„Ecumenismul este o întreagă colecţie plină de toate ereziile şi pervertirile de credinţă.”

 

Patriarhul legitim și anti-ecumenist, anti-LGBT al Ierusalimului, Preafericitul IRINEU, este întemnițat/sechestrat în chilia lui de 14 ani! În locul său funcționează din 2005 Teofil al III-lea, despre care articolul aferent din wikipedia menționează: „Ca fapt divers, patriarhul Teofil (actualul și NElegitimul patriarh al Ierusalimului – n.r.) este vărul fostului director al CIA şi s-a întâlnit şi cu fostul secretar de Stat american Condoleeza Rice [precum Patr. Ec. Bartolomeu cu HillaryClinton!].” ActaDiurna observă că Interviul excepțional din 2015 cu Patriarhul întemnițat IRINEU al Ierusalimului, inserat în articol, a fost publicat pe youtube de abia în noiembrie 2016, la mult peste un an de la realizare.       Sursa: ActaDiurna.

 

Citiți și:

 

La 20 iunie 2015, Patriarhul legitim al Ierusalimului, Irineu I, fiind în stare de arest în Ierusalim s-a adresat către „toată pleroma dreptslăvitoare a Ortodoxiei Universale” cu o Epistolă prin care a condamnat ecumenismul ca erezie, iar Sinodul Pan-ortodox planificat pentru anul 2016 l-a declarat „lipsit de har şi scârbos în faţa lui Dumnezeu”.

După cum e menţionat în Epistola Patriarhului legitim al Ierusalimului, Irineu, „Ecumenismul este un mozaic compus din erezii şi schisme. Ecumenismul este erezie. E o întreagă colecţie plină de toate ereziile şi pervertirile de credinţă, fiindcă ecumenismul adună şi uneşte într-un tot întreg pe toţi: de la cei care stau în Adevăr până la eretici, îi aderă la sine pe demult căzuţii şi pervertiţii în propria credinţă schismatici, chiar şi pe păgâni.”

În mesajul său Patriarhul Irineu îndeamnă: „Ca niciodată, la această etapă decisivă, întâistătătorii Bisericii, episcopii puşi şi chemaţi de Dumnezeu pentru apărarea credinţei, trebuie să adopte atitudinea mărturisitoare a Sfinţilor Părinţi în apărarea Ortodoxiei faţă de cei care o vând şi o supun pe placul lumii acesteia care zace în rău”.

Redacţia noastră publică întregul mesaj al Epistolei Patriarhului Irineu în română şi în greacă:

„Smerenia Noastră se adresează turmei Noastre şi către toată pleroma dreptslăvitoare a Ortodoxiei Universale, către fraţii noştri – întâistătători ai Bisericilor Ortodoxe, către fraţii noştri întru Hristos – părinţii Sfântului Mormânt.

Având în vedere faptul că răsturnarea şi îndepărtarea Noastră silnică de la conducerea Patriarhiei Ierusalimului ce a avut loc în anul 2005 este necanonică şi nelegitimă, Noi declarăm că suntem unicul adevărat şi legitim Patriarh al Ierusalimului.

În legătură cu faptul că sîntem acuzaţi de erezie, ecumenism, schismă, considerăm necesar a atrage atenţia asupra unui fapt binecunoscut în Biserică: cuviosul Agaton a acceptat liniştit toate jignirile, însă când a fost numit „eretic”, el s-a împotrivit spunând: acele jigniri eu le-am acceptat pentru că ele sînt folositoare sufletului meu, iar pe aceasta nu o primesc, pentru că a fi eretic înseamnă a fi despărţit de Dumnezeu”.

Astfel procedau Sfinţii noştri Părinţi, astfel ne învaţă să procedăm Mama noastră Biserica.

De aceea, considerăm că este de datoria noastră să declarăm următoarele:

  1. Smerenia Noastră niciodată nu am fost şi nu sînt eretic şi ecumenist. Ecumenismul e un mozaic compus din erezii şi schisme. Ecumenismul este erezie.

E o întreagă colecţie plină de toate ereziile şi pervertirile de credinţă, fiindcă ecumenismul adună şi uneşte într-un tot întreg pe toţi: de la cei care stau în Adevăr până la eretici, îi aderă la sine pe demult căzuţii şi pervertiţii în propria credinţă schismatici, chiar şi pe păgâni. Aici nici nu se pune în discuţie problema pocăinţei, dar ei toţi se consideră egali în cinste în faţa lui Dumnezeu. Unde poate fi adevăr în această adunătură scârboasă? Poate oare pe un arbore să crească şi fructe comestibile şi fructe otrăvitoare? Fructe dulci şi fructe amare? Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul.

