Select Page

Predica Părintelui Ciprian Ioan Staicu la Duminica Învierii fiicei lui Iair – 28 oct. 2018

Predica Părintelui Ciprian Ioan Staicu la Duminica Învierii fiicei lui Iair – 28 oct. 2018

Să ne fie de folos !

Între minutul 5.24 și 10.03 există o distorsiune care face greoaie audiția. Ne cerem scuze pentru aceasta !

Slavă lui Dumnezeu pentru toate !

Predica (în format descărcabil – mp3) a Părintelui Ciprian Ioan Staicu:

Download “2018.10.28-Predica_la_Invierea_fiicei_lui_Iair.mp3” 2018.10.28-Predica_la_Invierea_fiicei_lui_Iair.mp3 – Downloaded 37 times – 23 MB

Iată și transcriptul predicii – atât cât a fost posibil de făcut:

.

În numele Tatălui al Fiului și al Sfântului Duh!

Iubiți credincioși, mă gândeam să încep într-un fel cuvântul de astăzi, însă la o asemenea relatare zguduitoare despre biruința vieții asupra morții și dacă tot am avut parte și de o mică zguduială tectonică de data aceasta astă noapte, prea puțin pentru păcatele noastre, însă Dumnezeu e bun și așteaptă pocăința noastră a tuturor, aș vrea să încep cuvântul de astăzi printr-un lucru pe care l-am observat în Evanghelia pe care tocmai am citit-o, că acest mai mare al sinagogii pe nume Iair, a venit și a căzut la picioarele lui Iisus. Și-atuncea ne întrebăm de ce sinagoga de astăzi nu e la picioarele lui Iisus, ci este împotriva lui Iisus? Răspunsul este foarte simplu: Sinagoga de astăzi și sionismul de astăzi nu mai are nicio legătură cu Vechiul Testament. Ei sunt vrășmași atât ai lui Hristos, cât și vrășmași ai lui Dumnezeu Sfânta Treime, sunt vrășmași ai lor înșile și au prieten și stăpân pe care îl slujesc cu credincioșie doar pe satana. Toți sioniștii ar trebui să învețe din această Evanghelie că se cade să stai la picioarele lui Iisus nu altundeva.

Evanghelia de astăzi, iubiți credincioși, nu este numai despre învierea fiicei lui Iair ci este mai ales despre modul în care noi trebuie să ne raportăm la Dumnezeu. Iată acest tată, trecând peste toate cele, trecând peste faptul că Iisus nu era acceptat de către mai marii iudeilor, când l-a cuprins durerea vazându-și fata că moare, a căzut la picioarele lui Iisus. Alții care erau lângă Iisus au avut de asemenea o atitudine nepotrivită. Înșiși Sfinții Apostoli când Iisus a întrebat cine s-a atins de mine l-au luat în râs și Petru a zis: ”Vezi câtă lume e în jurul tău, cum se-mbulzesc să se atingă de tine și Tu întrebi cine s-a atins de mine?” Cu alte cuvinte omul ajunge să-L facă pe Dumnezeu așa cum Dumnezeu nu este adică lipsit de minte. Dumnezeu care este Înțelepciunea cea veșnică, iată, ajunge în situația ca omul să-L ia la rost. Și această luare la rost se-ntâmplă cu fiecare dintre cei care la un moment dat sau altul din viața lor, când li se-ntâmplă un lucru neașteptat, întreabă: de ce?” Acest de ce, de ce Doamne?” este criminal pentru propriul lor suflet.

Zilele trecute eram la cineva și mergea televizorul și era un film. Cu toții ați auzit de seria aceea ”Dosarele X” și era probabil un episod mai nou sau o serie mai nouă în care cei doi actori principali sunt soți și-n care exista acest dialog în care ea era foarte mâhnită că pierduse un copil și el o întreba cum te simți și ce gândești și ea a spus atuncea așa cum au scris regizorii filmului: – ”Uite în momentul ăsta eu Îl blestem pe Dumnezeu în gândul meu.” Și el ca s-o liniștească, i-a spus câteva cuvinte și-apoi în final îi spune: ”- Uite acuma culcă-te, mai lasă-mă să-L blestem și eu.” Vă dați seama ce dialog drăcesc. Și-n liniștea aceea a acelei scene, când omul e atent la mesajul care se transmite cu atâta nonșalanță se spune Îl blestem eu, Îl blestemi tu, Dumnezeu nu trebuie iubit, Dumnezeu trebuie blestemat. Și omul nu-și dă seama că pe Dumnezeu poți să-L blestemi cât vrei că sfințenia Lui nu este atinsă de blestemul tău.

