A trece sub tăcere cuvântul Adevărului este totuna cu a te lepăda de Hristos (din procesul Sf. Maxim Mărturisitorul), fiindcă Duhul Sfânt grăiește prin gura proorocului: nu sunt graiuri nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă(Ps. 18: 3)

                   După învăţătura Bisericii Ortodoxe, încă din vremea Sfinţilor Apostoli, erezia a fost socotită ca având urmări dezastruoase asupra omului. Îl îndepărtează de Dumnezeu şi îl duce la pieire. De aceea şi Domnul Însuşi şi Apostolii sunt foarte aspri faţă de „ereziile pierzării (Matei.7,15; Fapte 20, 29; II Corinteni. 11,13; II Petru. 2,1;  I Ioan 4,1; II Ioan 1,7)…” vă îndemn să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor, odată pentru totdeauna”  ( Iuda 1,3).

                   Păcatul personal este o încălcare a Legii şi pe care Dumnezeu îl poate şterge. Dar erezia este o schimbare a Legii şi care face imposibilă orice comuniune cu Dumnezeu. Un episcop sau un preot care păcătuieşte în mod individual îşi face rău doar lui însuşi, în timp ce episcopul căzut în erezie pune în pericol de moarte şi sufletele care i-au fost încredinţate. (Sf. Nicodim Aghioritul)

Sfântul Maxim afirmă că Duhlul Sfânt este absent din acea biserică care nu mai mărturiseşte Credinţa Ortodoxă, ceea ce face zadarnică orice comuniune cu ea. Comuniunea cu o biserică presupune unitatea credinţei, mărturisirea unei credinţe neortodoxe de către această biserică exclude orice comuniune cu ea. (pag.181) (Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfântul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus Ed. DOXOLOGIA, 2010)

Dacă Hristos nu este mărturisit corect, atunci comuniunea cu El şi cu cei care Îl mărturisesc în mod ortodox devine imposibilă, căci cel care nu Îl mărturiseşte pe Hristos în mod corect, adică în conformitate cu Tradiţia, se plasează în afara Lui. Acela care nu primeşte pe Apostoli, pe Prooroci şi pe Învăţători, ci nesocoteşte expresiile şi glasurile lor, acela dispreţuieşte pe Hristos Însuşi. (pag. 200) (Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfântul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus Ed. DOXOLOGIA, 2010)

La un moment istoric dat, când erezia s-a răspândit în toate bisericile, Biserica Sobornicească s-a redus la un mic număr de credincioşi, chiar putem spune, la unul singur… Fiecare parte, chiar şi cea mai mică a Bisericii, fie şi un singur credicios, poate fi numit Biserică Sobornicească. Celor care voiau să-l silească pe Sfântul Maxim să se împărtăşească cu monoteliţii, le răspunde: “chiar dacă întregul univers (Oikoumeni) s-ar împărtăşi cu voi, eu unul nu mă voi împărtăşi”. El opune catholicitatea sa unei ecumenicităţi eretice. (pag. 209) (Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfântul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus Ed. DOXOLOGIA, 2010)

Dacă „porţile iadului nu vor putea birui Biserica”  întemeiată  de Hristos, aceasta nu înseamnă că o anumită Biserică Locală nu ar putea cădea niciodată în erezie, din pricina unei harisme, unei puteri sau unui privilegiu, pentru că nici o biserică particulară nu se identifică „a priori” şi definitiv cu Biserica. (pag. 211) (Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfântul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus Ed. DOXOLOGIA, 2010)

Toate bisericile au căzut într-un moment sau altul în erezie şi deci s-au aflat în afara Bisericii Soborniceşti (Catholiceşti). În anumite momente chiar toate bisericile au căzut în erezie, şi Biserica Sobornicească n-a mai existat decât prin câţiva credincioşi care nu încetau a mărturisi Credinţa Ortodoxă. (pag. 211)(Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfântul Maxim Marturisitorul. Mediator între Răsărit şi Apus Ed. DOXOLOGIA, 2010)

