REPAUSAREA SFINTEI TEODORA

Aceasta vrednică de pomenit şi devotată slujitoare a lui Dumnezeu şi a Sfântului Vasile cel Nou– povesteşte Sf. Grigore, ucenic al Sfântului Vasile cel Nou – s-a întâmplat de s-a sfârşit din viaţa pământească, fiind ajunsă la adânci bătrâneţe de mulţi ani, după ce servise cu multă credincioşie Sfântului Părintelui nostru Vasile cel Nou. Atunci toţi s-au întristat de trecerea ei din această viaţă, fiindcă iubea pe Sfântul şi pentru că mijlocea pentru toţi la dânsul, căci intra şi vorbea cu el pentru trebuinţele lor, şi ieşind,dădea răspunsul aşteptat. Multora le părea rău de trecerea ei din această viaţă, pentru că era o femeie pioasă, bună, blândă, miloasă, fără de răutate şi cu bună socoteală, făcându-şi slujba ei cu mare smerenie, sârguinţă şi devotament sfânt.

CONVORBIREA CUVIOSULUI GRIGORE CU SUFLETUL SFINTEI TEODORA

Nedumerindu-mă eu după repauzarea Cuvioasei Teodora ce să se fi făcut şi petrecut cu ea, mă tot supărau gândurile pentru dânsa, şi mereu mă întrebam singur, socotind în sinemi: „Oare în ce loc se va fi dus? La bine ori la rău? Oare se va fî mântuit ori se va fi pierdut? Şi oare ce folos va fi aflat ea din slujba făcută cu credincioşie Părintelui nostru Vasile,..?” Acestea socotindu-le eu mereu, m-am dus la Sfântul şi l-am rugat cu multă fierbinţeală ca să-mi spună ceva despre dânsa şi cum a repausat.. Sf. Vasile mai întâi a tăcut şi nu mi-a dat nici un răspuns pentru dânsa. Eu, însă întrebându-l neîncetat şi supărându-l cu aceasta, într-o zi îmi zise cu faţă veselă: „Fiule Grigore! Voieşti cu adevărat să vezi pe Teodora?” Eu i-am răspuns; „O, Părinte Sfinte! Şi cum o voi putea vedea, odată ce dânsa s-a mutat de la noi, despărţindu-se de cele vremelnice şi ducându-se la cele veşnice?” Sfântul mi-a zis: „Diseară o vei vedea, aşa după cum ai căutat-o de multe ori, şi vei cunoaşte aceea ce doreşti, ca să înceteze gândul care te supără mult pentru aceasta”. Eu atunci mă miram şi socoteam: cum, şi unde oare aş vedea-o?! Astfel, foarte mult mă supăra gândul, şi doream s-o văd. Aceasta însă mi se părea cu neputinţă. Sosind seara, m-am culcat în patul meu, după obicei, şi am adormit. Atunci îndată am văzut un tânăr, care îmi zise: „Scoală-te şi vino degrab, îţi porunceşte Cuviosul Vasile, Dascălul tău, care are să se ducă acum la Teodora, dacă voieşti cu adevărat s-o vezi”. Auzind eu acestea, îndată m-am sculat şi mi s-a părut că m-am dus la locuinţa Sfântului, însă nu l-am aflat. Întrebând eu acolo, mi s-a spus că s-a dus să vadă pe Teodora, care mai înainte îi fusese slujnică. Stând eu aşa mâhnit că nu l-am apucat acasă pentru a ne duce împreună, unul din ai casei mi-a arătat calea pe unde să mă duc la acel loc. Alergând eu spre locul acela, mi se părea că merg pe calea ce ducea  la Biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherna… Mergând eu astfel nedumerindu-mă, îndată m-am aflat fără de veste într-un loc strâmt şi foarte cu greu de suit. Trecând cu multă frică şi osteneală, am ajuns la o poartă mare şi bine încuiată. Privind înăuntru pe o ferestruie, spre a zări vreun cunoscut care să-mi deschidă, văzui două femei, doamne cinstite, care stăteau pe treptele scării casei şi vorbeau. Atunci am strigat să vină una, şi venind, am întrebat-o: „A cui este casa aceasta?” Aceea mi-a răspuns: „Casa aceasta este a Cuviosului Părintelui Vasile, care chiar acum de curând a venit aici ca să-şi vadă pe fiii săi”. Auzind eu aceste cuvinte, m-am bucurat şi i-am zis: „Deschide-mi, doamna mea, să intru înăuntru, că şi eu nevrednicul sunt fiu al său, şi am venit împreună cu dânsul aici şi alte ori”. Aceea mi-a răspuns: „Tu aici n-ai mai fost niciodată, nici nu te cunosc, deci cum îţi voi deschide? Du-te la treaba ta, că fără întrebarea şi porunca doamnei Teodora nimenea nu intră aici”. Auzind eu de Teodora, şi luând îndrăzneală, am bătut mai tare în poartă şi am şi strigat. Auzind Teodora cele ce se făceau, a venit la poartă ca să vadă pe fereastră cine este cel ce bate şi strigă. Văzându-mă ea, m-a cunoscut şi a zis femeilor acelora: „Veniţi şi deschideţi degrabă că acesta este domnul Grigore, iubitul fiu duhovnicesc al Părintelui nostru Vasile”. Acelea deschizând, am intrat îndată înăuntru, unde m-a cuprins doamna mea, Maica Teodora, îmbrăţişându-mă şi heretisindu-mă. Ea mă săruta cu multă bucurie şi vesele, zicându-mi: „Domnul meu Grigore, cine te-a adus aici? Oare ai murit şi te-ai slobozit din acea lume înşelătoare, şi aşa ai ajuns în locul acesta fericit, în viaţa veşnică?” Eu auzind acestea, mă minunam, înţelegând desăvârşit cele ce-mi grăia, pentru că mi se părea că le văd, nu în vedenie, în vis, în uimire ori în somn cu mintea mea; ci ca şi deştept, treaz şi cu adevărat sau în realitate erau cele ce se făceau şi le auzeam. Răspunzând apoi la întrebare, i-am zis: „Doamnă, maica mea, eu încă n-am murit, ci încă sunt trăitor în viaţa pământească, însă cu rugăciunile şi ajutorul bunului nostru Părinte, am ajuns aici, pentru a vedea cinstita ta faţă şi spre a mă înştiinţa în ce loc şi parte ai ajuns! Spune-mi dar, doamna mea, cu adevărat, cum te afli? Cum ai suferit sila morţii? Cum ai trecut Vămile Văzduhului cu acele cete de demoni răi şi cum ai scăpat de răutatea lor măiastră? Te întreb acestea, căci cunosc destul de bine că şi eu singur voi pătimi aceleaşi, îndată ce-mi voi isprăvi de trăit viaţa pământească”. La întrebările acestea, ea mi-a răspuns astfel: „O, iubitul meu fiu, Grigore! Oare ce pot eu să-ţi răspund la aceste întrebări, căci mi se întunecă şi-mi tremură sufletul numai cât mă gândesc la acele întâmplări petrecute de mine! De groaza acelor greutăţi prin care am trecut, sufletul meu se face ca un mort, fără glas şi fără putere, de multă frică! Drept îţi spun, că nici cu mintea mea nu îndrăznesc a mă mai gândi la acele cumplite grozăvii prin care am trecut Dar, fiindcă cel care odată a murit şi a ajuns în locul acesta fericit, al celor mântuiţi, n-are de ce se mai teme, pentru aceasta îţi voi istorisi toate prin câte am trecut din vremea despărţirii mele de trup până acum, atât pe cât voi putea”.

.

SFÂNTA TEODORA ISTORISEŞTE CUVIOSULUI GRIGORE DESPRE CELE SUFERITE LA MOARTEA SA

.

