Să ne fie de folos!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate !

.

Download “2018.09.30-Predica_Pr._Ciprian-Ioan_Staicu-DumXIX-a-Iubirea_vrajmasilor.mp3” 2018.09.30-Predica_Pr._Ciprian-Ioan_Staicu-DumXIX-a-Iubirea_vrajmasilor.mp3 – Downloaded 49 times – 28 MB

.

”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh !

Iubiți credincioși, acum 2-3 zile, citeam un articol de pe internet despre un părinte care a trecut la Domnul în anul 2010, la o vârstă foarte înaintată, un părinte grec, un ieromonah, care-n același timp, o mare parte a vieții sale a fost și un ”NEBUN PENTRU HRISTOS”, adică un om care nu se îngrijea de cele ale sale, și de cele trebuincioase pentru sine întru nimic, și vestea Cuvântul Domnului pretutindeni, încerca să-i oprească pe oameni de la păcate, să-i îndemne să facă voia lui Dumnezeu, și astfel să se mântuiască. Și ucenicii lui își aduc aminte o întâmplare pe care vreau s-o menționez astăzi, care s-a petrecut într-un an, în Vinerea Patimilor (Vimerea Mare – n.r.) când acest părinte, mergând spre Sfânta biserică, a văzut o familie, care la o tevernă, servea ceva de mâncare, însă nu orice, ci friptură.  Era în Vinerea Patimilor, părintele se ducea la Slujba Prohodului, și creștinii aceștia mâncau carne. Și, n-a putut răbda conștiința lui o asemenea fărădelege în fața Domnului, și s-a dus, și cu multă dragoste, i-a spus că ar fi bine să cinstească această zi, și să nu o încalce mâncând carne tocmai în ziua în care Hristos Și-a dat viața pentru noi. La care bărbatul respectiv, capul familiei, s-a ridicat de la masă și l-a luat la bătaie. Și după ce i-a dat câteva lovituri, reacția părintelui a fost următoarea: Eu am luat bătaie, însă cu siguranță nici tu n-o să uiți acest moment, această zi din viața ta, și n-o să mai mănânci carne în Vinerea Patimilor. Nu era sigur Părintele că acel om nu va mai mânca. Însă cu siguranță, un om care bate un preot în Vinerea Patimilor pentru că i-a spus să nu păcătuiască, în următoarea Vinere a Patimilor, și de-alungul vieții sale, nu va trece cu vederea ceea ce s-a-ntâmplat, și deaceea Părintele a fost sigur că jertfa lui și bătaia pe care a mâncat-o, pe care a primit-o, i-a fost acelui om spre înțelepțire.

Cam așa gândește un ortodox, iubiți credincioși -nu se gândește la sine, ci se gândește la ceilalți. Nu se gândește la binele său, ci se gândește că binele pentru a fi bine trebuie să fie bine pentru toți, și deaceea vrea binele aproapelui său.

În vremea când a trait Hristos pe Pământ, prieteni erau evreii între ei, și dujmanii sau vrăjmașii evreilor, neoamenii, erau considerați toți neevreii. Și deaceea vine Dumnezeu și spune: IUBIȚI PE VRĂJMAȘII VOȘTRI! Adică iubiți pe toată lumea, iar iubirea aceasta trebuie să se manifeste în primul rând prin faptul că îi spui aproapelui că binele e bine, că răul este rău, că de păcat trebuie să se ferească, și că trebuie să facă voia lui Dumnezeu dacă vrea să se mântuiască.

