Nicolae Titulescu (n. 4 martie. 1882Craiova – d. 17 martie 1941Cannes) a fost un diplomat, jurist, profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române.[1]

[…]

În această perioadă este inițiat în francmasonerie. Nu se cunoaște dacă loja în care a fost inițiat aparținea masoneriei naționale sau celei franceze. Actualii reprezentanți ai Marii Loji Naționale din România (M.L.N.R.), care se pretind continuatorii ordinului fondat de Constantin C. Moroiu (1880), promovează imaginea de mason a lui Nicolae Titulescu, acest fapt putând constitui o dovadă menită să probeze faptul că acesta a făcut parte din M.L.N.R. În această eventualitate, este posibil ca N. Titulescu să fi fost inițiat în loja intitulată sugestiv „Fiii României”, de la Bruxelles, care reunea numeroși români aflați la studii în străinătate. [5]

[…]

Nicolae Titulescu intră în politică în 1909. În anul 1912 câștigă un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, devenind astfel deputat de Romanați. Este posibil ca debutul și ascensiunea sa politică să se datoreze lui Take Ionescu, exponent important al masoneriei, care l-a promovat în funcția de deputat și ministru al Partidului Conservator Democrat (1908, respectiv 1917).[8] După primul discurs ținut în Parlament despre poziția României față de evenimentele din Balcani, Take Ionescu remarca: „Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat la tribuna românească și acest talent este al nostru” [9], cinci ani mai târziu devine membru al guvernului lui Ion I. C. Brătianu ca Ministru al Finanțelor.

[…]

În februarie 1917 a avut loc revoluția rusă care a condus la înlăturarea Țarului Nicolae al II-lea și la instalarea unui guvern provizoriu în frunte cu Prințul Gheorghi Evghenievici Lvov. Câteva luni mai târziu, în aprilie 1917, a fost înlocuit de Alexandr Kerenski. Lenin și Troțki se întorseseră în Rusia și începuseră pregătirea revoluției bolșevice, promițând populației „pâine, pace și pământ”, dacă aveau să ajungă la putere. Toate autoritățile statului se dezintegrau, în armată se dezerta pe capete, întraga Rusie fiind cuprinsă de haosul pre-revoluționar. În aceste condiții, guvernul României, care inițial sistase transportul celei de-a doua tranșe a Tezaurului la Moscova, la propunerea lui Nicolae Titulescu, proaspăt numit ministru de finanțe, decide totuși să trimită a doua tranșă a tezaurului la Moscova.

La 17/30 martie 1917, Aleksandr Gucikov, ministrul de război în Guvernul provizoriu rus, declara la întâlnirea cu șefii misiunilor militare aliate că situația din Rusia este gravă, armata și flota sunt în plină dezorganizare și se arăta sceptic în ceea ce privea viitorul cooperării militare în cadrul Antantei. Totuși, în această situație, prin „Jurnalul Consiliului de Miniștri” nr. 272 bis, din 18 iulie 1917, la numai o săptămână după numirea în funcție, la propunerea ministrului de finanțe Nicolae Titulescu se hotărește strămutarea în Rusia a sediului și avutului Băncii Naționale. Câteva zile mai târziu, la 22 iulie, Titulescu autoriza Banca Națională – refugiată deja la Iași – „să-și strămute aiurea sediul și avutul ei, cât și pe cel pe care îl are în păstrare”. Aceeași comunicare s-a trimis și instituțiilor bancare mai importante, ca Banca Marmorosch-Blank, Banca Comercială Română, Banca Românească, Banca Comercială, Banca de Scont, etc… Încarcărea trenului care avea să conțină al doilea transport al tezaurului s-a facut în perioada 23–27 iulie 1917, în seara aceleiași zile pornind spre Rusia. Trenul avea 24 de vagoane, din care trei vagoane reprezentau valorile Băncii Naționale, cu o valoare declarată de cca. 1,5 miliarde lei. Valorile Casei de Depuneri ocupau 21 de vagoane, al căror conținut era estimat la circa 7,5 miliarde lei.[note 1][20][21] Prezentată pompos de Titulescu drept „restituirea tezaurului” de către „prietenii prietenilor noștri”, Franța adică – practic, prima tranșă a tezaurului restituită în 1936 de către sovietici, a fost constituită din bancnote vechi, hrisoave și alte documente, plus osemintele luiDimitrie Cantemir.

[…]

Nicolae Titulescu va fi demis în 29 august 1936, printre altele și pentru faptul că cedase cu de la sine putere comuniștilor spanioli, o comandă românească făcută în Franța, de 100 tunuri grele Schneider-Creusot și 3 escadrile Dassault.[35] Datorită acestei acțiuni, armata română va fi complet lipsită de armament greu la asediul Odessei, iar Germania, își va reorienta politica externă, încheind Pactul Ribbentrop-Molotov, urmat cum se știe, de dezmembrarea României. De altfel Walter Roman (Ernő Neuländer), locotenent-colonel NKVD, activând cu gradul de maior în Brigăzile Internaționale din Spania îi va trimite o scrisoare de mulțumire, căreia Titulescu îi va răspunde cu căldură.

[…]

Un pretext imediat, extrem de palpabil, care avea să coste scump armata română la asediul Odessei, a fost cedarea cu de la sine putere, către comuniștii spanioli a comenzii făcute în Franța pentru 100 tunuri grele Schneider-Creusot, plus cele trei escadrile Dassault. Această operațiune i-a fost cerută lui Titulescu de către ministrul aerului francez, Pierre Cot, dovedit ulterior, în urma decriptărilor din cadrul Proiectului Venona, drept agent sovietic.[5]

[…]

Date fiind condițiile în care, în decembrie 1933, Nicolae Titulescu forțase mâna lui I.G. Duca, să dizolve Garda de Fier, dizolvare însoțită de violențe contra legionarilor, soldate cu mai mulți morți, aceștia replicând prin asasinarea primului ministru în 29 decembrie 1933

[…]

Mulți istorici sunt de părere că motivul demiterii ar fi catastrofalul eșec al politicii sale externe. Rezultatele concrete se vor vedea pe harta României la sfârșitul lui august 1940. Adesea însă se uită că Titulescu a fost doar un executant, politica externă fiind dictată de Carol al II-lea și de „oculta” de stânga, subordonată cercului de influență reprezentat de Elena Lupescu, care era strâns legat atât de un plan masonic internațional menit să conserve România ca platformă pentru supraviețuirea sau afluxul evreilor, cât și de unul sovietic vizând extinderea sferei de influență a Moscovei asupra țării noastre.[40] Pe acest fond se conturează posibilitatea ca Nicolae Titulescu să fi aparținut, alături de alți lideri regionali, precum Eduard Beneš, unei elite masonice internaționale, căreia să-i fi reprezentat interesele, ce par să fi coincis, în special, cu obiectivele strategice franceze. De aceea, însuși diplomatul român a recunoscut public, printr-o telegramă mediatizată la Paris, că a avut de suferit din cauza Franței și s-a sacrificat pentru aceasta. (1938)[41] Apartenența la elita inițiatică internațională ar putea explica,totodată, accesul lui N. Titulescu la conducerea unor instituții și atașamentul față de idei aparținând francmasoneriei: LigaNațiunilor, respectiv Europa Unită.[8] Anul 1924 a evidențiat că masoneria internațională era dispusă să sacrifice România, abandonând-o în fața Moscovei, care nu ezita să ne pună în discuție suveranitatea și integritatea țării.

___________________

Sursa – http://ortodoxinfo.ro/2017/05/12/nicolae-titulescu-un-monstru-prezentat-ca-erou-national/