Ascultați ATENT AMBELE predici ! – mesajul lor este EXTREM de important !

Sunt 4 (patru) fișiere audio mp3 – 2 cu predica Părintelui Ciprian Ioan Staicu (prima parte și a 2-a), și

alte 2 cu predica Părintelui Andrei Cojoacă (prima parte și a 2-a).

VĂ VA FI FOLOSITOR SĂ LE ASCULTAȚI PE TOATE 4 !

 

Predica (în format audio – mp3) a Părintelui Ciprian Ioan Staicu – partea 1-a:

.

Predica (în format audio – mp3) a Părintelui Ciprian Ioan Staicu – partea 2-a:

Coperta cărții la care face referire Părintele Ciprian Ioan Staicu:

Predica (în format audio – mp3) a Părintelui Andrei Cojoacă – partea 1-a:

.

Predica (în format audio – mp3) a Părintelui Andrei Cojoacă – partea a 2-a:

.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate !

Predica (în format descărcabil – mp3) a Părintelui Ciprian Ioan Staicu – partea 1:

Download “2018.10.27_Pr._Ciprian-Ioan_Staicu-Predica_la_praznicul_Sf._Dimitrie_Basarabov.mp3” 2018.10.27_Pr._Ciprian-Ioan_Staicu-Predica_la_praznicul_Sf._Dimitrie_Basarabov.mp3 – Downloaded 135 times – 30 MB

Predica (în format descărcabil – mp3) a Părintelui Ciprian Ioan Staicu – partea a 2-a:

Download “2018.10.27_Pr._Ciprian-Ioan_Staicu-Predica_la_praznicul_Sf._Dimitrie_Basarabov_b.mp3” 2018.10.27_Pr._Ciprian-Ioan_Staicu-Predica_la_praznicul_Sf._Dimitrie_Basarabov_b.mp3 – Downloaded 31 times – 9 MB

Predica (în format descărcabil – mp3) a Părintelui Andrei Cojoacă – partea 1-a:

Download “2018.10.27_Pr._Andrei_Cojoaca-Predica_la_praznicul_Sf._Dimitrie_Basarabov.mp3” 2018.10.27_Pr._Andrei_Cojoaca-Predica_la_praznicul_Sf._Dimitrie_Basarabov.mp3 – Downloaded 34 times – 16 MB

Predica (în format descărcabil – mp3) a Părintelui Andrei Cojoacă – partea a 2-a:

Download “2018.10.27_Pr._Andrei_Cojoaca-Predica_la_praznicul_Sf._Dimitrie_Basarabov_b.mp3” 2018.10.27_Pr._Andrei_Cojoaca-Predica_la_praznicul_Sf._Dimitrie_Basarabov_b.mp3 – Downloaded 29 times – 2 MB

Transcriptul predicii Părintelui Ciprian Ioan Staicu:

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin !

Preacucernici, preacuvioși părinți, iubiți credincioși, înainte de a ne bucura de agapa creștinească specifică ortodoxiei, care arată că ortodoxia, de la începutul și până la finalul ei este iubire din iubirea lui Dumnezeu, îngăduiți-mi ca aici, în această margine de țară, și-n această inimă de ortodoxie, să vă pun la suflet câteva gânduri legate de Sfântul nostrum drag Dimitrie (Basarabov – n.r.) care a iubit poate chiar mai mult decât iubim noi, a iubit neamul românesc.

Ceea ce m-a impresionat cel mai mult în viața acestui Sfânt, este faptul că la un moment dat, fără să vrea, a călcat cu piciorul pe un cuib în care o pasăre avea niște ouă. Și s-au spart ouăle respective, și Sf. Dimitrie și-a luat ca și canon – pentru că n-a lăsat viața să-și continue cursul, și considerându-se pe sine ca fiind un ucigaș, s-a canonisit pe sine și toată viața lui n-a mai pus încălțare în piciorul respectiv. Iată un om a cărui conștiință era atât de vie încât nu-și permitea să facă nimic care să nu fie după voia lui Dumnezeu, iar desigur, lucrul acesta îl făcea pentru că scopul vieții lui nu era altul decât acela de a se mântui.  Și așa cum s-a întâmplat și cu alți sfinți  neromâni în viața lor pământească, Dumnezeu a rânduit ca și acest Sfânt să vină în țara noastră, pentru că această țară, de când a apărut acest popor, ca primul popor născut creștin, orthodox, țara aceasta a fost o mare iubitoare de sfinți. A fost, dar nu știu în ce măsură mai este… Însă cu siguranță, chiar dacă puțin mai este iubitoare de sfinți, ea va continua să fie din ce în ce mai mult, însă depinde de fiecare dintre noi. Cu toate că pare că suntem undeva la un capăt de lume, astăzi am avut o Sfântă Liturghie Apostolică, Arhierească și mucenicească.