Un om care a înțeles acest lucru a fost și Sf. Nectarie. Aseară târziu, am pus pe sit o mică relatare, iar pentru cei care n-ați apucat încă s-o citiți vreau s-o spun aici. Faptul că Sf. Nectarie trecut la Domnul în anul 1920 a fost canonizat la doar 41 de ani de la trecerea în veșnicie a provocat și foarte multă tulburare, unii gândindu-se că a trecut prea puțin timp de când a trecut el la Domnul, față de alți Sfinți care de sute de ani nu erau canonizați, și deaceea într-o mănăstire din Sf. Munte Athos, călugării s-au împărțit în 2 tabere:  unii care acceptau sfințenia ierarhului Nectarie, alții care nu acceptau. Și starețul văzând câtă tulburare s-a creat în puțin timp, i-a chemat pe toți și le-a spus că a stabilit, hotărât în calitate de stareț, 3 zile de post și de rugăciune în care să-L roage pe Dumnezeu să le descopere dacă într-adevăr Părintele Nectarie a fost sau nu a fost Sfânt. Iar a 3-a zi, înainte să meargă Părintele stareț la Slujbă, a bătut discret cineva la ușă, și a intrat înăuntru, și era Sf. Nectarie.  Cum poate un om care a trecut la Domnul cu 41 de ani înainte să bată la ușă și să intre într-o cameră? – este o taină a lui Dumnezeu. N-a făcut numai atâta Sf. Nectarie. Cu altă ocazie vă spuneam, că Sf. Nectarie acum câțiva ani, în Siberia, o săptămână și jumătate a stat cu niște creștini și le-a făcut Paștile, și le-a botezat copiii și le-a cununat noile familii. Și după ce a plecat, prin mila lui Dumnezeu, s-a descoperit episcopului locului, care a venit să vadă cine este intrusul care s-a dus în acel sat uitat de lume, și s-a descoperit faptul că era însuși Sf. Nectarie trimis în chip minunat de către Hristos pe Pământ ca să își continue misiunea care cu atâta dragoste a făcut-o. Deci Sf. Nectarie a intrat în chilia starețului și i-a spus: ”Părinte stareț, spunele părinților să nu se mai obosească, să nu se mai ostenească cu postul și cu rugăciunea îndelungată pentru acest subiect, eu sunt cu adevărat Sfânt, Dumnezeu mi-a dat acest dar, și iată motivul pentru care am primit Sfințenia. Și a spus: Întotdeauna eu îi iertam pe cei care îmi făceau rău.”  Vedeți cum se ajunge la Sfințenie? Nu-i greu deloc!   Că de iertat, oricare dintre noi avem pe cine să iertăm. Nu e nici unul care să poată să spună că în viața lui este doar liniște și pace. Decât cel care este lepădat de la fața lui Dumnezeu, ateul – cel căruia nu-i pasă de viața duhovnicească, pentru că deja și-a pierdut sufletul, acela are o anumită pace – îl lasă Satana în pace, pentru că deja i-a câștigat sufletul spre pieire. Însă cei care luptă pentru mântuirea lor, luptă cu cei 3 vrăjmași ai mântuirii omului – cu lumea, cu duhul lumii păcătoase, cu Satana și cu pornirile păcătoase ale trupului, deaceea, avem ce să iertăm, numai SĂ VREM SĂ IERTĂM.

Sf. Nectarie, iubiți credincioși, spre al cărui praznic ne îndreptăm încetul cu încetul, a fost un om care și atunci când a murit, sufletul lui, mintea lui, era cuprinsă de gândul că mănăstirea pe care o făcuse în insula Eghina, pe care o ridicase cu multă trudă în pustia aceea și adunase o obște de maici, mănăstirea aceea, urma – așa a fost ultima veste pe care a primit-o – să fie desființată și maicile alungate, pentru că episcopul Athenei care-i dăduse binecuvântare să facă acea mănăstire însă verbal, apoi nu și-a mai recunoscut propriile cuvinte, și ani de zile l-a tulburat pe Sf. Nectarie spunându-i că va desființa toată lucrarea  pe care acesta a făcut-o. Însă așa a lucrat Dumnezeu, încât Sfântul a plecat la Domnul, mănăstirea a rămas, a înflorit, maica stareță însăși a ajuns la sfințenie, și iată cum Harul lui Dumnezeu lucrează acolo unde este neputință.

