În anul 1956, de Anul Nou, în oraşul Kuibisev (astăzi Samara) din fosta Uniune Sovietică s-a petrecut o minune care a întărit credinţa dreptslăvitoare – un fenomen imposibil de explicat pentru autorităţile atee ale vremii.

Iată faptele. În oraşul Kuibîşev (astăzi Samara), strada Cikalov nr. 84, 31 decembrie 1955 trăia o familie: o mamă evlavioasă și fiica ei, Zoia. În seara Ajunului Anului Nou( 31 decembrie) 1956, Zoia a invitat șapte prietene de- ale ei și tot atâția tineri la cină și dans. Atunci era Postul Crăciunului[1] și mama Zoiei o rugase pe aceasta să nu dea petrecere cu dansuri și mâncăruri, dar fata a rămas neclintită în hotărârea ei. În seara caeea mama fetei s-a dus la Biserică să se roage. Tinerii au rămas singuri. Zoia îşi aştepta iubitul, un băiat pe nume Nikolai, care însă întârzia să apară. zoia-piatra-minunea-2După ceva vreme, tinerii au poftit-o pe Zoia la dans: „Hai, lasă-l pe Nikolai, vino alături de noi!”. Încinsă de atmosferă, supărată şi fără să se gândească prea mult, ea a zis: „Bine! Atunci, dacă nu-l am pe Nikolai al meu, o să dansez cu Nikolai Ciudotvoreţ (Nicolae Făcătorul-de-minuni)!” – şi, apucând o icoană a Sfântului Nicolae dintr-un colţ al camerei, a strâns-o la piept şi a început să danseze cu ea. Deşi neduşi pe la biserică, ceilalţi oaspeţi i-au spus: „Mai bine pune-o la loc! Cu aşa ceva nu se glumeşte!” Zoia, însă, le-a strigat: „Dacă există Dumnezeu, să mă pedepsească!” şi a mai făcut nişte paşi de dans prin cameră, cu icoana în braţe. Câteva clipe mai târziu, s-a auzit deodată un zgomot înfricoşător şi a strălucit o lumină orbitoare, ca de fulger. Îngroziţi, petrecăreţii s-au apropiat temător de Zoia, doar ca să descopere că fata pur şi simplu împietrise, ca şi cum ar fi prins rădăcini în acel loc! A fost cu neputinţă să o mişte sau să îi ia icoana din braţe, care parcă se lipise de ea. Albă precum marmura, Zoia nu dădea nici un semn vizibil de viaţă, în afara bătăilor foarte slabe ale inimii.

Prietenii au chemat o ambulanţă, din al cărei echipaj făcea parte medicul de urgenţă Anna Pavlovna Kalaşnikova, care a încercat să o resusciteze pe fată. Au vrut să o transporte la spital dar nu au putut să o miște de la locul ei. Ca și cum picioarele i-ar fi fost pironite în podea. Sora doctoriţei, Nina, îşi aminteşte: „Anna a ajuns acasă foarte tulburată. Deşi miliţia o pusese să dea o declaraţie prin care se angaja să păstreze tăcerea asupra celor întâmplate, ea mi-a povestit cum încercase să-i facă Zoiei injecţii, însă a fost imposibil! Era ca şi cum trupul Zoiei ar fi fost de piatră – acele seringii nu intrau în piele, ci se strîmbau și  se rupeau. «Stăteam în faţa unei fete împietrite cu o icoană în braţe, care era parcă pironită de podea», mi-a zis Anna. Oamenii ziceau că o pedepsise Dumnezeu. Tot oraşul vorbea despre acest eveniment”.

Cînd mama ei s-a întors și a văzut ce s-a întâmplat, a căzut în leșin și au dus-o la spital, de unde a ieșit peste căteva zile.

Credinșa ei în mila lui Dumnezeu și rugăciunile fierbinți pentru iertare nefericitei sale fiice, i-au înnoit cu harul lui Dumnezeu puterile acesteia. Zoia și-a venit în simțiri, și cu lacrimi în ochi a cerut iertare și ajutor.

