Un marş de protest organizat duminică la Chişinău de către membri ai comunităţii lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) a fost oprit după ce a parcurs doar câteva sute de metri, în contextul în care poliţia a vrut să evite astfel o confruntare cu participanţi la o contramanifestaţie a „preoţilor şi credincioşilor ortodocşi”, relatează Radio Europa Liberă, preluat de News.ro.

 

Foto: deschide.md

Numeroşi participanţi la marşul LGBT, care purtau tricouri albe cu motto-ul campaniei „Fără frică”, au fost evacuaţi cu autobzul de către poliţişti după ce contramanifestanţii au aruncat cu ouă şi cu apă în ei.

Foto: agora.md

FOTO: deschide,md

Contramanifestaţii le-au blocat drumul participanţilor la marş şi s-au prezentat drept „preoţi şi credincioşi ortodocşi”.

Marşul a fost convocat în semn de protest faţă de ceea ce membrii comunităţii LGBT denunţă drept o legislaţie „antigay” în Republica Moldova.

Foto: picasa

Separat, preşedintele prorus moldovean Igor Dodon, care a criticat comunitatea LGBT şi marşul de duminică, pe care l-a catalogat contrar „valorilor (moldoveneşti) tradiţionale”, a participat la altă contramanifestaţie, în centrul capitalei, intitulată „Festivalul familiei tradiţionale”.

Dodon a fost însoţit de copiii săi şi s-a fotografiat cu alţi copii şi părinţi.

Zece ambasadori în Republica Moldova şi-au exprimat speranţa, într-un comunicat comun, emis miercuri, 17 mai, de Ziua Internaţională împotriva homofobiei, transfobiei şi bifobiei, că marşul LGBT se va desfăşura fără incidente. Declaraţia a fost semnată de către ambasadorii Statelor Unite, Marii Britanie, Germaniei, Franţei, Italiei, Olandei, Suediei, Elveţiei, Lituaniei şi Estoniei.

__________

Sursa – http://ortodoxinfo.ro/2017/05/23/mars-lgbt-oprit-de-politie-la-chisinau-pentru-evita-o-confruntare-cu-participantii-la-o-contra-manifestatie/