Această mărturie îi aparține părintelui Ioan Zozulak, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Presov (Slovacia):

Odată am ajuns la Sfânta Mănăstire Cutlumuș din Sfântul Munte Athos. După terminarea Sfintei Liturghii și servirea micului dejun s-a apropiat de mine un tânăr grec, cu totul necunoscut mie, și mi-a spus:

– Mă duc acum la un Gheronda; vrei să vii cu mine?

– Desigur, i-am răspuns.

Nu știam exact despre cine este vorba și nu îmi aminteam nici numele părintelui la care mergeam. Eram foarte tânăr, aveam numai 22 de ani și sufletul meu era însetat de întâlniri duhovnicești.
Proveneam dintr-o țară care a avut un regim politic ateu ce a căzut în anul 1989 și libertatea pe care am simțit-o în Grecia era pentru mine ceva incredibil. Citisem despre Sfântul Munte pe când eram student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Presov (Slovacia) și când vedeam fotografiile minunate cu mănăstirile aghiorite îmi era cu neputință să mă gândesc că vreodată voi pune piciorul pe acest pământ sfânt al asceților și al sfinților.

Însă Dumnezeu mi-a deschis calea nu numai să vizitez Sfântul Munte Athos, dar și să trăiesc o anumită perioadă de timp alături de monahii de aici.

Tânărul respectiv, din păcate nu îmi amintesc numele lui, mi-a povestit diferite întâmplări petrecute la chiliile pe care le vizitase în Sfântul Munte. Am înțeles imediat că nu era pentru prima oară în acest loc. Știa cu siguranță drumul pe care mergeam și nu a trecut mult timp și am ajuns la o colibă. Poarta era încuiată.

– Bine că am venit devreme, suntem primii, mi-a spus el și m-a servit cu o bucățică de rahat (care se afla într-o cutie lângă poartă – n.n.) și mi-a explicat:
– Aceasta este o tratație (un dar) din partea lui Gheronda. Fiecare pelerin ia o bucățică de rahat ca binecuvântare și bea apă din acest izvor curat.

Apoi tânărul a bătut cu un ciocănel de fier în poartă și am așteptat. Mie mi-a plăcut mult bucățica aceea de rahat și mă minunam de natura minunată aflată de jur împrejur. După ceva vreme un monah a deschis poarta colibei și ne-a spus să intrăm. Am intrat și monahul ne-a invitat într-o cameră unde avea niște bănci. A zâmbit și ne-a întrebat:
– Fiilor, ce doriți?
Eu nu am spus nimic, pentru că de fapt nu voiam nimic. Pur și simplu am venit ca să îl însoțesc pe noul meu prieten. Acesta a răspuns:
– Gheronda, am vrea să discutăm cu sfinția voastră.
– Bine, a spus el și ne-a arătat o ușă, ca să trecem în altă cameră.

În clipa aceea m-am speriat puțin, pentru că nu știam ce vrea de la mine. Am trecut în paraclisul (bisericuța) colibei și am început discuția. Gheronda m-a întrebat despre diferite lucruri și eu i-am spus despre cea mai mare durere a sufletului meu, care pe atunci era teribila problemă a Uniației.

I-am spus despre marile încercări prin care trec creștinii ortodocși în Slovacia și i-am descris unul dintre cele mai dure atacuri ale papistașilor împotriva ortodocșilor, atac ce a avut loc în anul 1990. Atunci greco-catolicii (uniații) ne-au luat cu forța multe biserici și au reușit ca în Parlamentul slovac să se adopte o lege îngrozitoare, pe baza căreia ne-au luat „în mod legal” și celelalte biserici.

Eram într-adevăr foarte mâhnit, la fel ca toți slovacii ortodocși, pentru că atacul a fost atât de rapid și de puternic încât ne așteptam acum la dispariția Ortodoxiei din țara noastră.

Gheronda Paisie a ascultat toate acestea cu multă răbdare și m-a mângâiat în chip părintesc, plin de iubire și de tandrețe. La sfârșit mi-a spus următoarele cuvinte:

– Fiul meu, nu te teme, Dumnezeu vă iubește și este împreună cu voi. Vă va ajuta și Biserica voastră va trece cu bine prin toate. Să facem și noi câte o mică rugăciune pentru aceasta și vei vedea că totul va fi bine. Primește această binecuvântare, mi-a spus, și mi-a dat un metanier și două cărți pe care le scrisese el însuși. Apoi m-a îmbrățișat, eu i-am sărutat mâna și i-a spus:

– Să vă rugați pentru Ortodoxia din Slovacia.

Ca să fiu sincer, în momentul acela mi-a fost greu să cred cuvintele părintelui Paisie, pentru că vedeam cu ochii mei ce se întâmpla în parohiile ortodoxe din Slovacia în acea perioadă. În fața ochilor mei greco-catolicii nimiceau Ortodoxia din Slovacia. Am văzut cum greco-catolicii băteau un preot ortodox și era cât pe ce să iau și eu bătaie de la ei. Toți am trecut nu numai prin prigoane, dar am trăit și atmosfera psihologică îngrozitoare, de teroare, revărsată asupra credincioșilor ortodocși de către greco-catolici, pe aceștia din urmă statul sprijinindu-i total.

