Să ne fie de folos !

.

Puteți descărca predica în format audio mp3 de aici:

Download “2019.01.13-Predica_Pr._Ciprian_Ioan_Staicu-1.mp3” 2019.01.13-Predica_Pr._Ciprian_Ioan_Staicu-1.mp3 – Downloaded 50 times – 19 MB

Slavă lui Dumnezeu pentru toate !

Iată transcriptul predicii:

   ”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin !

Iubiți credincioși, dacă ne uităm în calendar vedem că Duminica de astăzi se numește ”Duminica de după Botezul Domnului”. În mod special îi spune așa, însă cam toate duminicile am putea spune că sunt duminicile de după Botezul Domnului, pentru că mesajul de astăzi este valabil oricând.

După ce Hristos cel fără de păcat S-a dus la Iordan, și S-a smerit sub mâna Sfântului Ioan Botezătorul, și S-a pogorât în apă ca să sfințească  întreaga făptură, și ca să ne dea exemplu de smerenie, apoi a început să propovăduiască, asemenea Sfântului Ioan, iar esența Evengheliei este cuvântul: ”Pocăiți-vă că S-a apropiat Împărăția Cerurilor!”. Și deaceea orice duminică este de fapt o duminică între Botezul Domnului și Învierea Domnului. Adică această perioadă în care Hristos a fost în lume printre noi și a propovăduit cuvântul acesta al pocăinței.

Ce înseamnă pocăință? – Pocăință înseamnă ne spune Sf. Maxim Mărturisitorulschimbarea minții. Un om care are o patimă, iubește ceea ce nu este vrednic de iubit, un om care are o patimă, ajunge să fie contra fire, să trăiască împotriva firii sale zidită de Dumnezeu, și să facă voia diavolului. Deaceea Hristos spune: Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru. Și când Hristos ne spune că S-a apropiat Împărăția Cerurilor, El de fapt vrea să ne arate că prin El Însuși a fost adusă Împărăția aproape de noi, sau mai bine zis noi am fost aduși aproape de Împărăție, mai bine zis am fost readuși în firea noastră, am fost scoși din această antifire, și am fost readuși în firea noastră cea zidită de Dumnezeu. Împărăția lui Dumnezeu nu se caută undeva în afară, undeva în ceruri, undeva departe. Ci  Împărăția lui Dumnezeu, pentru cei botezați în numele Sfintei Treimi, este în inima lor, acolo unde se sălășluiește Sfânta Treime – Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.

Cuvântul ”pocăință”, ”metanoia” în limba greacă, pleacă tocmai de la cuvântul ”minte”. ”Nus”, care se transformă aici împreună cu prepoziția ”meta” în ”noia”, deci ”nus” acesta este mintea, iar ”metanus” acesta, metanoia – înseamnă schimbarea minții, adică a modului în care ne raportăm la ceea ce se întâmplă înlăuntrul nostru, împrejurul nostru, în lumea în care trăim, și în lumea cea mai presus de această lume – în lumea în care Dumnezeu stăpânește și este slăvit de îngeri.

Pocăința adevărată – ne spune Sfântul Isaac Sirul – este atunci când ajungem să urâm păcatul. Să urâm ceea ce ne distruge, să urâm ceea ce ne duce spre iad, să urâm nu în sensul urii ca și patimă, ci în sensul îndepărtării noastre a îmgrădirii noastre de tot ceea ce este rău, de tot ceea ce ne desparte pe noi de Dumnezeu.

Tot Sf. Maxim Mărturisitorul ne spune că ”răul nu are esență”. Răul este doar un refuz, este refuzul de a face voia lui Dumnezeu, refuzul de a sta în firea cea sfințită prin Sântul Botez, refuzul de a spune DA lui Dumnezeu, refuzul de a întoarce cu iubire această chemare a iubirii lui Dumnezeu către noi, manifestată prin faptul că am fost creați, că am fost botezați, că suntem ortodocși, că venim la Sf. Liturghie, că ne numim creștini.