  1. Smerenia Noastră nu am introdus din nou Patriarhia Ierusalimului în Consiliul Mondial al Bisericilor, care este o gloată ecumenistă.

Sînt total de acord, am susţinut şi susţin în orice mod posibil decizia veşnic-pomenitului Patriarh al Ierusalimului Diodor, care în anul 1979 a scos Patriarhia Ierusalimului din Consiliul Mondial al Bisericilor.

Teoria ramurilor, răspândită şi recunoscută în Consiliul Mondial al Bisericilor, este lipsită de temei, odată ce comunităţile care s-au despărţit de Biserică nu sînt ramuri vii, ci ramuri rupte şi uscate. De nu rămâne cineva întru Mine, se scoate afară ca viţa şi se usucă şi o adună pre ea şi în foc o aruncă şi arde” (Ioan 15,6).

  1. Cu referire la Soborul Panortodox preconizat a se desfăşura în anul 2016.

Preasfinţia sa, Patriarhul Constantinopolului, pregăteşte împreună cu Bisericile Locale Sinodul Pan-ortodox, cică pentru a soluţiona problemele nerezolvate cu care se confruntă Biserica Ortodoxă.

Dar, în primul rând, majoritatea întrebărilor de pe ordinea de zi a Sinodului Pan-ortodox deja au fost rezolvate în cadrul Bisericii Ortodoxe: ecumenismul, relaţiile cu cei de altă credinţă, postul, calendarul, botezul ortodox, căsătoria ş.a.m.d. De aceea, este un mare pericol ca la acest Sobor să aibă loc revizuirea perfidă a teologiei şi antropologiei ortodoxe.

Iar, în al doilea rând, Preafericitul Patriarh al Constantinopolului şi întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe ignoră în totalitate faptul comiterii în anul 2005 a Infracţiunii Universale în privinţa Noastră. Ori ei şi-au împăcat conştiinţa crezând că eu din proprie voinţă m-am „zăvorât”, cerşind şi implorând locul pe tron?

Însuşi Patriarhul Constantinopolului, „stând în locul cel sfânt” a stârnit Schisma în Sfântul Sion, în sânul Bisericii Mame, de unde a strălucit Adevărul şi Lumina în lume.

Sfântul Duh lucrează doar în creştinii ortodocşi care stau în adevăr. El nu poate conlucra cu faptele nelegiuiţilor. De aceea, ignorarea de către întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe a problemei nerezolvate în legătură cu răsturnarea Noastră anticanonică de pe scaunul patriarhal face imposibilă de-Dumnezeu-insuflata desfăşurare a Sinodului şi, în acest caz, el va fi lipsit de Har şi neplăcut lui Dumnezeu.

Ca niciodată, la această etapă decisivă, întâistătătorii Bisericii, episcopii puşi şi chemaţi de Dumnezeu pentru apărarea credinţei, trebuie să adopte atitudinea mărturisitoare a Sfinţilor Părinţi în apărarea Ortodoxiei faţă de cei care o vând şi o supun pe placul lumii acesteia care zace în rău.

Te poţi mântui numai prin întoarcerea la Dumnezeul-Om prin pocăinţă cu toată osârdia şi sub toate aspectele, şi prin asumarea credinţei ortodoxe a Sfinţilor Apostoli, Sfinţilor Părinţi, a Sfintelor Soboare Ecumenice.

Inima Noastră părintească nu mai suportă să vadă Trupul sângerând al Bisericii lui Hristos din pricina nelegiuiţilor şi apostaţilor, şi îndeamnă şi roagă pe toţi membrii Bisericii-Mame a Sionului şi a întregii Ortodoxii, precum şi pe toţi reprezentanţii organelor competente, să vină şi să ajute, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, la restabilirea ordinii canonice în Patriarhia Noastră, ca, odată cu izgonirea satanei şi a îngerilor săi din turma lui Hristos, să ne împărtăşim în Adevăr împreună cu Biserica-Mamă întemeiată de însuşi Hristos, spre slava credinţei şi spre slava poporului Dumnezeului nostru.

