«Şi aceasta să ştiţi că în zilele de apoi vor veni vremuri grele. »

Pavel îi scrie lui Timotei cuvintele acestea în a doua sa epistolă. Înfricoşătoare este ameninţarea. Dar să fim cu luare-aminte ! Pavel lasă să se înţeleagă şi vremurile acestea şi cele de după acestea şi chiar cele de la sfîrşitul lumii. «Aceasta să ştiţi că în zilele de apoi vor veni vremuri grele». Scurt este cuvîntul, dar mare îi este puterea ! După cum parfumurile îşi arată bunul lor miros nu datorită cantităţii lor, ci naturii lor, tot aşa şi dumnezeieştile Scripturi nu ne oferă întregul lor folos prin mulţimea cuvintelor, ci prin puterea cuprinsă în cuvinte. Tămîia la fel este bine mirositoare prin ea însăşi ; dar dacă o pui pe jăratec, atunci îşi arată întreaga ei dulceaţă. Tot aşa şi dumnezeiasca Scriptură; prin ea însăşi este foarte plăcută; dar cînd pătrunde în sufletul nostru, ca şi cum ar cădea într-o căţuie, atunci umple toată casa sufletului cu bunul ei miros.

«Aceasta să ştiţi că în zilele de apoi vor veni vremuri grele». Vorbeşte despre zilele de la sfîrşitul lumii.

— Pentru ce-ţi spui acestea, o, fericite Pavele, pentru ce le spui lui Timotei, pentru ce le spui celor ce te aud ? Că aceştia, nu după multă vreme, aveau să moară, aveau să fie răpiţi şi n-aveau să mai vină peste ei grozăviile acelea şi oamenii răi.

— Eu, răspunde Pavel, nu văd numai cele prezente, ci prezic şi cele viitoare ! Nu mă îngrijesc numai de turma ce o am acum, ci sînt îngrijorat şi mă tem şi de turma ce va să fie.

Noi cei de acum abia de purtăm grijă de oamenii care sînt împreună cu noi; Pavel, însă, era plin de multă râvnă şi pentru cei care nu se născuseră încă. Păstorul cel bun fereşte turma şi oile când lupii sînt departe, nu atunci când lupii năvălesc şi atacă.

Tot aşa şi Pavel, ca un păstor foarte bun, stând pe locul înalt al dregătoriei profetice şi văzând de sus mai dinainte fiarele care se năpustesc asupra turmei, prezice şi dă mai dinainte mărturie de atacul pe care fiarele îl vor da la sfârşitul lumii, ca să-i pregătească pe cei care nu sunt încă născuţi şi să înconjure, prin profeţia sa, cu metereze întreagă turma sa. Că adeseori şi un tată, care-şi iubeşte neamul său, când clădeşte pentru copiii lui o casă mare şi strălucită, aşa o clădeşte ca să fie de folos nu numai acelora, ci şi nepoţilor şi celor după aceştia.

Tot aşa şi un împărat înconjură cu zid o cetate pe care o iubeşte; îi face zidul trainic, solid şi dăinuitor, ca să slujească nu numai generaţiei lui, ci să le fie de folos şi urmaşilor; nu-l face să reziste numai maşinaţiilor din vremea sa, ci să facă faţă şi atacurilor de mai târziu. Aşa a făcut şi Pavel. Da, epistolele apostolice sînt ziduri ale Bisericilor ; ele au întărit nu numai pe cei care au fost atunci, ci întăresc şi pe cei de mai târziu.

Pavel a făcut zidul acesta atât de puternic şi de trainic şi a înconjurat cu el întreaga lume, dându-i deplină siguranţă, încât şi cei de atunci şi cei de după aceea şi cei de acum şi cei care vor fi până la venirea lui Hristos să scape de orice atac al duşmanilor. Aşa sunt sufletele sfinţilor! Îşi iubesc fiii, le poartă de grijă, iar prin dragostea ce le-o poartă, pun în umbră dragostea tatălui şi mamei, biruiesc dragostea firească şi depăşesc durerile simţite de mame la naştere. Şi asta, pentru că sînt însufleţiţi de dragostea pe care le-o dă Duhul şi harul cel dumnezeiesc.