(Neinteligibil sunetul înregistrării între min 5:23 – 10:03)

Ce este această apropiere? Este învierea noastră de către Dumnezeu. Nichifor Crainic spunea că sentimentul fundamental al omului este nostalgia paradisului. Ceea ce pâlpâie cel mai adânc în sufletul nostru este raiul pe care l-am pierdut. Însă în Hristos raiul acesta se redobândește la Botez, se ține apoi prin pocăință și prin spovedanie și prin împărtașirea cu Sfintele Taine și omul poate să ajungă nu să locuiască în raiul pe care l-a pierdut odată, ci tot raiul să locuiască în oameni. Mai mare decât raiul de la început a făcut Dumnezeu inima omului, ca-n inima aceasta a omului să se sălășluiască Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Și ne spune Sfântul Apostol Pavel că Hristos este Pacea noastră. Cine n-are pace înseamnă că nu are pe Hristos.

(Neinteligibil sunetul înregistrării între min 11:06 – 12:40)

Cum erau oare, cum sunt ortodocșii aceștia din diverse părți ale lumii care îmbrațișează moartea ca fiind cel mai dorit lucru? Nu prin sinucidere cum o fac cei de care vorbeam, ci prin faptul că renunță la bucate, renunță la patimi, renunță la egoul lor, fac voia lui Dumnezeu și se lasă pe sine în mâna lui Dumnezeu și Dumnezeu face din ei mai presus decât ceea ce sunt îngerii. Sfinții Mucenici sunt mai presus în Împărăția lui Dumnezeu chiar decât îngerii. Pentru că îngerul nu poate să-ți dea viața pentru Dumnezeu, însă omul poate să-și dea sângele pentru Dumnezeu iar țara aceasta în care noi trăim mustește până în ultima ei cută de sânge de martir. De aceea Dumnezeu ne-a luminat pe noi și pe alți frați de-ai noștri, ne-a luminat să nu lăsăm ca otrava ereziei să pice în pământul acestui neam și să se amestece cu sângele martirilor.

Iubiți credincioși, nu suntem doar noi, fiecare cu viața lui, trăim la un moment dat în istorie și facem ce ne taie capul, ci suntem cu toții într-un lanț al credinței dreptmăritoare în care noi suntem doar o verigă, înaintea noastră au fost sute și mii și după noi cine știe câți vor mai fi până la sfârșitul veacurilor.

Cu toții credem că sfârșitul veacului este aproape. Însă asta nu este hotărârea noastră, e hotărârea lui Dumnezeu. Au fost perioade în istoria bisericii, de exemplu perioada marilor prigoane romane, când situația era mult mai grea decât acum. Mult mai grea. Și cu toate acestea Dumnezeu iată, n-a lucrat prin niște ortodocși care să schimbe ei lumea. Ortodocșii doar s-au sfințit și s-au jertfit și au ajuns dincolo de lume, au ajuns între sfinți. Dumnezeu s-a folosit de păgâni pentru ca prin păgâni să schimbe lumea. Împăratul Constantin cel Mare nu numai când a dat edictul de la Milano dar și când a convocat sinodul I ecumenic și mulți ani după aceea până în anul 337, el a fost păgân. Și îmbolnăvindu-se de lepră și fiind curtat de către semiarieni ca să fie botezat de către ei, l-a luminat Dumnezeu să-l cheme pe Sfântul Ambrozie al Mediolanului și acesta să-l boteze ortodox și s-a vindecat nu numai sufletul lui de păcate, ci și trupul lui de lepră. Vă dați seama câtă rușine era, câtă durere era ca împăratul unui imperiu să fie lepros, să cadă carnea de pe el? Și totuși acest om a alergat la Hristos și Hristos l-a îmbrățișat și Hristos l-a sfințit și Hristos ni l-a înfățisat ca să ne fie exemplu, ce înseamnă să conduci o lume. Nu suntem nici unii dintre noi împărați dar întreaga lume, întreg univers cum zice Sfântul Maxim Marturisitorul, hramul acestui paraclis, dacă îngăduiți, ne spune Sfântul Maxim Marturisitorul că întregul univers este în inima omului. Și cu toate că întregul univers este în inima omului, încă în inima omului mai este loc și pentru Cel care a creat universul. Tronul pe care stă Dumnezeu este tot ceea ce El a creat și mai presus decât tot ceea ce El a creat. Și toate acestea încap în inima omului pentru că Hristos când a murit pe cruce a murit îmbrațișând o lume întreagă și a sfințit-o prin picăturile Lui de sânge care au căzut din Sfântul Lui Trup.