După cum am auzit și-n Apostol, iată Sf. Ap. Pavel, pe de o parte vorbește despre un om – nu spune că era vorba despre sine, dar despre el era vorba – un om care cu 14 ani în urmă a fost răpit la cer și a văzut Raiul și frumusețile și bunătățile cerești, și cu toate acestea, același om avea un ghimpe în trup – după unii exegeți o boală a ochilor, după alții, cei care se împotriveau cuvântului Evangheliei și care făceau rău apostolului, avea un ghimpe în trup, avea potrivnici în viața aceasta, și cu toate că L-a rugat pe Hristos să-l izbăvească, i-a zis Hristos:Îți este de ajuns harul Meu.” Vedeți că Hristos nu este Cel care ne scapă pe noi de toate problemele, ci Hristos este Cel care ne ajută să înfruntăm toate problemele.  Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa zicea după o viață de suferință și de mărturisire a lui Hristos, că Mântuitorul n-a venit în lume ca să abolească suferința, să ne scape de ea, să ne facă să ducem o viață lipsită de suferință, ci ca să umple suferința de prezența Lui. Ca atunci când suferim, să suferim CU și ÎMPREUNĂ și ÎN Hristos. Ca atunci când iertăm, să iertăm CU și ÎMPREUNĂ și ÎN Hristos. Iar atunci când păcătuim, să ne dăm seama că am rămas fără Hristos, și să ne întoarcem dinnou la iubirea Lui.

Cuvântul Evangheliei, iubiți credincioși, este simplu. Să fim cu Dumnezeu. Puterea necesară pentru a fi cu Dumnezeu nu este a noastră, ci este a lui Dumnezeu Însuși, Care ne-o dă, și cu toate că ne-o dă, apoi se comportă cu noi ca și când nu ne-a dat nimic, și nu-i suntem datori cu nimic, ci El ne este dator nouă, ca și când noi I-am făcut cea mai mare cinste că L-am ascultat și L-am iubit și L-am primit în inima noastră.

Trăim acum niște vremuri din ce în ce mai tulburi. Tulburi nu pentru că vin războaie și vin cataclisme, și sunt probleme dinacestea exterioare. CI PENTRU CĂ DIN CE ÎN CE MAI PARȘIV, SE AMESTECĂ MINCIUNA CU ADEVĂRUL. Și am să vă dau 2 exemple: Știm cu toții că peste o săptămână, neamul acesta este chemat să mărturisească faptul că n-a uitat cu totul că este creștin, și să se împotrivească încercărilor perfide dar insistente ale unora, de a transforma acest neam creștin într-o nouă Sodomă. Însă cei care ies și sunt filmați și dau declarații și cheamă la acest referendum, NU TOȚI ACEȘTIA O FAC PENTRU HRISTOS. Sunt mulți care încearcă să-și spele imaginea, să-și spele păcatele pe spinarea unui neam care a ajuns să creadă orice.

A face pasul acesta și a spune DA familiei, nu are cum să aibă o valoare absolută, dacă noi în același timp ne omorâm familia. Neamul acesta (românesc – n.r.) este cel mai mare ucigaș de prunci din toată lumea. Cel mai mare ucigaș, suntem un neam de criminali. Dacă spunem DA familiei, atunci să spunem NU avortului! Dacă spunem DA familiei, atunci să spunem NU anticoncepționalelor! Dacă spunem DA familiei, atunci să spunem NU prostituției! Nu așa, punem o ștampilă, și apoi mergem la mici, că uite ce mare român și ortodox îs eu… Pentru că fiecare dintre noi, în fața lui Dumnezeu, vom da seama și vom primi OSÂNDĂ pentru faptul că, cu o jumătate de gură am zis DA, și cu întreaga viață am zis lui Dumnezeu – NU!

