Nu poţi să simţi bucuria şi Învierea cu adevărat, dacă nu ai suferit mai înainte.

Nu e de ajuns să sacrifici ouăle de Paşti ca să fii un bun creştin, ci e nevoie să te mai sacrifici oleacă şi pe tine. Unde s-a mai pomenit creştinism fără jertfă, fără prigonire? Acela nu e creştinism. Noi mâncăm ouăle şi Paştile şi cu asta ne-am achitat! Nu, dragul meu! Toate trebuie să le trecem printr-o suferinţă şi printr-un moment greu care au născut aceste tradiţii şi obiceiuri, fără de care faptele noastre aşa-zis bune nu ar fi existat. Imediat trebuie să ne gândim că alături de oul roş este şi Crucea îndată a Mântuitorului Iisus Hristos. Alături de pasca pe care ne-o face bunica în covăţica ei acolo şi împleteşte sfânta cruce în mijlocul ei, acolo este prezentă şi durerea mucenicilor, cuvioşilor, a pustnicilor, a drep­ţilor care s-au nevoit în vederea acestei Răstigniri. Să ne alăturăm şi zbuciumului sufletesc al Mântuitorului pe Cruce, că altfel n-ar fi fost Învierea. Ultimele ore ale Mântuitorului pe Cruce au fost cele mai grele mo­men­te… până la Săvârşitu-s-a... Ei bine, noi trebuie să trăim toate aceste implicaţii ale sărbătorii, nu numai în parte, ca să putem avea cu adevărat şi bucuria Învierii Domnului. Că posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Creştinul ortodox este împăratul cerului şi al pământului şi când te fericeşte Dumnezeu cu o astfel de simţire a veacului viitor, nu mai ai nevoie de nicio şcoală, de nicio pregătire, de nicio grijă, ci singura grijă aceasta este – să-L ai mereu pe Hristos înviat în inima ta. Asta înseamnă biruinţa, biruinţa pas cu pas.

Hristos a înviat! Aşa să aveţi şi voi parte de Învierea lui Hristos în inimile voastre!

(Preluat din Ne vorbește Părintele Justin, vol. I)