Vreţi să vă arăt iarăşi şi în alt chip că sfinţii nu poartă grijă de fiii lor aşa cum facem noi şi nici nu se tem numai de cele prezente ci şi de cele ce vor fi mai târziu ? Evanghelia ne spune că, fiind Domnul pe munte, s-au apropiat de El ucenicii Lui, oameni în vârstă, care aveau să plece din lumea aceasta nu după multă vreme. Şi ce Îl întreabă ? Ce îi nelinişteşte ? De ce se tem ? Despre ce lucruri Îl întreabă pe Dascăl? Despre cele ce se vor petrece în viaţa lor sau despre cele ce se vor petrece puţin mai tîrziu ? Nicidecum! Dimpotrivă, pe toate acelea le lasă deoparte.

Şi ce Îl întreabă? Îl întreabă:«Care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?». Ai văzut că şi ucenicii Lui Îl întreabă despre sfârşitul veacului şi că se îngrijesc de oamenii ce vor fi mai târziu? Apostolii — şi ei cu toţii şi fiecare în parte — nu se uitau la cele ce-i priveau pe ei, ci la cele ale altora.

Iată, Petru, verhovnicul cetei ucenicilor, gura tuturor apostolilor, capul acelei frăţii, ocrotitorul întregii lumi, temelia Bisericii, omul care iubea fierbinte pe Hristos ! Pe Petru îl întreabă Hristos : «Petre, Mă iubeşti mai mult decât aceştia ?» . De asta îl laud pe Petru, ca să cunoaşteţi că Petru Îl iubea cu adevărat pe Hristos. Că grija ce o ai de slugile cuiva este cea mai mare dovadă a dragostei ce o ai pentru stăpînul slugilor. Şi n-o spun eu asta, ci Însuşi Stăpânul pe Care Petru Îl iubea, că îi spune: «Dacă Mă iubeşti, păstoreşte oile Mele. Să vedem dacă Petru, ca păstor, păzeşte cu adevărat oile, dacă se îngrijeşte cu adevărat de oi, dacă le iubeşte cu adevărat, dacă este cu adevărat cu dragoste pentru turma lui, ca să cunoaştem bine că iubeşte şi pe Păstor. Da, Hristos a spus că aceasta este dovada iubirii. Aşadar acesta, Petru, a aruncat tot ce avea : mreaja şi tot ce avea în corabie ; a lăsat marea, meseria, casa. Să nu ne uităm că toate acestea erau puţine, ci că erau tot ce avea Petru. Să-i lăudăm râvna lui ! Că şi văduva, care a pus doi bănuţi în cutia bisericii, n-a pus mulţi bani, dar a arătat bogăţia bunei sale voinţe, ca şi Petru; şi el, în marea lui sărăcie, a arătat bogăţia râvnei sale.

Da, ce sunt pentru altul moşiile, slugile, casele şi aurul, acelea erau pentru Petru mreaja, marea, meseria şi corabia. Să nu ne uităm, dar, dacă a lăsat puţine, ci dacă a lăsat totul. Aceasta este ceea ce se caută: nu dacă ai pus puţin sau mult, ci dacă n-ai pus mai puţin decît puteai să pui. Petru a lăsat totul: şi locul naşterii sale şi casa şi prietenii şi rudele şi însăşi siguranţa vieţii sale. Că pentru aceea s-a pornit poporul iudeu cu duşmănie împotriva lui. Că «se sfătuiseră iudeii că dacă cineva va mărturisi că Domnul este Hristos să fie dat afară din sinagogă». Tot ce-a făcut Petru arată că el nu s-a temut, că n-a avut îndoieli cu privire la Împărăţia cerurilor; era puternic convins şi de faptele pe care le vedea, dar, înainte de fapte, de cuvântul Mântuitorului, că negreşit va moşteni Împărăţia cerurilor. Când Petru L-a întrebat: «Noi am lăsat toate şi am urmat Ţie ; ce va fi nouă?» , Hristos i-a răspuns : «Veţi şedea pe douăsprezece tronuri, judecând pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israil».

Toate acestea vi le-am spus, ca să nu-mi spuneţi că Petru se temea pentru viaţa lui, atunci când voi arăta că se neliniştea pentru cei care erau împreună robi cu el. Cum avea să se teamă, când Însuşi Cel ce avea să-l încununeze i-a vorbit de cunună şi răsplăţi? Aşadar acest Petru, care a părăsit totul, care era deplin încredinţat despre Împărăţia cerurilor, iată ce spune când un bogat s-a apropiat de Hristos şi L-a întrebat: «Ce să fac, pentru a moşteni viaţa de veci?»; şi Hristos i-a spus: «Dacă voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde-ţi averile, dă-le săracilor şi vino de urmează Mie»; apoi când bogatul s-a întristat, Hristos a spus ucenicilor Săi: «Vedeţi cât de greu vor intra bogaţii în Împărăţia cerurilor! Amin, amin, zic vouă, că mai uşor va intra cămila prin urechile acului, decât bogatul în împărăţia lui Dumnezeu», atunci Petru, săracul, cel încredinţat deplin cu privire la împărăţie, cel care nu se temea de mântuirea lui, care era convins de cinstea ce-i era gătită acolo, Petru, deci, când a auzit acestea a spus: «Atunci cine poate să se mântuiască?»