Care dintre noi, care dintre noi, cu toate că poate nu săvârșim pruncucidere în familia noastră, când auzim de alții, sau că vor să o facă, mergem și le spunem: NU FĂ ACEST PĂCAT? Care dintre noi, nu să luăm bătaie – ca părintele de care v-am amintit, dar să fim măcar puși în situația de a ni se spune: ”dă-te mai încolo, și lasă-mă în pace”, care facem această mică jertfă de demnitate și de liniște aparent acestei lumi, pentru a-l întoarce pe aproapele nostru de la păcat?  CARE dintre noi? Sunt foarte puțini cei cărora le pasă… Și să fie clar un lucru: DOAR prin cei cărora LE PASĂ, lucrează Hristos. 

A-ți păsa – zicea un mare scriitor american – nu înseamnă să te pui în fața televizorului, să-l deschizi, să te uiți la știri, și să vezi că este ciclon mare peste Grecia, și că este inundație mare și tsunami prin Indonezia, și să stai așa, în fotoliul cel moale și să spui: ”vai, săracii!”. Aia nu-i milă. Aia nu înseamnă că-ți pasă. Oamenii au ajuns prin televizor să-și omoare conștiința. CÂȚI dintre noi, astăzi, nu mâine, astăzi, avem tăria să mergem acasă, și dacă mai avem în casa noastră acea cutie prin care ne vorbește Satana, să o aruncăm pe geam? Eu când am citit acum aproape 20 de ani, când am citit ce spunea Virgiliu Gheorghe în cărțile lui despre televiziune despre efectele pe care le poate avea asupra minții umane, am luat televizorul și l-am azvârlit pe geam. În casele noastre, mai mare și la cel mai mare loc de cinste, în toată casa, se află ditamai plasma. Pe lângă ea, câteodată, mai e și câte o icoană. Și întrebam odată, am fost în casa cuiva, și am văzut că în spatele televizorului, în salon, avea o icoană. Și înainte să plec, m-am întors către gazdă și i-am spus:  Ce icoană ai în spatele televizorului? – era o icoană cu Cuvioasa Parascheva. Micuță, așa. S-a gândit, s-a gândit, s-a gândit, nu știa. Păi omule, înseamnă că dumneata când te uiți în direcția aceea, niciodată nu te-ai uitat la Cuvioasa Parascheva. Niciodată nu te-ai uitat la ea. Așa începe mântuirea noastră în Hristos. – Pentru că toată ispita Satanei, prin imaginație lucrează. Și imaginația a fost transformată în magie și vrăjitorie și cuprinderea întregii lumi, în primul rând prin mediul acesta video, prin care oamenii cred că participă la mersul lumii, și de fapt sunt târâți de către Satana, spre iad.

CARE dintre noi are tăria să-și schimbe viața astăzi, pentru că s-ar putea mâine să nu mai fie în lumea aceasta?

CÂȚI dintre noi ne schimbăm viața doar că ne e frică să nu murim în păcat, și ne schimbăm viața, nu de frică, ci din dragoste față de Dumnezeu? E, ACEȘTIA se mântuiesc ! Să ne fie clar un lucru: Trăim vremuri în care unu dintr-o mie, sau unu din zece mii, sau unu dintr-o sută de mii se va mântui! – Pentru faptul că OAMENILOR NU LE PASĂ. Și după aceea o să vedeți că după referendumul din România, care, cu ajutorul lui Dumnezeu va trece și va fi bine. După el, din păcate, neamul românesc se va întoarce la crimele lui… Nu se va schimba nimic, până în momentul în care va veni războiul. Iar războiul, după cum spuneau Părinții de-alungul istoriei, în război Dumnezeu își alege pe cine să ia, și pe care să lase. Și pe care lasă, lasă cu un anumit scop, și cu o anumită misiune, iar pe cel care-l ia, îl ia ca să nu mai păcătuiască, îl ia pentru că n-a vrut să se pocăiască în viața aceasta.