Dragul meu, fiule Grigore! Cele întâmplate şi suferite de mine la moartea mea, pentru faptele mele cele rele, erau aşa de înfricoşate şi nesuferite, încât şi acum când mă gândesc, groaznic mă înfior. Dar cu ajutorul şi cu rugăciunile Cuviosului Părintelui nostru duhovnicesc Vasile, cel luminat de Dumnezeu, vei şti, fiule Grigore, că s-au facut cele grele uşoare şi cele cu anevoie lesnicioase. In scurt timp, punând el mâna, necazurile şi greutăţile ce m-au întâmpinat, cu ajutorul şi mila lui Dumnezeu, s-au uşurat, cele nevindecate s-au săvârşit cu bine. Deci, mulţumesc celui care împreună cu tine s-a întristat şi rugăciuni fierbinţi la Dumnezeu pentru noi fiii săi a înălţat şi ne-a ajutat. O, fiule Grigore! Cum îţi voi povesti despre ceasul acela în care se despărţea sufletul meu de trup! Ce primejdie! Câtă silă! Câtă nevoie şi câtă amărăciune şi greutate pătimeşte sufletul atunci în durerea şi chinuirea aceea amară, ca să se despartă de trupul său! O aşa de înfricoşată nevoie şi durere cuprinde pe cel ce are a-şi da sufletul său, încât e asemenea unui om viu, care, dezbrăcat şi gol fiind, s-ar arunca într-un foc mare, unde fiecare cărbune aprins îl arde şi-l prăjeşte usturător, încât să leşine de dureri cumplite, pierzându-şi faţa şi alcătuirea corpului său, atât de groaznic, încât să iasă sufletul din el. Aşa-i de amară şi groaznică moartea, fiul meu, şi cu atât mai mult, mai ales a acelora care sunt mai păcătoşi, ca mine. Martor îmi este Dumnezeu, că adevărul îţi spun. Moartea la cei drepţi însă, nu ştiu ce fel este, pentru că eu ticăloasa m-am făcut prăvălia păcatelor şi a păcătoşilor. Când m-am apropiat de sfârşitul vieţii mele şi a sosit ceasul despărţirii sufletului meu de trup, am văzut o mulţime mare de arapi stând împrejurul patului meu. Feţele lor schimonosite erau negre ca funinginea, ca tăciunele şi ca smoala; ochii lor ca nişte cărbuni învăpăiaţi de foc şl vederea lor era grozav de urâtă, ca gheena focului infernal. Aceia făceau o mare tulburare şi gâlceava. Unii răgeau ca dobitoacele, răcneau ca fiarele sălbatice, alţii lătrau ca nişte câini, urlau ca lupii, boncăluiau ca taurii, guiţau ca porcii… Toţi iuţindu-se asupra mea, mă îngrozeau şi se repezeau scrâşnind cu dinţii rânjiţi la mine, vrând să mă înghită. Acele duhuri rele şi urâcioase se pregăteau, aducând o mulţime de pergamente (hârtii întocmite în formă de sul), aşteptând parcă să vină oarecare judecător. Ei îşi desfăceau furioşi hârtiile, în care erau scrise faptele mele cele rele. Atunci sărmanul meu suflet a fost cuprins de mare frică şi cutremur. Astfel, fiind muncită eu de relele acelea, deşi îmi era destulă amărăciunea morţii, acea înfricoşată vedere a acelor groaznici arapi, mi-a fost asemenea unei alte morţi şi mai cumplită. Întorcându-mi ochii încoace şi încolo, ca să nu mai văd înfricoşatele lor feţe şi să nu mai aud glasurile lor infernale, nu puteam scăpa de ei nici într-o parte. Pretutindeni vedeam numai arapi grozavi înarmându-se împotriva mea, şi nu era cine să-mi ajute. Într-o astfel de primejdie chinuindu-mă, mă torturam şi leşinam de groază, de dureri şi de cutremur. Deodată însă am văzut doi îngeri ai lui Dumnezeu, luminaţi şi foarte frumoşi, care au venit la mine cu faţă veselă. Chipurile lor erau luminoase, ochii privitori cu dragoste, perii capului albi ca zăpada, cu strălucirea în chipul aurului, hainele lor erau ca fulgerul şi încinşi cruciş cu brâie de aur. Aceia s-au apropiat de patul meu, unde zăceam şi vorbeau între dânşii. Eu văzându-i, m-am bucurat cu inima şi cu ochi veseli priveam spre dânşii; iar arapii aceia negri s-au depărtat puţin de patul meu. Atunci unul dintre îngerii începători de lumină, a certat cu mânie pe acei arapi întunecaţi, zicându-le: „O! Nedrepţilor, bestemaţilor, necuraţilor, întunecaţilor, răilor, anatematisiţilor şi viclenilor vrăjmaşi ai neamului omenesc, pentru ce apucaţi voi a veni înainte la cei ce mor, făcând atâta gâlceava, îngrozind şi tulburând pe tot sufletul ce se desparte de trup? Dar să nu vă prea bucuraţi, că aici nu veţi avea nici un câştig. Milostivirea lui Dumnezeu este cu dânsul, şi voi nu aveţi nici o parte la sufletul acesta”. Atunci arapii aceia, întărâtându-se, chiuind şi gâlcevindu-se, arătau păcatele mele, zicând: „Nu avem nici un câştig aici? Dar aceste păcate ale cui sunt? Au nu ea singură a făcut acestea?” Aşa gâlcevindu-se aceia, eu stăteam pe pat, tremurând şi aşteptând moartea. Deodată, fără de veste, a sosit şl moartea, răcnind ca un leu. Chipul aceleia era înfricoşat Asemănarea ei era în o slabă formă omenească, cu trup fioros, alcătuit numai din oase omeneşti înşirate. Ea purta felurite unelte de muncire: săbii, săgeţi, suliţe, bardă, coasă, secure, ţepuşi, pilă, seceră, teslă, undiţă şi alte felurite unelte neştiute şi necunoscute de mine. Acelea vâzându-le smeritul, necăjitul şi mult truditul meu suflet, s-a cutremurat de frică. Sfinţii îngeri, privind, au zis morţii: „De ce zăboveşti? Eliberează sufletul acesta din legăturile trupeşti. Dezleagă-l degrab şi cu uşurinţă, pentru că nu are multă greutate de păcate”. Apropiindu-se moartea de mine, a luat un ciocănaş cu care a deznodat vinele şi cele 20 de unghii de la mâini şi picioare, apoi toate încheieturile degetelor, braţelor şi picioarelor mele, după care au rămas moarte, încât nu le mai puteam mişca deloc. După aceea luând o teslă, m-a lovit peste gât, tăindu-mi-l, după care nu mi-am mai putut mişca nici capul, de parcă nu mai era al meu. Atunci sufletul era în inimă, şi numai mintea le mai nălucea şi cugeta pe toate. Apoi umplând un pahar cu oarecare amestec, pe care ducându-mi-l la gură, m-a silit a-l bea tot. Vai, Doamne? Şi atâta de amară era băutura aceea, încât nemaiputând suferi, sufletul meu s-a scuturat şi a ieşit din trup, smulgându-se cu sila. Atunci îngerii purtători de lumină l-au luat în mâinile lor. Privind eu înapoi, am văzut trupul meu zăcând pe pat: mort, fără suflet în el, nesimţitor şi nemişcat. Şi precum cineva îşi dezbracă haina învechită şi ruptă, aruncând-o încolo de pe sine, aşa şi eu priveam la trupul meu mort, de care mă dezbrăcasem ca de-o haină veche şi de care lucru mă minunam mult!”

.

FAPTELE BUNE AJUTĂ PE SFÂNTA TEODORA DUPĂ MOARTE

.

Iubitorii de Dumnezeu şi de mântuirea sufletelor omeneşti, îngerii – istoriseşte Sfânta Teodora – pe când mă ţineau în mâinile lor, mulţime de draci întunecaţi şi nemilostivi m-au înconjurat, strigând: „Sufletul acesta are mulţime de păcate, deci, trebuie să ne răspundeţi nouă la acestea”. Aşa strigând, arătau păcatele mele. Îngerii atunci căutau în cărţile lor faptele mele cele bune şi aflau cu Darul lui Dumnezeu câte cu ajutorul Lui făcusem şi eu în viaţă, de pildă: de am dat cândva milostenie la săraci, de am hrănit pe flămânzi, de am adăpat pe însetaţi, de am îmbrăcat pe cei goi, de am găzduit pe cei fără de adăpost şi pe străini odihnindu-i, de am slujit Sfinţilor, de am cercetat pe bolnavi şi pe cei întemniţaţi, de am urmat regulat şi cu pietate la Sfânta Biserică, de m-am rugat lui Dumnezeu cu umilinţă şi cu lacrimi pentru iertarea păcatelor, de am ascultat slujbele Sfintei Biserici cu luare-aminte, de am adus lumânări, untdelemn, tămâie, vin şi prescuri curate, liturghii pentru vii şi pentru repauzaţi, de am cinstit Sfânta Cruce, Sfintele Icoane şl toate cele Sfinte cu evlavie, de am postit după rânduiala Ortodoxiei Creştine, de am lucrat binele şi m-am ferit de răutăţi, de mi-am păzit gura a nu vorbi deşertăciuni, de a nu pârî, a nu grăi ponegriri, clevetiri, hule, minciuni, năpăstuiri şi alte felurite păcate ale limbii, şi am făcut în schimb cele bune, spre Slava lui Dumnezeu şi zidirea aproapelui meu, de am întors ochii mei de la deşertăciuni lumeşti… Şi orice alte fapte bune aflau scrise în cărţile lor, le aduceau la cumpănă împotriva păcatelor mele. Atunci arapii aceia văzând faptele mele cele bune, scrâşneau cu dinţii lor asupra mea, vrând să mă răpească din mâinile Sfinţilor îngeri şi să mă arunce în fundul iadului lor. Dar s-a arătat fară de veste Cuviosul Părintele nostru Vasile, vorbind oarece cu îngerii lui Dumnezeu.

.

CUVIOSUL VASILE AJUTĂ MULT SUFLETUL SFINTEI TEODORA

.

Părintele nostru Vasile ţinând în mâinile sale ceva minunat, un fel de sicriaş cu daruri duhovniceşti în chip de bani de aur, l-a dat îngerilor luminaţi, zicând: „Poftiţi, domnii mei! Acest suflet mi-a slujit mie cu bună credinţă, odihnindu-mi bătrâneţile mele. Eu m-am rugat lui Dumnezeu pentru dânsul şl El mi 1-a dăruit… Când veţi trece prin Vămile Văzduhului şi vor începe duhurile cete viclene a strâmtora pe acest suflet, sa-l răscumpăraţi cu acestea de datoriile lui. Eu, cu Darul lui Dumnezeu, sunt bogat duhovniceşte, adunându-mi comoară mare în cer, din ostenelile, suferinţele şi sudorile mele. Dăruiesc, deci, sicriaşul acesta pentru răscumpărarea sufletului acestuia, ce mi-a slujit cu mult devotament”. Acestea zicând, le-a dat sicriaşul şi s-a dus. Văzând acestea viclenii draci, au rămas uimiţi, şi ridicând glasuri de plângere, s-au făcut nevăzuţi. Fugind arapii aceia, a venit iarăşi plăcutul lui Dumnezeu Vasile, aducând împreună cu el mai multe vase cu untdelemn curat şi cu mir de mult preţ, sfinţit, pe care le ţineau în mâini nişte tineri frumoşi. Sfântul Vasile a poruncit să le despecetluiască (destupe)  şi să le toarne toate peste mine. După turnarea sfântului untdelemn şi mir peste mine, m-am umplut de o mireasmă duhovnicească, minunată şi cerească. Atunci am văzut că m-am curăţit toată. Faţa sufletului meu s-a făcut strălucită şi luminată, prea frumoasă şi plină de veselie Dumnezeiască. Apoi Cuviosul Vasile a zis iarăşi îngerilor care mergeau împreună cu mine: „Domnii mei! După ce veţi săvârşi toate cele ce se cuvin cu sufletul acesta, după rânduială, să-l duceţi în locaşul meu ceresc, cel gătit mie de la Domnul Dumnezeu, ca să petreacă acolo”. Acestea zicând, s-a făcut nevăzut; iar Sfinţii îngeri zburând în văzduh, m-au dus în sus spre răsărit.

.

VAMA ÎNTÂI – A VORBIRII ÎN DEŞERT

.

Mergând noi de pe pământ la înălţimea cerului, ne-au întâmpinat la început duhurile văzduhului de la întâia vamă, la care se întreabă păcatele şi cuvintele omeneşti cele deşarte, nebune şi fără de rânduială, şi îndată am stat acolo. Apoi ne-a scos multe cărţi, în care erau scrise toate cuvintele vorbite din tinereţile mele. De am vorbit vreodată ceva fără treabă şi fără socoteală, iar mai ales de am grăit cuvinte de ruşine sau am făcut deşertăciuni şi râs în tinereţile mele, precum este obiceiul tinerilor. Am văzut acolo scrise toate cuvintele mele cele nebuneşti, vorbele necurate, cântecele lumeşti fără de ruşine, strigările fără de rânduială, râsurile şi hohotele şi mă mustrau cu aceasta, că îmi arătau vremile, locurile, persoanele, când, unde şi cu cine m-am îndeletnicit la vorbe deşarte şi am mâniat pe Dumnezeu prin cuvintele mele, nesocotind că este păcat, nici nu m-am mărturisit la părintele meu duhovnicesc, nici nu m-am pocăit. Văzând acestea, am tăcut ca o mută, neavând ce răspunde duhurilor viclene, pentru că mă biruiau cu adevărat şi mă miram în mine cum nu s-a uitat de dânşii acel lucru care era trecut de atâta mulţime de ani, pe care eu demult îl uitasem şi după aceea nici în minte nu l-am cugetat vreodată; iar ei mi le puneau înainte, ca şi cum astăzi le-aş fi grăit, întrebându-mă despre toate cu de-amănuntul şi-mi aduceam aminte de toate, că aşa au fost. Apoi, tăcând şi ruşinându-mă, tremuram de frică, iar Sfinţii îngeri care mă duceau, împotriva acelor păcate ale mele, au pus unele din faptele cele bune pe care le făcusem mai pe urmă şi, neajungând acelea, au împlinit din darurile Cuviosului Părintelui meu Vasile şi m-au răscumpărat. Iar de acolo am mers mai departe.

.

VAMA A DOUA – A MINCIUNII

.