Comuniunea care se realizează în împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos presupune încă şi mai mult adevărata credinţă. Dacă nu se mărturiseşte Dreapta Credinţă, se răstoarnă şi se desfiinţează marea, luminoasa, prealuminata şi slăvita Taină a Ortodoxiei creştinilor. Invocarea Sfântului Duh în epicleza Sfintei Liturghii rămâne fără de răspuns şi,  prin urmare, Darurile ce se pun înainte nu mai sunt sfinţite.  Aşadar, nu se mai realizează o comuniune  adevărată. (pag. 263)(Sursa: Larchet, Jean-Claude – Sfântul Maxim Marturisitorul. O introducere, Ed. DOXOLOGIA, Iaşi 2013)

Unitatea Bisericii stă în păzirea întreagă şi nevătămată a învăţăturilor Dreptei Credinţe Ortodoxe lăsate nouă de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi…şi, deci, dezbinaţi de Biserică, schismatici sunt toţi cei care cugetă osebit de Sfinţii Bisericii.

Unde nu există „Adevărul şi moştenirea Mărturisirii de Credinţă”, nu există nici un fel de Biserică Sobornicească (Catholicească) – şi, implicit, nici Preoţie, nici Botez, nici Taine. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Din cartea Străjerii Ortodoxiei – Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei  autor – (Arhimandrit Vasilios Papadakis, Ed. Egumeniţa, 2015):

Pag. 76 – Fiind adus Moise și văzând că Luchie [episcopul] se pornise să-și pună mâinile peste el, a zis: «Să nu fie ca eu să fiu hirotonit prin mâna ta. Căci nu se pogoară Harul Sfântului Duh când îl chemi tu». Luchie însă a zis: «De ce rostești cu bănuială acestea?». Iar Moise i-a răspuns: «Nu vorbesc din bănuială, ci știu bine cele pe care le grăiesc. Fiindcă tu nu numai că lupți împotriva dogmelor apostolești și înveți cele contrarii, ci la cuvintele de hulă adaugi încă și fapte fără de lege. Căci ce rău-credincios nu a pătruns prin tine în adunările bisericești? Care dintre bărbații vrednici de laudă n-a fost izgonit?»

Pag. 95 – Toți acești clerici au încetat, până astăzi, comuniunea cu Nestorie și tot de aceea și alții se feresc, în ascuns, de împărtășirea cu el. Alți Preoți preaevlavioși au fost opriți să predice, pentru că în Biserica Sfintei Irina cea de lângă mare au osândit dogma eretică, ce s-a arătat acum din nou în chip nelegiuit.

Pag. 91 – Poporul credincios, care luptase atât de mult împotriva rătăcirii ariene, vedea o nouă primejdie a coborârii Persoanei lui Iisus la treapta de creatură – de data aceasta pe o altă cale. Nestorie cugeta cele ale lui Arie, iar credincioşii „nu au voit să aibă părtăşie cu el, de vreme ce are astfel de cugete. Astfel, chiar şi acum, poporul din Constantinopol nu merge la bisericile lui, afară de câţiva nemintoşi şi adulatori de-ai săi. Mai toate Mănăstirile şi Arhimandriţii nu au comuniune cu el, temându-se ca nu cumva să se vatăme din pricina credinţei lui.”

Pag. 102 Când Ipatie a cunscut cugetele lui Nestorie, că nu erau cele ce se cunveneau să fie, a șters îndată numele lui din dipticele bisericii, ca să nu mai fie pomenit la Proscomidie… Deci i-a zis Evlalie lui Ipatie: «De ce ai șters numele lui, mai-nainte de a vedea ce se va petrece?». Iar Ipatie i-a răspuns: «De când am auzit că vorbește necuviincios despre Domnul meu, am încetat comuniunea cu el și nici numele nu i-l mai pomenesc; fiindcă nu mai este episcop». Atunci Evlalie i-a spus cu mânie: «Mergi și îndreaptă ceea ce ai făcut, căci pot să te și pedepsesc.» Și i-a răspuns Ipatie: «Fă tot ce voiești, căci eu mi-am pus în gând să le sufăr pe toate, și cu un cuget ca acesta am făcut ceea ce am făcut».