Vestea celor întâmplate a depăşit în scurtă vreme graniţele Samarei. Zoia cea de piatra - Minunea Sfantului Nicolae

În primele zile casa Zoiei era înconjurată de mulțime de lume: credincioși veniți de departe, cuioși, medici și fețe duhovnicești. Dar foarte repede, la ordinul autorităților, casa a fost închisă pentru vizitatori.

Ruşinate, autorităţile  locale şi de partid au trebuit să recunoască că nu pot explica „ştiinţific” evenimentul şi starea în care se afla Zoia.3815_redwood_miracle_1

La casă a fost trimis un echipaj de miliţieni pentru a interzice accesul vizitatorilor, ce se înmulţiseră – pe 2 ianuarie, străzile din jur gemeau de mii de oameni, care au supranumit-o pe fată „Zoia de piatră”. A apărut un articol despre acest caz ciudat chiar şi în presa vremii, în gazeta „Voljskaia Kommuna” din 24 ianuarie 1956. Se spune că fata scotea în răstimpuri nişte ţipete înfricoşătoare, care i-au făcut pe miliţienii ce păzeau casa, în schimburi de câte opt ore, să încărunţească de spaimă.

Noapte de noapte, lângă ea se ruga mama ei.

” Roagă-te mama! Roagă-te că pier pentru păcatele mele! Roagă-te!” striga Zoia.

A fost înștiințat și patriarhul din acea vreme de toate cele întâmplate și l-au rugat să facă rugăciuni pentru însănătoșirea Zoiei. Patriarhul a răspuns: „Cel care a pedepsit-o, o va milui!

Între persoanele cărora le era îngăduit de aici înainte să o viziteze pe Zoia era și un vestit profesor de la medicină care a venit de la Moscova. Acesta a adeverit că inima nu a încetat să-i bată.

Deşi propaganda antireligioasă a fost intensificată, n-a dat rezultate semnificative. Responsabilul regional cu ateismul raporta la sfârşitul anului 1956 că „zvonurile despre «fata de piatră» s-au răspândit şi în afara raionului, iar sentimentul religios în rândul populaţiei este în continuă creştere. Oamenii au început să ţină posturile şi să nu mai frecventeze manifestările organizate de autorităţi în perioada Paştilor”. Pe străzile din Kuibîşev au apărut agitatori ai Komsomolului, care pretindeau că au intrat în casa de pe strada Cikalov, dar n-au văzut nimic acolo. Însă toate aceste acţiuni n-au făcut până la urmă decât să toarne gaz pe foc şi să-i pună pe gânduri chiar şi pe cei ce nu credeau în minuni, făcându-i să se întrebe dacă nu cumva era un sâmbure de adevăr în toată povestea.

zoia-piatra-minunea-5Până la urmă, autorităţile au îngăduit câtorva clerici să vină la fată, pentru a face ceva. Zoia cea de piatra - Minunea Sfantului Nicolae

Unul dintre aceştia a fost ieromonahul Serafim (Poloz) de la Sihăstria Glinsk. Acesta era un părinte înduhovnicit şi mare nevoitor; el a săvârşit o sfeştanie în casă şi a sfinţit icoana. Apoi a zis:Acum trebuie să aşteptăm vreun semn la Paşti! Dacă nu se întâmplă nimic, înseamnă că se apropie sfârşitul lumii!”, arătând prin cuvintele acestea credinţa lui adâncă într-o minune. Autorităţile au încercat după aceea să-l silească pe părintele Serafim să le spună oamenilor că nu ştie nimic despre cele întâmplate. El însă a refuzat, aşa că i s-a organizat în scurtă vreme un proces şi a fost trimis în lagăr. I s-a mai permis accesul şi Mitropolitului Nicolae, care a citit Paraclisul Sfântului Nicolae şi a zis: Să aşteptăm o nouă minune la Paşti!”, repetând vorbele evlaviosului ieromonah Serafim. A fost înştiinţat şi Patriarhul Alexie I de toate cele întâmplate şi a fost rugat să facă rugăciuni pentru însănătoşirea Zoiei. Patriarhul a răspuns: „Cel ce a pedepsit-o, acela o va şi milui!”

