Acest Sfânt era din Armenia Mare, de neam împărătesc și a trăit pe vremea împărăției lui Dioclețian și a marelui Constantin. De mic copil a fost dus în Cezareea Capadochiei și a fost crescut în creștineasca credință, în care s-a botezat.
Deci, desăvârșindu-se în cuvântul mântuirii, s-a aprins de marea dorință de a merge să binevestească Evanghelia în țara sa și la neamul armenilor. Și Dumnezeu întărea cu minuni cuvântul și viața Sfântului Grigorie, slujitorul Său. Multe chinuri a îndurat din partea neamului partilor și, mai ales, din partea lui Tiridate, împăratul lor, care jertfea Artemidei, idolul său, și nu putea suferi credința în Hristos a Sfântului. Văzând însă semnele ce se făceau, la urmă, Tiridate împăratul a deschis singur ochii la lumină și a primit botezul. Ca urmare, toată Armenia s-a întors la credința creștină în Hristos, poporul sfărâmând capiștele idolești și zidind biserici.

Și a fost sfințit Sfântul Grigorie, de către Leontie al Cezareei Capadochiei, fiind cel dintâi episcop al armenilor, și sfințind preoți, a botezat tot poporul, până la cel din urmă sătean. Iar împăratul Tiridate, dăruia îndestulă avere bisericilor lui Dumnezeu. Și multe mănăstiri a întemeiat, întru care bine înflorea evanghelica desăvârșire. Tot el a purtat flacăra credinței la multe alte neamuri de pe lângă Marea Caspică și a ajuns și în Caucaz.

Sfântul Grigore a păstorit Biserica Armeniei 31 de ani. Este al treizeci și șaselea episcop, care a semnat pe lista celor 318 Părinți de la Niceea (325). Se spune că el a înființat alfabetul armenesc și că el a tălmăcit și Biblia în limba armenilor. O părticică din moaștele sale se află la biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” din București. Se mai spune, de asemenea, că de la hirotonia sa ca episcop, Sfântul petrecea vreme îndelungată în singurătate și prin munți. Deci, foarte multe și preaslăvite mununi făcând, și la prea adânci batrânețe ajungând, cu pace s-a mutat către Domnul.

 

Întru aceastã zi, pomenirea Sfintelor Mucenițe Ripsimia, Gaiani și alte treizeci și douã cuvioase Mucenițe femei și fecioare

Aceste două Sfinte femei erau de neam slăvit și mare și au trăit pe vremea împărăției lui Dioclețian și a lui Tiridate, împăratul parților. Ele erau fecioare dăruite cu frumusețe, fiind călugărite. Deci, fiindcă n-au voit a se însoți cu împăratul Tiridate, Ripsimia împreună cu Gaiani au fugit în părțile Armeniei. Aflând însă de aceasta, Tiridate, împăratul acestor locuri, a trimis și le-a adus acasă. Și o silea pe Risimia către nelegiuita împreunare, dar cu puterea lui Hristos, n-a biruit-o pe ea. Și nedobândindu-și dorința, zăcea ca un mort. Deci, fugind ea, ostașii împăratului gonind-o și prinzând-o, mai întâi i-au rupt hainele, apoi, legându-i mâinile dinapoi, i-au tăiat limba și trupul i l-au ars și i-au scos ochii și, fiind tăiată în bucăți, și-a dat fericitul ei suflet. Au fost uciși cu ea încă șaptezeci de bărbați creștini și treizeci și două femei. Iar viteaza Gaiani a fost străpunsă prin gât și, fiind despuiată de piele până la sâni, a fost zdrobită cu pietre și i s-a tăiat capul.

 Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre descoperirea Sfintei Jertfe

Grăia Sfântul Efrem despre un frate, ca, fiind sobor intr-o Duminica, sculandu-se, dupa obicei, sa intre in biserica, l-a batjocorit pe el diavolul, zicandu-i lui in cuget: „La ce mergi in biserica? Ca sa primesti paine si vin, ca si cand ar fi Trupul si Sangele lui Hristos? Nu te batjocori”. Iar fratele, crezandu-si cugetul, n-a mers la biserica, dupa obicei. Insa fratii il asteptau pe el, ca asa era obiceiul in pustia aceea:  nu faceau sobor, adica rugaciuni, pana nu se adunau toti fratii. Deci, l-au asteptat pe el mult si el nu venea. Iar unii dintre ei, sculandu-se, au mers la chilia lui, zicand ca fratele cumva s-a imbolnavit, sau, poate, a si murit. Si cum au venit la chilia lui, l-au intrebat pe el: „Pentru care pricina n-ai venit la sobor, frate?” Iar el se sfia si se rusina a le spune lor. Inca, cunoscand ei sfatul cel cu rau mestesug al diavolului, au cazut la picioarele lui cu umilinta, ca sa le spuna si lor sfatul cel diavolesc. Iar el le-a marturisit lor, zicand: „Ierati-ma, fratilor, dar cum m-am sculat, dupa obicei, ca sa merg la biserica, mi-a zis mie un cuget, ca nu este Trupul si Sangele lui Hristos acolo unde mergi, ci iei numai paine si vin.