Apostolică pentru că alături de noi a fost unul dintre ucenicii Sfântului Ap. Pavel – prin Sfintele Moaște ale Sf. Ap. Achilla. Ori Sf. Achilla pomenit în Noul Testament, nu era altul decât un cizmar simplu din cetarea Corintului, în a cărui CASĂ s-a înființat prima biserică din Sudul Greciei, Biserică în care slujea Sf. Ap. Pavel, și despre această biserică, spune în mod repetat Sf. Ap. Pavel că era Biserica lui Dumnezeu din Corint. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă, Biserica întreagă, întrupată într-un loc, și locul Acela era Corint.

Sunt foarte mulți cei care-și pun problema: ”Ce este Biserica”, ”unde și cum lucrează harul”, însă puțini înțeleg acest lucru. Biserica, iubiți credincioși, este trupul lui Hristos. Și ca să înțelegem cum funcționează trupul lui Hristos, trebuie să ne gândim la momentul în care ne împărtășim cu Sfintele Taine. În acel moment al împărtășirii, în Sfântul Potir se află Hristos întreg – trupul și sângele Lui. Fiecare dintre cei care se împărtășesc, cu toate că primesc în chip văzut o părticică mică din trupul și sângele Domnului, ei de fapt – ne învață Sf. Maxim Mărturisitorul – se împărtășesc cu Hristos întreg. Iar după ce s-au împărtășit, preoții și credincioșii, sau la Liturghia Arhierească – Arhiereul, Preotul, Diaconul și credincioșii, ceea ce rămâne în Sfântul Potir este tot Hristos întreg. Hristos, cu toate că noi mâncăm trupul și sângele lui, nu se micșorează, Hristos nu se desparte, Hristos doar se împarte – așa cum zice preotul înainte de a se împărtăși, însă el nu se desparte, nu se sfârșește niciodată. Deci Hristos rămâne pururea întreg. Lafel se întâmplă și cu Biserica lui Hristos, ea este Biserica întreagă, Biserica Universală,  Biserica Ortodoxă – ACOLO UNDE ESTE MĂRTURISIT ÎNTREG ADEVĂRUL. Aceasta este condiția fundamentală. Nu cât de mare și cât de important este locul, nu cât de impozante sau cât de mici sunt zidurile, ci ce se mărturisește acolo. Pentru că și atunci când vorbim despre un trup, trupul respectiv este viu nu pentru faptul că are mâini, că are picioare, că are gât, că are nas, și așa mai departe, ci pentru că ceea ce face viu acel trup, este că în vinele trupului circulă același sânge în toate mădularele trupului. Iar acest sânge care circulă prin trupul Lui Hristos – care este Biserica – este sângele lui Hristos Însuși, deaceea Sf. Ignatie al Antiohiei spunea că împărtășindu-ne noi  cu Hristos, devenim cosanguini cu Acesta.

Deci iubiți credincioși, așa cum acum 2000 de ani, în casa cizmarului Achilla din Corint venea Sf. Ap. Pavel și cu câțiva ucenici, cu câțiva greci, slujea Sfânta Liturghie, îi spovedea și îi împărtășea, hirotonea episcopi și preoți, și se săvîrșea toată lucrarea specifică Bisericii, așa și acum, la începutul acestor vremuri de prigoană, noi am slujit astăzi alături de acest Apostol Achilla, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.