Cu o zi înainte de ajunul praznicului Buneivestiri (care în anul acela a căzut în sâmbăta din săptămâna a treia de post), de miliţienii care o păzeau pe Zoia s-a apropiat un bătrân cu barbă, care i-a rugat să-l lase s-o vadă pe fată. Aceştia au refuzat. Bătrânul a venit şi în ziua următoare, dar nici atunci nu i s-a dat voie. A treia oară, de Bunavestire, paznicul a lipsit pentru câteva clipe, şi bătrânul a intrat în casă. Straja l-a auzit întrebându-o pe Zoia cu blândeţe: „Aşadar, ai obosit de atâta stat în picioare?”. Miliţianul a intrat după el în casă, dar n-a mai găsit pe nimeni.

Toți erau siguri că acela a fost însuși Sfântul Nicolae. Așa a rămas Zoia în picioare vreme de 4 luni(128 de zile), exact până la Paști, care în acel an a căzut pe 23 aprilie( 6 mai după noul calendar).

zoia-piatra-minunea-8

Şi iată că în noaptea strălucitei Învieri  a lui Hristos – după aproape patru luni fără mâncare sau apă, trupul Zoiei a revenit la viaţă! Zoia aînceput să strige neobișnuit de tare: „Rugați-vă!”

Paznicii de noapte s-au înfiorat și au întrebat-o:” De ce strigi așa de înfricoșător?” Răspunsul a fost: „E groaznic! Arde pământul! Rugaţi-vă! Lumea întreagă piere pentru păcatele ei, rugaţi-vă!”.

Fata striga şi plângea fără încetare: „Lumea moare din pricina păcatelor! Rugaţi-vă, aveţi credinţă!A fost întrebată cine fusese bătrânul vizitator care dispăruse misterios, iar Zoia a arătat spre icoana Sfântului Nicolae.

Din clipa aceea Zoia a început să revină la normal, mușchii au început să i se înmoaie și să lucreze. Au așezat-o pe o saltea dar ea  continua să strige și să-i cheme pe toți la  rugăciune pentru că lumea piere în păcate, pentru pământul ce arde din cauza fărădelegilor ei.

Au mai întrebat-o şi cum a izbutit să trăiască atâta timp, cine i-a dat de mâncare, iar ea a răspuns: „Porumbeii! Porumbeii m-au hrănit!” De aici s-a văzut limpede că a primit milă şi iertare de la Dumnezeu. Domnul a vădit iertarea păcatelor Zoiei şi prin venirea Sfântului Nicolae Făcătorul-de-minuni.

După trei zile de la revenirea la viaţă, fata a trecut la Domnul, după ce a îndurat chinul greu al statului în picioare în fața Domnului vreme de 128 zile, pentru iertarea păcatelor ei. În timpul celor 128 de zile cît a stat în picioare, Sfântul Duh a ținut-o în viață tot acest timp.

Puţine s-au schimbat astăzi, după jumătate de veac, pe strada Cikalova. Despre întâmplările din 1956 mai mărturiseşte doar fosta staţie de autobuz de lângă casa cu numărul 84, desfiinţată în acea perioadă, în încercarea de a opri afluxul de oameni. Săptămânal vin acum pelerini de pretutindeni – din Moscova, Krasnodar, Novosbirsk, Kiev, Odessa, Minsk, Riga, Munchen, Helsinki, Vladivostok. Eparhia Samarei plănuieşte să construiască acolo un paraclis.