Vă trimitem din belşug a noastră binecuvântare, aşteptând oricare muncă cirineică, rugându-ne ca de Viaţă Dătătorul Dumnezeu să-i lumineze pe toţi cu Lumina neapusă a Luminei Sale.

.

Din Sfântul Oraş Ierusalim, anul 2015, iunie, ziua a 20-a

Al vostru, întemniţatul Patriarh al Ierusalimului,

Irineu I

Sursa: catacomb.org.ua

Prezentăm mai jos un interviu realizat în [primăvara] 2015 şi ceva date din viaţa patriarhului:

Întemnițatul Patriarh al Ierusalimului, Înaltpreasfințitul Irineu, într-un interviu cu Maria Iahnaki, 2015. Subtitrarea în lb. română, Elena Dinu (subtitrare@Elena.Dinu.2016)

Patriarhul întemniţat

Cuviosul Patriarh al Sfîntului Oraş Ierusalim şi al întregii Palestine, (în lume Emanuil Scopelitis) s-a născut la 17 aprilie 1939 pe insula grecească Samos.

Din decembrie 1953 [de la vîrsta de 13 ani] el trece sub ascultare în Ierusalim. Din mărturiile personale al Patriarhului Irineu, devenirea sa duhovnicească întru monah şi primirea experienţei monahale s-a petrecut în Mănăstirea Eleonului a Bisericii Ortodoxe Ruse din Diasporă (BORuD)[1]. De atunci el a întreţinut cele mai apropiate şi cordiale legături duhovniceşti cu clericii din Misiunea Rusă din Ierusalim şi monahii BORuD aflaţi în Ţara Sfîntă.

În anul 1958 a fost tuns monah cu numele Irineu, în cinstea Sfîntului Sfinţit Mucenic Irineu, episcopul Lyonului (prăznuit la 5 septembrie pe stil nou) şi peste un an, în 1959, a fost hirotonit diacon în Biserica Ortodoxă a Ierusalimului. În 1963 a absolvit Şcoala Patriarhală din Ierusalim. În 1965 a fost hirotonit în preoţie. În 1966 a fost înălţat la rangul de arhimandrit.

Arhimandritul Irineu a petrecut 4 ani în Atena, unde, în anul 1970, a absolvit Facultatea de Teologie a Universităţii de acolo.

După ce s-a întors în Ierusalim a săvîrşit ascultarea de redactor-şef al revistei „Noul Sion” şi de Preşedinte al Judecăţii Supreme Bisericeşti. A fost desemnat reprezentant oficial al Patriarhiei Ierusalimului la şedinţele teologice şi bisericeşti [din cadrul] întruniril[or] panortodoxe şi a însoțit pe Patriarhii Benedict şi Diodor în vizitele lor oficiale, fiind cel mai apropiat consilier şi fiu duhovnicesc al Patriarhului Diodor.

În 1979 a fost numit Exarh al Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului în Atena (precum a şi rămas pînă la înscăunarea sa ca Patriarh al Ierusalimului) şi responsabil pentru răspîndirea anuală în Grecia a Luminii Sfinte în Sîmbăta Mare.

La 27 februarie 1981 a fost ales, iar în martie al aceluiaşi an, în săptămîna Sfintei Cruci, a fost hirotonit arhiepiscop al Ierapolei. În 1983 a fost numit membru al Sfîntului Sinod al Bisericii Ierusalimului.

Printre alte iniţiative ale Exarhului Patriarhal în Atena a fost susţinerea pelerinajului din Grecia în Ţara Sfîntă şi înfiinţarea revistei „Vocea Ierusalimului”. În 1994 a fost ridicat la rangul de mitropolit. Posedă limbile arabă, engleză, rusă şi ebraică.

La 13 august 2001 (31 iulie după calendarul bisericesc) în Biserica Sfîntului Mormînt a fost ales de către Sfîntul Sinod al 140-lea Patriarh al Ierusalimului, în acest cin urmînd după părintele său duhovnicesc, cuviosul Patriarh Diodor I, răposat în decembrie 2001. La 15 septembrie, în Biserica Învierii Domnului, a avut loc întronizarea lui.

