Tot e jale, mare jale
Și pe dealuri și pe vale,
Că nu s-au mai înturnat
Cei care ne-au lepădat

Păstorii noștri, păstori,
De lupi bravi apărători
Și despre rai vorbitori…

Până vreo doi ani în urmă
Eram toate oi – o turmă,
Strânse lângă stânișoară
Fie iarnă, fie vară,
Și pășteam pe deal, pe vale,
Toate pe aceeași Cale,
Și păstorul ne cânta
Și din fluier ne doinea
Și din gură ne cânta
De lupi și urși ne păzea
Și de bine ne-nvăța:
Să fim cu luare-aminte
Și să fim oaie cuminte,
Blândă și ascultătoare
Cum stă bine la mioare,
Să ascultăm de păstor
Că și el e-ascultător,
Ascultător și supus
De Păstorul Cel de sus!
…Eram oaie liniștită —
Mă știam că-s ocrotită
Și iubită și păzită…
(Vai de oaia adormită !)
Credea oaia ce credea…
Dar n-a fost deloc așa !
Ea credea, sărmana, vai !
Că păstoru-o duce-n rai,
Că spre rai îi dă povață
Si-o duce spre altă viață,
Unde-i veșnica verdeață
La pășunea cea din zare
Fără dor, fără-ntristare…
Jale mare !… Jale mare !…
Treaba… n-a fost deloc bună
C-a dat în stână-o furtună
Peste deal, peste ponoare,
A venit vântoasă mare:
Stâna o a dezvelit,
Oile a risipit,
Turma o a împărțit,
Pe păstori i-a-nfricoșat,
Rău de tot i-a speriat,
Fluierele-au lepădat
Și de oi s-au depărtat…
Și la față s-au schimbat
S-au ascuns și tac și tac…
Și nimica nu mai fac !
Ba, spun că n-a fost nimic
Și de frică… tac chitic !
N-a-nțeles, bietul oier,
Că furtuna nu-i din cer,
Nu-i din mila Domnului
Ci-i din fundul iadului !
Nu-i ca să ne răcorească
Ci ca să ne pângărească !
N-a fost de la Dumnezeu
Ci este de la cel rău !
E-o ”furtună pregătită”
O sută de ani clocită,
Pentru oile curate
Și de Dumnezeu lăsate
Să pască-n munți, pe câmpie,
Pe plai de Ortodoxie !
N-a știut oaia nimic
Nici pe deal, nici pe colnic,
Nici prin văi, nici prin ponoare,
Când s-a dat start la motoare
Pentru ”marea dezbinare”!
Miorița n-a știut
Că e scoasă la vândut !
Târzior ea a aflat
Că e scoasă la mezat !
N-a știut, biata mioară,
Că degrabă, până-n seară,
De vie vor s-o jupească
Blana să i-o terfelească
Și apoi, cu tot cu blană,
Iadului s-o dea pomană…
N-au simțit, sărmanele,
Că se schimbă stranele,
Și imașul și izvorul…
Dar…
să se schimbe și păstorul ???

