Acest între Sfinți, sfințitul Mucenic Vavila a fost, după Sfântul Ignatie, cel mai vestit din vechii patriarhi ai Antiohiei celei mari. El a păstorit Biserica cu râvnă și fără prihană, timp de 13 ani și a trăit sub împărații Gordian, Filip Arabul și Decius, între anii 237 si 250.

După tradiție, împăratul Filip, care era creștin și săvârșise un omor, venind în Antiohia împreună cu împărăteasa lui, a fost oprit de Sfântul Vavila să intre în biserică, acesta amintind împăratului, cu înțelepciune, că fiind creștin, este supus unui canon de pocăință pentru păcatul său. Împăratul nu numai că nu s-a supărat, ci a mulțumit bătrânului episcop pentru prilejul dat de a-și mărturisit pe față credința sa și a rămas la ușa bisericii.

Pe vremea lui Decius, urmașul lui Filip și cel dintâi mare prigonitor al creștinilor, Sfântul Vavila a fost întemnițat, împreună cu cei trei copii al căror dascăl era, și, nevrând ei să se lepede de credința lui Hristos, ostașii le-au tăiat capatele, lui și celor ce erau în lanțuri cu dânsul, la anul 250. Și a fost îngropat, purtând lanțurile.

Întru această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Moise

    Sfântul Prooroc Moise era evreu de neam și s-a născut în Egipt, cu 1500 de ani înainte de Hristos, pe când evreii erau robi egiptenilor. Găsit de fata lui Faraon, într-un coșuleț de papură, uns cu smoală, pe apa Nilului, copilul Moise a fost înfiat de fata împăratului și a primit o desăvârșită creștere și toată învățătura de la curtea împărătească a Egiptului. A știut însă tot timpul că este evreu și a păstrat în ascuns legătura cu suferința neamului său.

Deci, ajungând el în vârstă și făcându-se de 40 de ani, a ucis pe un om egiptean care bătea pe un evreu. Drept aceea, temându-se să nu afle Faraon, a fugit în pământul Madian, lângă muntele Sinai și acolo și-a luat femeie pe Sefora, una din cele șapte fiice ale unui păstor numit Ietro, preotul din Madian. Și așa, după 40 de ani de viață la curtea lui Faraon, a petrecut timp de alți 40 de ani, o viață de păstor de vite, ca și socrul său. Dar Dumnezeu a rânduit să scoată prin Moise poporul evreu din robia Egiptului și să-l aducă în țara făgăduinții, în Canaan. Deci, trecând cei 40 de ani ca păstor, Dumnezeu s-a arătat lui Moise în văpaia rugului de pe Sinai. Și din porunca lui Dumnezeu, Moise s-a pogorât în Egipt, la Faraon, ca să-l facă să slobozească pe evrei să meargă să aducă jertfă lui Dumnezeu, în pustie. Dar de vreme ce Faraon nu se supunea, Dumnezeu a bătut Egiptul cu zece răni. Și, silind astfel pe Faraon, Moise a luat poporul și, cu pronia lui Dumnezeu, cu argint și cu aur, l-a trecut marea, iar pe Faraon și toată oastea lui i-a înecat, pentru împotrivire.

De-a lungul călătoriei, Moise a primit de la Dumnezeu Tablele Legii, pe care le-a dat poporului, punându-l să jure că le va păzi. Și a înălțat altar lui Dumnezeu, rânduind jertfe sfinte și rugăciuni către Cel atotputernic. Și s-a mutat la Domnul, suindu-se pe muntele Nebo și văzând de departe Canaanul, fiind în vârstă de 120 de ani, adică după alți 40 de ani, în slujba lui de Prooroc al lui Dumnezeu și de Legiuitor al credinței evreilor.

Și ne-a lăsat Proorocul Moise, scrise, primele cinci cărți din Biblie, nouă, creștinilor, iar poporului evreu, cartea lui sfântă, Tora, pe care numai Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos o întrece și a cărui venire o proorocește (Deut. 18,18). Și a fost îngropat pe muntele Nebo, în loc necunoscut, de arhistrategul lui Dumnezeu, Mihail. (Deut.1,9).

Întru această zi, povestire despre ava Sisoe

    Grăiau despre ava Sisoe că viețuia în mănăstirea Arselaitului, iar un alt stareț era bolnav într-o altă lavră. Și dacă a auzit, s-a necăjit de vreme ce postea câte două zile. Și, ziua când a auzit, îi era ziua întru care nu mânca. Și a zis întru sine: „Ce voi face? De voi merge, mă vor sili poate frații să mănânc. Iar de voi rămâne până dimineață, dacă, cumva, va muri? Deci, voi merge și nu voi mânca.” Și așa a mers flămând; și porunca lui Dumnezeu săvârșind și postul păzindu-și.

Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre un călugăr și un saracin

    Ne povestea nouă un oarecare saracin, zicând: „M-am dus singur, în muntele părintelui Antonie, ca să prind vânat. Iar după ce am mers, am văzut pe un călugăr șezând și ținând niște cărți și citind. Deci, am ieșit la dânsul, vrând să încerc să-l ucid. Iar dacă am venit aproape de dânsul el și-a întins mâna sa cea dreaptă spre mine și mi-a zis: Stai! Și am stat două zile și două nopți, neputând să mă duc nicăieri din locul unde eram. Atunci am grăit lui: Jură-te pe tine, pe Dumnezeu pe Care Îl cinstești și mă slobozește. Iar el mi-a zis: Mergi în pace. Și așa am putut să mă duc din locul în care stam”.

 

 

 

 

.