Noul patriarh a avut o atitudine critică faţă de participarea ortodocşilor la ecumenism, a încercat să facă ordine în interiorul Patriarhiei şi să îndepărteze persoanele compromise. De asemenea, de la bun început şi-a declarat susţinerea sa în lupta pentru independenţa Palestinei, a întreţinut relaţii amicale cu conducătorul autonomiei palestiniene, Yasser Arafat, din care motiv autorităţile israeliene au refuzat să recunoască noul patriarh timp de 3 ani. Patriarhul Irineu, de asemenea, a contribuit la întărirea comunităţilor ortodoxe arabe în interiorul Patriarhiei Ierusalimului şi a hirotonit pentru acestea preoţi de origine arabă, fapt ce a trezit nemlţumirea altor arhierei greci, atît în Biserica Ierusalimului, cît şi în cea din Constantinopol. A întreţinut, tradiţional, strînse relaţii frăţeşti cu Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă (BORuD), fiind în comuniune euharistică cu ea.

Toate aceste fapte au servit drept motiv de apariţie a multor răuvoitori Patriarhului. Încheind tranzacţii frauduloase pe după spatele său cu bunuri imobile ale Patriarhiei, persoane din anturajul său (cu precădere cei pe care Patriarhul a vrut să-i îndepărteze) l-au învinuit de vînzarea terenurilor bisericeşti din Ierusalim, fapt ce ulterior nu s-a demonstrat în judecată. Presa israeliană şi greacă a declanşat o campanie de denigrare a Patriarhului, acuzîndu-l de încheierea tranzacţiilor frauduloase cu imobilele bisericeşti, chiar dacă dovezi în acest sens nu s-au prezentat.

În baza acuzaţiilor false, la 6 mai 2005, cu acordul Patriarhului Ecumenic al Constantinopolulului, Bartolomeu, Patriarhul legitim Irineu a fost îndepărtat din funcţie de către arhiereii greci ai Patriarhiei Ierusalimului. Tot atunci, la 11 mai 2005 site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei „patriarchia.ru”, citînd spusele Patriarhului Moscovei de atunci, Alexie (Ridigher), a scris deschis: „Ierusalimul are nevoie de un nou patriarh”. Deja la 24 mai 2005, sub preşedinţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, în Constantinopol a fost convocat un „Sinod panortodox” în cadrul căruia a luat parte activ Departamentul de Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei şi, în lipsa Patriarhului Irineu, a avut loc judecata sa în contumacie, stabilindu-se ştergerea numelui său din diptice şi interzicerea pomenirii sale.

Considerînd acuzaţiile nefondate, iar imixtiunea Patriarhiilor ca ilegală şi necanonică,  Patriarhul Irineu a refuzat să demisioneze şi a continuat să slujească ca Patriarh. La 07 iunie 2005 Sinodul Patriarhiei Ierusalimului a hotărît să aplice o mustrare Patriarhului retractat, astfel că el a fost „izgonit din cinul actual”. Patriarhul nu a recunoscut nici această ilegalitate.

După cum indică Patriarhul Irineu în mesajul său din 2/15 septembrie 2010: „Îndepărtarea Noastră silnică din scanul Patriarhiei Ierusalimului după Paştele anului 2005 a avut loc în urma  ameninţărilor şi agresiunilor din partea clericilor complotişti, ce au servit drept unealtă fără precedent în istoria Bisericii de imixtiune făţişă a politicii şi diplomaţiei greceşti, la presiunea căreia s-au şi produs cele întîmplate. Aceşti clerici au adunat un grup de opozanţi şi au comis o infracţiune canonică”.

De menţionat, că în[și]şi membrii sinodului patriarhiei Ierusalimului ce l-au descăunat pe Patriarhul Irineu, bazîndu-se pe Regulamentul Bisericii şi sperînd că patriarhul Irineu benevol va abdica din scaunul patriarhal, în mod cinic declarau: „patriarhii demisionează benevol. Nimeni nu-l poate destitui sau rechema pe patriarh, cu atît mai mult cei care se  află în afara Bisericii (vezi site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei patriarchia.ru, 11 mai 2005).

„Declaraţia membrilor frăţiei Sfîntului Mormînt cu privire la situaţia din Patriarhia Ierusalimului” cu atît mai mult mărturiseşte netemeinicia acuzaţiilor contra Patriarhului şi descoperă toată mizeria calomniilor aruncate împotriva lui de către funcţionarii patriarhali şi de către presă.