Își pune oaia-ntrebare
Care ustură și doare:
— În furtuna-ngrozitoare
Unde e păstorul, oare?
Unde este-apărătorul?
Unde este luptătorul
Pentru turma-ncredințată
De Păstorul Ceresc TATĂ ?
Unde este ciobănașul?
De ce tace azi doinașul
Ce din fluier fluiera
Și-n Colibă cuvânta
De dor și de bucurie
Numai despre-Ortodoxie?
De ce tace azi chitic
Și nu mai spune nimic?
Sau ce spune-i abureală,
Înșelare și sminteală,
Încălcare de Scriptură
Și o nouă-”nvățătură”?!
De ce-a dat-o la întors
Și învață azi pe dos:
Cum că oaia-i soră dreaptă
Cu capra, și le așteaptă
La fel ca să behăiască,
Împreună ca să pască
Papă(!) nouă, imaș nou,
Și-un singur ”tată” – cadou !
De năprasna ce-a venit
Oile s-au risipit,
Stâna, vai ! s-a răvășit
Și domnul lup a so…siiitt !
Destul a stat lupul ascuns,
Acu-n stână a pătruns
Prin față și nu prin spate
C-are drepturi parafate
Prin depărtare semnate
Și pe veci(?) legiferate.
Iar păstorul cel spre rai
Face, bietul, pe niznai,
Ba, se dă mare voinic
Că nu s-a-ntâmplat nimic
Și-n secret, mai pe la spate
Cu lupul își cam dă coate…
Au făcut chiar prieteșug
Și, cu mare vicleșug,
Stâna vor s-o risipească
Alta nouă să zidească
Coperiș să-i aurească …
Plânge oaia, plânge… plânge…
Inima-i în piept se frânge…
— Unde ești, păstorul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu
Să mă păstorești cu drag
Până sus, la EL pe prag ?
Cum, oare, te-ai îndurat,
Cum de-așa te-ai speriat
De vântoasa ce-a venit
Și pe noi ne-a risipit
Și de noi te-a despărțit ?
Cum de nu ai alergat,
Cum n-ai plâns, nu ai strigat
Că lupii cei răi și vântul
Ne vor una cu pământul ?
Tu, așa de credincios,
Ce doineai așa frumos
De-am crezut că ne iubești
Și că vrei să ne sfințești
Și, că dac-o fi ceva
Împreună om răbda…
Împreună… doar la bine?
Dar la rău…”Domnul cu tine?!”
Pe așa o vijelie
Cum de-ai pus de-o ”pretenie”
Cu cei urâtori de oi,
Cu cei care-au dat în noi
Și ne-au vrut capre, nu oi?!?
Cum mai dormi, cum mai mănânci?
Cum nu strigi și cum nu plângi
Când vrăjmașul ne dă brânci
Și turma ți-o risipește
Și stâna ți-o pângărește?!?
— Ce ai, oaie-ai căpiat?
Nu e lupul, e-un fârtat!
Nu e lupul, ți se pare
De ce strigi așa de tare?
Seamănă cu lupul, da…
Dar e-un lup mai… altcumva !
Geaba plângi și geaba zbieri,
Ăștia nu-s lupii de ieri !
Nu vezi că nu-s fioroși ?
Ăștia-s buni și generoși
Și la pungă tare groși !
Nu sunt din haita ”bau-bau”,
Ăștia nu fură, ne dau :
La nou să ne adaptăm,
Stâna s-o modernizăm,
S-o lărgim, ca să încapă
Oile care vor ”papă” (!),
De tăcem, oi și oier,
Ne pun și calorifer
Ne pun gresie, faianță,
Ne dau voucer de vacanță,
”Ne-ajută” (!) să ne-adaptăm
Numai dacă-i ascultăm !
Mai pe scurt și va să zică
— Oilor, gura mai mică !
Joc de gleznă ! Ciocu mic !
Vreți – nu vreți, tăceți chitic !
Că, dacă nu behăiți
Și nu vă mai răzvrătiți,
Stâna ne-o și auresc
Și ne umplu buzunarul
Dacă ridicăm hotarul
Să ne unim turmele
Să ne lărgim ieslele
Să ne schimbăm numele…
Ce-i așa nenorocire
Dacă punem de-o unire ?
Capre, oi, măgari, mioare
Și facem o ”stână” mare,
Un fel de adunătură
Fără nicio-ngrăditură –
Liberate, libertate,
Pășune… pe săturate,
Ierburi bune, pe sprânceană,
Chiar cu iz de… marijuană !
— Ia! tăceți toate chitic,
Ce-i ”oleacă”? e un pic !
Ne dau bani și termopane
Sub iesle ne pun persane,
Ne fac noi adăpători –
Să trăiești, să nu mai mori !
Iarbă ecologizată
Și din avion ”tratată”,
Nutreț și de toate cele
Numai să stați cumințele,
Fără întrebări tâmpite
Cu totul… neavenite !
— Fiți, oițelor, cuminți,
Mai lăsați Sfinții Părinți,
Nu mai săriți cu canonul
Nu dați cu Pidalionul !
Dogme, reguli – s-au schimbat,
Toate lupul le-a… păpat !
Eu, paznic de-Ortodoxie
Pentru lup cer… amnistie !
De vreți ca să mai trăim
Cu lupul să ne-nfrățim !
Nu văd care e dilema :
Lupu-i lup ! Care-i problema ?!?
Lup de lup chiar dacă este
Asta-i o… altă poveste !

.

PS.
Povestea de-abia se scrie
Nu pe foaie de hârtie,
Nu se mai scrie pe foaie
Ci fix pe piele de oaie,
Cu-ascuțișul din peniță
Muiat în sânge de-oiță
Și în lacrimi sărățele
De prin râpi, de prin vâlcele,
Unde oile jelesc
După Tatăl Cel Ceresc
Simte oaia, simte ea
Că i se-ntâmplă ceva…
Că ceva se pregătește
Celei care behăiește
Și nu stă cuminte-n rând
Și e ortodoxă-n gând !
De la Dunăre la Prut
Se scarmănă, nevăzut,
Toată oaia ce jelește
Și la lup se-mpotrivește !
De nu vrea comuniune
Îi trimit o legiune !
De nu vrea amestecare
O vor pune la frigare !
De nu se vrea capră ori țap
O pregătesc de proțap,
Și-i șoptește sâsâsit
Că sfârșitul i-a venit :
— ”De vrei doar Ortodoxie
O s-ajungi în farfurie,
În strachina celui rău,
La michiduță-n hârdău ! ”
— S-o crezi tu, îmi spun mereu :
Nu ne lasă Dumnezeu !
— Nu ne lasă ! Nu ne lasă !
Ne-a promis că nu ne lasă !
El a zis ”Eu sunt cu voi ”
Până-n ziua de apoi !
Numai noi să vrem la fel
Să vrem și noi doar cu EL !

.

Paraschiva Rădoi

( Publicată în ianuarie 2019)