Ne-am apropiat de altă vamă, ce se chema a minciunii, la care se întreba de tot cuvântul mincinos; iar mai ales, de călcarea jurământului, de chemările numelui Domnului în deşert, de mărturia mincinoasă, de neîmplinirea făgăduinţelor făcute către Dumnezeu, de mărturisirea păcatelor ce se face neadevărată şi de altele asemenea ca acelea mincinoase. Iar duhurile vămii aceleia erau iuţi şi sălbatici, tare mustrau şi întrebau; când ne-am oprit, Îndată au început a ispiti cu de-amănuntul şi am fost vădită pentru două lucruri mici, că mi s-a întâmplat a minţi, nesocotind aceea ca păcat, şi că de multe ori, de ruşine, nu mă mărturiseam cu adevărat înaintea părintelui meu cel duhovnicesc. Iar călcări de jurăminte şi mărturii mincinoase şi altele asemenea ca acelea, n-au aflat în mine, cu darul lui Hristos. Însă, pentru minciunile care se aflaseră la mine, dănţuiau şi voiau să mă răpească din mâinile celor ce mă duceau; dar sfinţii îngeri, punând împotriva acelor păcate unele din faptele mele cele bune şi mai multe din darurile părin-telui meu, m-au răscumpărat şi am mers mai sus fără primejdie.

.

VAMA  A  TREIA – A OSÂNDIRII, CLEVETIRII  ŞI  A  JUDECĂRII  APROAPELUI

.

Dupa aceea am ajuns la altă vamă, care se cheamă a osândirii şi a clevetirii. După ce ne-am oprit acolo, am văzut cât de greu păcat este a osândi pe aproapele şi cât de mare rău este a cleveti pe cineva, a osândi, a defăima, a huli, a batjocori şi a râde de păcatul străin, iar pe ale tale a nu le vedea. Pentru că pe unii ca aceştia cumpliţii întrebători îi cercetau ca pe nişte antihrişti, care au răpit mai înainte cinstea lui Hristos şi s-au făcut judecători şi pierzători celor de aproape ai lor, fiind singuri vrednici de mii de osândiri. Dar în mine, prin darul lui Hristos, n-au aflat mult acolo, pentru că mă păzeam cu dinadinsul în toate zilele vieţii mele să nu osândesc pe nimeni, nici să clevetesc, nici să râd de cineva, nici să hu- lesc pe cineva; însă, uneori, din întâmplare auzind pe alţii osândind, sau clevetind, sau râzând de cineva, mă plecam spre dânşii puţin cu mintea, sau din nepază adăugam la acelea câte o vorbă; dar îndată mă întorceam, căindu-mă în sine, şi aceea mi s-a pus în osândire ca clevetire, de întrebătorii aceia. Deci şi de acolo răscumpărându-mă sfinţii îngeri cu darul Cuv. Vasile, au mers împreună cu mine mai sus.

.

VAMA  A  PATRA – A LĂCOMIEI ŞI BEŢIEI

.

Am trecut la altă vamă, care se numeşte lăcomia pântecelui. Şi îndată au alergat asupra noastră acele duhuri necurate, bucurându-se ca de o dobândă aflată de ei. Şi am văzut chipurile duhurilor foarte necurate, care închipuiau prin sine pe iubitorii de desfătări şi pe nesăţioşii cu pântecele şi pe urâţii be-ţivi, dintre care unii se arătau că poartă vase şi căldări cu mâncăruri, iar alţii, pahare şi ulcioare cu băuturi; dar  se vedea hrana şi băutura aceea gunoi necurat şi întinare. Deci se arătau diavolii a fi ca nişte îmbuibaţi şi beţi, ca cei ce cântă din cimpoi şi din toate instrumentele, după asemănarea cârciumarilor şi a benchetuitorilor, bătându-şi joc de sufletele păcătoşilor celor duşi la vama lor. Aceia, ca şi câinii înconjurându-ne şi oprindu-ne, îndată mi-au adus înainte toate păcatele mele. Adică de am mâncat în taină vreodată, sau am mâncat peste măsură şi trebuinţă, sau de dimineaţă ca dobitocul am mâncat fără rugăciune şi fără semnul Sfintei Crucii. Apoi, de câte ori am mâncat în sfintele posturi mai înainte de obişnuita pravilă bisericească, sau mai înainte de masă, sau din neînfrânare am gustat ceva, sau la masă peste măsură m-am săturat. Asemenea şi beţiile mele toate mi le arătau, punându-mi înainte paharele şi vasele din care m-am îmbătat şi numărul paharelor băute, zicându-mi: „Atâtea pahare ai băut în cutare vreme, la cutare benchet şi nuntă cu acei oameni. Iar în altă vreme şi în alt loc, cu atâtea pahare te-ai îmbătat până la nesimţire şi iarăşi în alt loc şi vreme, atâtea sticle al umplut de vin sau de altă băutură; şi atât de mult ai benchetuit cu muzică şi jocuri, plesnind, cântând şi sărind, încât abia ai fost adusă la casa ta, slăbită de beţia cea fără măsură”. Apoi îmi arătau şi acele pahare cu care uneori în zile de post de dimineaţă am băut până la îmbătare şi nu le socoteam ca păcat, nici nu mă pocăiam şi pe alţii îi atrăgeam la mese şi beţii, sau în zile de praznic şi în Duminici, mai înainte de Sfânta Liturghie, am băut undeva un pahar. Pe toate acelea şi alte plăceri şi beţii ale mele mi le puneau înainte, îmi luau seama şi se bucurau, ca şi cum mă aveau în mâinile lor şi în fundul iadului vrând să mă ducă. Iar eu tremuram, văzându-mă mustrată de toate acestea şi neavând ce să răspund împotrivă. Dar sfinţii îngeri, scoţând destule din darurile Cuviosului Vasile – adică rugăciunile sfinţilor şi slujbele Bisericii şi milostenia – împotriva acelora au pus pentru mine răscumpărare. Iar diavolii, văzând răscumpărarea mea, au făcut tulburare, zicând: „Amar nouă! Am pierdut osteneala noastră! A pierit nădejdea noastră!” Şi aruncau în văzduh hârtiile pe care le aveau scrise asupra mea. Iar eu, văzând acestea, mă înveseleam şi ne-am dus de acolo fără primejdie. Mergând, sfinţii îngeri vorbeau între ei, zicând: „Cu adevărat, mare ajutor are sufletul acesta, de la plăcutul lui Dumnezeu, Vasile. Şi, dacă nu i-ar fi ajutat cu ostenelile şi rugăciunile lui, multă primejdie ar fi răbdat, trecând aceste ispitiri din văzduh”. Iar eu, luând îndrăzneală, am zis către sfinţii îngeri: „Stăpânii mei, mi se pare că nimeni nu ştie, din cei ce trăiesc pe pământ, ce se face aici şi ce îl aşteaptă pe sufletul cel păcătos după moarte”. Sfinţii îngeri mi-au răspuns: „Au doar nu mărturisesc pentru acestea dumnezeieştile Scripturi, care totdeauna se citesc în biserici şi se propovăduiesc de sfinţii slujitori ai lui Dumnezeu? Însă cei ce s-au împătimit spre pământeştile deşertăciuni, nu bagă în seamă de aceasta şi, socotind că îmbuibarea şi beţia din toate zilele le este desfătare, mâncând în toate zilele fără saţ, îmbătându-se fără frică de Dumnezeu, având pântecele în loc de Dumnezeu, nici nu gândesc la viaţa ce o să fie, nici nu-şi aduc aminte de scriptura care zice: Amar vouă, celor ce vă săturaţi acum, căci veţi flămânzi, şi celor ce vă îmbătaţi, că veţi înseta. Pentru că ei socotesc că sunt basme cele din Sfânta Scriptură şi petrec fără grijă, cu dansuri benchetuind şi în toate zilele, ca şi bogatul cel din Evanghelie, veselindu-se luminat. Însă câţi dintr-înşii sunt milostivi şi înduraţi şi fac bine săracilor şi scăpătaţilor şi ajută pe cei ce le trebuie ajutor, aceia cu lesnire câştigă de la Dumnezeu iertare de păcatelor lor şi trec vămile fără supărare pentru milostenia lor. Pentru că Scriptura zice: „Milostenia izbăveşte din moarte şi acoperă mulţime de păcate. Cei ce fac milostenie şi dreptate se vor îndestula de viaţă. Iar cei ce nu se sârguiesc să-şi cureţe păcatele cu milosteniile, acelora nu le este cu putinţă să scape de aceste întrebări; căci îi răpesc aceia pe care i-ai văzut, întunecaţi la chip, boierii vămilor şi, muncindu-i cumplit, îi pogoară în chinurile iadului şi-i ţin în legături până la înfricoşata judecată a lui Hristos. Deci, nu ţi-ar fi fost cu putinţă să treci acestea, de n-ai fi câştigat răscumpărarea din dăruirile Cuviosului Vasile.

.

VAMA A CINCEA – A LENEVIRII

.

Astfel vorbind, am ajuns la altă vamă, ce se cheamă a lenevirii, unde se cercetează toate zilele şi ceasurile cele petrecute în zadar şi se opresc cei ce mănâncă osteneli străine, iar ei nu vor să lucreze, precum şi cei care sunt plătiţi şi după datorie nu lucrează. Se mai cercetează acolo şi cei ce nu se îngrijesc de lauda lui Dumnezeu, se lenevesc în zile de praznic şi Duminicile să meargă în biserică la Utrenie, la Dumnezeiasca Liturghie şi la celelalte slujbe ale lui Dumnezeu. Trândăvia şi neîngrijirea se cercetează acolo şt fiecare mirean ori duhovnic cu de-amănuntul se întreabă de lenevire şi de nepurtarea de grijă pentru sufletul său. De aceea mulţi de acolo se duc în prăpastia iadului. Acolo şi eu fiind mult întrebată, nu mi-ar fi fost cu putinţă să mă eliberez de datoriile păcatului aceluia, de nu ar fi împlinit neajungerea mea dăruirea Cuviosului Vasile, prin care, răscumpărându-mă, m-am izbăvit cu darul lui Hristos.

.

VAMA A ŞASEA – A FURTULUI

.

Urcându-ne de acolo tot mai sus în văzduh am ajuns la vama furtului, vameşii-draci ai acelei vămi încearcă acolo cu deamănuntul sufletele despre feluritele păcate ale mituirilor, răpirilor şi înşelătoriilor, pe ascuns sau pe faţă. La vamea aceea se face foarte mare cercetare, sufletelor ce trec pe acolo, de au furat: oameni, fecioare, femei, copii, dobitoace,  păsări, bani, lucruri, haine, alimente… de au înşelat pe alţii cu ceva, de şi-au însuşit avere străină cu jurăminte false, mincinoase şi cu viclenii sau de au găsit ceva şi n-au dat înapoi, ori au împrumutat bani, haine etc. şi nu le-au dat înapoi celui ce le-a făcut bine cu ele, sau cu diferite viclenii şi ponegriri au despuiat de pace si cinste pe aproapele, îndurerându-1 până la sacrificiu şi în sfârşit, orice furtişag se cercetează acolo cu multă asprime şi amănunţime. La această vamă, deşi ne-am împiedicat puţin, am trecut, nedând mult acolo, pentru că nu s-a găsit în mine furtişaguri, afară de care se făcuseră în copilăria mea foarte puţine, şi acelea din necunoştinţă şi nepricepere, am trecut fără să dăm mult.

.

VAMA A ŞAPTEA – A IUBIRII DE ARGINŢI

.