Știau părinții noștri când se duceau la război, știau că atunci când se întorc acasă, un an de zile strămoșii noștri nu făceau copii. Știați lucrul acesta? Pentru că în urma ororilor războiului, mintea și sufletul se tulburau atât de mult, că omul de multe ori își ucidea aproapele – care săracu, făcea parte dintr-o altă armată și erau puși într-o confruntare, iar oamenii știau, văzuseră din experiența generațiilor anterioare, că dacă făceau copii în perioada aceasta de liniștire de după război, copiii aceia ieșeau cu mintea tulburată, cu probleme trupești, cu tot felul de neputințe, mureau destul de repede, aveau tendințe suicidale, și așa mai departe.  Exact cum s-a-ntâmplat cu acele familii printre care și-au făcut loc – am văzut odată o poză – erau membrii Bilderberg, cei mai de vază din lume, și printre pozele lor trona și poza patriarhului ecumenic.  Aceștia, pentru ca să nu-și mai împartă averile lor pe care le-au răpit, le-au luat de la oamenii de pe întreg pământul, aceștia au avut și obiceiul acesta de a se împerechea doar ei între ei, membrii aceleiași familii, ca nu cumva să intre cineva străin în familiile lor. Și când au văzut că se nășteau copii morți sau se nășteau copiii și trăiau puțini ani, erau nebuni, erau oligofreni, se sinucideau la vârste mici, și-au dat seama că NU TE JOCI CU DUMNEZEU ! Dumnezeu este iubire, dar Dumnezeu este și dreptate.

După ce lumea aceasta își va încheia socotelile cu timpul, și timpul se va încheia, nu vom mai vedea milostivire de la Dumnezeu. ACUM vedem milostivire de la Dumnezeu. Atunci vom vedea doar dreptate de la Dumnezeu. Și fiecare va primi – după cum zice și Scriptura – ceea ce merită. Deaceea, să nu uităm că neamul acesta, la ora actuală, se află în cea mai mare cădere a lui prin faptul că s-a lepădat de dreapta credință. Întregul Sinod și aproape o întreagă preoție, și o țară întreagă s-a lepădat de Hristos. Și noi ne gândim la faptul că vin homosexualii peste noi? Câți ar putea să vină? La nivel de lume, sunt sub unu la sută. Nu că n-ar fi un pericol. Este un pericol și TREBUIE SĂ LUĂM ATITUDINE. ÎNSĂ CEL MAI MARE PERICOL, NU PUTEM SĂ-L BĂGĂM SUB PREȘ. Că nu mai poți să mai calci peste prag – că ceea ce bagi sub preș, e mai mare decât casa. De acolo începe mântuirea unui neam: de la iubirea față de Dumnezeu.  CINE, CARE ARMATĂ A ACESTEI LUMI a scufundat și a nimicit Sodoma și Gomora – CARE? Niciuna. Dumnezeu este Cel care i-a scufundat și i-a ars cu foc și cu pucioasă. Și așa o va face de fiecare dată când va trebui. Țineți minte acum aproape 10 ani când a fost acel tsunami mare din Indonezia? Ce se întâmpla pe plajele acelea unde au fost cei mai mulți oameni care au murit?