Prin această minune s-a vădit adevărul vorbelor Apostolului: „Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera (Gal. 6:7). Nu este nici o îndoială despre realitatea celor întâmplate: cu adevărat, o fată a împietrit. În presa sovietică din acea vreme, cazul a fost viu comentat. Există declaraţii ale martorilor oculari, unii încă în viaţă, precum şi documente ale întrunirilor Partidului Comunist de la acea vreme. De la Moscova au venit nişte profesori pentru a investiga fenomenul, însă n-au putut oferi până la urmă nici o explicaţie, deşi iniţial s-a lansat supoziţia că a fost o formă necunoscută de tetanos. Însă explicaţia nu stă în picioare, deoarece în cazul acestei boli nu există o astfel de rigidizare a pielii încât medicii să nu poată face injecţii bolnavului; în al doilea rând, Zoia nu a putut fi nici măcar deplasată din casă; în plus, ea a stat în picioare mult mai mult decât ar putea îndura un om obişnuit; şi, în al treilea rând, o simplă boală nu îl întoarce pe un ateu la Dumnezeu și nu aduce dezvăluiri din cer, pe cînd în cazul Zoiei, mii de oameni şi-au regăsit credinţa în Dumnezeu și și-au arătat-o fățiș, s-au botezat şi au trăit creştineşte. Nu numai că au crezut că există Dumnezeu, ci au trăit creștinește( n.n. și-au schimbat viața cu totul, trăind creștinește). Din toate acestea se vede limpede că nu a fost o simplă boală, ci a fost o minune din iconomie dumnezeiască, spre întărirea credinţei în acea vreme de prigoană a Bisericii. Sfântul Duh a ţinut-o pe Zoia în viaţă vreme de patru luni pentru ca sufletul ei să învieze din moartea păcatului şi, în ziua cuvenită, să primească trup pentru viaţa cea veşnică – după cum, de altfel, o spune chiar numele ei: Zoia (viaţă).

(Această minune a fost redactată și preluată din mai multe surse: „Viața după moarte- noi mărturisiri cutremurătoare” Editura Egumenița Galați și revista „Familia ortodoxă” numărul 16)

Minunea Sfantului Nicolae - Zoia cea de piatra


[1] În Rusia, Naşterea Domnului se prăznuieşte pe 25 decembrie după calendarul vechi, adică 7 ianuarie pe stil nou – Anul Nou civil cade astfel în mijlocul Postului.

***

Mărturii despre minune

 

01

„In anul 1956, cand la putere era NS Hrusciov, a avut loc un eveniment care a zguduit intreaga lume ortodoxa – “Incremenirea Zoiei”.(…)

Comisia medicala a confirmat ca inima fetei continua sa bata, cu toate ca tesutul era tare ca piatra (nu puteau sa-i faca injectii, acele se rupeau). Preotii chemati, dupa citirea anumitor rugaciuni, nu puteau lua icoana din mainile fetei. In ziua Craciunului a venit si parintele Serafim (Tiapocikin, pe atunci inca parintele Dimitri). El a savarsit o slujba cu sfintirea apei si a stropit cu aghiazma camera in care se afla Zoia. Dupa aceea s-a apropiat de ea si a luat din bratele ei intepenite icoana si a spus: “Nu ne-a ramas decat sa asteptam un semn in Ziua cea Mare”.

 

arhim-serafim-tiapochkin1Dupa multi ani de la acest eveniment, Arhimandritul Serafim (Tiapocikin) a fost intrebat despre intalnirea sa cu Zoia. El insa evita sa raspunda. Isi aminteste protoiereul Anatoli Litvinko, clericul eparhiei Samara:

“L-am intrebat pe parintele Serafim: “Parinte, dumneavoastra ati luat icoana din mainile Zoiei?” El, smerit, a plecat capul si dupa tacerea lui am inteles: “da”. Parintele ascundea aceasta din smerenie, dar si pentru ca autoritatile puteau sa-l aresteze din nou din cauza multimii de oameni care veneau la el, a doritorilor sa se inchine icoanei facatoare de minuni a Sfantului Nicolae, care se afla in biserica unde slujea el. Cu timpul autoritatile au cerut ca icoana sa fie luata si ascunsa in lume. Ea a fost dusa in altar.