Deci iată, Hristos vine cu acest mesaj: Pocăiți-vă, veniți-vă în fire, schimbați-vă viața”, pentru că viața – așa cum ne-o recomandă Hristos,  nu este doar o învățătură, ci este însăși viața Lui. N-a venit Hristos să ne spună: ”faceți asta și cealaltă și vă veți mântui”, ci a venit să ne spună: veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi!Adevărata oboseală, adevăratul stres vine din păcat. Iar adevărata odihnă vine doar prin Hristos. Toți cei care încearcă să-L înlocuiască pe Hristos cu orice altceva, nu vor reuși decât să aducă mâhnire peste mâhnire, și antifire peste antifire, și depărtare de harul lui Dumnezeu, și vor trăi încă din viața aceasta într-un iad care se va continua după moarte dacă nu își schimbă viața.

Și Hristos pentru că ne iubește, și Hristos pentru că a vrut ca să fim siguri că El rămâne printre noi și împreună cu noi, așa cum o spune evanghelistul Matei în finalul Evangheliei, Hristos – toată puterea de a ierta, toată puterea de a schimba viața, toată puterea de a îndumnezei prin har a dat-o slujitorilor Săi, episcopilor și preoților, prin puterea tămăduirii și a învierii sufletului, care se realizează prin Sfânta Spovedanie. Iar satana încearcă să facă tot posibilul pentru ca pe oameni să-i îndepărteze de izvorul harului, de izvorul pocăinței, de izvorul renașterii lor prin har, de izvorul readucerii și al revenirii lor la starea de la botez, căci după cum spuneam și altădată, botezul este culmea sfințeniei pentru fiecare dintre noi,  din care cădem prin păcat, dar apoi ne întoarcem prin pocăință la starea de la botez, iar dacă ne învrednicește Dumnezeu să fim în starea aceea sau aproape de starea aceea în clipa morții, ne vom mântui, și chiar ne vom sfinți.

Pentru că mâine este odovania praznicului Botezului Domnului, câțiva sinți care sunt pomeniți în mod normal mâine, le-am citit slujba astăzi, și din mila lui Dumnezeu, din Sfintele lor Moaște avem și aici în acest paraclis câteva părticele. Sunt niște călugări de departe de noi, însă de aproape de Hristos, din Sinai și Rait, din zona aceea pustie, oameni care s-au dus acolo să-și plângă păcatele și să–și schimbe mintea prin pocăință, iar când au fost vestiți că vin barbarii să-i atace, au avut de ales, Dumnezeu le-a dat de ales prin Îngerul Său – să fugă și să-și salveze viața, sau să rămână în mănăstire și să moară mucenicește. Și, iubiți credincioși, cuvântul pe care și l-au spus unii altora, a fost următorul: ”Dacă aici am venit în această mânăstire, în această comunitate ca împreună, susținându-ne unii pe alții să dobândim mântuirea, dacă am fost împreună în viață, atunci să fim împreună și în moarte.” Și au preferat să rămână și să se supună ascuțișului sabiei și să moară pentru Hristos și să ajungă la sfințenie. Iată adevărata prietenie, iată unirea pe care o face Hristos între oameni, că îi face să renunțe la toate cele pământești și să își dorească bucuria Raiului, mai ales prin această poartă de aur care este mucenicia. Iar în slujba pe care am citit-o, foarte rumos la un moment dat se spune că: ”după ce ați avut parte sfinților de întâiul botez, de botezul ortodox prin apă și prin Duhul Sfânt, apoi după ce ați reînnoit acest botez prin botezul pocăinței, în taina spovedaniei și în viața pe care ați dus-o în mânăstire, iată   v-a învrednicit Dumnezeu să ajungeți la botezul acesta al sângelui, botezul muceniciei – prin care ați pecetluit transformarea voastră în mucenici cu adevărat ai lui hristos.