Trecând prin văzduh tot mai sus am ajuns la vama avariţiei, a iubirii de argint sau a zgârceniei. Acolo era mai multă negură şi ceaţă decât la celelalte vămi, prin care trecuserăm. Precum socotesc, acele duhuri rele îşi formează înnegurarea aceea din adâncul pământului, din care îşi fac locuinţele în înăl-ţime, unde şed şi cercetează pe iubitorii de argint, pe zgârciţi şi pe mâncătorii sângelui aproapelui lor. Insă, milostivul Dumnezeu acoperindu-mă, în viaţa mea nu m-am îngrijit de multă avere, nici n-am fost iubitoare de argint şi de agonisit multe averi. Eu în viaţă mă îndestulam cu cele pe care mi le trimitea Domnul, mulţumindu-ma. Deci, nu eram lacomă sau avară, ba încă, din cele ce aveam, împărţeam cu osârdie şi cu bucurie săracilor şi lipsiţilor de cele de trebuinţă. Pentru aceasta am trecut uşor şi repede prin vama aceasta.

.

VAMA  A OPTA – A CAMETEI

.

Mergând mai sus şi lăsând pe vameşii draci de la vama zgârceniei am ajuns la vama ce se cheamă a cametei şi a vicleşugului. Acolo se cercetează toţi cei care-şi dau argintul sau banii lor cu camătă, agonisindu-şi dobândă necurată, precum şi lacomii şi cei care ţin în casele lor lucruri străine, ca pe ale lor. Acolo întrebătorii vameşi m-au cercetat cu de-amănuntul de felurite părţi ale acestui păcat în faţa acelei înfricoşate privelişti mi-au apărut în minte cuvintele Dumnezeieştilor Scripturi: „De vei împrumuta bani fratelui tău sărac, din poporul Meu, să nu-l strâmtorezi şi să nu-i iei camătă… să nu dai cu camătă fratelui tău; nici argint, nici pâine, nici nimic din câte se obişnuiesc de cămătari a le da cu dobândă”. Neavând cu ce să mă învinuiască, mă acuzau numai de vicleşug, că am amăgit pe cineva şi am luat din ale lui; dar fiindcă n-au putut dovedi acestea temeinic, scrâşneau cu dinţii lor infernali asupra mea, înfricoşându-mă. Noi însă am plecat de acolo mai sus, mulţumind lui Dumnezeu.

.

VAMA  A NOUA – A NEDREPTĂŢII

.

Urcându-ne noi şi de acolo tot mai sus, am ajuns la vama nedreptăţilor şi a păcatelor strigătoare la cer: asuprirea săracilor, văduvelor şi orfanilor, oprirea plăţii slugilor şi lucrătorilor; defăimarea părinţilor trupeşti şi duhovniceşti. Acolo se cercetează cu de-amănuntul toţi judecătorii cei nedrepţi care judecă pe plată, mită şi care părtinesc celor vinovaţi, iar pe cei nevinovaţi îi osândesc. Acolo se mai cercetează şi oprirea de plată a lucrătorilor pământului şi cei ce vând cu lipsă şi fac cumpene şi măsuri nedrepte cu care neguţătoresc, că şi orice lucru făcut cu nedreptate se cercetează acolo. Atunci mi-au apărut înaintea ochilor sufleteşti, hotărârile Dumnezeieştilor Scripturi: „Cel ce face nedreptate îşi urăşte sufletul său… Nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu… Când judecaţi să nu căutaţi în faţa oamenilor, să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare, să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu este cel ce face dreptate…”. Iar noi, cu darul lui Hristos, am trecut şi de acea vamă rară primejdie, dând ceva.

.

VAMA  A ZECEA – A ZAVISTIEI

.

Trecând şi de vama nedreptăţilor, am urcat tot mai sus, pe necunoscuta şi fioroasa cale a văzduhului şi am ajuns la altă vamă care se numeşte a zavistiei şi a duşmăniei. Acolo se cercetează toţi cei care s-au zavistuit unii pe alţii, vrăjmăşiile, urâciunea, neiubirea de fraţi şi de aproapele; cu feluritele răutăţi ce izvorăsc din aceste păcate ucigătoare de suflet Asemenea şi această vamă am trecut-o fără să mai dăm ceva, pentru că n-am zavistuit pe nimeni niciodată în viaţa mea. Si măcar că întrebau vameşii aceia despre ura de fraţi, neiubirea de aproapele, şi de felurite răutăţi ce izvorăsc din acestea, însă, cu îndurările Domnului nostru Iisus Hristos, în toate cercetările acelea m-au găsit nevinovată, fără numai mânia diavolilor celor ce scrâşneau asupra mea am văzut-o şi nu m-am temut de dânşii, ci ne-am dus mai sus, bucurându-ne.

.

VAMA  A UNSPREZECEA – A MÂNDRIEI

.

De acolo, călătorind noi tot mai în sus în văzduh am ajuns la vama mândriei şi a fiicelor ei: iscodirea, trufia, slava deşartă, lauda, iubirea de sine, orbrăznicia, înălţarea cu mintea, pregetarea în facerea binelui, mărturisirea făţarnică, lepădarea de dreapta credinţă cu trecerea la eresuri şi superstiţii, voia slobodă, obişnuinţa în păcate, neascultarea de părinţii trupeşti şi sufleteşti în toate cele ce ei îi învaţă după Dumnezeu… unde, cu mândrie, duhurile rele cercetează sufletele. Acolo se cercetează cu dinadinsul dacă cineva n-a dat datornica cinste părinţilor, tatălui şi mamei, asemenea preoţilor şi celor mai bătrâni şi celor mai mari rânduiţi de Dumnezeu şi puşi întru stăpânire, şi de câte ori nu i-au ascultat pe dânşii si celelalte lucruri de mândrie şi cuvinte în deşert. Eu însă în viaţă fiind slujnică săracă şi neavând a mă mândri cu unele ca acestea, am trecut printre acei draci îngâmfaţi, dând ceva foarte puţin, deoarece am fost foarte smerită, cinstind pe părinţii trupeşti, dar mai ales pe părinţii mei duhovniceşti.

.

VAMA  A  DOUĂSPREZECEA  A MÂNIEI ŞI IUŢIMII

.

Urcându-ne de acolo tot mai sus pe treptele văzduhului, am ajuns la vama mâniei şi iuţimii. Arapii aceia mă cercetau aspru şi amănunţit despre feluritele laturi ale păcatului mâniei şi iuţimii. Acolo era mulţime mare de draci, foarte sălbatici şi fioroşi, iar în fruntea lor era un boier drăcesc foarte înfricoşător, poruncind mânios şi cu aprinsă iuţime celor din jurul său. Aceia fiind umflaţi de mânia, iuţimea şi răutatea lor, se muşcau unii pe alţii ca fiarele sălbatice şi neîmblânzite, tulburându-se şi ţipând groaznic, spăimântând totul din jurul lor. Ajungând noi în mijlocul acelor răi, se repezeau asupra noastră cu feţele lor însângerate. Vrând să tragă neamul omenesc la a sa pierzare, pe unul din viclenele duhuri aproape de om îl pune . Acesta, în urma omului umblând, îi pândeşte lucrurile lui cele rele din tinereţe, la care îl şi cheamă prin meşteşugirile sale, adică orice rău ar face omul. Apoi, ducându-se la vămi, duce acolo păcatele omului, pe tot cuvântul scriindu-l la vama ce i se cuvine aceluia; şi în acest chip sunt ştiute de boierii văzduhului toate păcatele tuturor oamenilor din toată lumea. Iar după ce sufletul se desparte de trup şi la Ziditorul său se sârguieşte a se sui întru cele cereşti, atunci viclenii aceia îl opresc pe el, arătându-i în scris păcatele lui. De are sufletul mai multe fapte bune decât păcate, nu-l opresc, iar dacă vor afla întru el păcate mai multe, îl opresc la o vreme şi-l închid în temniţa nevederii de Dumnezeu şi-l miluiesc după cât puterea lui Dumnezeu îi lasă pe dânşii să-l miluiască, până ce acel suflet cu rugăciuni şi cu milosteniile celor de aproape ai săi primeşte răscumpărare. Iar dacă vreun suflet s-ar arăta atât de păcătos şi urât de Dumnezeu, încât să nu aibă nădejde de mântuire, ci veşnică pieire îl aşteaptă, pe acela atunci îndată îl pogoară întru adâncime. Al lor este lo-cul cel gătit spre veşnica muncă şi acolo îl ţine până la a doua venire a Domnului, iar după aceea are să se muncească veşnic cu trupul împreună cu dânşii, în focul gheenei. Însă şi aceasta s-o ştii, că pe această cale se suie şi primesc cercetare numai acei care sunt luminaţi cu credinţa în Hristos şi cu Sfântul Botez, iar necredincioşii păgâni, slujitorii de idoli, saracinii şi toţi cei înstrăinaţi de Dumnezeu, aici nu vin, pentru că, încă fiind în trup, sunt îngropaţi în iad cu sufletele lor şi când mor, îndată, fără cercetare, sufletele acelora le iau diavolii, ca pe o parte a lor, şi-i duc jos în prăpastia gheenei.

.

VAMA  A TREISPREZECEA – A POMENIRII DE RĂU

.

Dupa aceasta ne-a sat inainte vama pomenirii de rau, lacare cu nemilostivire se intreaba ceea ce tin in inimile lor rautate asupra aproapelui si cei ce rasplatesc rau pentru rau. De acolo cu multa minie duhurile cele rele arunca sufletele in tartar. Dar milostivirea Domnului si acolo m-a acoperit,pentru ca nu am tinut rautate pe nimeni, nici n-am tinut minte raul pentru supararile ce mi s-au facut mie,si mai ales n-avem rautate asupra celor ce ma vrajmasuiai si dupa puterea mea aratam dragoste spre dinsii, rasplatind raul cu binele. Si cu nimic nu m-au gasit a fi datoare la vama aceea, de aceea se tinguiau diavolii ca plecam libera, din cumplitele lor miini. Si iarasi n-em dus mai departe, veselindune intru Domnul. Si am intrebat pe Sfintii ingeri ce maduceau graind:”roguma voua, stapiinii mei, spuneti-mi de unde stiu aceste infricosate stapiniri ale vazduhului toate fapte cele rele ale tuturor oamenilor, care traiesc in toata lumea, precum si pe ale mele, ca nu numai pe cele facute la aratare, ci si cele din taina le vadesc?”. Sfintii Ingeri mi-au raspuns, zicind:”Tot crestinu de la Sfintul botez primeste de la Dumnezeu pe ingerul sau pazitor, care, nevazut pazind pe om, il povatuieste ziua si noaptea spre tot lucrul bun, in tot timpul vietii lui, pna la ceasul mortii, si scrie toate lucrurile cele bune facute de dinsul in viata aceasta pentru care omul poate sa cistige de la Domnul mila si vesnica rasplatire intru cereasca iparatie. Asemenea si intunecatul diavol, cel ce doreste ca pe tot neamul omenesc sa-l traga la a sa pierzare, pe unul din viclenele duhuri aproape ii pune…

.

VAMA  A PAISPREZECEA – A UCIDERII

.

Acestea grăind către mine sfinţii îngeri, am intrat la vama uciderii. Acolo vameşii aceia cercetează cu de-amănuntul pe creştini de păcatele grele ale uciderilor şi mai ales uciderea de prunci în pântece, apoi tâlhăria, otrăvirea, uciderea fără voie, îndemnarea la ucidere, la sinucidere şi uciderea sufletească şi toată rana, toată lovirea, oriunde, pe spate sau peste cap, ori în palmă, peste obraz sau grumaz, sau lovirea din mânie, cu armă, cu lemn, cu piatră, toate acestea cu deamănuntul se întreabă şl în cumpănă se pun. Ci noi şi acolo puţin dând, am trecut cu bine.

