Select Page

„Politica de grup” nu are nimic de a face cu adevăratul creştinism. Politica de grup a atins o culme în vremurile acestea de pe urmă, când ”dragostea multora se va răci”

„Politica de grup” nu are nimic de a face cu adevăratul creştinism. Politica de grup a atins o culme în vremurile acestea de pe urmă, când ”dragostea multora se va răci”

”Arhiepiscopul Averchie a văzut că, odată ce „sa­voarea” Ortodoxiei s-a pierdut, iar Biserica ajunge să fie privită în primul rând ca o organizaţie lumească, calitatea de mădular al Trupului tainic al lui Hristos este confundată cu calitatea de membru într-o grupare administrativ bisericească sau în alta. Atunci, vieţile oamenilor pot fi năruite sub pretextul „curăţirii Bisericii“, dacă aceşti oameni nu par prielnici organizaţiei. 

.

Preoti, mireni şi monahi sunt aţâţaţi şi făcuţi să nu se încreada unii în alţii, tocmai ca să apere avantajele lumeşti al respectivelor lor grupări. O grupare bisericească poate să se desprindă dintr-o alta şi să caute să îşi legitimeze poziţia cu nenumărate formule legale şi canonice. Diferite grupări pot să se unească, formând„supragrupări” ca să ajungă să se simtă mai legitime; pot sa vorbească de unitatea lor exterioară, ca şi când aceasta ar reprezenta unitatea duhovnicească adevărata a Bisericii, însă adeveresc că această unitate este de fapt pe de-a-ntregul politică, dacă ele resping sau întrebuinţează polemica împotriva acelor grupări ortodoxe care nu s-au alăturat organizaţiilor lor. Cei cu o„mentalitate partinică” pot pierde însăşi ideea de sfinţenie, ridicând în slavă personalităţile bisericeşti fie pentru ca sunt „recunoscute” de propria lor grupare, fie pentru ca sunt purtătorii ei de cuvânt cei mai de vază. „Canonicitatea”, o armă însemnată în polemica dintre grupări, ajunge să fie mânuită destul de discreţionar şi confundată în mod greşit cu „recunoaşterea” unui grup de către alte grupări. In felul acesta, pare să devină mai „canonic” cel care întrebuinţează propaganda cea mai eficace. 

.

Arhiepiscopul Averchie era scârbit de acest domeniu, al ceea ce el numea „politica de grup”, văzând că nu are nimic de a face cu adevăratul creştinism. Cu toate că politica de grup a atins într-adevăr o culme în vremurile acestea de pe urmă, când „dragostea multora se va răci” (Matei 24,12), „mentalitatea de grup” nu este doar apanajul epocii moderne – ea este o tendinţă generală a părţii căzute, trupeşti a omenirii. Chiar şi Sfantul Pavel a avut de-a face cu ea când îi scria bisericii din Corint: „Că fiecare din voi zice: Eu sunt al lui Pavel, iar eu al lui Apollo, iar eu al lui Chifa, iar eu al lui Hristos! Au doară S-a împărţit Hristos? Au Pavel s-a rastignit pentru voi? Sau întru numele lui Pavel v-aţi botezat? […] Căci când zice cineva: Eu sunt al lui Pavel, si altul: Eu, al lui Apollo, au nu oameni trupeşti sunteţi?” (1 Corinteni 1,12-13; 3,4). 

.