Acolo se duceau europenii ca să se desfrâneze și să violeze copii de până în 10 ani… Ăla era obiceiul locului. Și când a venit mânia lui Dumnezeu, i-a măturat pe toți ! Mii și mii de oameni. Pentru faptul că pământul acesta este făcut ca pe el să locuiască oameni care sunt coroană a creației lui Dumnezeu. Nu oameni care sunt gunoaie a creației lui Dumnezeu. Deci să începem de la ceea ce e cu adevărat important: vedem pe ierarhii noștri și pe preoții din biserici că îndeamnă pe oameni să voteze DA pentru familie. NU le pasă acestora despre familie, nici cât e negru sub unghie! Le pasă să își recâștige autoritatea și credibilitatea în fața poporului, și apoi să ducă mai departe poporul spre unirea cu Antihristul. Anul acesta, la sfințirea Catedralei Mântuirii neamului, vor să facă unirea cu Roma. Asta ne-așteaptă. Și noi credem că marele obstacol și marele moment al istoriei e Duminica viitoare…  MARELE MOMENT AL ISTORIEI ESTE ASTĂZI, ÎN FIECARE ZI, ȘI PENTRU FIECARE DINTRE NOI ! Amăgirea aceasta că stăm bine, este contraindicată, conform cuvintelor Sfântului Apostol Pavel care zice: Cel căruia i se pare că stă neclintit, să ia aminte să nu cadă.” Pentru că deja a și căzut. Așa ne spune Sf. Apostol Pavel.  Iar Sf. Ap. Pavel era omul care a fost urcat de către Harul Dumnezeiesc , nici el nu știe dacă în trup sau în afara trupului său s-a petrecut acest lucru, a fost urcat până la cel de-al 3-lea cer, și a văzut lucruri pe care ochiul nu le poate vedea în lumea aceasta, și a auzit lucruri pe care nu pot fi exprimate și a auzit cuvinte și cântări care nu pot fi exprimate prin cuvânt omenesc. Aceea ne pregătește Dumnezeu  nouă tuturor celor care cu adevărat Îl iubim pe El. Nu cu fățărnicia de a pune o ștampilă, și să ne întoarcem la crimă. Pune ștampila și spune DA familiei, ȘI DE ATUNCI, ROMÂNE, SCHIMBĂ-TE ! Pentru că dacă nu ne schimbăm, cuvintele Părintelui Ilie Moldovan pe care le spunea în ultimii ani ai vieții sale: Ne piere neamul!”, cuvintele acelea, cu adevărat se vor împlini sută la sută. Sunt aproape de 100%. De ce credeți că îngăduie Dumnezeu ca Europa să fie cotropită de africani și de arabi?

Pentru că în dreptatea lui Dumnezeu, acei a merită acest lucru. Știți de ce merită? Pentru faptul că europenii, vreme de sute de ani, s-au dus peste ei, nu noi, că strămoșii noștrii, conducătorii – s-au dus peste ei și i-au nimicit, și i-au batjocorit, mi-aduc aminte de un principe, de un rege al Belgiei, pe la începutul secolului al XX-lea, care avea marea plăcere, da, să adune degete de africani. Își trimitea acoliții, și aceia le tăiau degetele, da, și aduceau cu sutele de mii, și aveau plăcerea aceea demonică, cum au avut și alții, de a ști că oamenilor acelora li s-au mutilat mâinile din ordinul lui. Nu că ar fi câștigat el ceva din treaba aceasta, dar așa vroia Satana ca el să se bucure de răul altora. Și s-a bucurat, și i-au chinuit, și i-au batjocorit, și Dumnezeu când a văzut că cei cărora le-au dat legile Evangheliei batjocoresc această lege, și nu le pasă nici cât negru sub unghie de ceea ce înseamnă adevăr și dreptate și virtute și mântuire,  a îngăduit și va îngădui, până o să ne sufocăm cu toții. Și o să ne întoarcem la Dumnezeu, poate, atunci va îngădui ca aceste neamuri să vină peste noi. Pentru că așa a făcut-o și în Vechiul Testament. Dacă citim Vechiul Testament vedem că sunt sute de ori când poporul ales a fost cotropit și măturat de pe fața pământului aproape, de către popoare mai mici ca el, mai slabe ca el, dar popoare folosite de către Dumnezeu pentru a pedepsi poporul. Iar același Dumnezeu – care este și bun, dar și drept – același Dumnezeu apoi salva poporul, și nimicea pe vrăjmași – cum se va întâmpla și cu acești păgâni care în momentul în care va începe marele război, vor fi – ne spune Sf. Paisie Aghioritul – într-o săptămână, Dumnezeu va rezolva problema aceasta arabă. O săptămână. O treime vor pieri, o treime se vor converti, și o treime se vor întoarce în pustele Asiei.  Dumnezeu este Cel care conduce istoria și nu ne cere nouă să schimbăm ceva în istorie. Că oricât de mari am fi noi, nu putem face nimic. ISTORIA ESTE ÎN MÂNA LUI HRISTOS. Dar Hristos ne cere să facem alianță. Ori cu El, ori cu Satana.