— Pentru ce te temi, fericite Petre? Pentru ce te nelinişteşti? Pentru ce tremuri? Ai aruncat totul, ai lăsat totul. Cuvintele spuse de Hristos îi privesc pe bogaţi; pe ei îi învinuieşte Hristos. Tu eşti sărac şi în sărăcie trăieşti.

— Nu mă uit la mine, răspunde Petru ci caut folosul celorlalţi.

De aceea Petru care era pe deplin încredinţat despre el, Îl întreabă pe Domnul despre alţii şi zice : «Atunci cine poate să se mântuiască?».

Ai văzut purtarea de grijă a apostolilor? Ai văzut că sunt un trup? Ai văzut că Petru se temea şi pentru cei din timpul lui şi pentru cei ce vor fi în viitor ? Tot aşa şi Pavel. De aceea spunea : «Şi aceasta să ştiţi că în zilele de apoi vor veni vremuri grele». Şi în alte locuri spune lucrul acesta. Pentru că Pavel avea să părăsească Asia şi să se ducă la Roma şi de acolo să plece în cer — că moartea sfinţilor nu este moarte, ci mutare de pe pământ la cer, de la cele mai mici la cele mai bune, de la cei împreună robi la Stăpânul, de la oameni la îngeri — deci, pentru că avea să se ducă la Dumnezeu, Stăpânul universului, a rânduit bine pe toate cele ale lui. În timpul cât a fost cu ucenicii lui, i-a învăţat cu deosebită luare-aminte, că le spune: «Curat sunt de sângele tuturor». N-am lăsat deoparte nimic, spune Pavel, din ce trebuia să-i ducă la mântuire. Ce dar? Pentru că s-a întărit pe sine însuşi, pentru că nu avea să fie învinuit de Stăpân pentru cele din timpul vieţii sale, oare nu s-a interesat Pavel de sufletele celor de mai târziu? Nicidecum! Ci, ca şi cum ar fi avut de dat socoteală şi pentru acelea, aşa le spune şi acelora cu toată grija cuvintele pe care le-am citit şi acelea pe care le voi citi iarăşi: «Luaţi aminte la voi înşivă şi la toată turma». Ai văzut cât era de legat de ei prin grija ce le-o purta? Fiecare din noi ne grijiim de cele ale noastre, dar el, întâi-stătătorul turmei, de toţi. De aceea spune despre învăţători: «Care priveghează pentru sufletele voastre, ca unii care vor da seamă de ele» . Într-adevăr, înfricoşătoare răspundere, ca să dai socoteală de atâta mulţime! «Luaţi aminte la voi înşivă şi la toată turma, în care Duhul cel Sfânt v-a pus păstori şi episcopi».

— Ce s-a întâmplat, Pavele ? Pentru care pricină dai sfaturi? Prevezi ceva cumplit? Prevezi ceva greu? Vreo primejdie, vreo nenorocire, vreun război ? Spune! Stai mai sus decât noi. Nu te uiţi numai la oile tale, ci le vezi mai dinainte şi pe cele ce vor fi. Spune pentru ce vesteşti acestea pentru ce dai sfaturi?

«Ştiu, spune Pavel, că după plecarea mea vor intra lupi răi în turmă»

Ai văzut ceea ce spuneam, că Pavel nu se neliniştea şi nu se temea numai pentru cei de pe timpul lui, ci şi pentru cei de după plecarea lui ? «Vor intra lupi» spune el; şi nu atât «lupi», ci «lupi răi, care nu vor cruţa turma». Îndoit este războiul: absenţa lui Pavel şi năvala lupilor; nici dascălul nu-i de faţă, iar cei care strică turma vor da năvală. Uită-te la viclenia fiarelor şi la cugetul oamenilor răi. Au pândit absenţa dascălului şi atunci s-au năspustit asupra turmei.

— Ce dar? Ne laşi, Pavele, fără apărare şi ne prezici numai greutăţi, fără să ne dai vreo mângâiere? Dar dacă faci asta, ne măreşti şi mai mult spaima, ne descurajezi pe noi care te ascultăm, ne slăbeşti nervii şi ne paralizezi mâinile!