[…]

Recent un om ne-a relatat ceva nou despre minunea din Samara. Este vorba de un om respectat de intregul oras, parohul Bisericii Sfanta Sofia, preotul Vitali Kalasnikov:

“Matusa mamei mele, Anna Pavlovna Kalasnikova, in 1956, lucra in calitate de medic la Salvare, in Kuibasev. In acea zi, dimineata, a venit la noi si ne-a spus: << Voi dormiti, dar orasul e demult in picioare!>> si ne-a povestit despre tanara incremenita. Ne-a mai spus ca (desi semnase sa nu spuna nimic) in acel moment ea venea de acolo. O vazuse pe Zoia, care era o stana de piatra. Vazuse si icoana Sfantului Nicolae in bratele ei. Incercase sa-i faca o injectie, insa toate acele se rupsesera. Toti am ramas zguduiti de cele povestite. A.P. Kalasnikova a lucrat la Salvare inca multi ani. S-a stins din viata in 1996. Eu m-am preotit inainte de moartea ei. Mai sunt in viata si azi cei carora le-a povestit ea despre Zoia in aceasta dimineata”.

Valentina Nicolaevna M. (orasul Belgorod) isi aminteste:

“Venisem la parintele Serafim. Peste noapte am ramas in casa Mariei Romannovna, unde s-au adunat mai multi crestini. Din cauza caldurii nu puteam sa dorm. Doi tineri au iesit afara sa respire aer curat si, in urma lor, am iesit si eu. Am inceput sa vorbim. Din discutie am aflat ca erau studenti la seminar. I-am intrebat despre Zoia. Cand se intamplase minunea erau copii. Aceasta minune ii adusese la credinta si la Dumnezeu. Acum erau fii duhovnicesti ai parintelui Serafim si marturiseau ca parintele Serafim fusese cel care luase icoana din mainile Zoiei.”

[…]

1356972779_x_6b66296fDupa slujba, starosta bisericii, preoteasa Ekaterina Lucina (in calugarie maica Serafima), m-a intrebat: “Te-ai inchinat la icoana facatoare de minuni a Sfantului Nicolae?” “Da”, am raspuns. “La care anume?” I-am aratat icoana mare a Sfantului Nicolae de langa perete. Preoteasa a spus: Trebuie sa te inchini la cea de pe analog. Parintele nostru  a luat-o din mainile Zoiei. Dar despre aceasta sa nu spui nimanui, ni s-a interzis. Parintele poate fi din nou arestat”.

Copiii duhovnicesti ai parintelui marturisesc ca din Kuibasev a venit o femeie credincioasa care, atunci cand l-a vazut pe parintele Serafim, a recunoscut in el pe parintele care luase icoana din mainile Zoiei. Se pare ca nu intamplator, cu binecuvantarea parintelui Serafim, in biserica din satul Rakitnoe, la icoana Sfantului Nicolae si la Rastignirea Domnului, de 35 de ani, ard candele neadormite.

Elisaveta Konstantinovna Fofanova, fiica duhovniceasca a parintelui, l-a intrebat odata: “Parinte, dumneavoastra ati luat icoana de la Zoia?” El i-a raspuns: “La ce va trebuie sa stiti aceasta? Nu ma mai intrebati.” O alta fiica duhovniceasca, de asemenea l-a intrebat: “Parinte, dumneavoastra ati fost in Kuibasev si ati luat icoana din mainile Zoiei, savarsind astfel o minune?” Parintele a raspuns: “Copila mea, minunile le face doar Dumnezeu, iar noi, nevrednicii, le primim prin rugaciuni.”

