MĂRTURISIRE…
— Nu sunt curat, Hristoase, vreau să mă curățești,
Doresc la mine-n suflet să vii să odihnești !
Dă-mi lacrimi care ard , amare și sărate,
Atât cât să îl scald,să-l primenesc de toate !
Lacrimi de pocăință să mă străpungă vreau ,
Să scot răul afară și răului să-l dau !
Să plâng… să plâng întruna… să plâng neostoit
C-atât de mult țărâna din mine Te-a jignit !
În lacrimi care dor  vreau ca să mă albesc,
De toate cele rele să  știi că mă căiesc !
În lacrimi și suspine să-mi recunosc păcate,
Ca Tu să plângi cu mine și să mă ierți de toate !
Știu că în Tine,Doamne, am dat când am greșit !…
Rănindu-mă pe mine…pe Tine Te-am rănit…
Cu fiece greșeală în crucea Ta loveam
Și,peste timp, nemernic, și eu Te răstigneam !
Sunt vinovat, mai tare decât însuși Pilat
Că-n apa lepădării – nu mâini eu mi-am spălat,
Ci sufletul cu totul vai ! mi l-am pângărit ,
Uitând de apa vie , de care ne-ai vorbit !
Sunt vinovat mai tare (rușine-i și de-a spune !)
Decât sărmanele,feciorele nebune !
Ele-aveau curăție, dar fapte – nici un gram …
Eu, pângăritul lumii ,nici candelă  nu am !
Sunt vinovat mai tare decât vicleana slugă
Ce, nefăcându-Ți voia , nu va putea să fugă !
Mai vinovat decât cel care talantul și-a-ngropat…
Eu și  locu-ngropării , nevolnic , l- am uitat !…
Sunt vinovat mai tare ca ultimul iudeu
Care-Ți cerea dovada că Tu ești Dumnezeu ,
Batjocorind calvarul…( Nu Te-au recunoscut  !)
Sunt vinovat mai tare… pentru că Te-am știut !
Sunt vinovat mai tare decât iudeii toți
Care huleau,cerându-Ți, să vadă dacă poți
Să Te cobori !… Sărmanii, atuncea nu credeau
Că Trupul Sfânt pe cruce nu cuiele-L țineau !
Nu au crezut iudeii,eu însă am știut
Că dragostea de oameni pe cruce Te-a ținut !
Eu am știut că-n lume să mori ai fost lăsat,
Eu am știut !!!  de-aceea sunt mult mai vinovat !
Păcatul meu e greu,osânda – pe măsură !
Chiar de n-am dat cu piatra și n-am scuipat ,cu ură…
Am dat cu îndrăzneala și cu nerușinarea,
Cu nerecunoștința , am dat cu nepăsarea !
Te-am biciuit adesea cu gânduri nesimțite,
Hlamidă Ți-am făcut din patimi îndrăcite,
Cu lenea și mândria în față Te-am lovit,
Cu vorbele deșarte… și  eu Te-am pironit !
Nu știu atâta vină cum pot răscumpăra…!
N-am somn când stau și cuget cum voi sta-n fața Ta…
Doar mila Ta, Părinte,mai poate să albească
Sufletul meu de Tine ca să-l învrednicească !
Sunt vinovat mai tare decât  toți păcătoșii
Si sunt lepros la suflet mai mult ca toți  leproșii !
În toate cele rele i-am întrecut pe toți :
— Vreau să mă cureți, Doamne, doar Tu să vrei,
Tu poți !
Paraschiva Rădoi