Pag. 287  Păzitor riguros al Sfintelor Canoane și al Sfintelor Predanii, s-a ferit până la moarte de împărtășirea cu ereticii și de pomenirea episcopilor eretici. Credea și propovăduia că până și simpla pomenire a unui episcop eretic constituie o ‚,întinare și știrbește ortodoxia celui care îl pomenește, în timp ce comuniunea cu ereticii ne desparte cu totul de Hristos’’; credea, de asemenea, odată cu Sfântul Ioan Gură de Aur, că nu numai ereticii, dar și cei ce sunt în comuniune cu ei sunt vrăjmași ai lui Dumnezeu și, potrivit, lui Atanasie cel Mare, trebuie să ne ferim nu numai de cei dintâi, dar și de cei de-al doilea.

Împărtăşania bisericii eretice a iconoclaştilor, care „s-au rupt pe sine din trupul cel cu încincite vârfuri al Bisericii” şi „s-a tăiat” din trupul lui Hristos, „supunându-se anatemelor veşnice”, nu este numai lipsită de valabilitate şi vrednică de lepădat, ci, mai mult, de-a dreptul vătămătoare. După marele Mărturisitor Teodor, împărtăşania ereticilor din afara Bisericii nu este „Trupul lui Hristos”, ci împărtăşire de vrăjmaşul”, „pâine veninoasă” şi „otravă nu de trup vătămătoare, ci care înnegreşte şi întunecă sufletul.” „Precum se osebeşte lumina de întuneric, aşa şi împărtăşania ortodocşilor de cea a ereticilor; una luminează, cealaltă întunecă, una uneşte cu Hristos, cealaltă cu diavolul, una dă viaţă sufletului, cealaltă ucide”. Cel ce se împărtăşeşte cu acestea (împărtăşania ereticilor) este, ca şi Iuda, străin de moştenirea lui Hristos, şi părtaş celor cate L-au răstignit pe Domnul.

„Precum dumnezeiasca Pâine, atunci când se ia de la drept-credincioşi, îi face pe toţi ce se împărtăşesc un singur trup, aşa şi pâinea eretică, de vreme ce îi face pe cei ce o primesc în acest chip (ca împărtăşanie) să aibă părtăşie între ei, îi face un trup potrivnic lui Hristos. ” De altfel, „biserica ce se pângăreşte de eretici nu mai este biserică sfântă a lui Dumnezeu, ci casă pângărită, cum zice Marele Vasile, de vreme ce, îngerul care se află într-însa, precum în orişice biserică, s-a îndepărtat din pricina necucerniciei ereticilor. De aceea nici jertfa ce se săvârșește într-însa nu este bine-primită la Dumnezeu. Ascultă-l pe Cel ce zice: «Iar cel fărădelege, care jertfeşte Mie viţel, ca cel ce bate om»(Isaia 66,3) ”

Spunea de asemenea că este bine ca cel nebotezat să se boteze, la caz de nevoie, de către monah sau un mirean ortodox, decât să moară nebotezat sau să primească botezul de la eretici. Interzicea să facem rugăciune, să aducem prinoase de ulei sau ceară pentru eretici, ori să le facem parastase, „căci nu sunt lucruri de joacă cele dumnezeieşti […] Nici nu va fi aşezat cu ortodocşii cel ce nu are părtăşie cu Ortodoxia, măcar în cel din urmă ceas. În ceea ce vei fi aflat, în aceea vei fi şi judecat.” De asemenea, nu îngăduia să facem panaghii, panihide sau rugăciune pentru ortodocşii care au murit având împărtăşire cu ereticii, nici să-i pomenim la Dumnezeiasca Liturghie, chiar dacă ar fi vorba de tatăl, mama sau fratele nostru.