Din amintirile Alexandrei Ivanovna A:

“In a cincea saptamana din Postul Mare, in 1982, am sosit in Raktinoe. Am indraznit sa-l intreb pe parintele: “Parinte, unde este icoana Sfantului Nicolae, pe care ati luat-o de la Zoia?” El m-a privit cu severitate. S-a asternut o liniste adanca. De ce mi-am amintit de aceasta icoana? In Kuibasev rudele mele locuiau pe aceeasi strada cu Zoia. Cand s-au intamplat toate acestea eu aveam 14 ani. Pentru ca lumea sa nu se adune in jurul casei, seara se stingea lumina. Strigatele Zoiei ii ingrozeau insa pe toti. Un tanar militian, care era de paza, a incaruntit din aceasta cauza. Rudele mele, ca martori oculari la tot ce se intampla, au devenit credinciosi si au inceput sa mearga la biserica. Minunea “incremenirii  Zoiei” s-a intiparit adanc in mintea mea. In momentul cand parintele ma privea m-a fulgerat un gand: “Vai de mine!” Parintele a spus: “Icoana e in biserica, pe analog. Au fost si timpuri cand ni s-a poruncit s-o scoatem definitiv din biserica”, si a mai adaugat apoi: “Sunteti prima careia i-a spus acestea”. Peste doua saptamani parintele s-a stins din viata”.

Iata ce a relatat Klavdia Ivanonva Petrunenko din Sankt Petersburg, fiica duhovniceasca a Mitropolitului Nicolae (Iarusevici):

“L-am intrebat pe Vladica daca a fost in Kuibasev si daca a vazut-o pe Zoia. Vladica a raspuns: “Am fost acolo, m-am rugat, insa icoana de la Zoia nu eu am luat-o – nu era inca momentul. Icoana a luat-o parintele Serafim (pe atunci inca preotul Dimitri).” Cu putin timp inainte de moartea parintelui Serafim, eu am fost la biserica din Rakitnoe. Acolo, in altar, in partea dreapta de la pristol, am vazut icoana Sfantului Nicolae. In timpul discutiei cu parintele Serafim in chilie, eu l-am intrebat: “Parinte, in altar am vazut o icoana a Sfantului Nicolae – este aceea care a fost la Zoia?”. “Da”, a raspuns el. Despre Zoia n-am mai vorbit.”

Despre evenimentele din Kuibasev isi aminteste si protoiereul Andrei Andreevici Savin, care in acea vreme era secretar al eparhiei Samara:

zoja008“Pe atunci, episcop era Prea Sfintitul Ieronim. Dimineata eu am observat cativa oameni care se imbulzeau langa o casa. Spre seara, numarul lor ajungea la o mie. Au fost puse patrule, dar la inceput nu se atingea nimeni de ei. Mai tarziu patrulele au incepus sa imprastie multimea, sub pretextul “incalcarii linistii locuitorilor si a circulatiei”. Insa multimea continua sa creasca. Multi veneau din satele din apropiere.

Erau zile incordate. Bineinteles ca lumea astepta de la noi explicatii, insa nici un preot nu se apropia de casa. Se temea. Pe atunci noi toti eram urmariti. Toti preotii erau inregistrati si erau numiti si destituiti din post de catre un reprezentant din comitetul executiv. In orice moment, oricare dintre noi putea ramane fara serviciu, si respectiv, fara surse de trai. Iar evenimentul care se ivise le oferea o ocazie prielnica de a se rafui cu noi!

In curand printre credinciosi a inceput sa circule zvonul ca Zoia ca fost iertata si ca in ziua Sfintelor Pasti ea va invia. Prin oras au inceput sa se plimbe cete de comsomolisti, care “demascau” cu insufletire si sustineau sus si tare ca ei intrasera in acea casa si nu vazusera nimic. Aceasta a pus si mai mult paie pe foc. Asa ca si cei care intr-adevar nu crezusera la inceput in minune sfarsisera prin a se indoi: “Se pare ca lumea are dreptate, desi nu in totalitate. Nu ma indoiesc insa ca in casa de pe strada Cikalov s-a intamplat ceva!”.

