Acest între Sfinți, sfințitul Mucenic Vavila a fost, după Sfântul Ignatie, cel mai vestit din vechii patriarhi ai Antiohiei celei mari. El a păstorit Biserica cu râvnă și fără prihană, timp de 13 ani și a trăit sub împărații Gordian, Filip Arabul și Decius, între anii 237 si 250.

După tradiție, împăratul Filip, care era creștin și săvârșise un omor, venind în Antiohia împreună cu împărăteasa lui, a fost oprit de Sfântul Vavila să intre în biserică, acesta amintind împăratului, cu înțelepciune, că fiind creștin, este supus unui canon de pocăință pentru păcatul său. Împăratul nu numai că nu s-a supărat, ci a mulțumit bătrânului episcop pentru prilejul dat de a-și mărturisit pe față credința sa și a rămas la ușa bisericii.

Pe vremea lui Decius, urmașul lui Filip și cel dintâi mare prigonitor al creștinilor, Sfântul Vavila a fost întemnițat, împreună cu cei trei copii al căror dascăl era, și, nevrând ei să se lepede de credința lui Hristos, ostașii le-au tăiat capatele, lui și celor ce erau în lanțuri cu dânsul, la anul 250. Și a fost îngropat, purtând lanțurile.

Întru această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Moise

    Sfantul Prooroc Moise era evreu de neam si s-a nascut in Egipt, cu 1500 de ani inainte de Hristos, pe cand evreii era robi egiptenilor. Gasit de fata lui Faraon, intr-un cosulet de papura, uns cu smoala, pe apa Nilului, copilul Moise a fost infiat de fata imparatului si a primit o desavarsita crestere si toata invatatura de la curtea imparateasca a Egiptului. A stiut insa tot timpul ca este evreu si a pastrat in ascuns legatura cu suferinta neamului sau.

Deci, ajungand el in varsta si facandu-se de 40 de ani, a ucis pe un om egiptean care batea pe un evreu. Drept aceea, temandu-se sa nu afle Faraon, a fugit in pamantul Madian, langa muntele Sinai si acolo si-a luat femeie pe Sefora, una din cele sapte fiice ale unui pastor numit Ietro, preotul din Madian. Si asa, dupa 40 de ani de viata la curtea lui Faraon, a petrecut timp de alti 40 de ani, o viata de pastor de vite, ca si socrul sau. Dar Dumnezeu a randuit sa scoata prin Moise poporul evreu din robia Egiptului si sa-l aduca in tara fagaduintii, in Canaan. Deci, trecand cei 40 de ani ca pastor, Dumnezeu s-a aratat lui Moise in vapaia rugului de pe Sinai. Si din porunca lui Dumnezeu, Moise s-a pogorat in Egipt, la Faraon, ca sa-l faca sa slobozeasca pe evrei sa mearga sa aduca jertfa lui Dumnezeu, in pustie. Dar de vreme ce Faraon nu se supunea, Dumnezeu a batut Egiptul cu zece rani. Si, silind astfel pe Faraon, Moise a luat poporul si, cu pronia lui Dumnezeu, cu argint si cu aur, l-a trecut marea, iar pe Faraon si toata oastea lui i-a inecat, pentru impotrivire.

De-a lungul calatoriei, Moise a primit de la Dumnezeu Tablele Legii, pe care le-a dat poporului, punandu-l sa jure ca le va pazi. Si a inaltat altar lui Dumnezeu, randuind jertfe sfinte si rugaciuni catre Cel atotputernic. Si s-a mutat la Domnul, suindu-se pe muntele Nebo si vazand de departe Canaanul, fiind in varsta de 120 de ani, adica dupa alti 40 de ani, in slujba lui de Prooroc al lui Dumnezeu si de Legiuitor al credintei evreilor.

Si ne-a lasat Proorocul Moise, scrise, primele cinci carti din Biblie, noua, crestinilor, iar poporului evreu, cartea lui sfanta, Tora, pe care numai Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos o intrece si a carui venire o prooroceste (Deut. 18,18). Si a fost ingropat pe muntele Nebo, in loc necunoscut, de arhistrategul lui Dumnezeu, Mihail. (Deut.1,9).

Întru această zi, povestire despre ava Sisoe

    Graiau despre ava Sisoe ca vietuia in manastirea Arselaitului, iar un alt staret era bolnav intr-o alta lavra. Si daca a auzit, s-a necajit de vreme ce postea cate doua zile. Si, ziua cand a auzit, ii era ziua intru care nu manca. Si a zis intru sine: „Ce voi face? De voi merge, ma vor sili poate fratii sa mananc. Iar de voi ramane pana dimineata, daca, cumva, va muri? Deci, voi merge si nu voi manca.” Si asa a mers flamand; si porunca lui Dumnezeu savarsind si postul pazindu-si.

Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre un călugăr și un saracin

    Ne povestea nouă un oarecare saracin, zicând: „M-am dus singur, în muntele părintelui Antonie, ca să prind vânat. Iar după ce am mers, am văzut pe un călugăr șezând și ținând niște cărți și citind. Deci, am ieșit la dânsul, vrând să încerc să-l ucid. Iar dacă am venit aproape de dânsul el și-a întins mâna sa cea dreaptă spre mine și mi-a zis: Stai! Și am stat două zile și două nopți, neputând să mă duc nicăieri din locul unde eram. Atunci am grăit lui: Jură-te pe tine, pe Dumnezeu pe Care Îl cinstești și mă slobozește. Iar el mi-a zis: Mergi în pace. Și așa am putut să mă duc din locul în care stam”.