În acord cu învățătura dumnezeieştilor canoane, interzicea chiar statul la masă cu ereticii sau cu cei ce sunt în comuniune cu aceştia. Astfel, „dacă cineva este în comuniune cu eresul, nu poate să se facă prieten al lui Dumnezeu, ci rămâne vrăjmaş, chiar dacă ar da toţi banii acestei lumi. Dar, pentru ce vorbesc despre comuniune? Chiar şi dacă mănâncă împreună, sau bea, sau are o legătură de prietenie cu ereticii, are să dea răspuns.”

În sfârşit, spunea că în vremurile de înflorire a ereziei, „nu numai cel ce este mai înalt în rang şi cunoştinţă trebuie să lupte, să grăiască şi să înveţe cuvântul Ortodoxiei, ci şi cel din treapta ucenicului este dator să propovăduiască adevărul şi să vorbească cu slobozenie.”

Pag. 333 – Într-o altă scrisoare de a sa (1229), Sfinţitul Gherman îi îndeamnă pe credincioşii din Cipru: „Fugiţi cu grăbire, depărtându-vă de preoţii care s-au plecat stăpânirii latine. Să nu vă adunaţi cu ei în biserică, nici să nu primiţi din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine să vă rugaţi lui Dumnezeu singuri în casele voastre, decât să vă adunaţi în biserică dimpreună cu slugarnicii latino-cugetători.

 […] Acei clerici care recunosc Biserica noastră şi voiesc să ţină credinţa predanisită de Părinţi, să nu se plece arhiereilor lor care s-au supus latinilor. Nici să nu le dea câtuşi de puţin ascultare, din pricină că episcopii îi vor afuirisi (cu scopul de a-i convinge să se supună „bisericii latine”), fiindcă o asemenea afurisenie n-are nicio putere, ci se abate mai curând asupra celui ce a dat-o. Iar aceasta deoarece s-au făcut pricină de sminteală poporului lui Dumnezeu, ca unii care au călcat acrivia Sfintelor Canoane şi i-au primit pe episcopii străini şi uzurpatori şi le-au dat mâna, semn al supunerii şi al înrobirii […]

[…]Cât despre voi, popor ales al lui Dumnezeu, întăriţi-vă în Credinţă, îmbărbătaţi-vă, fiţi tari, îndreptaţi-i pe cei fără rânduială şi mustraţi-i pe cei ce răstălmăcesc buna-cinstire. Să nu trădaţi niciodată dintre Dogmele drepte pe care le-aţi primit din vechime. Să socotiţi bucurie şi câştig orice necaz pământesc şi orice pagubă, ca să păstraţi întru voi neatinsă comoara Credinţei Ortodoxe.”

Pag. 353 –  Antiunioniştii însă au respins unirea şi privindu-i ca pe nişte întinaţi pe cei ce o recunoscuseră, s-au despărţit de patriarhul Vekkos şi de partida lui. Îi învinuiau pe aceştia că au căzut din preoţie, iar Tainele pe care le săvârşesc sunt nevalide, potrivit canoanelor 1 şi 2 ale Sinodului al III-lea Ecumenic. De aceea, îi îndemnau pe credincioşi să nu meargă la bisericile unde slujeau patriarhul şi clericii unionişti. Vekkos a validat unirea în cadrul unui sinod, iar în iulie 1277 a lansat o „excomunicare patriarhală împotriva „schismaticilor unionişti”.