Arhiepiscopul Evsevii de Samara si Sarzansk, in concluzie, isi exprima propria opinie despre cele intamplate:

Martori la aceasta minune sunt numerosi oameni. Despre ea, personal am aflat in 1957, in zoia-cea-de-piatra_8dbeefba3f3c03timpul studiilor mele la seminar. Nu era nici o indoiala: ne aflam, intr-adevar, in fata unei mari minuni! In acei ani grei, cand Biserica era prigonita si batjocorita de autoritatile atee, acest caz, al aratarii minunate a puterii dumnezeiesti, a facut senzatie. Si nu doar printre locuitorii din Samara. Minunea cu Zoia a fost o lectie pentru noi toti. Caci fata de obiectele sfinte trebuie sa ne purtam cu evlavie. A fost totodata, o lectie si pentru necredinciosi: nu te obligă nimeni sa crezi, dar nu batjocori obiectele sfinte, caci vei fi pedepsit! Daca necredincioasa Zoia nu s-ar fi atins de icoana, nu s-ar fi intamplat nimic. Asemenea minuni au fost multe de-a lungul timpului: necredinciosii care atingeau obiectele sfinte erau pedepsiti. Afonie, de exemplu, in Ierusalim, in momentul inmormantarii Maicii Domnului, a vrut sa-i rastoarne sicriul. In vazul tuturor, ingerul Domnului i-a taiat mainile. Sunt cunoscute cazuri cand cineva dadea jos clopotele bisericii si impreuna cu ele cadea si el. Da, in acele vremuri, oamenii aveau mare nevoie de minuni. Si minunile apar atunci cand este mare nevoie de ele, atunci cand hotaraste Dumnezeu”.

1304248820_33962-pDupa ce a luat icoana din mainile Zoiei, parintele Dimitri (Tiapocikin) a fost denuntat si i s-a intentat un  nou dosar, iar Mitropolitul Ieronim a fost destituit din functie. Iata ce a povestit in 1989 egumenul Gherman, reorganizatorul schitului Optina (in anii ‘ 50 el slujea in catedrala din Kuibasev):

“Despre ceea ce nu am vazut nu voi vorbi, voi impartasi doar ceea ce stiu. Strada a fost incercuita de militieni si s-au adunat semnaturi pentru a pastra tacerea. Imputernicul comitetului executiv l-a sunat pe parohul catedralei si l-a rugat ca el sa anunte lumii ca nu s-a intamplat nici o minune. Parintele i-a raspuns: “Permiteti-mi sa merg sa vad si sa le spun oamenilor ceea ce am vazut”. Imputernicitul a cazut pe ganduri si a promis ca va reveni. Telefonul a sunat peste o ora. I s-a spus parintelui ca nu mai trebuia anuntat nimic. Deoarece printre oameni circulau multe zvonuri, chiar si ziarele orasenesti nu au putut trece cu vederea evenimentul. Ele il prezentau insa ca “o minciuna a popilor”. La putina vreme de la acest eveniment, parintele Serafim a fost condamnat la trei ani de inchisoare”.

I s-a interzis sa vorbeasca despre aceasta, iar dupa ce s-au scurs cei trei ani, a fost trimis sa slujeasca intr-un satuc indepartat din regiunea Dnepropetrovsk. Mai tarziu a fost transferat in satul Mihailovskoe.”

Extras din cartea “Staretul din Belgrorod. Arhimandritul
Serafim (Tiapocikin)”, (Lavra Troite-Serghiev, 1998)
Din cartea “Noi minuni ale Sfantului Nicolae” aparuta la Editura
Cartea Ortodoxa, 2004:
“Incremenirea Zoiei”

 Troparul Sfântului Nicolae

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai căștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mîntuiască sufletele noastre!

__________________

Sursa – https://estemaitarziudecatcredeti.wordpress.com/2018/08/28/zoia-cea-de-piatra-o-minune-din-zilele-noastre-a-sfantului-nicolae-petrecuta-in-1956-in-rusia/