Sfântul Mucenic Antim  fost episcop al Nicomidiei între 284 si 303, trăind în anii celei mai cumplite prigoane împotriva creștinilor, pe timpul împăraților Dioclețian și Maximian (284-305).

În vremea aceasta credința creștină creștea pe ascuns, pretutindeni, în toată împărăția. În anul 302 s-a dat poruncă împotriva ei: se dărâmau biserici, se ardeau cărțile sfinte, episcopii creștinilor erau prinși, creștinii înșiși erau supusi la chinuri, dacă nu se lepădau de Hristos. În două rânduri, dușmanii creștinilor au pus foc palatului împărătesc, dând vina pe creștini.

Furia prigoanei era fără margini. Creștinii au îndurat chinuri de o cruzime nemaiînchipuită de mintea omenească. Înseși soția și fiica împăratului, îngrozite, s-au lepădat de credința în Hristos. A început o vărsare de sânge cum nu s-a mai văzut.

Între episcopii întemnițați atunci a fost și episcopul Antim al Nicomidiei, căruia astăzi îi facem pomenirea. La începutul prigoanei, el a stat o vreme ascuns în satul Seman, de unde întărea pe creștini prin trimiși și scrisori. Dar, venind și ceasul lui, s-a dat prins de bună voia lui pentru mărturisirea lui Hristos. Întâlnindu-se cu ostașii călări, trimiși să-l prindă, și întrebat fiind unde se alfă Antim, învățătorul creștinesc, el a răspuns: „Va voi spune vouă de Antim și-l voi da pe el în mâinile voastre, numai să vă odihniți puțin de cale”. Și le-a pus înainte mâncare și le-a făcut lor ospăț, după putere, cu dragoste cinstindu-i pe ei, apoi s-a arătat lor pe sine ca este Antim.

Aceasta auzind-o, ostașii s-au mirat și se rușinau, văzând primirea cea cu dragoste și ospătarea cea făcută lor, și au zis: „Nu te vom lua cu noi, ci vom spune că nu te-am întâlnit.” Iar el îi învăța să spună adevărul, că dorea să moară pentru credință, învățându-i și pe ei să creadă în Hristos. Și ajungând la un râu s-au botezat.

Deci, a stat înaintea lui Maximian împăratul, puse fiind înainte toate uneltele de chinuri. Și-l întreba, iar el cu îndrăzneală mărturisea pe Hristos. Deci, i-au zdrobit toate oasele trupului și cu fiare arse l-au împuns, pe hârburi l-au tras gol, cu toiage l-au bătut și în încălțăminte de aramă arsă l-au încălțat, de ostași a fost gonit și la roată a fost legat, iar la sfârșit îi tăiară capul. Dumnezeului nostru slavă !

.

Întru această zi, cuvânt despre mânie, că cel ce ține mânie asupra aproapelui, se dă în stăpânirea diavolului

Ne spunea noua Isaac monahul: „Mi s-a intamplat oarecand galceava cu un frate si aveam asupra lui manie. Deci, lucrandu-mi lucrul meu, imi aduceam aminte si ma scarbeam ca un smintit, si am petrecut toata ziua aceea in zadar, nestiind ce voi face. Si iata, un tanar a intrat la mine prin usa si, nefacand rugaciune, mi-a zis mie: „Te-ai smintit, da-te mie, ca sa te indreptez eu”. Iar eu i-am zis lui: „Du-te de aicea si niciodata sa nu mai vii, ca tu nu esti de la Dumnezeu”. Si mi-a zis mie: „Mi-e jale de tine ca iti pierzi lucrul tau, insa, iata, al meu esti”. Iar eu i-am raspuns lui, iarasi: „Al lui Dumnezeu sunt si nu al tau, diavole”. Si mi-a zis mie: „Cu adevarat, Dumnezeu ne-a dat noua pe cei ce tin manie si au pomenire de rau, iar tu ai trei saptamani de cand te-ai maniat si vrajmas esti aproapelui tau”. Iar eu i-am zis lui: „Minti”. Mi-a zis mie: „Sa stii ca gheena cea arzatoare ii are pe cei ce tin pomenirea de rau. Tu ai rautate catre dansul, iar eu sunt pus peste cei ce au pomenire de rau, si, iata, al meu esti”. Si a pierit. Deci, dupa ce am auzit acestea, m-am dus la fratele acela si m-am inchinat lui si ne-am impacat. Si, intorcandu-ma, am aflat cele lucrate de mine cu mana si rogojina pe care ma inchinam arse de diavolul.