Pag. 541 – Arienii, de exemplu,au fost dovedinţi eretici şi excluşi din Biserică, după judecata întregului Sobor (cel Dintâi) Ecumenic”. „Cine nu ştie – spune Sfântul Grigorie al Nyssei – că ceea ce desparte erezia de Biserică este cugetul rău-credincios, în care stăruind ereticii, îi scoate afară din „trupul Bisericii”, adică îi înstrăinează „şi de Dumnezeu, şi de Biserica Sobornicească”. „Cum să ţină de Biserica Sobornicească cei care s-au depărtat de Credinţa Apostolească şi s-au făcut născocitori de inovaţii rele?”, se întreabă şi Marele Atanasie.

Pag. 542 – Îndepărtarea din trupul Bisericii a ereticilor osândiți are drept firească urmare golirea tainelor lor de Harul Preasfântului Duh, acestea devenind în continuare fără valoare, „mincinoase și deșarte”. «Iar cei ce s-au rupt, făcându-se mireni, nu aveau puterea (autoritatea) nici de a boteza, nici de a hirotoni, nici nu puteau să dea altora Harul Sfântului Duh, de la care ei au căzut.»

Pag. 543 – Prin urmare, atât acești episcopi eretici, care s-au abătut de la Dreapta Credință și au părăsit Biserica cea Una, cât și cei hirotoniți de ei sunt socotiți de către Părinții Bisericii simpli mireni, chiar dacă au fost hirotoniți canonic și n-au întrerupt continuitatea lanțului hirotoniei canonice, care și-a luat începutul de la Apostolii înșiși. Cu alte cuvinte, ereticii, în afara Bisericii fiind, nu au succesiune apostolică, de vreme ce, potrivit învățăturii Părinților, succesiunea apostolică nu se întrerupe doar printr-o transmitere nelegitimă sub raport exterior a hirotoniei, ci și din pricina abaterii de la Dreapta Credință.

Pag. 552 – Sfântul Ioan Teologul a mers odată la o baie, dar auzind că se afla acolo ereticul Cerint, a plecat îndată din baie, fără să apuce măcar să se spele. Atâta grijă au avut Apostolii și ucenicii lor, ca nici măcar în cuvânt să nu aibă părtășie cu vreunul din cei ce strâmbau adevărul. În același fel și Marele Vasilie afirmă că trebuie să evităm orice părtășie cu ei  (cu ereticii) și să le respingem cuvintele, ca unele ce sunt otravă pentru suflete, iar Sfântul Chiril al Ierusalimului întregește: Fugi, dar, de necucernicie și nici măcar să nu-l saluți pe unul ca acesta, ca să nu fi părtaș la faptele cele neroditoare ale întunericului (Efeseni 5,11); și nici să nu te amesteci cu (ereticii), nici să nu voiești să intri în discuție cu ei.

Pag. 566 – Într-adevăr, ortodocșii au întrerupt comuniunea cu Sfântul Macedonie al Constantinopolului când acesta a consimțit la abandonarea Sinodului al IV-lea Ecumenic. Restabilirea comuniunii a avut loc numai după ce Patriarhul a mărturisit public recunoașterea Sinodului. […] Locuitorii Constantinopolului preferau să rămână neîmpărtășiți cu anii, decât să se împărtășească cu patriarhul eretic Timotei.

Min. 23:58

Sfântul Grigorie de Nissa, în scrierea sa ‚Despre rugăciune’: La Matei 6:22 scrie că  Luminătorul trupului este ochiul. Luminatorul Bisericii este episcopul. De aceea luminătorul trebuie să fie pur, curat, pentru ca Trupul să se miște drept spre Împărăția Cerurilor. Dacă ochiul este întunecat și trupul – adică Biserica – nu va putea merge înainte. Rugăciunile creștinilor nu ar trebui să fie adunătură de minciuni, fiindcă ei se adresează lui Dumnezeu, Părintele Adevărului. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu poate minți. Când credincioșii și preoții pomenesc pe un episcop eretic, eu nu se adresează tatălui Ceresc, ci se adresează lui Satan însuși, care este mincinosul și tatăl minciunii.’’