.

VAMA  A CINCISPREZECEA – A VRĂJITORIEI

.

Am trecut la vama vrăjilor, a fermecătoriei, şoptirilor şi chemării diavolilor. Şi erau duhurile acelea asemenea cu jivinile cele cu patru picioare, cu scorpiile, cu şerpii, cu viperele şi cu broaştele Şi straşnică şi urâtă era vederea acelora, dar acolo nimic nu s-a aflat la mine, cu darul Domnului meu, şi am trecut îndată, nedând nimic. Duhurile acelea, mâniindu-se asupra mea, ziceau: „Vei veni la locurile cele de desfrânare, vom vedea de vei scăpa de acolo”. Pornindu-ne în sus, am întrebat pe sfinţii îngeri care mă duceau: Stăpânii mei, oare toţi creştinii trec pe la vămile acestea? Nu este oare cu putinţă vreunui om să treacă pe aici fără întrebare si fără frica aceasta ce se face la vămi? Sfinţii îngeri mi-au răspuns: „Nu este altă cale pentru sufletele credincioşilor celor ce se suie la cer; toţi trec pe aici, dar nu toţi se cercetează precum tu, fără numai cei asemenea cu tine păcătoşi, care n-au făcut desăvârşit mărturisirea păcatelor, ruşinându-se şi tăinuind înaintea părinţilor duhovnici faptele cele de ruşine. Pentru că dacă cineva cu adevărat şi-ar mărturisi toate faptele sale cele rele, i-ar părea rău şi s-ar căi de relele cele făcute, apoi păcatele acelora nevăzut se şterg de dumnezeiasca milostivire. Şi, când un suflet ca acela trece pe aici, întrebătorii aceştia din Vămile Văzduhului, deschizându-şi cărţile, nimic nu mai află scris într-însele asupra lui şi nu pot să-i facă nici o supărare, nici să-l îngrozească, şi se suie sufletul la scaunul Dumnezeirii, ca să se închine şi să se răsplătească cu fericirea veşnică în cereasca împărăţie. Dacă tu ai fi făcut desăvârşită mărturisire de toate păcatele tale şi după dezlegare ai fi făcut pocăinţă din destul, n-ai fi suferit nişte groaznice şi înfricoşate cercări ca acestea la Vămile Văzduhului. Aceste cercetări le pătimesc acei care neguţătoresc spovedania, părăsindu-şi Duhovnicul lor şi mergând la altul, aceia care spun la un Duhovnic unele păcate şi la altul altele, fără de nevoie şi fără de bine-cuvântarea celui dintâi şi mai iscusit. Cei care fac astfel ca să nu pară a fi prea păcătoşi înaintea Duhovnicului lor bun, iscusit şi luminător, pentru a nu li se da canon greu, părându-li-se că merg pe ascuns la altul şl mărturisindu-se, vor fi iertaţi, sunt nişte curvari sau preacurvari spirituali. Aceştia necurăţindu-se de păcatele lor, nu vor avea cale liberă de trecut Vămile; deci care n-au cu ce plăti, cad în adânc şi în muncile iadului. Însă ţie ţi-a ajutat aceea, că de mult ai încetat a păcătui de moarte şi cu fapte bune ţi-ai petrecut ceilalţi ani ai vieţii tale; dar mai ales ţi-au ajutat rugăciunile Cuviosului Părinte Vasile, căruia i-ai slujit cu osârdie”.

.

VAMA  A  ŞAISPREZECEA – A DESFRÂNĂRII

.

Astfel vorbind, am ajuns la vama desfrânaţii, la care se cercetează tot felul de desfrânare, şi nălucirea păcatului desfrânării cea cu mintea, şi zăbovirea gândului într-acel păcat, şi învoirea cu necuratele şi pătimaşele atingeri. Iar stăpânul vămii aceleia şedea pe scaunul său, îmbrăcat în haină necurată, cu spume de sânge stropită, cu care acela ca şi cu porfiră împărătească se împodobea şi mulţime de diavoli stăteau înaintea lui. Aceia, văzându-mă ajungând acolo, mult s-au mirat cum am ajuns până la dânşii şi, scoţându-mi scrise faptele cele desfrânate ale mele, mă mustrau, arătându-mi persoanele cu care am greşit în tinereţile mele şi vremea când am greşit, ori noaptea, ori ziua, şi locurile în care păcatul acela l-am făcut cu cineva şi nu aveam ce să răspund, fără numai tremuram de frică şi mă umpleam de ruşine. Iar Sfinţii Îngeri grăiau pentru mine către diavoli: „S-a părăsit de lucrurile desfrânaţii de mulţi ani, şi de atunci în curăţie şi în înfrânare a petrecut pustniceşte”. Răspuns-au diavolii: „Şi noi ştim că de mult a părăsit păcatul, ci cu adevărat nu s-a mărturisit înaintea duhovnicescului ei părinte, nici n-a luat de la dânsul cuviincioasa poruncă spre pocăinţă de păcate, pentru aceasta este a noastră. Deci, ori lăsaţi-ne-o nouă şi vă duceţi, ori o răscumpăraţi cu fapte bune!” Şi puseră sfinţii îngeri multe din lucrurile mele, iar mai mult din darurile Cuviosului Vasile, şi abia m-am izbăvit de primejdia aceea cumplită şi ne-am dus.

.

VAMA  A  ŞAPTESPREZECEA  A PREADESFRÂNĂRII

.

Apoi am ajuns la vama marii desfrânări, numită şi preadesfrânare sau adulter, unde se cercetează păcatele celor ce petrec în căsătorie, dar credinţa însoţirii unul cu altul nu o păzesc, nici nu-şi feresc patul lor curat, asemenea şi silirile la desfrânare. Aici se cercetează şi persoanele cele sfinţite şi dăruite lui Dumnezeu, ce şi-au făgăduit fecioria şi curăţia lui Hristos şi n-au păzit-o de căderile în desfrânare groaznica. La acea vamă şi eu mult m-am arătat a fi datoare şi vădită am fost la o mare desfrânare. Şi acum necuratele duhuri şi nemilostivii cercetători voiau să mă răpească din mâinile îngerilor şi să mă po-goare în fundul iadului. Iar sfinţii îngeri, certându-se mult cu dânşii şi toate ostenelile mele şi nevoinţele pe care le făcusem aducându-le după aceea la mijloc, abia m-au răscumpărat, nu atât cu ale mele fapte bune, pe care le-au pus acolo până la cea mai de pe urmă, cât mai ales din darurile Părintelui meu Vasile, din care, foarte mult scoţând, s-au pus în cumpănă împotriva fărădelegilor mele şi, luminându-mă, ne-am dus mai departe.

.

VAMA  A  OPTSPREZECEA – A SODOMIEI ŞI GOMORIEI

.

Urcând, ne-am apropiat de vama marilor nelegiuiri, la care se cercetează păcatele desfrânarii cele peste fire, bărbăteşti şi femeieşti, şi împreunarea cu diavolii şi cu animalele necuvântătoare, amestecările de sânge şi a alte păcate mai necurate făcute în taină, pe care ruşine este a le şi pomeni. Mai marele vămii aceleia se vedea mai rău decât toţi diavolii cei înfricoşaţi, iar slugile lui erau într-acel chip negrăit şi având nespusă mânie şi înfricoşare. Aceia, ieşind degrabă împotriva noastră, ne-au împresu-rat; dar, cu mila Domnului, neaflând nimic în mine, au fugit cu ruşine, iar noi bucurându-ne, ne-am dus. Şi grăiau către  mine sfinţii îngeri: „Ai văzut, Teodora, înfricoşatele vămi ale desfrânarii. Deci, să ştii că mai nici un suflet nu le trece fără supărare, de vreme ce toată lumea zace în răutatea smintelilor şi toţi oamenii sunt iubitori de desfătări şi de desfrânare, iar gândul omului atârnă spre rele din tinereţile lui şi abia unii se feresc de necurăţiile desfrânării, dar puţini sunt cei ce-şi omoară poftele trupului. Deci, puţini trec vămile aces-tea cu libertate şi cei mai mulţi, venind aici, îndată pier; pentru ca diavolii cumpliţi ai păcatelor desfrânarii răpesc sufletele celor desfrânaţi şi le trag în iad, cu amar muncindu-le. Şi se laudă boierii de la vama desfrânării, zicând: «Noi singuri mai mult decât cei de la celelalte vămi umplem gheena iadului». Iar tu, Teodora, să mulţumeşti lui Dumnezeu, că iată acum ai trecut acele cercări, cu rugăciunile Părintelui tău Vasile. Si de acum nu vei mai vedea rele, nici frică”.

.

VAMA  A  NOUĂSPREZECEA – A EREZIEI

.

După aceasta am ajuns la vama ereziei, unde se cercetează falsele raţionamente asupra adevăratei Credinţe Ortodoxe, lepădarea de dreapta Credinţă Ortodoxă, hulirea, blasfemia… Acolo se întreabă gândurile nedrepte şi socotelile strâmbe faţă de Credinţa Creştinească, depărtările de dreptmăritoarea mărturisire a adevăratei credinţe, neîndeplinirea făgăduinţelor şi îndatoririlor creştineşti, îndoirea în credinţa, hulele asupra Sfinţeniei şi altele asemenea acestora. În vremea minuţioaselor cercetări, pe care mi le făceau arapii infernali ai acestei vămi, mi-au apărut în minte luminoasele hotărâri Divine, însoţite de sfaturile apostoleşti şi părinteşti din Dumnezeieştile Scripturi şi din cărţile Bisericeşti: „Păziţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi îmbrăcaţi în piei de oi; iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După faptele lor îi veţi cunoaşte”. „Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu mă primiţi pe Mine. De va veni altul (Antihrist) în numele său, pe acele îl veţi primi”. „Mă tem ca nu cumva, precum şarpele a amăgit pe Eva cu vicleşugul său, aşa să se strice şi înţelegerile voastre de la credinţa în Hristos. Că de ar propovădui cel ce vine, pe un alt Iisus, pe care n-am propovăduit, sau de aţi lua alt duh, care n-aţi luat, sau altă Evanghelie, care n-aţi primit, bine l-aţi suferi ( Matei 7,15; Ioan 5,43; 2 Corinteni 11,3-4). Dar acea vamă am trecut-o fără ispitire, pentru că în viaţă având şi păzind dreapta Credinţă, nu m-am aflat vinovată. Şi aşa de acolo am mers înainte, apropiindu-ne de porţile cereşti.

.

VAMA  A  DOUĂZECEA – A ZGÂRCENIEI

.

Apoi ne-au mai întâmpinat duhurile cele rele ale vămii cetei de pe urmă, care este a nemilostivirii, cruzimii şi a împietririi inimii. Întrebătorii vămii aceleia erau amarnic de iuţi şi stăpânul lor drăcesc era foarte cumplit, sufland cu nemilostivire şi mare iuţime, asemenea focului infernal. Acel boier drăcesc se mai arăta foarte uscat şi obosit, ca de o lungă şi mare boală, plângându-se singur de răutatea lui, gemând ca un bolnav de patima nemilostivirii. Acolo fără de milă se cercetează sufletele nemilostivilor. Şi de s-ar afla cineva de multe nevoinţe săvârşitor, de posturi şi de rugăciuni, şi dacă acela a păzit curăţia, de a avut înfrânarea trupului său, dar a fost neîndurat şi nemilostiv, închizându-şi milostivirile sale dinspre aproapele, acela de la acea vamă se duce în jos şi întru adâncul iadului se încuie şi nici nu câştigă milă în veci. Dar noi, cu darul lui Hristos, am trecut şi acea vamă fără primejdie, ajutându-mi pretutindeni rugăciunile Cuviosului Vasile, cel ce a dăruit multe din lucrurile sale bune pentru răscumpărarea mea.