După cum este cunoscut, acuzaţiile de bază contra Patriarhului Irineu se refereau la faptul că acesta ar fi vîndut patrimoniul Patriarhiei unor cetăţeni ai Israelului. Însă acest fapt niciodată nu a fost demonstrat şi Patriarhul nu a fost condamnat pentru comiterea acestui fapt. Pentru a da legitimitate înlăturării anticanonice a Patriarhului legitim al Ierusalimului, la 24 mai 2005, la Constantinopol, a fost convocat rapid aşa numitul „Mare Sinod”. În timpul acestuia împotriva Patriarhului Ierusalimului au votat Bisericile Constantinopolului, Alexandriei, Rusă (Patriarhia Moscovei – PM), Română, a Eladei, a Ciprului şi a Albaniei (în total 7). În susţinerea Patriarhului Ierusalimului au votat Bisericile Antiohiei, Poloniei şi a Georgiei. Nu s-au prezentat la Sinod reprezentanţii Bisericilor Serbiei, Bulgariei şi a Cehoslovaciei, precum şi ai Bisericilor autonome locale ale Sinaiului, Finlandei şi Estoniei. Şapte voturi pentru înlăturare faţă de nouă voturi care au refuzat sau n-au luat parte la vot, de asemenea, mărturisesc fărădelegea săvîrşită la aşa numitul „Sinod Panortodox” şi deciziile luate în cadrul lui.

În semn de protest faţă de deciziile nelegiuite şi anticanonice Patriarhul Irineu, refuzînd să accepte îndepărtarea lui, a fost “zăvorît” în una din micile chilii ale clădirii Patriarhiei Ierusalimului, unde e închis de peste 10 ani.

Accesul la el din clădirea Patriarhiei a fost blocat prin zidirea unui perete de cărămizi, fiind lăsată doar o fereastră cu gratii. Patriarhul se află într-o mică chilie ce se învecinează cu un mic paraclis în care el săvîrşeşte regulat sfintele slujbe. În chilie nu e curent electric, accesul medicilor e limitat, iar hrana i se transmite cu funia prin acoperiş. De asemenea, are şi o mică curte de 3 x 4  metri înconjurată de ziduri. Cu un etaj mai sus de chilia patriarhului locuieşte o familie de arabi ce regulat îi transmite mîncarea cu funia. După 10 ani de temniţă, sănătatea patriarhului s-a înrăutăţit semnificativ, însă el continuă să-şi ducă crucea de mărturisitor, scoţînd la iveală ilegalităţile Patriarhiilor Constantinopolului, Ierusalimului, Moscovei şi a altora.

În pofida condiţiilor de întemniţare, din cînd în cînd susţinătorii patriarhului au posibilitatea de a comunica cu Preafericitul prin fereastra apartamentului arabilor.

Precum mărturiseşte F. Vinogradov din discuţia avută cu el, Patriarhul Irineu i-a povestit despre adevăratele motive de înlăturare din cinul său şi de izolare a lui. Motivul de bază a constat în tendinţa vladicăi Irineu de a restabili ordinea canonică şi disciplina în mediul monahal – membrii frăţiei Sfîntului Mormînt. Obţinînd informaţii despre situaţii concrete de încălcare a jurămintelor monahale, de prezenţa între monahi a persoanelor de orientare sexuală netradiţională,  Patriarhul a început o anchetă. [Pe] Trei [dintre]răufăcători i-a alungat din Biserica Sfîntului Mormînt al Domnului, iar investigaţia a continuat. Vinovaţii au început să se plîngă de Patriarh, învinuindu-l de infracţiuni contra proprietăţii bisericeşti.

Din informaţiile presei, Patriarhul Irineu îl consideră principalul vinovat în prigonirea lui pe şeful de atunci al Departamentului de Relaţii Bisericeşti Externe din Patriarhia Moscovei, Mitropolitul Kiril (Gundeaev), actualul Patriarh al BORu Patriarhia Moscovei. Anume el s-a înţeles cu întîistătătorii Bisericilor locale şi i-a convins să susţină şi să autorizeze îndepărtarea Patrirhului Irineu.

De altfel hotelul bisericesc, de vînzarea căruia autorităţile israeliene l-au acuzat pe Patriarhul Irineu, încă se mai află în proprietatea Patriarhiei Ierusalimului. Precum scrie F. Vinogradov, „evident că motivul principal de înlăturare a Patriarhului din cinul său – el, care a fost ucenic de chilie al Patriarhului Diodor – a fost dorinţa de a-l înlătura pe Întîistătătorul Bisericii Ierusalimului, ce putea deveni o piedică în implementarea hotărîrilor ecumeniste de la aşa numitul Sobor Panortodox ce urmează a avea loc în viitorul apropiat” [e vorba de sinodul tîlhăresc din Creta ce deja s-a desfăşurat în iunie 2016 – n.red.]..

