https://www.petitieonline.com/cerem_respectarea_dreptului_de_a_ne_apara_credinta_ortodoxa#sign

Semnați, răspândiți, implicați-vă, vă rugăm!

Cerem respectarea dreptului de a ne apăra credința ortodoxă

     Doamne, Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale Tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne pe noi.    Moto: ,,Cred (…) în Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostoleasca Biserică”  

În atenţia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române

Prin prezenta, protestăm:

1.      împotriva anulării dreptului de a ne apăra credinţa ortodoxă cu ocazia sinodului din Creta din iunie 2016, în ciuda prevederilor Constituţiei României legate de credinţă;

2.      împotriva caterisirii unor preoţi şi a alungării din mănăstire a unor monahi şi monahii care s-au opus hotărârilor acestui sinod.

Pentru ca toată lumea să înţeleagă rostul acestei petiţii, vom face o informare a evenimentelor desfăşurate, începând din iunie 2016. Astfel, la sinodul întrunit în insula Creta în perioada 16-26 iunie 2016, s-au aprobat următoarele documente:   Mesajul Sfântului şi Marelui Sinod; Enciclica Sfântului și Marelui Sinod; Misiunea Bisericii în lumea contemporană; Diaspora Ortodoxă; Autonomia şi modul ei de proclamare; Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta; Importanţa postului şi respectarea lui astăzi; Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine.

Pe scurt, acest sinod a legiferat ecumenismul  şi a susţinut că şi celelalte confesiuni se pot numi ,,biserici”, chiar dacă unele susţin infailibilitatea  unui om (papa), chiar dacă altele o hulesc pe Maica Domnului, chiar dacă permit căsătorii ale persoanelor de acelasi sex ori permit hirotonirea femeilor!  Apoi, a îngăduit căsătoriile religioase mixte între ortodocşi şi cei de alte confesiuni, căsătorii interzise de canoanele ortodoxe.  În plus, pe baza celor semnate, ascultarea duhovnicească a fost înlocuită cu supunerea faţa de un grup de ierarhi consideraţi infailibili în probleme de credinţă, ca şi papa. Preoţii şi credincioşii sunt obligaţi să se supună necondiţionat faţă de hotărârile acestui sinod, oricare ar fi acestea!

În articolul 22 din capitolul  Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, se spun următoarele:,,Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic).”

Constatăm cu durere că s-au luat hotărâri străine de duhul Ortodoxiei, aşadar semnatarii acestor hotărâri îşi pun sub semnul întrebării propria autoritate. Nu echipele de jandarmi  trebuie să le salveze această autoritate, ci puterea adevărului credinţei ortodoxe conferită de Duhul Sfânt poate călăuzi paşii oricărui ortodox. Sfântul Serafim de Sarov spunea că, atunci când nu se ruga, lua hotărâri greşite şi dădea sfaturi greşite. Preasfintei Treimi trebuie să ne supunem cu toţii, aşadar. Preasfânta Treime este  cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă, iar regulile canonice trebuie să fie neapărat vizate de o astfel de autoritate. Fără această viză, orice creştin care trăieşte Ortodoxia, simte mirosul urât al ereziei şi se scârbeşte.

Oare Ortodoxia presupune infailibilitate omenească şi recunoaştere a adevărului credinţei celor care o denigrează pe Maica Domnului şi pe sfinţi ori a celor care cunună religios persoane de acelaşi sex? La ortodocsi, dobândirea Duhului Sfant este scopul vieţuirii creştine, în vederea mântuirii. Cum sunt ajutaţi ortodocsii să se mântuiască? Dar cei de alte confesiuni?

Este compatibilă aspiraţia spre dobândirea Duhului Sfânt cu infailibilitatea omului, cu homosexualitatea şi cu alte abateri de la credinţă pe care confesiunile considerate la sinod ,,biserici” le au? Dacă nu, atunci ”cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă”  nu şi-a făcut datoria, aşadar nu trebuie să pretindă ascultare din partea ortodocşilor. Dacă celelalte confesiuni sunt recunoscute ca fiind ,,biserici”, atunci graniţa dintre drepta credinţă şi erezie se şterge, iar învăţăturile lor greşite ne pot pune în pericol mântuirea.

Lumina Sfintei Învieri coboară doar la slujbele ortodocsilor, nu şi la slujbele celorlalte confesiuni numite la sinod ,,biserici”. Atunci de ce să nu existe preocuparea ca oamenii întregii lumi să vină la Ortodoxie? Cu drag, nu de frica jandarmilor. De ce nu le explică nimeni celorlalte confesiuni cum se poate dobândi Duhul Sfant şi cum lupta cu forţele răului şi cu patimile din noi înşine poate fi câştigată? Ce iubire faţă de semeni ar fi mai mare decât aceasta? Ecumenismul nu poate fi promovat în numele iubirii, ci doar în numele urii faţă de mântuirea semenilor. Iubirea afişată dintre confesiuni nu e iubire, ci este vicleşug satanicesc pentru a-i duce la iad pe cât mai mulţi.

Ce comoară poate fi mai mare decât fericirea veşnică şi decât pacea sufletească şi liniştea oferită de Duhul Sfânt? Ce faptă bună poate fi mai plăcută lui Dumnezeu decât aceea de a conduce pe cineva pe căile mântuirii?