.

VAMA  DOUĂZECI ŞI UNA,  A  IDOLATRIZĂRII  ŞI  A CREDINŢELOR DEMONICE

.

Trecând şi prin vama aceea, după multe cercetări şi groaznice înfricoşări, de acolo am suit mai sus pe calea văzduhului şi am ajuns, însoţită de îngeri, la vama a 21-a, a slujirii de idoli sau a idolatriei şi a feluritelor credinţe deşarte, superstiţii satanice şi drăceşti, credinţe băbeşti, jocuri… Vameşii draci ai acelei vămi, cu şeful lor drăcesc, aveau chipurile lor asemenea idolilor neamurilor păgâne: asiatice, egiptene… prin care au înşelat sumedenie de lume în cursul vremurilor. Unii aveau cap de bou, ca Baal, alţii cap de lup, alţii cap de crocodil şi alte chipuri de brezai, capre, turcă, şi de felurite jivini şi târâtoare, după chipul Molilor din trecut şi de astăzi. Ei năvălesc asupra mea ca mulţimea haitelor de sălbăticiuni din toate părţile. Ei caută şi cercetează mult catastifele lor, dar neaflând nimic contra mea, am trecut îndată şi prin acea vamă, cu darul şi ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, şi cu rugăciunile Cuviosului meu Părinte Vasile.

.

VAMA  A  DOUĂZECI ŞI DOUA, A SULIMENIRILOR

.

Plecând mai departe am ajuns la vama acelora care se sulimenesc, fâcându-şi faţa albă şi rumenă, ca să se arate frumoase, şi să-i tragă pe tineri spre pofta curviilor, şi a acelora care se împodobesc cu feluri de podoabe şi cu flori, şi cu miresme se ung, şi dracii acelei vămi erau mârşavi şi foarte grozavi şi urâţi, arătându-se ca şi cum ar fi femei sulimenite, şi cu feluri de podoabe pe capetele lor, şi alţii cu mulţime de flori împodobiţi şi ieşea o mare putoare de la dânşii, şl alţii se arătau cu cutii, cu dresuri, cu păhăruţe pline de scârnăvii. Şi dacă m-au văzut, că sunt femeie au alergat asupra noastră urlând şi zbierând ca nişte fiare sălbatice, repezindu-se să mă răpească din mâinile sfinţilor îngeri, şi făcând chipuri curveşti şi măscăriciuni, şi cercându-mă foarte cu de-amănuntul, una câte una, de m-am sulimenit, şi m-am dus la biserică sulimenită şi în ce zi m-am sulimenit, şi de câte ori, sau de m-am spălat cu gând să mă fac mai albă, să plac celor ce mă vor vedea, sau de m-am uns cu niscaiva miresme şi unsori mirositoare, pentru pofta curviei, nelăsându-mă după cum m-a făcut Dumnezeu. Şi se mirau dracii cum am ajuns până la acea vamă, şi eu tremuram de frică şi fiind femeie săracă, n-am făcut, nici ştiu să mă fi dres vreodată şi la unele m-am aflat vinovată şi se repezeau dracii să mă răpească, din mâinile sfinţilor îngeri şi dând sfinţii îngeri din cele ce mi-a dăruit Sfântul Vasile, am scăpat şi de la această blestemată vamă, şi strigau dracii şi scrâşneau cu dinţii, şi se lăudau că vor umple iadul de femeile, care se sulimenesc şi se împodobesc. Şi ducându-ne vorbeau sfinţii îngeri între dânşii, vezi de la această vamă nu scapă nici una din femeile acelea care se sulimenesc, şi se împodobesc, ca să se arate frumoase, că le răpesc dracii de la această vamă şi le aruncă jos în iad, fiindcă ele socotesc că n-ar fi păcat, şi este mai mare decât curvia, că dă sminteală celor ce le vor vedea, şi răpesc pe tineri, asemănându-se dracilor.

.

VAMA  A  DOUĂZECI ŞI TREIA  A  FUMATULUI

.

Mergand înainte am ajuns la vama unde sunt opriţi aceia care fumează tutun sau trag tabac, şi erau draci păzitori ai acelei vămi, foarte grozavi şi plini de fum şi cu negură acoperiţi, şi toţi erau cu lulele şi cu tabachere şi slobozeau fum din nările lor ca dintr-un cuptor. Plini de iuţime infernală dracii aceia afumaţi, fumători, au alergat înaintea noastră şi văzându-mă că sunt femeie s-au dezamăgit. Cercetându-mă cu de-amanunţul, n-au aflat în mine păcatul acesta, pentru că eu nu fumasem, nici nu umblasem cu ţigări sau să fi greşit cu ceva. Dracii acelei vămi se lăudau tare, că vor umple iadul de acei ce fumează tutun sau trag tabac. Noi însă, cu darul lui Dumnezeu am trecut această vamă blestemată, nesupăraţi, fără să dăm ceva acelor vameşi. La vederea vameşilor acelora ce suflau asupră-mi cu duhoarea puturosului fum de tutun, mi-am reamintit de învăţăturile Divine din Sfintele Scripturi: „Pentru ce cheltuiţi argintul vostru nu pentru hrană şi osteneala voastră, nu pentru saţiu?” (Is. 55,2). Şi ducându-ne, vorbeau sfinţii îngeri, că la această vamă se opresc toţi acei care fumează tutun şi trag tabac, fiindcă toată lumea s-a dedat după această buruiană, după cum a zis şi Proorocul Isaia. De la această vamă se opresc şi se aruncă jos în iad toţi fumătorii şl fumătoarele, fiind de prisos şi netrebnică firii omeneşti, această rea obişnuire şi dare sau bir satanic al tutunului sau al tabacului!

.

VAMA A DOUĂZECI ŞI PATRA, A SIMONIEI

.

Ducându-ne înainte am ajuns la vama simoniei. Acolo se cercetează Arhiereii care iau plată pe cele sfinte, vânzând darul Duhului Sfânt pe bani. Dracii acelei vămi erau foarte fioroşi şi grozav de mari, ca nişte uriaşi. Feţele lor erau întunecate ca cerneala neagră, ca tăciunele, îngâmfaţi şi plini de mândrie. Ei se arătau îmbrăcaţi în odăjdii ca arhiereii, ţinând pungi cu bani în mâinile lor. Alţi draci se arătau că dau bani la cei îmbrăcaţi ca Arhiereii. Dracii aceia se lăudau tare că vor umple iadul cu Arhiereii care iau bani sau alte daruri pe hirotonii şi cu acela care dau bani să se facă Diaconi şi Preoţi, fălindu-se că îi aruncă jos în iad, la un loc cu Simon Vrăjitorul (F. Ap. 8,18-24). La vedera fioroaselor chipuri infernale ale acelor vameşi, mi-am adus aminte de cuvintele Dumnezeieştilor Scripturi: „…Lepra lui Neeman să se lipească de tine în veci…” (4 Împ. 5). Ajungând noi la această vamă şi văzându-mă că sunt femeie, ne-au lăsat de am trecut fără supărare şi fără nici o dare.

.

INTRAREA SUFLETULUI SFINTEI TEODORA PRIN PORŢILE CERULUI

.

Izbăvindu-mă eu de la acele înfricoşate vămi ale văzduhu-lui, cu multă inimă bună, cu bucurie şi săltare duhovnicească, ne-am suit pe calea aceea tot mai sus deasupra tuturor acelor vămi, şi am trecut prin porţile cerului. Acelea străluceau mult mai luminos decât cristalul. Meşteşugul cu care erau făcute era minunat şi ceresc. Ele erau alcătuite de Dumnezeu din stele luminătoare. Porţile acelea erau strălucitoare ca aurul cel curat şi împodobite cu o prea minunată şi negrăită frumuseţe cerească, iar nu pământească. Tinerii portari care stăteau într-însele, erau luminoşi ca soarele strălucitor, încinşi, şi cu picioarele în chipul fulgerului. Aceia văzându-mă dusă acolo la ceruri de mâinile îngereşti, ne-au primit cu mare veselie, bucurându-se mult de mine şi proslăveau pe Dumnezeu, căci cu Milostivirea Sa acoperindu-mă, a ajutat sufletul meu de a trecut slobod prin cumplitele primejdii de la Vămile Văzduhului şi s-a eliberat de amarii, fioroşii şi prea întunecaţii demoni, cu o foarte mare bucurie şi veselie cerească. Unor astfel de suflete bune, cu drept cuvânt Sf. Biserică le cântă: „Fericită este calea pe care mergi astăzi, suflete, că ţi s-a gătit ţie loc de odihnă”. În acelaşi moment Mântuitorul din înălţimile cerului adevereşte: „Adevăr grăiesc vouă că (multă şi) mare bucurie se face în ceruri, înaintea îngerilor lui Dumnezeu, pentru un păcătos care se pocăieşte (şi se mântuieşte). „De slujeşte cineva Mie, Mie să-mi urmeze şi unde voi fi Eu, acolo va fi şi sluga Mea. De va sluji cineva Mie, îl va cinsti pe el Tatăl Meu”. „Cei ce aţi umblat pe calea cea strâmtă şi cu scârbe, toţi care în viaţă crucea ca jugul aţi luat şi Mie Mi-aţi urmat cu credinţă, veniţi de luaţi darurile care am gătit vouă şi cununile cereşti”. Atunci sufletul în desâvârşita-i veselie, psalmodiază acompaniat de Sfinţii Îngeri: „Deschideţi-mi mie porţile dreptăţii şi intrând într-însele, mă voi mărturisi Domnului. Aceasta este poarta Domnului, drepţii vor intra printr-însa. Mărturisi-mă-voi Ţie că mai auzit şi Te-ai făcut mie spre mântuire. Piatra pe care n-au socotit-o ziditorii, Aceasta s-a făcut în capul unghiului. De la Domnul s-a făcut aceasta şi este minunată întru ochii noştri. Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa. O, Doamne, mântuieşte! O, Doamne, sporeşte. Bine este cuvântat cel ce vine întru Numele Domnului. Blagoslovit-am pe voi din casa Domnului. Dumnezeu este Domnul şi S-au arătat nouă. Tocmiţi sărbătoare în cele frumoase, până la cornurile Altarului. Dumnezeul meu eşti Tu şi mă voi mărturisi Ţie; Dumnezeul meu eşti Tu şi Te voi înălţa. Mărturisi-mă-voi Ţie că m-ai auzit şi Te-ai făcut mie spre mântuire. Mărturisi-mă-voi Domnului că este Bun, că în veac este Mila Lui… Dumnezeul inimii mele şi partea mea este Dumnezeu în veac… iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este… Lipitu-s-a sufletul meu de Tine Dumnezeule… Cât de iubite sunt locaşurile Tale, Doamne al puterilor! Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului; inima mea şi trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu… Altarele Tale, Doamne al puterilor, împăratul meu şi Dumnezeul meu. Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta; în vecii vecilor Te vor lăuda. Fericit este bărbatul al cărui ajutor este de la Tine” (Lc. 15, 7-10; Ioan 12,26; Trop. Morţilor; Ps. 117,19-29; 72, 25- 27; 62, 8; 83, 1-2,4-6).