Să faci din Biserică o unealtă a intrigilor politice, spunea Arhiepiscopul Averchie, înseamnă “să le supui pe cele veşnice celor vremelnice, pe cele cereşti celor pamânteşti, pe cele sfinte celor păcătoase”. In articolul sau Râvna cea sfântă, a afirmat în continuare: „Şi în acelaşi chip [ca şi râvna sfântă], există o râvnă artificială, mincinoasă, înapoia măştii căreia este tainuită colcăiala patimilor omeneşti de rând – cel mai adesea mândria, iubirea de stăpânire şi de cinstire şi interesul unei politici de grup asemenea celei care joacă rolul principal în luptele politice şi pentru care nu poate fi nici un loc în viaţa duhovnicească, în viaţa bisericească publică, însă care, din păcate, este des întâlnită in vremea noastră şi este aţâţătoarea de căpetenie a oricărei gâlcevi şi tulburări din Biserică. Conducătorii si aţâţătorii acestei râvne mincinoase se ascund adesea in spatele vreunui fel de idealism închipuit, însă în realitate îşi urmează numai ţelurile lor personale, străduindu-se nu să-I fie pe plac lui Dumnezeu, ci să îşi satisfacă propria grijă de sine şi fiind râvnitori nu pentru slava lui Dumnezeu, ci pentru propria lor slavă si slava colegilor şi partizanilor din gruparea lor. Toate acestea, nu mai trebui să o spunem, sunt profund străine râvnei celei sfinte şi adevărate, sunt potrivnice ei, păcătoase şi vinovate, căci ele primejduiesc mai mult Sfânta noastră credinţă şi Biserică!

..

„Biserica – accentua Arhiepiscopul Averchie în alt loc – ne-a fost dăruită pentru mântuirea sufletelor noastre şi pentru nimic altceva! Nu o putem face uneal­tă sau teren de joc al patimilor noastre ori pentru regla­rea propriilor noastre conturi“. În ceea ce-l privea pe Arhiepiscopul Averchie, politica de grup o socotea plictisitoare, oricare ar fi fost gruparea implicată. In mod ironic, tocmai dezacordul lui cu cei ce aveau „mentalitate de grup, a fost cel care l-a făcut să cadă pradă politicii lor. A fost îndepărtat din calitatea de membru permanent din propriul con­siliu episcopal, fiindcă a refuzat să fie dirijat mai de grabă de o „linie de partid”, decât de propria sa con­ştiinţă. Văzând că politica de grup a pătruns nu doar în alte grupări, ci şi în obştea sa, i-a spus odată unuia din foştii lui seminarişti: Nu rezultă din aceasta că harul Sfântului Duh părăseşte soborul nostru?” 

.

Totuşi, se poate pune întrebarea de ce Arhiepisco­pul Averchie a vorbit aşa de făţiş despre fenomenul „neinspirant” al politicii de grup. Nu ar fi fost mai bine să ne prefacem doar că toate celelalte grupări ortodoxe nu există şi să ne mărginim atenţia la propriul nostru cerc? Nu, pentru Arhiepiscopul Averchie aceasta ar fi fost o sustragere de la răspunderea sa ca Apostol al lui Hristos. Politicile de grup otrăvesc misiunea Ortodo­xiei în Lumea Liberă, abătându-i din cale pe cei nou convertiţi şi făcându-i pe credincioşi să se plece mai curând şoaptelor diavolului decât cuvintelor Vieţii. Păstrarea tăcerii ar fi fost o nelegiuire de vreme ce, dacă această problemă nu ar fi fost abordată făţiş, cum altfel ar găsi căutătorii de cele duhovniceşti esenţa adevărată a Ortodoxiei, care prin fire este mai presus de politica de trup? Cum ar fi trăit aceştia realitatea vie a Bisericii celei adevărate care, aşa cum spunea Arhiepiscopul Averchie, este „unitatea duhovnicească strânsă a tuturor celor care cred cu adevărat în Hristos“?  

.

NUMAI RÂVNA SFÂNTĂ PENTRU DUMNEZEU, PENTRU HRISTOS, scria arhiepiscopul, fără nici o amestecare a vreunui fel de prefăcătorie sau a vreunei POLITICI îndoielnice şi perfide, trebuie să ne călăuzească în toate faptele şi lucrările noastre.

______________________________

.

Sursa: “Apostazia și Antihristul. După învățăturile Sfinților Părinți”, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni, Constanta, 2008

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subiecte