Cu Hristos se face alianță prin virtute și prin faptă bună, cu Satana se face alianță prin păcat.

Deaceea îndemn pe toți cei care sunteți aici și pe cei care o să asculte aceste cuvinte mai apoi, îi îndemn, dacă vor să fie români, apoi să fie cu adevărat români. Pentru că la Judecată, când vom fi cu toții judecați pe neamuri, vom fi judecați ca români și vom fi judecați în funcție de virtuțile pe care acest neam de mărturisitori și de mucenici le-a agonisit. Și dacă la trâmbițarea de către Sfinții Îngeri a fiecărei virtuți, a fiecărui neam, vom fi aflați – unii sau alții – că n-au fost demni de o asemenea virtute, nu ne vom putea mântui, ci vom fi aruncați în Iad.

Deaceea, să înțelegem că Dumnezeu Care este Iubire, ne cheamă ca și noi să-I răspundem cu iubire, și singurul vrăjmaș pe care trebuie să-l avem să fie Satana. Satana care șoptește să păcătuim,  Satana care șoptește să manipulăm, Satana care șoptește să ne folosim de aproapele nostru, ei, pe acest Satana trebuie să-l urâm.

Iar Satana a lucrat cel mai mult după Sodoma și Gomora în istoria neamului omenesc, PRIN SINODUL DIN CRETA.

– O spun cu puterea preoției pe care mi-a dat-o Hristos. Poate mai rău decât Sodoma și Gomora a fost Sinodul din Creta. Pentru faptul că cei cărora le-a încredințat Hristos aurul Împărăției Sale, aceștia l-au călcat în picioare.

Și i-au spus lui Hristos în față: ”Noi ca arhierei, Hristoase, că Tu Care ai înființat Biserica pe cruce prin jertfa Ta, Tu n-ai făcut lucrul acesta. NOI vom înființa Biserica, unindu-ne cu toți ereticii, cu cei care te hulesc pe Tine, unindu-ne cu cei care hulesc pe Maica Domnului, unindu-ne cu cei care hulesc Sfânta Cruce, unindu-ne cu cei care hulesc Sfânta Treime, cu aceștia toți ne vom uni, și vom face o ”Biserică” și vom pune pe cel ales în fruntea ei, și n-avem nevoie de Tine.” – EXACT ce spunea acum câteva zeci de ani Sf. Nicolae Velimirovici prin ceea ce puteți citi, un text memorabil, care se numește ”Marele Inchizitor”. Hristos, ieri și astăzi și mâine va fi prigonit, și va fi răstignit de cei care-L urăsc.

Iar cei care ASTĂZI ÎL RĂSTIGNESC PE HRISTOS SUNT ARHIEREII BISERICII ORTODOXE. APOSTAȚI AI DREPTEI CREDINȚE ȘI CĂRORA NU LE PASĂ DECÂT SĂ-ȘI SPELE IMAGINEA  PE SPINAREA POPORULUI ROMÂN.

Nu o să reușească. Singurul mod prin care se spală sufletul omului, ne-o spune Apocalipsa, este prin sângele Mielului. Prin sângele Mielului înjunghiat Care este Hristos se spală sufletul, se curățește sufletul, se sfințește sufletul. Iar acest sânge al Mielului înviat, este la Sfânta Liturghie care este făcută întru dreapta credință.

Deaceea, să fim milostivi cu noi înșine, să avem milă de sufletele noastre.

Să nu mai batjocorim conștiința noastră!

Să fim cu adevărat români, să fim cu adevărat ortodocși, și SĂ NE SCHIMBĂM VIAȚA DE AZI, DE ACUM, până-n vecii vecilor, amin !

 

 

 

 

 

 

.