.

SUIREA SUFLETULUI SFINTEI TEODORA LA CERURI

.

Trecând şi trecând noi aşa în plină bucurie prin minunatele porţi ale cerului, suindu-ne tot mai sus în văzduh, am văzut un noian de ape mari, care se despicau cu văzduhul şi fugeau dinaintea noastră. Aceea este apa cea mai presus de cerurile văzute (Fac. 1, 7; PS. 148,4; 103,3). După trecerea noastră pe acolo, noianul acelor ape se întorceau iar la locul lor. Mergând noi tot mai în sus, am ajuns la oarecare văzduh groaznic şi neînţeles. Un acoperământ imens era întins ca o piele de aur, care acoperea acea înfricoşată înălţime şi lăţime a văzduhului. Dedesubtul acelui minunat văzduh erau oarecare tineri frumoşi, îmbrăcaţi cu o nemăsurată strălucire, roşii ca razele soarelui când apune. Picioarele lor erau albe ca zăpada luminată de soare, părul lor era strălucitor ca fulgerul şi feţele albe ca lumina – şi încă şi mai mult Ei străluceau ca lumina cerească. Văzându-mă în mâinile îngerilor, care mergeau împreună cu mine, au alergat toţi înaintea mea şi se bucurau foarte mult că s-a mântuit un suflet în ceasul acela, învrednicindu-se a se sui pe treptele văzduhului în împărăţia Cerurilor. Petrecându-ne acei tineri minunat de frumoşi, cântau o cântare prea dulce şi foarte veselitoare la auz, pe care niciodată n-am mai auzit-o, cât am trăit în lumea amăgitoare. În dulceaţa acelei cântări, îngereşti ne-am suit tot mai sus pe treptele cerurilor, ca să ne închinăm Scaunului Dumnezeirii, Lui Dumnezeu Celui proslăvit în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Domnul domnilor şi Stăpânul stăpânilor, împăratul împăraţilor şi Dumnezeul dumnezeilor.

.

SFÂNTA TEODORA SE ÎNCHINĂ  A TREIA ZI ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU

.

Luându-şi zborul îngerii s-au suit cu mine tot mai sus în înălţimea cerurilor, unde am văzut înaintea noastră un nor, nu ca acela care umblă pe sub cer, deasupra pământului şi deasupra oamenilor, ci cu totul altfel, minunat şi luminat Faţa norului aceluia era foarte plăcută, ca floarea, ca garoafa şi ca trandafirul cel foarte mirositor, dar cu mult mai frumos şi mai strălucit la vedere şi mai mirositor decât acestea însutit şi înmiit. Norul acela minunat s-a dat în lături, făcându-ne loc a trece înainte. Mai sus, deasupra acelui nor, s-a arătat un alt nor, întins ca un acoperământ alb ca lumina. Si acela s-a dat în lături ca şi cel dintâi. După aceasta un alt nor s-a arătat înaintea noastră, asemenea aurului, slobozind lumină ca focul din părţile lui cele de-a dreapta. Şi acesta s-a dat în lături ca şi ceilalţi. De acolo mai înainte era o curte minunat de înfrumuseţată, acoperită cu lespezi de aur, împestriţate cu multe feluri de frumuseţi artistice şi foarte plăcute vederii, asemenea unor flori: garoafe, crini şi altele de mult preţ. Din acelea ieşea cu îmbelşugare multă mireasmă foarte plăcută, ca şi cum toate ar fi fost un izvor îmbelşugat de bunătăţi, foarte dulce şi minunat de plăcut, încât mintea omului se clatină de frumuseţea si de buna lor mireasmă. Acolo stătea un om asemenea focului. În acel loc al cerului venea din înălţime, de la Dumnezeu, o mireasmă prea dulce şi veselitoare. Mergând de acolo mai înainte, am privit în sus, tot mai în sus în nemărginita înălţime. Acolo am văzut foarte înalt Scaunul lui Dumnezeu, alb înmiit, slobozind raze ca nişte fulgere ce luminau toate părţile acelea, săturând cu acea privelişte preadulce pe toţi câţi s-au învrednicit să locuiască acolo. Împrejurul lui Dumnezeu stăteau nişte tineri foarte minunaţi, încinşi cu brâie de aur, fiind foarte înalţi şi strălucind preafrumos. Ei erau îmbrăcaţi cu haine strălucitoare de mult preţ, atât de minunate, încât nu poate cuvântul omenesc a le descrie, nici a povesti. Apropiindu-ne înaintea acelui prea înfricoşat Scaun, care ni se arăta în nemărginita înălţime, acoperit şi împodobit cu: Înţelepciunea, Tăria, Adevărul, Bunătatea şi cu Dreptatea Divină, am văzut atât de mare slavă, pe care nimeni nu poate s-o spună. Atunci, îngerii care mă povăţuiau, au cântat de trei ori înain-tea înfricoşatului Scaun al Dumnezeirii, slăvind cu cutremur pe Nevăzutul Dumnezeu, care Se odihneşte pe dânsul. Apoi iarăşi s-au închinat: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cei ce stăteau în acea înălţime prea luminată, au proslăvit pe Preasfânta Treime, împreună cu noi bucurându-se de mântuirea mea. Acolo am auzit un glas foarte blând şi lin, plin de multă dulceaţă şi veselie, zicând celor ce mă aduseseră: „Duceţi-o prin toate locaşurile Sfinţilor, după rânduiala ce aveţi a face cu sufletele binecredincioşilor creştini Ortodocşi, împrejurul Raiului. Apoi s-o duceţi şi jos, în cele mai de dedesubt ale pământului. De acolo s-o duceţi şi s-o aşezaţi în locul său de odihnă, unde M-a rugat robul Meu Vasile”.

.

SUFLETUL  SFINTEI  TEODORA  E  DUS  DE  SFINŢII  ÎNGERI  PRIN  RAI

.

După ce ne-am prosternat înaintea Scaunului Dumnezeirii şi ne-am închinat cu foarte multă şi adâncă pietate lui Dumnezeu, Ziditorul şi Purtătorul nostru de grijă, am plecat de acolo şi ne-am dus la locaşurile Sfinţilor. Ajungând acolo, erau atât de mulţi Sfinţi, încât nu aveau număr. Ei luminau foarte ca nişte raze prea strălucitoare ale soarelui când este la amiază sau şi aşa cum sunt ele, foarte plăcute şi roşii, când apune. Acolo, în mijlocul Raiului erau întinse în chip negrăit, în forme de piramide, care slobozeau raze înfricoşate, locuinţele cele de Dumnezeu zidite ale Sfinţilor, în locul vederii cereşti, unde curge Izvorul cel fără de moarte, apa şi băutura vieţii şi odihna cea adevărată, în care se odihnesc Sfinţii. Acolo am văzut nişte palate împărăteşti foarte minunate,artistic lucrate şi zugrăvite. Ele se deosebesc unele de altele. Acele minunate locaşuri ale Sfinţilor erau deosebite în strălucirea cu care erau zidite de Dreapta lui Dumnezeu, în felurite forme arhitectonice, destinate fiecărei tagme a Sfinţilor, ce stau acolo şi petrec în veci. Sfinţii, privind (unii pe ale altora), acele minunate locaşuri de mare frumuseţe, nu se mai pot sătura admirându-le. Acele sfinte locaşuri sunt foarte deosebite între ele. Într-un minunat chip artistic şi arhitectonic, foarte strălucitor luminate şi pline de fericire sunt locaşurile Sfinţilor Apostoli, în alt fel ale Proorocilor, în alt fel ale Sfinţilor Ierarhi, în alt fel ale Sfinţilor Mucenici, în alt fel ale Cuviosilor pustnici şi în alt fel ale Drepţilor. Fiecare ceată de Sfinţi şi fiecare Sfânt îşi va avea locuinţa lui, aşa cum şi-a pregătit-o din faptele lui cele bune pe care le-a făcut în lumea trecătoare. Despre mărimea, lungimea şi lăţimea lor, nu se poate preciza aşa sunt de mari, minunate şi pline de fericire. Toţi Sfinţii, când ne-au văzut, ieşeau din sfintele lor locaşuri veseli, mă sărutau, se bucurau şi se veseleau foarte mult de mântuirea mea. Mergând noi de la acele fericite locaşuri mai înainte, am ajuns la sânul Patriarhului Avraam, adică în locul în care locuieşte el. Acolo era multă, nepovestită şi neveştejită slavă, plină de dulceaţa cerească, de trandafiri minunaţi şi mult mirositori, şi de mireasma care izvorăşte din acele flori cereşti. Acel locaş minunat era plin de veselie multă şi dulce, aşezat într-un loc foarte frumos şi bine potrivit, într-un văzduh sănătos şi dulce care avea multă frumuseţe şi care procura multă desfătare şi mângâiere omului care-l vede. Frumuseţea, strălucirea şi bogata fericire care-i acolo, ori încât de multe chipuri le-aş cerca şi m-as ispiti să le arăt sau să le istorisesc, nici cu cuvântul, nici altfel nu mă simt în stare a le putea spune. Acestea s-ar putea pricepe în parte sau puţin, când le va cerca cineva singur, de la sine şi le va înţelege cu mintea lui, pricepându-le după descoperirile Divine sau Sfintele Scripturi, Vieţile Sfinţilor şi istorisirile luminaţilor Dascăli ai Sfintei Biserici. În acel loc sunt zidite palate cereşti cu strălucite raze luminătoare tuturor patriarhilor, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacob-Israel. Ele sunt zidite cu meşteşug Dumnezeiesc de însuşi Dumnezeu Atotputernicul, întocmite foarte frumos şi cu multă măiestrie, strălucind cu raze înfricoşate şi nenumărate. Acolo locuiesc copiii cei botezaţi ai creştinilor, care au murit fără păcate. Acolo, împrejurul acelor locaşuri, este nepovestită slavă şi neîncetată bucurie. Acolo am văzut douăsprezece scaune strălucitoare pe care şedeau cei doisprezece Patriarhi din care se trag cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi precum vede cineva raza soarelui care străluceşte, dar nu poate s-o prindă nicidecum, aşa şi sufletele tuturor Sfinţilor, se văd de altcineva ca şi cum ar avea trupuri, dar ca şi razele soarelui nu se pot prinde de mâna trupească. În cele şase zile destinate de Domnul, din ziua a treia până în ziua a noua, am cercetat Raiul cu toate împrejurimile lui şi am văzut negrăite frumuseţi şi fericiri ale Sfinţilor din Patria Cerească. Acolo în locaşurile cereşti am văzut şi sufletele unora din rudeniile, prietenii şi cunoscuţii mei din viaţa pământească, care se veseleau minunat.

.

SUFLETUL  SFINTEI  TEODORA  SE  ÎNCHINĂ  LUI  DUMNEZEU  A  DOUA  OARĂ  LA  NOUĂ ZILE,  APOI CERCETEAZĂ  IADUL

.