Prin minte mi-a trecut un gând simplu: ce poate să știe un monah din Sfântul Munte, care este departe de Slovacia? Știe el prin ce trecem noi? Îmi spune aceste cuvinte, ca să nu mă mâhnesc.

Acum, după 13 ani de la întâlnirea mea cu Gheronda Paisie, când mă gândesc cu câtă credință mi-a spus că Bunul Dumnezeu ne va ajuta în aceste momente grele, văd lucrurile foarte diferit. Gheronda (Sfântul) Paisie mi-a dat curaj să lupt, cu ajutorul lui Dumnezeu Cel Atotputernic și să nu mă gândesc la puterile omenești. Cât de adevărate au fost cuvintele lui se vede clar din faptul că creștinii ortodocși, cu toate că au rămas fără biserici, Dumnezeu nu i-a părăsit. Au construit aproape 100 de biserici noi în Slovacia, în ultimii 7 ani.

După ce Gheronda Paisie a trecut la Domnul a fost scrisă cartea ieromonahului Hristodul Aghioritul: „Gheron Paisie (Eznepidis)”, Sfântul Munte, 1994. Câteva luni mai târziu am mers la o mănăstire din Grecia și starețul mi-a arătat această carte și mi-a spus:
– Această carte este extraordinară. Neapărat trebuie să fie tradusă și tipărită și în limba slovacă.

Starețul mi-a dat cartea să o citesc. Când am început a o citi mi-a făcut o impresie puternică și de îndată am hotărât să încep traducerea ei, chiar de acolo de la mănăstire, unde eram. Când m-am întors în Slovacia, am întrebat la o tipografie cât ar costa tipărirea cărții.

Era nevoie de foarte mulți bani și în clipa aceea m-am gândit astfel:

– Părinte Paisie, dacă vrei să fie tipărită cartea aceasta în limba slovacă, ajută-mă să fac rost de banii necesari pentru ea.

Am terminat traducerea cărții după un an și jumătate și în tot acest răstimp am primit bani din diferite surse, iar în final într-adevăr s-a strâns suma necesară astfel încât am putut fără probleme să tipăresc cartea.

Pr. prof. dr. Ioan (Jan) Zozulak, la ceas de rugăciune, alături de credincioșii lui

Și vestind, în duh ortodox, cuvântul lui Dumnezeu

 

În final vă rog să îmi îngăduiți să menționez că stocul de carte s-a epuizat până în prezent, iar ceea ce este ciudat pentru mine este că pe Gheronda Paisie îl iubesc greco-catolicii foarte mult, aceștia citind cartea lui. Singura mea rugăciune în acest caz este ca Sfântul Paisie să îi lumineze pe greco-catolici, să înțeleagă înșelarea în care sunt și să se întoarcă în Biserica cea Una (Ortodoxia), în care vor găsi mântuirea sufletelor lor.

Să avem parte de rugăciunea și binecuvântarea Sfântului Paisie Aghioritul!

Sursahttp://trelogiannis.blogspot.ro/2018/04/blog-post_718.html

 

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

 

Bonus (spre o și mai mare bucurie în Hristos):

Am primit azi dimineață pe mail de la Gheron Sava Lavriotul și câteva fragmente, în limba greacă, preluate din originalul lor în limba engleză, dintr-o scrisoare a părintelui Serafim Rose trimisă în anul 1970. Iată traducerea în limba română (textul este foarte potrivit cu ceea ce trăim noi acum):

„Da, suntem o minoritate. Da, restul Bisericii Ortodoxe încearcă să ne taie de la ea – și chiar își dublează eforturile în acest sens… Da, suntem conștienți că apărăm Ortodoxia, pe care ierarhii ortodocși înșiși astăzi o calcă în picioare.

Dar cu ce suntem noi diferiți de Sfântul Athanasie cel Mare, din secolul al IV-lea, care a găsit toate bisericile din oraș, în afară de una, în mâinile arienilor?

Cu ce suntem deosebiți de Sfântul Maxim Mărturisitorul, care atunci când a aflat că trei patriarhi ai Răsăritului sunt în comuniune cu ereticii monoteliți, a spus: Chiar și dacă lumea întreagă se va împărtăși (va fi în comuniune cu ei), eu singur nu voi face aceasta?!

Cu ce suntem diferiți de Sfântul Marcu Eugenicul, care a anulat (nu a semnat) un «Sinod Ecumenic» (așa numit de către filo-latinii eretici – n.trad.) prin convingerea clară, însă numită de eretici «convingere sectară și delirantă» că numai el se afla în adevăr?!”

Hristos a înviat!

____________

Sursa – http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2018/04/19/o-intalnire-cu-gheronda-paisie-aghioritul-si-infamiile-savarsite-de-uniati-in-slovacia/