Min 25:08

Sfântul Vasile cel Mare compara situația din Biserică – așa cum este ea în vremea noastră – cu o bătălie pe timp de noapte. Episcopii eretici în mod voit doresc să falsifice Credința, seducându-i pe cei simpli, dar și pe cei învățați.

Min 24:52

Dacă episcopul care este pomenit în Biserică este eretic, dar oamenii nu-l consideră astfel, atunci o astfel de rugăciune îl insultă pe Hristos Domnul, care nu poate fi parte din minciună.

Min 23:46

Un episcop care a devenit eretic nu mai este episcop, dar dacă credincioșii continuă să-l considere pe el episcop ortodox, dacă continuă să vină la slujbele din bisericile ce îl pomenesc pe el, să primească ‚darurile’ sau ‚binecuvântările’ lui, atunci vor cădea cu toții în afara Bisericii.

Din viata Sf. Maxim Mărturisitorul

„Aflând eu Biserica Bizanţului aşa precum era înainte, atunci şi eu mă voi afla într-însa, precum am fost mai înainte, şi voi merge la împărtăşirea aceea fără nici o îndemnare omenească; dar cât timp vor fi într-însa smintelile eretice şi smintitorii arhierei, până atunci nici un fel de cuvânt sau lucru nu mă va pleca să mă împărtăşesc cu dânşii vreodată”.

(http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-maxim-marturisitorul)

Scrisoare deschisă a unor Părinți Athoniţi către Patriarhia Ecumenică, către celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale, către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, către toți credincioșii Bisericii cei purtători ai numelui lui Hristos (Sf. Munte – mai 2016)

Prin urmare vom fi nevoiți să oprim pomenirea la Sfântul Disc al Proscomidiei, care simbolizează Biserica Ortodoxă, a numelui tuturor acelor episcopi, preoți și laici care vor semna hotărârile acestui sinod eretic, precum și a tuturor celor care sânt de acord cu ei și vor urma conștient erezia aceasta. Cu toți aceștia, care pentru Biserică vor fi pe mai departe eretici, nu putem avea comuniune bisericească până ce nu se vor pocăi public și vor renega erezia ecumenismului după cum va rândui Biserica Ortodoxă prin Sinod. (pag.6)

Cei o sută de ani de iconomie dusă la culme și de îngăduință față de episcopii ecumeniști, de cugetare papistaşă (romano-catolică) și filo-uniați sunt prea de ajuns. Paguba și schimbarea pe care această impropriu numită «iconomie» a adus-o felului ortodox de a judeca al clerului și poporului a luat deja dimensiuni uriașe. Avem, însă, la Sfântul Munte – ca moștenire sfântă de la cuvioșii părinți și stareți athoniți, moștenire din care învățăm – tradiția istorică și de Duhul Sfânt insuflată ca, ori de câte ori apare o erezie în Biserică, să purcedem de nevoie la oprirea pomenirii tuturor acelora care propovăduiesc erezia sau a acelora care din frică și lașitate urmează episcopilor eretici și nu opresc pomenirea acestora la Sfintele Taine. (pag.7)

Astfel făcând, un Sinod ca acesta care va recunoaște pe eretici ca «biserici» încetează a mai fi Sinod și ajunge sinod tâlhăresc, eretic și fals-sinod. Cei ce vor semna și cei ce vor primi hotărârile lui se vor osândi ca eretici ai vremurilor de pe urmă, mai răi decât toți cei dinainte. În acea zi grozavă a Judecății căderea lor va fi mai grozavă și decât căderea lui Iuda, a lui Arie și a Papei. (pag.9)

Sursa: https://acvilaortodoxa.wordpress.com/2016/05/13/parinti-din-sfantul-munte-athos-despre-sfantul-si-marele-sinod-din-06-06-2016