Asta e pricina că le-a amintit mai întâi de Duhul: în care, Duhul cel Sfânt v-a pus păstori şi episcopi». Chiar dacă pleacă Pavel, dar este de faţă Mângâietorul! Ai văzut cum le-a întraripat sufletele, amintindu-le de Dascălul cel dumnezeiesc, Care îi dădea şi lui tărie ?

— Dar pentru ce Pavel a băgat în ei frică?

— Ca să le scoată trândăvia din suflet. Cel care sfătuieşte trebuie să facă şi una şi alta: să nu-l facă pe cel ce-l sfătuieşte să prindă încredere prea mare, dar nici să nu-l lase să se trîndăvească şi iarăşi nici să-l sperie, ca să-şi piardă curajul. Amintind de Duhul Sfânt a scos din sufletul lui lipsa de curaj; vorbindu-i de lupi, i-a alungat trândăvia. «Lupi răi, care nu vor cruţa turma. Luaţi aminte la voi înşivă!». Nu m-am sfiit să v-o spun, le spune Pavel; gândiţi-vă la mine».

Într-adevăr, e de ajuns să te gândeşti la Pavel ca să capeţi curaj. Şi nu le spune atâtea doar să se gândească doar la el, ci să se gândească la faptele săvârşite de el. Că nu le spune atâta doar ca să-şi aducă aminte de el, ci ca aducându-şi aminte să-l imite, Pavel a adăugat: «Aduceţi-vă aminte că trei ani, noaptea şi ziua, n-am încetat a vă sfătui, cu lacrimi şi cu toate acele plânsete, pe fiecare din voi. Nu vreau atâta să vă aduceţi aminte doar de mine, ci şi de timpul cât am stat între voi, de sfaturile ce vi le-am dat, de râvna mea, de lacrimile mele şi de toate acele plânsete». După cum cei care îngrijesc pe bolnavi, când văd că bolnavii nu vor să primească mâncările şi doctoriile, cu toate cuvintele lor multe şi îndelungate, încep să lăcrimeze, ca să-i înduplece pe bolnavi, tot aşa a făcut şi Pavel cu ucenicii lui: când a văzut că este neputincios cuvântul de învăţătură, a adus leacul dat de lacrimi.

Care om n-ar fi cuprins de durere când l-ar vedea pe Pavel scoţând lacrimi şi plângând, chiar de-ar fi el mai nesimţitor ca pietrele ? Ai văzut că şi acolo a prezis cele viitoare ? Şi aici acelaşi lucru îl face, spunând : «Aceasta să ştiţi că în zilele de apoi vor veni vremuri grele». Pentru ce Pavel spune cuvintele acestea lui Timotei şi nu spune : «Să ştie ce vor fi mai târziu că vor veni vremuri grele?» Nu! Pavel îi spune lui Timotei: «Să ştii tu»!, ca să afli că şi ucenicul trebuie să se îngrijească de cele viitoare ca şi dascălul. Că dacă nu s-ar îngriji, nici n-ar arăta o grijă asemănătoare cu a dascălului. Tot aşa face şi Hristos. Când ucenicii s-au apropiat de El şi au voit să afle despre sfârşitul lumii, Hristos le-a spus : «Veţi auzi de războaie», deşi n-aveau să audă ei. Că unul este trupul credincioşilor. Şi după cum cei de atunci au auzit de cele ce vor fi mai târziu, tot aşa şi noi aflăm de cele ce s-au petrecut atunci. Aşa cum am spus ; şi aceia şi noi suntem un singur trup, strâns uniţi unii cu alţii, cu toate că noi suntem în cea din urmă ceată a membrilor Bisericii. Trupul Bisericii nu-i despărţit nici de timp, nici de loc; suntem legaţi unii de alţii, nu cu legăturile nervilor, ci prinşi din toate părţile cu legăturile dragostei. De aceea Pavel le vorbeşte acelora despre noi, iar noi auzim cele spuse acelora.

Se cuvine, însă, să cercetăm şi aceea pentru ce Scripturile vorbesc pretutindeni de necazurile care se vor aduna la sfârşitul vieţii de acum?

În altă parte, apostolul spune: «În zilele de apoi se vor depărta unii de credinţă», iar în textul nostru: «În zilele de apoi vor veni vremuri grele». Iar Hristos, de acord cu acestea, a prezis, spunând: «La sfârşitul lumii veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie şi de foamete şi de ciumă».

Pentru care pricină, dar, la sfârşitul lumii sînt mari şi multe nenorocirile?