În Epistola sa din 2/15 septembrie 2010 Patriarhul Irineu scria: „Mucenicia conştiinţei noastre e mărturie în faţa fiecăruia şi a tuturor că acum este judecata acestei lumi (Ioan 12,31)”.

Cînd în 2007 a avut loc semnarea Actului de unire între BORuD(L)[2] şi Patriarhia Moscovei, întemniţatul Patriarh Irineu în discuţiile telefonice cu clericii BORuD a numit această acţiune necanonică şi i-a binecuvîntat pe ei să-i pomenească numele în locul arhiereilor BORuD(L) căzuţi în uniaţia ecumenistă.

Precum a spus Patriarhul Irineu de nenumărate ori, „Biserica a început în catacombe, în catacombe va sfîrşi”.

–––––––––––––––––––––––––––––––––

1 BORuD – Biserica Ortodoxă Rusă din Diasporă sau Biserica Ortodoxă Rusă din afara graniţelor Rusiei, cunoscută în engleză ca ROCOR sau în rusă ca РПЦЗ. Consolidată ca Sinod în anii ’20 ai secolului trecut după evacuarea din Rusia Sovietică a majorităţii ierarhilor ruşi supravieţuitori de către ofiţerii Armatei Albe. Ca reprezentanţi de vază ai acesteia, cunoscuţi în întreaga lume ortodoxă, sînt Sfîntul Ierarh Ioan Maximovici, fericitul cuvios Serafim Rose şi Arhiepiscopul Averchie Tauşev, Sfîntul Mitropolit Filaret Voznesenski al New Yorkului (cu sfinte moaşte, reîngropat la ordinul mitropolitului Lavru), sub conducerea cărui [Mitropolit Filaret Voznesenski], Sinodul BORuD a condamnat ecumenismul ca erezie în 1983.

2 BORuD(L) – facţiunea Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil care în 2007 sub conducerea Mitropolitului Lavru a semnat Actul de unire cu Patriarhia Moscovei, fără ca aceasta din urmă să renunţe la acţiunile sale ecumeniste condamnate de BORuD prin anatema împotriva ecumenismului din 1983.

Sursa: Patriarhul întemniţat al Ierusalimului, Irineu: „Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul”

v. și: https://ro.orthodoxwiki.org :

Teofil III (Giannopoulos) al Ierusalimului  (datat:  ora 15:46, 3 iulie 2012.)

  • Patriarhul Teofil III (Giannopoulos) al Ierusalimului

    Preafericirea Sa Patriarhul Teofil al III-lea (Giannopoulos) al Ierusalimului(gr. Θεόφιλος Γιαννόπουλος), n. 1952, esteîntâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului din anul 2005. Titlul său complet este: Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarh al Sfintei Cetăţi a Ierusalimului şi al întregii Palestine, al Siriei, Arabiei şi ţinuturilor de dincolo de Iordan, al Canei Galileii şi al Sfântului Sion.

    Viaţa

    Patriarhul Teofil s-a născut în localitatea Gargalianes din ţinutul Trifilia, în Messinia (o subregiune din Peloponez, în Grecia), în anul 1952, primind la botez numele de Ilie (Ηλίας). A intrat la Şcoala Patriarhală din Ierusalim în anul 1964 şi a absolvit în anul 1970. În iunie 1970 a fost tuns în monahismde către patriarhul Benedict al Ierusalimului, primind numele de Teofil. A fost hirotonit diacon în acelaşi an, slujind o vreme în Biserica Învierii, apoi ca diacon al patriarhului Ierusalimului. În iulie 1975 a fost hirotonit preot, iar în anul 1978 a primit rangul de arhimandrit.

    Începând cu anul 1975, şi-a continuat studiile de Teologie la Universitatea din Atena, după care (1978) s-a întors la Ierusalim, unde a fost numit secretar-şef al Secretariatului Patriarhal şi profesor la Şcoala Patriarhală.

    După studiile masterale urmate la Universitatea din Durham, Marea Britanie (din 1981), a fost numit Secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ierusalimului (1986) şi responsabil al Biroului de Presă al Patriarhiei. A reprezentat Patriarhia Ecumenică la Adunarea Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Canberra, Australia. A mai slujit o vreme (1991-1996) ca stareţ al Mănăstirii din Cana Galileii, apoi a fost membru al Comitetului judiciar bisericesc.