Acesta este exemplul nostru pe care trebuie să îl urmăm, oameni care și-au dorit nimic mai mult și nimic mai puțin decât a fi cu Hristos.

Opus acestora, aș vrea să dau două exemple:

Unul dintre ele este referitor la cel care în ultimele zile i se face foarte multă reclamă, că uite dom-le, va veni Papa din nou în România…  PRETUTINDENI UNDE s-A DUS PAPA (acesta și cei dinaintea lui) ÎN ULTIMII 20-30 DE ANI, în toate țările ortodoxe în care a fost primit de către ecumeniști, nu s-a întâmplat altceva decât dărâmarea din interior a acelor biserici, și obișnuirea clerului de la cel mai înalt nivel până la cel mai de pe urmă, obișnuirea cu trădarea, cu compromisul și cu această religie antihristică ce le amestecă pe toate… Iar ceea ce este cel mai concludent referitor la ce reprezintă papismul, este însăși sala aceea mare de audiențe pe care o are Vaticanul, și care, dacă vă uitați pe internet o să vedeți că are forma unui cap de șarpe, cu ochi, cu colți, cu tot ce-i trebuie, iar acolo, acest înaintemergător al antihristului vine și vorbește celor adunați din întreaga lume pentru ca mesajul lui, mesajul înșelător al satanei să fie dus mai departe.

Iar unii, înlocuind pe Dumnezeu cu banul, au ajuns – așa cum vedeam zilele trecute într-o scurtă filmare de aici de pe-aproape, din județul Brașov, unde, la o biserică, ce s-a gândit bietul preot ca să poată și el să aibă o vânzare mai bună: și-a făcut un tonomat din acela de lumânări. Și bagi banul, și pică lumânarea, chiar și 10 lumânări la pachet, și albe, și galbene, și ce-o fi, numa să iasă bine afacerea, și dacă se poate să scutească un salariu al unui om care să le vândă, cu atât mai bine… Iubiți credincioși, aceasta este făcută nu din dorința de bani, ci din dorința disperată de a scăpa cumva de cei care cer și cer, și cer, și în momentul în care nu le mai dai, ai dispărut de pe statul de plată, ai dispărut din parohia respectivă, indiferent cine ești, ce-ai făcut, și ce misiune ai îndeplinit…

Mi-aduc aminte acum câțiva ani, când a venit un amărât de student de la teologie, însă din marea funcție a lui de secretar eparhial, și ne-a spus preoților adunați la protopopiat: ”părinților, la nivelul eparhiei noastre, activitatea pe care o desfășurați este cuantificată sau este măsurată în funcție de numărul de lumânări pe care le vindeți”. La care, unul dintre părinți, mai în vârstă, i-a zis: ”cinstite frate, uite, pentru că sunt aici mai în spate pe un scaun, nu mă ridic, că m-aș ridica să-ți dau două palme, să-ți vii în fire! Dar îmi dau seama că mesajul pe care ai venit să ni-l transmiți nu este al tău. Mesajul pe care ai venit să ni-l transmiți este de la cel care odată cu întronarea lui aici în această eparhie, din mila lui Dumnezeu și pentru păcatele noastre, chiar și ușa veșnic deschisă a Episcopiei – atâta vreme cât l-am avut pe primul nostru episcop, ușa aceea s-a încuiat, s-a pus cartelă și nu mai poate să intre nimeni în împărăția care funcționează după alte principii decât cele ale iubirii de aproapele și de slujire a lui Dumnezeu.” Deci iată, iubiți credincioși, oameni care nu înțeleg ce este pocăința, oameni care nu înțeleg mesajul lui Hristos, oameni care trăiesc după voia lor, oameni care încearcă să se folosească de numele lui Hristos pentru bunul lor trai… Însă, iubiți credincioși, vedeți ce se întâmplă în lume la ora actuală, și stau și mă gândesc cum, cei câteva mii de călugări din Sf. Munte Athos, acum după ce s-a desăvârșit – în sensul rău al cuvântului – schisma în biata ortodoxie, cum îl mai pomenesc ei pe acest patriarh care își dorește un singur lucru – anunțat dealtfel prin profesori de teologie de la Thesalonic de curând la o conferință, că ”la viitorul Sfânt și Mare Sinod, principalul subiect care se va discuta, este recunoașterea drept PRIMUL FĂRĂ EGAL a Patriarhului de Constantinopol în ortodoxie”…

