”Cuvioase Părinte Ioane, mult nevoitorule, şi făclie de mult preţ, aprinsă din lumina Sfântului Mormânt dătător de viaţă, luminează cu rugăciunile tale pe cei ce te iubesc pe tine şi cere de la Hristos, Mântuitorul lumii, să ne dăruiască nouă mare milă. ”(Din Stihirile Sfântului ce se cântă la Utrenie)

”De oameni ai fugit şi cu sihaştrii şi îngerii pe Dumnezeu împreună L-ai slăvit. Roagă-te, Sfinte Ioane, următorul lui Hristos, pentru întărirea dreptei credinţe în lume şi în patria ta şi cere milă şi iertare nouă fiilor tăi care lăudăm nevoinţa ta. 

Viaţa ta aspră şi pustnicească ne mustră pe noi, părinte, că nu putem urma nevoinţelor tale. Că nici râvnă multă nu avem, nici rugăciune din inimă nu am dobândit, nici de lacrimi şi de bucuria Duhului Sfânt nu ne am atins. Ajută-ne, Sfinte Părinte Ioane, să urmăm şi noi prin pocăinţă lui Hristos. 

Fericit eşti, părinte, că ai zburat ca un vultur la cele înalte. În locul celor pământeşti de care toţi ne robim, ai ales pe cele cereşti; în locul odihnei, ai ales osteneala; în locul somnului, ai ales privegherea; în locul hainelor scumpe, te-ai mulţumit cu cele vechi; iar în loc de casă luminoasă şi pat moale ai iubit peştera cea rece şi întunecoasă, ca să poţi a slăvi neîncetat pe Hristos, Mirele sufletului tău.

Om al liniştii şi al rugăciunii, cu nimeni nu vorbeai, părinte decât cu Dumnezeu, cu sfinţii şi cu păsările cerului care te cinsteau şi zăboveau cu bucurie în jurul peşterii tale. Căci odihnindu-se Duhul Sfânt în inima ta, nimic nu mai doreai, decât pe Hristos, iubitul tău căruia roagă-te pentru sufletele noastre.”

 (Din Canonul Sfântul Ioan Iacob)

”Veniţi toate cetele călugărilor să lăudăm astăzi într-un glas, după cuviinţă, pe Sfântul Ioan, crinul cel binecuvântat şi cu bunămireasmă, care a odrăslit în pământul Moldovei şi a fost închinat lui Hristos în lavra cea mare de la Neamţ şi în Ţara Sfântă a rodit şi să-i cântăm: Bucură-te, floare de mult preţ a călugărilor; bucură-te, sihastru desăvârşit în pustiul Iordanului; bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, rugător neadormit pentru sufletele noastre! ”(Din Stihirile Sfântului ce se cântă la Utrenie)

Acum, ori niciodată
Treziţi-vă, Români!
Având credinţă-n suflet
Şi arma sfântă-n mâini.În rodul născocirii
Să nu nădăjduiţi,
Ci „arma mântuirii”
Mereu s-o mânuiţi!Uniţi-vă în cuget
Prin simţuri creştineşti
La sânul „Maicii Voastre”
Cele duhovniceşti!În pavăza credinţei
Fiind adăpostiţi,
La vremuri de războaie
Veţi fi nebiruiţi.

Tot neamul de pe lume
Şi „cel de sub pământ”
De s-ar scula-mpotrivă
Va fi de voi înfrânt.

Plecaţi-vă la Domnul
Grumazul umilit,
Să vă înalţe fruntea
În „plaiul cel dorit”.

De somnul nesimţirii
Să nu mai dormitaţi
Că „zorii mântuirii”
S-arată la Carpaţi.

 Cu dragoste curată,
Ca fraţii petrecând,
Să nu ştirbim onoarea
Şi graiul nostru sfânt!Trezindu-ne simţirea
Din suflet creştinesc
Să punem Semnul Crucii
Pe steagul românesc!Pe tronul cel din sufler
S-avem necontenit
Icoana prea cinstită
A Regelui mărit!De vom păzi unirea
Şi „Crezul din Strămoşi”,
Vom fi şi jos, în lume
Şi-n ceruri glorioşi!

În scumpa noastră ţară
Atunci vor creşte iar
Virtuţile străbune,
Cu nume secular.

Din groapa stricăciunii
Săpată de tiran
Se va scula cu slavă
„Răsadul lui Traian”.

Deci, azi, ca niciodată,
Să ne vădim „Creştini”
Păstrând neprihănită
Credinţa, prin străini!

(IMNUL ROMANESC-SF. IOAN IACOB ROMANUL)

pestea_hozeva.jpg