Întru această zi, învățătură a Sfântului Vasilie

„Să fii de-aproape râvnitor celor ce viețuiesc drept, și faptele acestora să le scrii în inima ta. Să te socotești a fi din cei puțini, că anevoie, zicea, va intra bogatul întru Împărăția Cerului; drept aceea, și cei ce intră întru dânsa, puțini sunt. Să nu socotești pe toți din mânăstire că se mântuiesc. Că mulți vin la viața cea cu faptă bună, dar puțini dintr-înșii primesc jugul ei, că a acelora ce se silesc este Împărăța Cerului și cei silitori o apucă pe ea. Silință numește cuvântul Evangheliei supunerea trupească, adică ascultarea de învățătura lui Hristos, cu lepădarea voilor și a odihnei spre paza poruncilor Domnului!”

Povestire din Everghitinos, despre pustnicul ce batjocorea pe diavol

Era un pustnic in partile Iordanului, nevoindu-se de multi ani, care, fiind acoperit de Dumnezeu, nu primea asuprelile vrajmasului, ci, in scurt, nu era ispitit. Si, pentru aceasta, defaima pe satana si-l ocara catre toti cei ce veneau la el pentru folos, zicand ca nimic este si nimic nu poate fata de cei nevoitori, de nu va afla spurcati asemenea cu el, robiti de-a pururea pacatului, pe care ii slabanogeste. Iar acestea le zicea, nesimtind darul cel de sus, care nu ingaduia lui satana a-l asupri.

Deci, apropiindu-se sfarsitul lui, prin slobozirea lui Dumnezeu, i s-a aratat lui diavolul la vederea ochilor si a zis catre dansul: „Ce am cu tine, ava? Ce ma ocarasti? Au te-am suparat cu ceva?” Iar el, scuipandu-l, cu aceleasi graiuri l-a ocarat: „Mergi inapoia mea satano, ca nu poti nimic fata de robii lui Hristos”. Iar el a zis: „Asa, asa… Patruzeci de ani ai sa traiesti si in atatia ani, nu vei afla un ceas in care sa nu-ti pun piedici”. Si acestea zicand, nevazut s-a facut.

Iar calugarul a inceput indata a bate razboi cu gandurile. Si zicea intru sine: „Am, iata, atatia ani trudindu-ma aici si inca alti patruzeci de ani, daca mai voieste Dumnezeu sa traiesc. Deci, ma voi duce in lume si voi vedea pe cei de-aproape ai mei si voi fi impreuna cu dansii cativa ani. Si iarasi ma voi intoarce si ma voi tine de nevointa mea.” Si asa cum i se parea lui in minte, implinea cu fapta. Si, iesind din chilie, se tinea de cale.

Iar nu departe ducandu-se iubitorul de oameni Dumnezeu l-a miluit pe dansul, si nevoind a se pierde ostenelile lui, a trimis un inger spre ajutor. Si, intampinandu-l, ingerul i-a zis lui: „Unde mergi, ava?” Iar el a zis: „In cetate”. Zis-a lui ingerul: „Intoarce-te in chilia ta. Si sa nu fie nimic intre tine si satana. Ca iata te-a batjocorit satana.”. Iar el, venindu-si intru sine, s-a intors la chilia sa si, trecand trei zile, s-a savarsit. Dumnezeului nostru slava!