Deci iată cum cei care stau aproape de eretici, cum cei care se roagă împreună cu ereticii, cum cei care cad sub incidența Sfintelor Canoane, aceștia nu mai înțeleg nimic din Sfânta Ortodoxie, își doresc doar puterea, își doresc nimic altceva decât să stăpânească slava aceasta deșartă care-l roade pe om, îl roade și-l face găunos mai mult decât un măr mâncat de viermi… După cum spune și în limba greacă, unde ”slavă deșartă” se numește ”kenodoxia” – care vine de la două cuvinte: ”kenos” – care înseamnă ”gol”, și ”doxa” – care înseamnă ”slavă”…  Cel gol de slavă, cel gol de slava Dumnezeiască, cel care nu a dobândit harul lui Dumnezeu, este bolnav de slava deșartă… Iar cel care ajunge să-L iubească pe Dumnezeu, ajunge să-L slujească pe Dumnezeu, să-și dea viața pentru Dumnezeu, acela se numește om îndumnezeit, fiu al lui Dumnezeu-Tatăl, înfiat de Acesta prin Hristos-Dumnezeu după har. LA ACEASTA SUNTEM CHEMAȚI ! Iar calea pe care vom ajungela aceasta este slujirea cu dragoste a lui Hristos.

Aseară mi-a trimis cineva un e-mail în care era scris, un citat cuprindea, care spunea așa: ”singurul necaz al unui om pe această lume, este dacă n-a ajuns sfânt.” Ăsta-i singurul necaz. Pentru că fiecare dintre noi suntem făcuți de Hristos pentru a ajunge la sfințenie. Dar ca să ajungi la sfințenie, trebuie în primul rând să ți-o dorești. Ca să ajungi la sfințenie, trebuie să mergi pe Calea care trebuie. Ca să ajungi la sfințenie, trebuie să te cureți de păcatele pe care le facem fiecare dintre noi. Și ca să ajungem la sfințenie, trebuie să ne lăsăm viața noastră în mâinile lui Hristos.  Oare degeaba surzi suntem noi când la fiecare ectenie, la FIECARE ectenie, spunem: TOATĂ VIAȚA NOASTRĂ LUI HRISTOS -DUMNEZEU SĂ O DĂM”. Și zicem: Ție, Doamne!… Apoi, nu toată viața noastră, dar nici măcar o bucățică din viața noastră cu adevărat nu i-o dăm lui Hristos ! CUM putem să repetăm același și același lucru, și totuși frâiele vieții noastre să le ținem în continuare în noi, și să gonim spre prăpastie și să nu ne oprim, gândindu-ne că noi trebuie să hotărâm ce să facem cu viața noastră… Este dreptul nostru să hotărâm – că suntem liberi. Însă dacă noi luăm această libertate, darul lui Dumnezeu, și o dăruim înapoi lui Dumnezeu și spunem: Doamne, fă Tu ceea ce vrei cu viața mea”, niciodată Dumnezeu nu-și bate joc de cineva! Dumnezeu, când Îi dai hățurile vieții tale, te sfințește, te curățește, te ridică, te face să fi ca unul dintre cei pe care-i pomenim în fiecare zi în calendarul ortodox.