Uimită de frumuseţile, plăcerile, bucuriile, veseliile şi nenumăratele fericiri văzute în toate locurile Raiului, după aceea iarăşi am venit a doua oară, adusă de Sfinţii Îngeri, şi m-am prosternat şi închinat înaintea lui Dumnezeu. După aceea am fost trimisă în iad, în laturile cele mai de jos ale pământului, ca să cercetez şi să văd muncile creştinilor, păcătoşi în viaţa lor şi negrijiţi sau necurăţiţi, precum şi ale celorlalţi păcătoşi, schismatici, eretici şi sectari. Acolo, în cele de dedesubt ale pământului, am văzut adâncul iadului, unde a zdrobit Domnul nostru lisus Hristos Dumnezeu pe satana şi pe îngerii lui. De acolo ne-am întors spre apus la locurile în care sunt amarele munci şi pedepse, ce aşteaptă pe nefericiţi. Sfinţii îngeri mi-au arătat muncile păcătoşilor, zicându-mi: „Vezi, de câte munci te-a slobozit Domnul!?” Acolo în unele subterane ale iadului, am văzut înfricoşatele temniţe în care erau încuiate sufletele păcătoşilor celor morţi, care s-au născut din începutul lumii, multe, multe, foarte multe, ca nisipul mării sau ca ţărâna pământului, ca stelele cerului, ca frunza codrului şl ca iarba de pe globul pă-mântesc. Ele erau întemniţate în aceea beznă şi grozăvie infernală spre a nu putea să vadă niciodată prea dulcea lumină pentru lespedea păcatului care zăcea asupra lor. Toate sumedeniile acelor suflete întemniţate strigau, ţipau: „Vai mie! Vai mie!” Şi într-una grăiau cuvinte de mare jale, plângând amarnic. Ele pururea flămânzesc de mâncarea cerească şi însetează după băutura mântuirii lor, şi fiind goale de Darul lui Dumnezeu, aud veşnic groaznicele mustrări divine: „Fiule! Adu-ţi aminte că tu ţi-ai luat plata în lumea trecătoare: îngâmfări, răzbunări, beţii, îmbuibări, desfrânări, trândăvii, agonisiri deşarte, petreceri anticreştineşti, laude umflate, ospeţe păgâneşti, pogorârea în rândul dobitoacelor. Toate sufletele acelea ţipau groaznic de durere şi chin: „Oh! Vai! Vai! Vai!…” şi nimenea nu este căruia să-i fie milă ca să le ajute. Mergând eu (cu sufletul) prin întunecatele locuri în care se muncesc păcătoşii, se luminau locurile acelea de Sfinţii Îngeri ca şi cum ar fi fost lumină. Ei luminau pe acolo ca focul în întuneric. Sufletul meu atunci în lumina aceea a îngerilor, vedea toate muncile care se aflau acolo, pentru ca să ştie din ce înfricoşată întunecime, amărăciune şi grozave munci a scăpat, nelăsându-se a mai trăi în păcate şi pocăindu-se, prin vieţuirea cu cinste în poruncile Domnului, umblând cu multe feluri de chipuri creştineşti în viaţa cea bună şi duhovnicească în tot restul vieţuirii sale pe pământ. Cutreierând iadul cu muncile păcătoşilor, am văzut şi pe mulţi dintre rudenii, prietenii şi cunoscuţii mei în timpul celor treizeci de zile. Unul dintre preadulcii îngeri care mă conduceau, m-a întrebat, zicându-mi: „Teodora! Oare tu ştii cum că astăzi bunul tău Părinte Vasile, îţi face pomenirile cele de patruzeci de zile ale tale, după rânduiala cu care se pomenesc morţii în cele patruzeci de zile?” Auzind acestea, am cunoscut eu ticăloasa că au trecut patruzeci de zile de când murisem.

.

SUFLETUL SFINTEI TEODORA SE ÎNCHINĂ A TREIA OARĂ, ÎN A PATRUZECEA ZI, LUI DUMNEZEU CARE-I RÂNDUIEŞTE PROVIZORIU LOCUL DE ODIHNĂ

.

Darul Milostivului Dumnezeu umbrindu-mă, m-am umplut de mângâiere văzând din ce primejdii şi infernale grozăvii am fost izbăvită. Plină de adâncă recunoştinţă, am înălţat fierbinţi rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu, care a rânduit să fiu povăţuită şi ajutată de duhovnicescul meu Părinte Vasile. Atunci m-au luat sfinţii îngeri şi scoţându-mă din iad, m-au dus iar în înălţimea cerurilor, într-un zbor, ca gândul, înaintea Scaunului Dumnezeirii. Acolo, a treia oară m-am prosternat şi m-am închinat lui Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Sfantul Duh, mulţumindu-I din răsputeri pentru nemărginita Sa dragoste cu care a iconomisit mântuirea mea… Din înălţimea Scaunului Dumnezeirii, am auzit un glas prea dulce, foarte plăcut şi mângâietor: „îngerii Mei iubiţi, luaţi acum sufletul acesta salvat, şi-l duceţi în locaşul robului Meu Vasile, care iată, şi azi, în a patruzecea zi, se roagă pentru odihna lui”. Sfinţii îngeri, luându-ma de acolo, m-au adus în locuinţa aceasta, pe care o vezi, şi care nu este a mea, ci a Cuviosului Părinte Vasile cel încredinţat rob al Domnului şi Părinte duhovnicesc al nostru şi al altor fii şi fiice duhovniceşti. El aflându-se încă în lumea aceea, cu viaţa lui Sfântă, povăţuieşte multe suflete rătăcite, readucându-le lui Dumnezeu ca un dar de mult preţ, ca o tămâie şi mireasmă cerească, prin buna po-căinţă, cu adevărata mărturisire, împlinirea canonului şl facerea roadelor vrednice de pocăinţă spre lauda şi slava Lui. Priveşte şi vezi că aici locuiesc şi alte multe suflete împreună cu mine, pe care le-a povăţuit la mântuire mai înainte de mine. El le-a păzit nevătămate cu Darul lui Dumnezeu, şi le-a curăţit aşa bine, încât s-au mântuit. Pentru că ai venit aici, apoi află că şi sufletele robilor lui Dumnezeu, Ioan şi al soţiei sale Elena, sunt aici, pentru că l-au primit pe Sf. Vasile în casa lor şi au slujit lui în lumea trecătoare. Mai sunt şi alte suflete aici în locaşul acesta, acelea pe care el le-a învăţat şi le-a povăţuit mai înainte cu mulţi ani, aducându-le în viaţa aceasta cerească, dar numele lor nu-l ştiu nicidecum. Acum e vremea să mergem să vezi locaşurile noastre. Află că domnul meu, omul cel vorbitor cu Dumnezeu, bunul nostru Părinte Vasile, a venit aici mai înainte decât tine”.

.

PĂRINTELE GRIGORE VEDE PE SFÂNTUL VASILE  ÎN LOCAŞURILE CEREŞTI

.

Unele ca acestea auzind eu, am urmat pe Cuvioasa Teodora şi am intrat mai înăuntrul minunatelor locaşuri. Acolo căutam la doamna Teodora, cea vrednică de pomenit şi povăţuitoarea mea şi priveam la faţa ei, pe care se turnase de Sfântul Vasile untdelemn sfânt şi mir de mult preţ, că era aşa de luminoasă încât m-am înspăimântat de această minune. Ea mergea înaintea mea purtând haină de in ca zăpada şi capul ei era acoperit cu o luminoasă mahramă. Mergând aşa după ea, am intrat într-o curte pardosită cu lespezi, cu totul de aur şi împiestriţate în multe feluri, care străluceau cu multă podoabă prea minunat! Pe acelea nu era nici un fir de praf, nici păianjeni, nici altfel de gunoaie nu se vedeau acolo nicidecum. Printre acele prea strălucite lespezi de aur erau sădiţi mulţi copaci tineri, feluriţi; foarte frumoşi şi minunat de plăcuţi. Toate câte se aflau în acea mare curte maiestuoasă, provocau celor ce le priveau o nespusă bucurie, veselie şi fericire. Căutând la răsărit, am văzut nişte palate înfricoşate, făcute ca de foc, înalte şi foarte minunate, dar n-am intrat în ele. Aproape de treptele palatelor acelora, era aşezată o masă mare ca de treizeci de coţi, făcută dintr-o piatră de mult preţ, ce se numeşte smaragd şi din care ieşeau nişte raze prea luminoase. Acolo mai era sădit la răsărit un migdal prea frumos şi foarte înflorit, plecat deasupra mesei ce-o acoperea toată, dând o mare plăcere privitorului. Deasupra mesei stăteau peşchire (nişte acoperăminte de masă) cu totul de aur, în chipul fulgerului, ca nişte pietre de mult preţ: smaralde, safire, sardonic verde, galben şi de toate pietrele cele scumpe care erau în rai, cu zugrăveli de nenumărate feluri şi foarte frumoase. Bucatele care stăteau înaintea persoanelor pe masă erau nişte minunate poame colorate foarte frumos, având pe ele flori roşii şl albe, ca şi culoarea garoafelor, a trandafirului şi a crinului mirositor, şi alte culori de multe feluri, ce nu se pot povesti. Deasupra mesei pe peşchire erau puse flori foarte frumoase. De asemenea erau şi multe poame minunate, care slobozeau nepovestite miresme şi care sunt neînţelese de gândul omului şi cu neputinţă a le arăta prin cuvinte. Fiecare poamă avea mireasma ei deosebită şi foarte plăcută. Toate miresmele acelea erau înzestrate cu atât de mari daruri, că dădeau o foarte mare veselie privitorilor, încât nu se mai saturau inimile celor ce le vedeau. Acolo era şi sfinţitul nostru Părinte, Marele Vasile, şezând pe un scaun minunat în capul mesei. El se odihnea cu slavă mare, ca un stăpânitor şi domn al acelor frumuseţi. Scaunul lui era verde şi minunat, având o deosebită strălucire înfricoşată şi prea plăcută. Aceia care mâncau împreună cu dânsul din acele minunate poame şi se mângâiau, nu erau oameni purtători de trup gros, ci fiecare din aceia erau ca o rază a soarelui luminos. Ei aveau feţele de oameni plini de vigoare, frumoşi şi tineri, cu toată alcătuirea părţilor mădularelor lor, dar în luminarea, frumuseţea şi în spiritualitatea lor nu se puteau deosebi mai bine şi mai clar care erau bărbaţi şi care erau femei. Acei fericiţi oameni, parte bărbătească şi femeiască, pe cât mâncau din acea masă minunată, pe atâta se înmulţeau poamele cele împărăteşti şi minunate pe acea duhovnicească şi cerească masă, gătită de la Dumnezeu pentru toţi cei care locuiau acolo. Toţi care mâncau, se saturau din cele puse pe masă şi se arătau plini de bucurie şi veselie. Ei vorbeau unii cu alţii cu zâmbire lină şi blândă, grăind între dânşii cu glas dulce şi prea frumos. Oarecare tineri luminaţi care străluceau ca zăpada nematerialnică, subţire, neprinsă şl nepipăită de mână omenească, le umpleau vasele cu băutură roşie în chipul trandafirului. Când cineva din aceia apuca acel minunat pahar sa-l bea, îndată ce-l turna în gura lui, săturându-se de dulceaţa şi lucrarea Sfantului Duh, stătea foarte mulţumit şi fericit în toată fiinţa sa câtva timp, strălucindu-i faţa ca un trandafir tânăr când iese din bobocul său.

.

Din ’’Vămile văzduhului’’ de Protos. Nicodim Mândiţă

.

Sursa: Mărturia Sfintei Teodora despre trecerea prin vămile văzduhului | Apărătorul Ortodox