Am citit pe portalul „Doxologia” un articol scris de părintele Constantin Sturzu înainte de Sinaxa națională de la Botoșani din 18 iunie, intitulat Ce duhuri intervin în disputa „nepomenitorilor”? Am reținut din acest articol durerea cu care părintele Constantin, fost consilier cultural al Arhiescopiei Iașilor, actual preot misionar în Spania, urmărește „controversa din jurul Sinodului din Creta”.

Ceea ce pe părintele îl îngrijorează, nu este „disputa în sine” iscată de pe urma unor probleme de credință generatoare de polemici teologice. Aceste dispute au existat de la începuturile creștinismului, iar problemele au fost soluționate întotdeauna folosindu-se arme duhovnicești, precum „dialogul şi argumentarea, în duh de răbdare şi, mai ales, în rugăciune”.

Părintele Constantin și cu siguranță mulți alții ca sfinția sa sunt îndurerați și îngrijorați de faptul că „se apelează la ultimatumuri, se dau sentinţe fără drept de apel şi, cel mai grav dintre toate, se rupe comuniunea cu Biserica prin întreruperea pomenirii ierarhului”. Această atitudine descrisă pare a fi una disperată, a omului care ori a înnebunit, ori a înțeles că nu există alternativă la situația creată de cel față de care are o asemenea dispoziție.

Dacă vorbim de o atitudine „patologică” a unui om definit ca fiind „schismatic”, înseamnă că în opinia unora, pornirea acestuia către ultimatumuri, sentințe fără drept de apel și întreruperea comuniunii este vădit una înșelătoare, potrivnică normalității vieții în Hristos. Dacă acesta recurge la gesturi disperate și aplică acrivia la nivelul propriei existențe înseamnă că undeva există o problemă care cere, de ce nu, îngrădirea. Atât presupusa nebunie cât și aparenta disperare exteriorizată prin gesturi energice, ultimative, au o cauză definită cu multă claritate. Descoperirea cauzei ajută la identificarea „vinovatului”, iar găsirea vinovatului, mută durerea și îngrijorarea pe alte coordonate existențiale!

În cazul de față, prin hotărârile eretice ale unui pseudosinod cu pretenția de a fi recunoscut ca „Mare și Sfânt” nu putem să nu vedem că o problema gravă a declanșat tulburare în Biserica lui Hristos. Acest ceva a determinat patru Biserici Locale să refuze participarea la așa numitul Sinod din Creta, a oprit ierarhi să semneze acte eretice, a pornit prigoană în parohii, mănăstiri și în Sfântul Munte, a adus durere și suspin în Biserica lui Hristos, a făcut pe mulți arhierei să apostazieze și să tragă poporul lui Dumnezeu împreună cu ei în adâncul iadului.

Acest ceva este numit de Sfântul Iustin Popovici panerezie, este ecumenismul oficializat ca doctrină a Bisericii la pseudosinodul din Creta. El este servit la pachet, prin „purtarea de grijă a arhiereilor apostați”, cu toată otrava și spurcăciunea pregătite cu multă grijă și viclenie vreme de 115 ani. Adjuvanții străini Ortodoxiei, învățăturile sincretiste adică, nu numai că nu potențează iubirea, dar o și anulează, nu numai că nu comunică chintesența duhovnicească într-o formă terapeutică de restaurare a omului desfigurat de învățăturile înșelătoare, dar adâncește căderea prin „dialogul lucid” al surzilor deprinși cu „teologia” întunericului.

Din păcate, pentru părintele Constantin și pentru mulți teologi, terapia pentru vindecarea bolii înseamnă schismă. E ca și cum ar spune omului deja bolnav să rămână în locul unde e prezentă molima, că „medicul” va da seama înaintea „Colegiului medicilor” și că el va fi singurul vinovat, responsabil de consecințele unei eventuale boli. Care bolnav cu șanse de vindecare ar rămâne într-un salon plin de viruși, conștientizând pericolul, cu toată priceperea doctorului și încredințarea acestuia că va fi bine?! Și de ce se socotește părăsirea „salonului infestat”, schismă?! Oare, Hristos e prezent acolo unde este moartea, boala, minciuna și trădarea?! Ieșirea din hotarele morții nu înseamnă de fapt rămânerea în hotarele vieții prin Hristos?!

Ecumenismul este cea mai cumplită boală care a pătruns vreodată în organismul viu al Bisericii lui Hristos. Fiecare „mlădiță” pentru care Hristos S-a jertfit este amenințată acum, prin oficializarea erezie și acceptarea ei de fiecare în parte, să se îmbolnăvească și să fie extirpată din Trupul Înviat al Lui Hristos. De ce? Fiindcă e supusă morții și riscă să îmbolnăvească și alte „mlădițe” ale aceluiași Trup. Este „metastază” care se întinde cu rapiditate, ducând la moarte veșnică pe cei îmbolnăviți.

De aceea, cei vinovați de schismă sunt cei care au produs și acceptat boala ereziei în Trupul Bisericii. Iar erezia este „calul troian” plasat cu bună-știință de promotorii învățăturilor înșelătoare care acum strigă că sunt apărători ai Ortodoxiei și mută vinovăția lor la cei care vor să-și salveze viața și sufletul prin supunerea față de Adevăr.

Oare, părăsirea Adevărului – Hristos, nu înseamnă schismă, nu este rupere de Biserică, adică ieșire prin „semnătură, pe propria răspundere” din Spitalul duhovnicesc?! Nu înseamnă că cei vinovați acceptă moartea duhovnicească de bună voie? – căci asta înseamnă prezența ereziei în viață omului.

Dacă „însuşi Duhul Sfânt este garantul adevărurilor de credinţă”, atunci, părintele Constantin și cei care gândesc în felul acesta, ar trebui să-și transfere temerile spre cei care au trădat Ortodoxia și sunt adevărații schismatici ai Bisericii lui Hristos. Atunci, „tertipurile” și „pleiada de argumente” folosite de „nepomenitori”, pot deveni formule normative de exprimare a unui mod autentic de existență, după voia lui Dumnezeu și învățăturile Bisericii, pot deveni mărturisirea despre viața în Hristos.

S-a grăbit părintele Constantin să tragă concluzii înainte de Sinaxa națională de la Botoșani. Aici, s-au lămurit lucrurile pentru toți: ecumenismul s-a oficializat ca doctrină oficială a Bisericii prin ratificarea premiselor eclesiologice eretice ale Declarației de la Toronto, iar  schismatici sunt cei care au semnat hotărârile antiortodoxe ale pseudosinodului din Creta și încearcă să le impună cu zâmbetul pe buze și dragoste fățarnică tuturor „supușilor” din împărăție.

Acum, vorbind și despre durerea mea, adaug și faptul că mulți slujitori buni ai sfintelor altare și persoane înzestrate cu multe cunoștințe, cu multă experiență și cu mult talent în arta cuvântului rostit sau scris, între care se numără și sfinția sa, părintele Constantin Sturzu, au identificat greșit „vinovatul”. Sper din tot sufletul, ca inima bună și curată să primeze înaintea ascuțimii minții, pentru ca tot omul să păstreze o legătură vie și nemincinoasă cu Hristos Domnul.

Preot Claudiu Buză

Urziceni, 21 iunie 2017

____________

Sursa – https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/06/21/parasirea-adevarului-hristos-inseamna-iesirea-prin-semnatura-pe-propria-raspundere-din-spitalul-duhovnicesc/