    A fost ales ca membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ierusalimului în anul 2000, calitate în care a îndeplinit mai multe misiuni (delegat al Bisericii Ierusalimului la Moscova, apoi responsabil bisericesc pentru Qatar, apoi membru al Consistoriului Bisericesc şi Mare Eclesiarh al Bisericii Învierii din Ierusalim.

    A fost hirotonit de către Patriarhul Irineu al Ierusalimului ca Arhiepiscop al Taborului în februarie 2005. Pe lângă limba sa maternă, greaca, Patriarhul Teofil vorbeşte fluent limbile engleză şi arabă.

    Ca fapt divers, patriarhul Teofil este vărul fostului director al CIA şi s-a întâlnit şi cu fostul secretar de Stat american Condoleeza Rice.

    Alegerea ca Patriarh

    După tulburările care au dus la depunerea din treaptă a patriarhului Irineu (miezul [pretextul]disputei fusese înstrăinarea unor proprietăţi ale Bisericii Ierusalimului în favoarea unor investitori israelieni), a fost ales de către Sfântul Sinod ca Patriarh al Bisericii Ierusalimului, cu unanimitate de voturi, pe 9/22 august2005 şi a fost întronizat pe 9/22 septembrie 2005, cu numele de Teofil al III-lea. Patriarhul Teofil era considerat a fi fost mai favorabil patriarhului Irineu, predecesorul său care fusese depus din treaptă, decât alţi posibili candidaţi, ceea ce putea ajuta la calmarea spiritelor şi stabilizarea situaţiei din Patriarhia Ierusalimului, întrucât în acea vreme credincioşii erau împărţiţi între cei care susţineau decizia Sfântului Sinod şi sprijinitorii Patriarhului depus. Alegerea PF Teofil a fost văzută ca o soluţie de a-i readuce laolaltă pe credincioşii învrăjbiţi, însă tensiunile au mai continuat o vreme, îngreunând recunoaşterea oficială a statutului său.

    Recunoaşterea oficială

    Astfel, Patriarhul Teofil al Ierusalimului este recunoscut oficial în această calitate de toate Bisericile Ortodoxe surori şi de către majoritatea guvernelor europene, precum şi de statele din Orientul Mijlociu, însă nu şi de autorităţile statului Israel. În luna mai 2007, Guvernul iordanian a retras recunoaşterea oficială[1] . Mitropolitul Teodosie (Attalah Hanna) al Sebastiei din Biserica Ortodoxă Greacă a Ierusalimului ceruse şi el boicotarea patriarhului Teofil al III-lea [2], însă Guvernul iordanian a revenit asupra hotărârii sale pe 12 iunie 2007, anunţând că îl recunoştea şi mai departe pe PF Teofil ca Patriarh al Bisericii Ierusalimului.[3]

    Activitatea ca patriarh

    De la întronizarea sa, patriarhul Teofil a făcut un pas important înainte în păstorirea credincioşilor săi (în marea lor majoritate arabi palestinieni), desemnând ca episcopi şi chiar ca membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ierusalimului mai mulţi palestinieni.[4]. Mai înainte, Patriarhia Ierusalimului era dominată covârşitor de etnici greci.

    Sub păstorirea PF Teofil, Biserica Ierusalimului a participat activ la întrunirile inter-ortodoxe (implicându-se inclusiv în medierea disputelor legate de succesiunea la tronul arhiepiscopal al Bisericii Ciprului) şi ecumenice, iar patriarhul a reconfirmat participarea Bisericii sale la Consiliul Mondial al Bisericilor şi la Consiliul Bisericilor din Orientul Mijlociu. S-a angajat totodată şi în susţinerea procesului de peace-building din Orientul Mijlociu.

    În septembrie 2008, a prezentat situaţia şi dificultăţile Bisericii Ierusalimului înaintea Parlamentului European. În octombrie 2008 a participat la întrunirea întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe de la Constantinopol.

    Surse

    Legături externe

     

________________

Sursa – https://ortodoxlogos.ro/2019/05/09/patriarhul-legitim-si-anti-ecumenist-anti-lgbt-al-ierusalimului-preafericitul-irineu-este-intemnitat-sechestrat-in-chilia-lui-de-14-ani/