Deci iată că în fața morții Dumnezeu nu se tulbură, Dumnezeu nu se lasă batjocorit decât așa la suprafață. Dar îi arată omului întotdeauna că de fapt această batjocorire nu pe Dumnezeu Îl afectează, ci pe omul care o face. Și-au învățat bieții Apostoli că cu Hristos nu te pui. Nu poți împotriva lui Hristos să faci nimic pentru că Hristos Însuși a spus: Fără mine nu puteți face nimic. El este izvorul binelui, El este izvorul vieții și viața noastră trebuie să-L aibă în centru pe Hristos. Cu durere o spuneam și altădată că observ ca preot că lumea are evlavie la Maica Domnului, la sfinți dar puțini au evlavie la Hristos. Și când eram în Grecia făceam în postul Nașterii Domnului, Paraclisul Mântuitorului în fiecare zi. Când ziceam când e vorba de postul Adormirii Maicii Domnului facem Paraclisul Maicii Domnului. Dar cum întâmpinăm noi Nașterea Domnului? Și îmi spuneau preoții din oraș, eram preot într-un sătuc: ”N-o să vină nimeni, faci degeaba.” Și-așa a lucrat Dumnezeu că veneau din oraș, și veneau din sat și biserica era plină în fiecare zi și lucru care a fost cel mai frumos e că în câțiva ani fiind plecat vreo 2-3 zile în țară, n-am făcut 40 de paraclise că n-am fost acolo. Și-am continuat și după Crăciun. Și după Crăciun bucuria a fost cu atât mai mare că Hristos se născuse din nou în inimile noastre.

Și pentru faptul că omul Îl iubește pe Hristos, el înțelege de fapt că toată viața are ca și sens acest dialog al iubirii Hristos ne iubește, noi Îl iubim și El ne crește iubirea noastră și El sfințește iubirea noastră, nu El singur, ci prin Duhul Sfânt și amândoi ne duc ca pe niște brațe, ambele persoane ale Sfintei Treimi către Tatăl nostru Cel Ceresc. Mare este taina ortodoxiei. Nicăieri, nicăieri în lumea asta nu se vorbește astfel ca-n ortodoxie despre ce înseamnă Dumnezeu și om.

Cei care nu s-au născut ortodocși și-aud de ortodoxie, plâng de dorul ei, plâng de dragul ei, văzând ce înseamnă să fi ortodox, cât de mult iubește Dumnezeu pe om. Iar ortodocșii, în majoritatea, lor, L-au lepădat pe Dumnezeu și L-au înlocuit, nu ca pe vremuri cu ditamai idolul de 30-40 de metri, ci cu o biată farfurie cu mici sau ceva asemenea. Nici măcar atâta să-L înlocuiască pe Dumnezeu cu ceva mareț și grandios din punct de vedere lumesc. Nu! Încetul cu încetul Dumnezeu s-a lăsat micșorat în inima noastră, s-a retras într-un colț și dacă-L dăm afară, iese și-afară, însă fiecare va lua plata pentru faptele sale – ne spune Scriptura.

Plata pe care a luat-o Iair pentru că a căzut la picioarele lui Hristos a fost bucuria învierii fiicei lui. Plata pe care o s-o luăm fiecare dintre noi depinde unde stăm: ori la picioarele lui Hristos ori la picioarele satanei. Alegerea ne aparține!

Dumnezeu să ne lumineze. Amin!

(voce) Să ne trăiți părinte!

.

.

Să ne fie de folos !

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subiecte