Deci, daca voiti sa vin cu voi impreuna, intariti-mi mie cugetul pentru Sfanta Jertfa”. Iar ei au zis: „Scoala-te si sa vii cu noi si ne vom ruga lui Dumnezeu ca sa-ti ajute si vazuta sa-ti arate tie puterea Lui cea tainuita si nevazuta”. Si, sculandu-se, a venit la dansii in biserica. Si s-a facut rugaciune la Dumnezeu pentru acest frate, ca sa i se arate lui puterea tainelor celor dumnezeiesti. Si cand au inceput a face sobor, adica rugaciune, l-au pus pe fratele in mijlocul bisericii, iar el, pana la slobozirea soborului, n-a incetat cu lacrimi a-si spala fata sa. Apoi, dupa sobor, adica dupa slobozirea de la rugaciune, chemandu-l pe el, parintii si fratii l-au intrebat zicand: „Cele ce ti-a aratat tie Dumnezeu, spunandu-ne noua, ca si noi sa ne folosim”. Iar, el, cu lacrimi, a inceput a zice: „In vremea cand s-a citit invatatura Apostolului si cand a stat diaconul si a citit Sfanta Evanghelie, atunci am vazut acoperamantul bisericii deschis si se vedeau cerurile si fiecare cuvant al Evangheliei, ca focul se facea si se vedea pana la cer; si dupa ce s-a facut sfarsitul Evangheliei si dupa aducerea Dumnezeiestelor Daruri la altar, chemand clericii pe Duhul Sfant, am vazut cerurile deschise si foc pogorandu-se impreuna cu multime de Sfinti Ingeri, iar deasupra lor alte doua fete preafrumoase, a caror frumusete a o spune nu este cu putinta, ca era lumina lor ca fulgerul si in mijlocul celor doua fete era un prunc mic; Ingerii stateau in jurul Sfintei Mese, iar fetele cele doua stateau desupra, pe Sfanta Masa, iar Pruncul in mijlocul lor. Iar, dupa ce s-a facut sfarsitul Dumnezeiestilor Taine, s-au apropiat slujitorii din cler, ca sa franga Painea punerii-inainte si am vazut eu cele doua fete, care erau deasupra, pe Sfanta Masa, ca au legat mainile si picioarele pruncului celui din mujlocul lor si au scos cutitul si au junghiat pe Prunc si au varsat Sangele Lui in Paharul ce era pe Sfanta Masa, si sfaramand Trupul Lui, painea si vinul erau Trupul si Sangele Domnului. Atunci, mi-am adus aminte de Apostolul care zice: „Pastele noastre, Hristos, S-a junghiat pentru noi”. Iar cand se apropiau fratii, ca sa primeasca Sfanta Impartasanie, s-a facut minune:  ca li se da lor si Trupul cel de carne, iar dupa ce primeau, zicand: Amin, Trupul se facea Paine in mainile lor. Si eu, daca am venit sa primesc, mi s-a dat Trupul si nu puteam sa-l primesc, apoi, am auzit un glas in urechile mele, zicandu-mi: Omule, pentru ce nu primesti? Au nu este aceasta ceea ce ai cautat tu? Si am zis: Milostiv, fii Mie, Doamne, ca Trup de carne nu pot sa primesc. Si iarasi, mi-a zis mie: Daca ar fi putut omul sa primeasca Trup, Trup ar fi aflat, precum si tu l-ai aflat. Dar nu poate nimeni sa primeasca Trup, pentru aceasta a poruncit Dumnezeu, ca la Sfanta Jertfa Trupul Domnului sa te prefaca in paine iar Sangele Lui in vin. Ca, adica, daca crezi, sa primesti ceea ce ai in maini. Si indata ce am zis: Cred Doamne, si Amin, Trupul cel ce era in mainile mele s-a facut paine. Si, laudand pe Dumnezeu, am primit Sfanta Jertfa.

Iar, dupa ce s-a ispravit cantarea soborului si au venit clericii, impreuna am vazut, iarasi, pe Prunc in mijlocul celor doua fete. Si am vazut acoperamantul bisericii deschis si dumnezeiestile Puteri si inaltandu-se la cer si Pruncul in mijlocul fetelor”. Acestea auzindu-le, fratii multa umilinta au primit si s-au dus pe la chiliile lor, inaltand slava lui Dumnezeu.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre mărturisirea păcatelor

Mărturisiți-vă păcatele voastre, pentru că, prin mărturisire se vindecă rănile cele sufletești, precum și vătămarea trupească, arătându-se la doctor, se tămăduiește iar cea tăinuită, boală mare face, iar mai pe urmă aduce moarte. Asemenea și păcatele cele tăinuite omoară și trupul și sufletul și bucurie fac diavolului. Mare și bun lucru este mărturisirea păcatelor, pe când tăinuirea lor este bucurie satanei. Cineva, amăgindu-se grăiește: „Astăzi să-mi fac plăcerea mea, iar mâine mă voi pocăi”. Dar cine știe de va ajunge sau nu ziua de mâine? Că, fără de veste, vine moartea și-l pierde pe el. Iar, dacă este cineva cărturar, apoi diavolul îi bagă lui în cap un gând, zicându-i: „Tu îți știi și singur gândurile tale și ceea ce zice Scriptura știi, precum și ceea ce Sfinții Părinti au poruncit; deci tămăduiește-te si singur, fără duhovnic”. Nu asculta gândurile acelea și nu zăbovi a-ți tămădui, mărturisindu-ți, păcatele tale, ca să fii iertat și în veacul de acum și în cel viitor.

 

 

 

.