Locul de naștere al Sfântului Calistrat a fost Cartagina, din Africa, iar cu slujba ostășească era la Roma, în zilele împăratului Dioclețian (284-305) și ținea de tabăra căruntului dregător Persentin.

Deci, pe când era el cu toată tabăra lui la Roma, s-a făcut cunoscută creștineasca lui dreaptă credință și, fiind prins de Persentin și mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat, a fost bătut cumplit, de curgea sângele din rănile lui, ca pârâul. A fost, apoi, târât cu trupul gol pe un loc cu hârburi ascuțite, și, băgându-l într-un sac, slujitorii l-au aruncat în mare, dar, rupându-se sacul, Sfântul a ieșit sănătos din valurile apei. Și, văzând această minune, cei patruzeci și cinci de slujitori care-l bătuseră au crezut în Hristos. Și Persentin dregătorul a pus de i-a bătut si pe aceștia și i-a băgat împreună cu Calistrat în temniță. Și-i învăța Sfântul Calistrat în temniță, pe toți, despre Judecată, despre Înviere și despre suflet și celelalte dogme ale credinței.

Iar când i-a scos din temniță și-i ducea pe toți din nou la judecată, trecând ei pe lângă un templu păgân și făcând rugăciune, toți idolii din templu au căzut la pământ, sfărâmându-se ca de un cutremur. Cei de față, 184 de slujitori, văzând aceasta, au crezut și au mărturisit și ei pe Hristos. Deci, tuturor acestora, împreună cu Sfântul Calistrat, li s-au tăiat capetele, în ziua de 27 septembrie. Dumnezeului nostru, slavă!

Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Evagrie, despre faptul de a nu judeca pe aproapele

        Vezi vreun pacat mai greu, decat a judeca pe aproapele? Ce, dar, este mai greu decat acela? Ca asa il uraste Dumnezeu si se intoarce de la unul ca acela, precum uraste cineva pe un vrajmas al sau. Deci, oare, nu suntem datori a ne cutremura si a ne teme? Ca stiti ce s-a intamplat staretului aceluia care, auzind de un frate de cazuse in desfranare, zisese: „O, rau a facut!”. Oare, nu stiti cat de infricosator graieste de dansul in Pateric? Ca a adus Ingerul sufletul fretelui ce gresise si i-a zis lui: „Vezi, cel pe care l-ai osandit, a adormit. Deci, unde poruncesti ca sa-l pun? Intru imparatie sau la osanda?” Si, iarasi, a zis ingerul catre staretul acela: „De vreme ce tu esti judecator dreptilor si pacatosilor, spune, ce poruncesti pentru acest smerit suflet? Oare, il vei milui pe el sau chinurilor il vei da?” Si asa, acel staret se minuna si se inspaimanta de o hotarare ingereasca, precum aceea. Si si-a petrecut cu suspinuri si cu lacrimi cealalta vreme a vietii sale si se ruga lui Dumnezeu cu multime de osteneli, ca sa-l miluiasca pentru pacatul acela. Si a cazut el cu fata sa la picioarele Sfantului Inger si a luat iertaciune. Si, iarasi, i-a zis lui Ingerul: „Iata, ti-a aratat tie Dumnezeu ce este mai greu, adica, aceasta de a judeca pe fratele tau si niciodata, iarasi, sa nu faci lucrul acesta. Iata, de acum iertat esti.”

Si dintr-aceasta vreme, niciodata nu a incetat sufletul batranului dintr-un plans ca acela, pana ce a murit. Apoi, ce vom lua noi, osandind pe aproapele? Ce, ni se cade noua, fiecaruia, fratilor, a lua aminte de la noi insine pentru ale noastre pacate. Ca, lui Dumnezeu unuia este cu putinta a indrepta sau a osandi, Celui ce stie asezarea fiecaruia si puterea, precum Acela singur stie. Ca in alt fel judeca pe episcop, intr-alt fel pe domn si pe boier, in alt fel judeca pe egumen si in alt fel pe ucenic, in alt fel pe batran si in alt fel pe tanar, in alt fel pe bolnav si in alt fel pe cel sanatos. Si cine va putea sa stie acele judecati ale Lui, fara numai El singur, Cel ce a facut toate si stie toate?

 

Întru aceastã zi, cuvânt de învățătură al lui Grigorie monahul: să nu ne lenevim la a noastră mântuire

Nu este de cuviinta, fratilor, sa ne lenevim la a noastra mantuire, nici sa trecem cu vederea vremea cea data noua spre pocainta, pe care, iarasi, a o mai dobandi, nu vom putea. Ca foarte de primejdie lucru este, celor ce nu se pocaiesc acum si aici. Sa ne pocaim, drept aceea, de pacatele noastre, pana ce nu ne ajunge pe noi moartea. Ca de acolo nu ne vom putea intoarce, de vreme ce nu este intoarcere de acolo, ci vom merge in pamantul cel intunecat al intunericului celui vesnic, unde nu este lumina, nici viata pentru pacatosi. Drept aceea, acum sa ne pocaim, o, fratilor, ca pe Dumnezeu milostiv sa-L facem catre noi insine si, sa-I placem Lui prin fapte bune, prin post si rugaciune, prin milostenie si prin smerenie, prin curatie si prin iubirea de frati si prin pocainta, neindeletnicindu-ne cu desertaciunile veacului acestuia. Sa ne lepadam de rautatile lumesti, sa nu ne imbracam, iarasi, cu patimile trupesti, cu nesatiul si cu betia si cu pofta desfranarii, stricandu-ne sufletul si trupul. Ca putina este vremea noastra aici. Pentru aceasta, sa ne grijim de sufletele noastre si sa cautam mantuirea noastra, sa ne ostenim spre Dumnezeu, pentru pacatele noastre. Si nu, adica, astazi sa ne pocaim si sa ne smerim, iar maine sa facem mai rele fapte. Ca cel ce se pocaieste de pacatele sale si, apoi, iarasi le face, ce sporeste in pocainte sa, intorcandu-se de la dreptate la pacat? Sau cum va fi auzita rugaciunea lui inaintea lui Dumnezeu? Ca Dumnezeu gateste asupra lui mania Sa. Pentru ca, precum multa este mila Lui, asa sunt multe si certarile Lui si pe fiecare, dupa faptele lui, il judeca si fiecare, dupa faptele sale, afla. Fericit este omul cel ce poate face pacatul si nu-l face. Si amar de inima care cugeta in doua parti si de pacatul care umbla in doua cai. Ca Domnul pe cei cu un gand ii salasuieste in casa Sa.

 

 

 

.