Deci iată, iubiți credincioși, cuvântul lui Hristos rodește, și Biserica lui Hristos este laboratorul acela, Spitalul duhovnicesc, din care omul din ființă căzută, din ființă care trăiește împotriva firii, devine sfânt, devine curat ca lacrima, devine lumină din lumina lui Hristos. Biserica asta face: sfinți. Dar Sfinții pe care Biserica îi cinstește sunt cei care cu adevărat au fost sfinți. Nu cei pe care îi promovează la ora actuală ecumenismul ca legături pe care ei încearcă să le creeze între toate religiile, că mai e puțin și o să auzim că și Dalai Lama o fi săracu sfânt…

ESENȚA ORTODOXIEI E SFINȚENIA. Esența altor religii – foarte frumos a sintetizat-o cineva – printr-o bucată video pe care a răspândit-o pe internet prin care, ditamai guru era cu o mătură în mână, se ducea pe la fiecare, și oamenii alergau către el, și când le trăgea câte o mătură dinaceea peste cap și peste spinare, săracii, se simțeau și ei binecuvântați de ”învățătorul” lor…

Deci iubiți credincioși, una este stropirea cu aghiasmă, și alta este bătaia pe care o iei cu mătura pe spate sau peste cap de la un astfel de om. Oameni care, dacă citiți lucrarea aceea care și pe mine mult m-a bucurat că am tradus-o, despre adevărul despre artele marțiale – se spune că tot ceea ce vine din Orientul acesta, din pdv al filosofiei și dpdv al relației cu Dumnezeu, nu este altceva decât o înșelare demonică, ce dorește un singur lucru după cum spunea cineva: ca omul să fie doar încolăcit în jurul propriului său ego. Ori egoul omului atunci când este înlocuit cu chipul lui Hristos, cu voia lui Hristos, când omul vrea să fie ucenic și fiu al Maicii Domnului – căci ne-a încredințat pe noi toți Hristos îngrijirii Maicii Sale, când omul în fiecare zi citește viețile sfinților și aude cum sinți precum cei pe care-i pomenim astăzi (Ermil și Stratonic) au suferit pentru Hristos, și chiar dacă la un moment dat al vieții, unii au avut ispită: cum să mărturisesc eu, cum să mă jertfesc eu pentru Hristos, în momentul în care au fost întrebați pe față dacă sunt creștini, nu au pregetat, și iată, strămoși de-ai noștri de la Dunăre, au ajuns să primească cununa muceniciei pentru că s-au lepădat de viața aceasta și s-au unit cu Hristos.

Acestea sunt exemplele noastre cele bune: Sfinții, roadele Bisericii, roadele acestei Căi dintre Botezul Domnului și Învierea Domnului, Cale care trece prin pocăință, prin rugăciune, prin Golgotă, prin Cruce, prin moartea omului vechi și învierea omului cel nou în Hristos, iar noi împărtășindu-ne cu Hristos Cel Înviat primim putere să facem toate acestea. Și Hristos ne binecuvintează, și Hristos ne iubește, și Hristos ne recomandă Tatălui Său ca fiind frații Lui iubiți, și ucenicii Lui.

Dacă prin Hristos am primit puterea și binecuvântarea de a nu-L mai numi pe Dumnezeu Stăpân, ci a-L numi ”Tată”, iar prin legătura pe care o avem noi cu Tatăl, avem binecuvântarea de a-L numi pe Hristos ”Frate”, și ”Părinte” și ”Învățător al nostru”, înseamnă că facem parte dintr-o familie binecuvântată. Această ”familie de familii” –  cum spunea Sf. Ioan Gură de Aur – care este Sfânta Biserică.

Să fim cu adevărat fii vrednici ai Bisericii, nu tonomate de lumânări, și chitanțe și afaceri, și parohii vândute, și preoție luată prin simonie, și așa mai departe…

Viața noastră trebuie să izvorască din Hristos, viața noastră trebuie să se îmbogățească prin urmarea exemplului sfinților, viața noastră trebuie să fie spre slava lui Dumnezeu, acum și în vecii vecilor, amin!”