Unii spun că şi creaţia se va îmbolnăvi şi va ajunge neputincioasă; după cum trupul, când îmbătrâneşte, atrage asupra lui multe boale, tot aşa şi creaţia, îmbătrânind, atrage asupra ei multe nenorociri. Se ştie, însă, că trupul îmbătrâneşte potrivit slăbiciunii şi legii firii, pe când ciuma, războaiele şi cutremurele nu vin din pricina îmbătrânirii firii şi nici nu vin peste creaţie bolile acestea, pentru că îmbătrânesc creaturile creaţiei — că a spus Domnul : «foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri»  — ci pentru că gândirea oamenilor se va strica; toate aceste nenorociri sunt pedepse pentru păcate, sînt leacuri pentru boalele oamenilor. Că atunci se vor înmulţi boalele omeneşti.

— Dar pentru ce se vor înmulţi atunci?

— După părerea mea, pentru că cei vinovaţi vor ajunge şi mai trândavi, pentru că judecata întârzie, pentru că este amânată luarea socotelii, pentru că încă n-a venit Judecătorul. Ceea ce a spus Hristos şi despre sluga cea rea, că din pricina asta a ajuns mai trândav. «Stăpânul meu întârzie» a zis sluga aceea; şi a început să bată pe celelalte slugi şi a risipit averea stăpânului său. De aceea şi Hristos, cînd au venit ucenicii Lui şi au voit să cunoască ziua sfârşitului lumii, nu le-a spus, pentru ca prin necunoaşterea celor viitoare să ne facă să fim necontenit pregătiţi, pentru ca fiecare din noi să fie mai sârguincios, aşteptând totdeauna sfârşitul, cu nădejdea venirii lui Hristos.

De aceea cineva ne îndeamnă, zicînd: «Nu întârzia a te întoarce la Domnul şi nu amâna din zi în zi, ca nu cumva să fii zdrobit tot amânând». Necunoscut este sfârşitul; şi pentru asta este necunoscut, ca totdeauna să fii sârguitor. De aceea, ca un fur noaptea, aşa vine ziua Domnului. Nu ca să ne prade, ci ca să ne facă mai vigilenţi. Că cel care se gândeşte că are să vină hoţul stă treaz, aprinde lumina şi veghează mereu. Tot aşa şi noi, aprinzând lumina credinţei şi a unei drepte vieţuiri, să ţinem aprinse luminile noastre într-o continuă priveghere. Şi pentru că nu ştim când vine Mirele, trebuie să fim mereu pregătiţi, ca atunci când va veni să ne găsească treji.

Aş fi vrut să-mi lungesc cuvîntul, dar boala trupului, care m-a ţinut departe de voi atâta timp, abia m-a lăsat să spun atât câte am spus. Lung a fost timpul despărţirii, nu după numărul zilelor, ci după starea sufletului meu.

Pentru cei ce iubesc, chiar un timp scurt de despărţire, pare nespus de lung. De aceea şi Pavel, care a stat despărţit puţină vreme de tesaloniceni, spunea: «Iar noi, fraţilor, fiind despărţiţi de voi pentru o vreme, cu chipul, nu cu inima, cu atât mai mult ne-am sârguit să vă vedem faţa voastră».

Dacă Pavel, care ştia să filozofeze mai mult decât toţi oamenii, n-a putut îndura despărţirea o bucată de vreme, cum puteam eu să o îndur atâtea zile ?

Pavel n-a putut-o îndura deloc; tot aşa şi eu, cu rămăşiţele bolii în mine, am alergat la voi, socotind că cel mai bun leac al bolii mele este întâlnirea cu dragostea voastră. Pentru mine a mă bucura de dragostea voastră mi-i mai de folos decît mâinile doctorilor şi mai trebuincioasă decât îngrijirea pe care mi-o dau ele. Facă Dumnezeu să mă bucur necontenit de ea, cu rugăciunile şi solirile tuturor sfinţilor, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care Tatălui slavă, cinste şi putere, împreună cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.”

 

Sursa :OMILIE LA CUVÂNTUL APOSTOLULUI ASUPRA ZILELOR DE PE URMĂ
de Sfântul Ioan Gură de Aur,
Traducere de Pr. D. FECIORU, Din  Revista „Glasul Bisericii”,  9-12/1983

Pentru care pricină, la sfârşitul lumii, sunt mari şi multe nenorocirile ? Care sunt zidurile Bisericilor ? Care este rostul profețiilor ? – Sfântul Ioan Gura de Aur