie”. Iar Gusar, tremurând, a zis: „Eu, Stăpane, nici condei n-am luat, nici n-am învățat”. Iar Ioan i-a zis: „Caută la mine și scrie”. Și luând condeiul și apucându-l pe el la mână, scria chipul pe scândură. Și, după ce l-a zugrăvit, a ieșit de la dânsul și s-a luminat palatul de icoană, ca de soare. Iar Gusar a început a plânge, gândind: „Ce-mi va fi mie de la meșter?” Deci, venind zugravul, a început a se minuna de ceea ce s-a săvârșit; că îndată Gusar s-a făcut mai bun decat meșterul.

        După aceea, s-a spus împăratului: „Este, la zugravul tău, un ucenic ce a venit să învețe, de trei zile, iar ieri a zugrăvit icoana lui Ioan Teologul, cât și palaturile s-au luminat de dânsa, ca de soare și mintea omenească nu pricepe”. Și, luând icoana, au dus-o la împărat. Și pe împărat l-a cuprins frica de strălucirea icoanei. Și s-a făcut defăimare împărătescului zugrav de către oamenii împărătești, unii, adică, ziceau că ucenicul este mai bun decât meșterul. Iar altii ziceau că mesterul este mai bun. Deci, a zis împăratul: „Eu voi judeca drept, care este mai bun”. Și a zis zugravilor: „Să zugraviți doi vulturi în palatele mele și pe fiecare din vulturi să-l puneti pe perete. Iar eu, luând corbul, îl voi slobozi și pe al cărui vultur va începe corbul a-l apuca, acela va fi cel mai bun”. Și toți au zis: „Drept ai grăit, împărate”. Deci, mergând degrabă, au zugrăvit doi vulturi, fiecare pe al său și toți se minunau, căutând la amândoi. Și priveau la zugrăveala meșterului și ziceau: „Nu este ca acesta în lume”. Iar, după ce veneau la al ucenicului, ca în uimire cădeau, că-i vedeau zugrăveala lui foarte vrednică de cinste. Iar împăratul, luând corbul, l-a slobozit, iar corbul a început a apuca pasărea după peretele ucenicului.

        Și, de atunci, a luat împăratul pe Gusar, la sine, să zugrăvească palatele; și a fost pictura lui mai bună decât a lui Hilar dascălul. Iar icoana aceea, a Sfântului Ioan Teologul, a dus-o în Biserica unde o zugrăvise. Și au sfințit biserica cu hramul Sfântului Ioan Teologul și au prăznuit cu bucurie, întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia se cade slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

 

Tot întru această zi, pomenirea Sfântului Domnitor Neagoe Basarab

Sfântul Neagoe Basarab este pomenit pe 26 septembrie. Canonizarea sa a fost hotărâtă în ședința de lucru a Sfântului  Sinod din 8-9 iulie 2008, alături de cea a Sfântului Ierarh Iachint de Vicina și a Sfântului Dionisie Exiguul. Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc la Bucuresti, de praznicul Sfantului Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir, pe 26 octombrie.

Sfântul Neagoe Basarab a fost domn al Țării Românești între anii 1512 și 1521. A fost înmormântat în gropnița domnească de la Curtea de Argeș, ctitoria sa, iar pe piatra de mormânt stă scris: „A răposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod și Domn a toată Țara Românească și a părților dunărene, în luna lui Septembrie 15 zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani și jumătate. Și rog pe cei ce Dumnezeu îi va îngădui să vie după noi, să păzească adăpostul acesta mic și lăcașul oaselor mele, ca să fie nestricat“.

Conicarul Gavriil Protul, în „Viața Sfântului Nifon”, patriarhul Constantinopolului, spune despre Sfântul Neagoe Basarab: „Ce vom spune despre lucrurile și mânăstirile pe care le-au miluit?… Și în toate laturile de la Răsărit până la Apus și de la Amiază-zi până la Amiază-noapte, toate sfintele biserici le hrănea și cu multă milă pretutindeni da. Și nu numai creștinilor fu bun, ci și păgânilor, și fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc, care strălucește soarele Său și ploaia și peste cei buni, și peste cei răi, cum arată Sfânta Evanghelie”. Tot din această lucrare, aflăm că Neagoe l-a avut profesor și duhovnic pe Sfântul Nifon: „Iar fericitul Nifon îl întărea în învățăturile sale”.

A făcut donații mânăstirilor ortodoxe din Muntele Athos, Muntele Sinai, Ierusalim, Țara Românească. A fost ctitor al multor biserici din țară și autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii românești, „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, lucrare cu un conținut moral-creștin.

Citeste mai multe informatii despre Sfantul Neagoe Basarab


Troparul Sfântului Neagoe Basarab

Domnitor preaînţelept între căpeteniile neamului românesc, ctitor de locaşuri sfinte, prieten al Sfinţilor Părinţi, învăţător luminat de Duhul Sfânt şi mare iubitor de pace, Sfinte Neagoe Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Tot in aceasta zi facem pomenirea:
Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan – Sfantul Ioan, Evanghelistul si Teologul, a fost unul dintre cei doisprezece Sfinti Apostoli chemati mai intai de Iisus Hristos. El este cunoscut mai ales pentru scrierile sale canonice nou-testamentare: Evanghelia, trei Epistole si Apocalipsa.

Citeste mai multe informatii despre Sfantul Ioan Evanghelistul

Tot in aceasta zi facem pomenirea:

– Sfintei Mucenite Hira si a dreptului Ghedeon.

Potrivit Sinaxarului Sfintilor de pretutindeni, Editura Cartea Ortodoxa, tot astazi facem pomenirea:
Prăznuirea sosirii Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Iviru -Athos în Georgia (1989);
Sfântul Ier. EUSEBIU, episcop şi papă al Romei (+310);
Sfântul Ier. EUSEBIU, episcop de Bologna, mărturisitor al credinţei ortodoxe în faţa arianismului (+400);
Sfântul Cuv. MEUGANT (sau MORGAN), pustnic din Ţara Galilor (Anglia, sec. VI);
Sfântul Ier. VIGIL, episcop de Brescia (Italia, sec. VI);
Sfântul AMANTIE, preot din Umbria (Italia, sec. VII);
Sfântul Cuv. COLMAN Elo, nepotul Sfântului Columba (Irlanda, cea +610)
Sfântul Cuv. NIL de Rossano, stareţ al Mănăstirii Sf. Adrian din Calabria (Sicilia, +1005);
Sfântul Cuv. ŞTEFAN de Rossano (Sicilia, sec. XI);
Sfântul Cuv. EFREM, făcător de minuni şi egumen la Perekom (Rusia, +1492)
Sfinţii Sf. Noi Mucenici ATANASIE (Dokukin), ALEXANDRU şi DIMITRIE preoţii, IOAN şi MCOLAE mirenii (Rusia, +1937);
Sfântul Sf. Nou Mc. VLADIMIR (Viatski) preot (Rusia, +1939);
Sfântul Ier. TIHON (Belavin), patriarhul Moscovei şi a toată Rusia (+1925); canonizarea sa în 1989;
Sfântul Mc. ARTEMIDOR;
Sfântul SENATOR, cinstit la Albano (Italia);
Sfintele 5 (cinci) Muceniţe fecioare tăiate cu sabia de tatăl lor.

 

 

.