În Creta nu a fost apărată ortodoxia autentică, ci ecumenismul. În viziunea ortodoxă, ecumenismul este cea mai cumplită erezie, în măsură să arunce în iad mai multe suflete decât ateismul. Există ţări ortodoxe (Bulgaria, Rusia, Georgia) care nu au luat parte la acest sinod, iar dintre cei participanti, 33 de ierarhi nu au semnat aceste documente. Delegaţia română, formată din 25 de ierarhi, a semnat în unanimitate aceste documente… Ne-aţi lăsat un gust amar şi multe, multe lacrimi. Dacă ne sunteţi părinţi, de ce ne-aţi vândut?

Iată câteva opinii în legătură cu acest sinod:

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/04/13/poate-un-sinod-al-ortodocsilor-sa-acorde-caracter-eclesial-eterodocsilor-si-sa-defineasca-diferit-identitatea-de-pana-acum-a-bisericii-de-profesor-dimitrie-tselenghdis/

http://www.aparatorul.md/comunicatul-integral-al-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-bulgaria-despre-sinodul-din-creta-si-cel-mai-controversat-document-al-sau-sinodul-care-a-avut-loc-in-creta-nu-este-nici-mare/

 

Cu adâncă tristeţe Îl rugăm pe Dumnezeu să-i întoarcă la ortodoxie pe cei răniţi de erezia ecumenistă. Destinul ţării noastre se poate schimba numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Conştientizând pericolul ecumenist, cerem şi scoaterea României din Consiliul Mondial al Bisericilor. Ceea ce li se cere acum preoţilor este lepadarea de credinţa ortodoxă într-o formă subtilă. Mierea amestecată cu otravă este nocivă, nu vindecătoare. Acest lucru îl observă şi clerici şi laici:

http://aparam-ortodoxia.ro/2017/01/14/apararea-dreptei-credinte-contextul-ecumenismului-si-sinodului-din-creta/

http://aparam-ortodoxia.ro/2017/01/15/scrisoare-marturisire-catre-ierarhii-bor/

Unii preoţi şi călugări au întrerupt pomenirea ierarhilor care au semnat documentele din Creta :

https://danielvla.wordpress.com/2016/11/17/sapte-preoti-si-ieromohi-romani-au-intrerupt-pomenirea-ierarhilor-care-au-semnat-erezii-la-sinodul-talharesc-din-creta-parintele-ciprian-ioan-staicu-este-printre-ei/.

Numărul acestora s-a mărit între timp. Aceasta măsură se aplică temporar atunci când se constată că ierarhii săvârşesc abateri de la credinţă, cu anunţarea acestora, fiind unica formă de protest permisă de canoanele Bisericii. Cu toate acestea, reacţiile ”celor mai înalte autorităţi în materie de credinţă” sunt dintre cele mai dure. Există preoti caterisiţi şi călugări izgoniţi din mănăstiri din cauză că au apelat la această formă de protest:

https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/01/27/ieromonahul-onisim-banu-a-fost-caterisit-si-scos-din-monahism-de-ecumenisti/

http://aparam-ortodoxia.ro/2017/01/02/mmb-il-instiinteaza-pe-parintele-pamvo-ca-urmeaza-fi-caterisit/

. http://prieteniisfantuluiefrem.ro/wp-content/uploads/2017/01/Comunicat-de-presa-de-caterisire.pdf/.

http://ortodoxinfo.ro/2017/01/26/pentru-ca-raman-ferme-pe-pozitii-cele-13-maici-antiecumeniste-din-varatec-sunt-evacuate-miez-de-iarna/#.WI-SEjiciBM.

http://aparam-ortodoxia.ro/2017/01/08/parintele-grigore-de-la-lacul-frumos-cere-arhiepiscopiei-ramnicului-incetarea-abuzurilor-comise-si-lepadarea-de-erezia-din-creta/

Aşadar, oricâte fraze frumoase ar exista în documentele acestui sinod, la care unii susţin că nu s-a întâmplat nimic, realitatea cruntă este aceasta şi nu alta. În plus, în săptămâna de rugaciuni comune cu cei de alte confesiuni, s-a apelat la jandarmi pentru a opri protestele ortodocsilor.  Asadar,  măsurile luate pentru impunerea ecumenismului ne amintesc de inchiziţie şi de prigoana comunistă pornită împotriva preoţilor. De aceea, solicităm încetarea prigonirii celor care se opun prevederilor acestui sinod şi sprijinirea celor care luptă pentru apărarea Ortodoxiei. Răspundem cu toţii în faţa lui Dumnezeu pentru păstrarea credinţei ortodoxe: şi mirenii, şi preoţii şi monahii, şi ierarhii.

Un grup de ortodocşi

PS. Anexăm şi alte materiale pe această temă:

http://lumea-ortodoxa.ro/argumentarea-intreruperii-comuniunii-cu-ierarhii-ecumenisti-din-partea-celor-12-clerici-din-rep-moldova

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/04/09/intreruperea-pomenirii-bisericesti-ca-masura-canonica-si-patristica-de-impotrivire-fata-de-covocarea-sfantului-si-marelui-sinod-daca-va-fi-eretic/

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/04/07/oprirea-pomenirii-episcopului-locului-schisma-erezie-protest/

http://psaltirea.ro/files/Memoriu.pdf

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/03/29/ortodoxos-typos-intreruperea-pomenirii-patriarhului-moscovei-spune-gheron-sava-lavriotul/

http://www.apologeticum.ro/2016/07/comunicat-ierarhi-preoti-monahi-si-mireni-se-dezic-de-hotararile-sinodului-panortodox-din-creta/#comments.

 

un grup de ortodocsi    Contactați autorul petiției

Pr. Ciprian Staicu și echipa de ”rugby” duhovnicesc