Acest Sfânt Prooroc Zaharia era preot din Legea Veche, la Templul din Ierusalim, pe când împărățea Cezar August, la Roma, iar în Țara Sfântă domnea Irod cel Mare, între anul 1 și anul 14, pe vremea nașterii Domnului Hristos. Și Zaharia preotul avea femeie pe Elisabeta, una din fiicele lui Aaron. Și mărturisește despre ei Cartea Sfântă că: „Erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului”, că în toate faptele bune se aflau. N-aveau însă copii, pentru că „Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în zilele lor” (Luca 1, 6-7).

Deci, intrând preotul Zaharia oarecând în Templu să cădească, a văzut pe îngerul lui Dumnezeu stând de-a dreapta altarului de tămâiere, vestindu-i că Elisabeta va naște la bătrânețe un fiu, pe Ioan Înaintemergătorul, proorocire care s-a și adeverit. Iar după nașterea lui Ioan, în luna a șasea, s-a auzit că Irod, împăratul iudeilor, va să ucidă pe toți pruncii din Betleem și din împrejurimi, pentru a ucide pe Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, atunci și Ioan Înaintemergătorul născându-se, se temea Elisabeta, maica lui Ioan, pentru viața pruncului.

O veche tradiție ne spune că, de teamă, Elisabeta s-a ascuns, dimpreună cu copilul, într-o peșteră de cealaltă parte a Iordanului. Drept aceea ostașii, căutând pruncul, nu l-au aflat. Deci, a poruncit Irod ostașilor ca, în locul copilului, pe tatăl său, preotul Zaharia să-l junghie. Și, ducându-se ei la Templu, au junghiat pe bătrânul preot „între Templu și altar”, stropind, cu sângele său, altarul Domnului. Și așa s-a mutat din viața aceasta dreptul Zaharia, iar copilul scăpând de urgie, creștea și se întărea în Duhul Sfânt, rămânând în pustie până la ceasul arătării sale în Israel (Luca,1,80).

Întru această zi, cuvânt despre un tânăr ce a ferecat o cruce a unui patrician

    A fost un oarecare tânăr isteț, știind a fereca din aur tot felul de podoabe. Și acestuia i-a poruncit un patrician să-i facă o cruce și să o fereacă cu pietre scumpe, ca să o dea pe ea la biserică. Și, dându-i lui aurul, l-a slobozit. Iar tânărul a cugetat, zicând: „Mare lucru este, cu adevărat, mântuirea patricianului, de vreme ce atâta aur a cheltuit la lucrul Domnului”. Și a zis: „Deci, pentru ce n-aș adăuga și eu aur la crucea aceasta, ca să iau plată? Ca să-mi socoteasca și mie Hristos, ca pe cei doi bani ai văduvei aceleia?” Și gândind așa, și-a adăugat aurul său, zece galbeni. Iar după ce a făcut crucea, a adus-o patricianului, vrând să pună într-însa pietrele cele scumpe. Și a început senatorul a cumpăni crucea și a descoperit în cruce mai mult decât aurul său. Și a zis tânărului: „De ce ai făcut această înșelăciune, că ai amestecat aurul cu ceva, vrând să ascunzi pentru tine o parte din aurul meu?”

Atunci tânărul i-a spus lui tot adevărul și a zis: „Însuși Știutorul de inimi, Acela, știe că nu l-am adăugat. Că așa mi-am zis: O, cât bine a făcut patricianul sufletului său de a adus atâta avere lui Hristos Dumnezeu! Și am zis: Voi adăuga și eu aurul meu, ca să iau plată cu dânsul, ca să primească, adică, și de la mine Hristos, cum a primit cei doi bani ai văduvei”.

Deci, patricianul s-a minunat mult de aceasta și a zis: „O, fiule, oare, așa ai cugetat, ca să faci acest bun lucru?” I-a zis lui tânărul: „Adevărat, stăpâne, precum ți-am spus ție”. Iar patricianul iarăși a zis tânărului: „De vreme ce așa ai cugetat și toată fapta bună a ta avere ai dat-o lui Dumnezeu, voind să ai parte cu mine, iată, din ziua de astăzi, fiu al meu te voi face pe tine și moștenitor a toată averea”. Însă de aceasta se cade și noi a proslăvi pe Dumnezeu, Cela ce dă răsplătire și acum, în viața de aici, și în veacul ce va să vie, celor ce aduc la Dânsul daruri cu dreptate agonisite. Și așa, viețuind cu dragoste în lume, mântuire și-a câștigat.

Întru această zi, cuvânt pentru pocăință

    Într-o cetate a fost un episcop care, după reaua meșteșugire a diavolului, a căzut în desfrânare. Deci, într-una din zile, făcându-se adunare în Biserică, neștiind nimeni de păcatul lui, după ce s-a adunat tot poporul, s-a mărturisit singur înaintea tuturor, zicând: „Eu în desfrânare am căzut”. Și, intrând, și-a pus omoforul său pe altar, zicând: „De acum eu nu mai pot să vă fiu vouă episcop”. Și a strigat tot poporul cu plângere, grăind: „Păcatul tău asupra noastră să fie, părinte, numai tu să ne fii la episcopie”. Și după multă rugăminte, le-a zis lor: „De voiți să rămân la episcopie, să faceți ceea ce vă voi spune”. Și a poruncit să încuie ușile cele de pe laturi. Și s-a aruncat pe sine lângă o singură ușă cu fața în jos și a zis către popor: „Să nu aibă parte de Dumnezeu acela care, ieșind, nu mă va călca pe mine cu picioarele!” Și au făcut după cuvântul lui. Iar când și cel mai de pe urmă ieșea, a venit din cer glas, grăind: Pentru smerenia lui cea multă, am iertat lui păcatul. Și, aceasta auzind, tot poporul a proslăvit pe Dumnezeu.

Întru această zi, cuvânt al lui Zaharia Proorocul, către bogații cei nemilostivi (7, 9-14)

    Așa grăiește Domnul, Atotțiitorul: „Faceți dreptate adevărată și purtați-vă cu milă și cu bunătate fiecare față de aproapele său. Nu năpăstuiți pe văduvă, pe orfan, pe străin și pe cel sărman, și nimeni să nu pună la cale fărădelegi în inima lui împotriva fratelui său.

Dar voi n-ați voit să luați aminte, ci ați întors spatele cu îndărătnicie și v-ați astupat urechile ca să nu audă. Și inima voastră ați făcut-o potrivnică să nu asculte legea Mea. Jefuiți casele văduvelor, asupriți pe cei săraci. Și v-ați învârtoșat inima ca diamantul, ca să nu asculte legea și cuvintele pe care vi le-am trimis prin Duhul Meu, prin graiurile proorocilor de altă dată. Deci, când vor striga către Mine, Eu nu-i voi auzi, așa cum strigând Eu, ei nu m-au auzit, zice Domnul Savaot.

Și voi trimite asupra voastră sabia mâniei și vă voi duce pe voi ca într-un vifor și vă voi împrăștia printre toate popoarele pe care nu le cunoașteți. Și vă voi da pe voi în robie, și vă voi închide pe voi, ca pe Iehonia, în casa plângerii. Și cu mânie mare Mă voi porni asupra voastră și țara cea plăcută o voi da întru pustiire cu multă vărsare de sânge, necunoscând frate pe frate. Că legea Mea ați defăimat și Biserica Mea ați spurcat-o. Și nimeni nu va fi miluit, de nu vă veți pocăi și de nu vă veți curăți cu milostenia”. Dumnezeului nostru slavă!

 

 

 

 

 

 

 

.