Spuneam în al 2-lea rând că această liturghie a fost una arhierească. Sunt unii dintre noi, care din păcate au ajuns să aibă resentimente sau chiar ură față de arhierei. Nu-i urâți pe arhierei iubiți credincioși, că-i urăște destul Satana pentru căderea în care sunt. Nu avem dreptul să urâm pe nimeni, decât pe Satana. Oricare dintre noi poate să cadă, iar căderea cea mai mare este aceea că nici nu ne dăm seama că am căzut. După cum spune Sf. Ap. Pavel – nu o spun eu – ”Cel căruia I se pare că stă, să ia aminte să nu cadă, că deja a și căzut!” Deci această siguranță de sine manifestată prin faptul că numai eu știu, și ceilalți nu știu, n umai eu fac, și ceilalți nu fac, numai eu sunt ortodox și ceilalți nu sunt și nu vor fi ortodocși, nu este o atitudine bună. Îngrădirea de erezie , iubiți credincioși, nu are ca scop înălțarea noastră față de ceilalți!!! Ci are ca și scop – grija noastră de a nu fi împinși spre iad prin erezia aceasta care adduce moarte sufletească. Deci este nevoie de rugăciune pentru toți cei care sunt căzuți în erezie. Este foarte simplu: NU ne rugăm împreună cu ei, dar ne rugăm pentru ei. Ne rugăm pentru ei așa cum ne rugăm pentru noi, ne rugăm pentru ei MAI MULT decât ne rugăm pentru noi – căci dacă unul dintre noi se îngrădește de erezie, nu știu pe câți din jurul său reușește să îi convingă de adevărul mărturisit în Ortodoxie. Însă dacă cineva din ierarhia Bisericii ar face acest lucru, mulți ar fi cei care s-ar întoarce de la panerezia aceasta ecumenistă, s-ar întoarce la Dumnezeu…

Și iată astăzi, am avut și noi o liturghie Arhierească. Și nu orice arhiereu a venit aici, ci Sf. Ierarh Nectarie  – Mitropolitul Pentapolisului, și Sf. Ierarh Luca – Arhiepiscopul Crimeii. – Doi oameni care, pentru credința lor, pentru dragostea lor față de Hristos au avut de suferit o viață întreagă. Și cu toate acestea, nicăieri în scrierile lor, nicăieri în biografiile sau în autobiografiile lor, nu se spune că ar fi urât pe cineva, nu se spune că ar fi înjurat pe cineva, nu se spune că ar fi spus că cei care îi prigonesc pe ei niciodată nu se vor putea mântui, ci aveau acest discernământ de a se ruga aproapele lor, știind că atunci când omul își face datoria și se roagă pentru aproapele său, Dumnezeu este singurul care îi schimbă pe oameni și-i întoarce de la minciună la adevăr, de la erezie – la învățătura Bisericii.

Și deasemenea, slujba de astăzi, a fost o liturghie mucenicească. Pentru că, alături de noi, iată, prin Sfintele lor moaște, avem aici și pe vechi mucenici ai neamului nostru dela Adamclisi, alături de vechi mucenici din Țara Sfântă, din Sinai și din Rait, care ne arată – așa cum spunea un pagan despre care nu se gândise nimeni că va ajunge creștin, un pagan pe nume Tertulian în Sec. al II-lea, care s-a convertit la creștinism la un moment dat, fiind cel mai mare jurist al vremii sale, și el spunea în opera sa mai ales cea ulterioară convertirii la creștinism, spunea așa: ”sângele creștinilor este o sămânță.” Biserica, iubiți credincioși, crește prin mucenicii săi. Și crește într-un chip minunat, așa cum în cartea Apocalipsei se spune că ”mucenicii sunt cei care și-au albit sufletul în sângele Mielului”. Iată, în chip minunat, cum un suflet se poate albi, curăți, prin sânge. Sângele lui Hristos nu întinează. Sângele lui Hristos nu schimbă nimic în rău, ci sângele lui Hristos ne sfințește și ne îndumnezeiește.  Ei, toate aceste lucruri le-au trăit în general cuvioșii, iar Cuviosul Dimitrie Basarabov aînțeles acest lucru, că pentru a-ți afierosi vața lui Hristos, trebuie să ai credința apostolică, trebuie să faci ascultare de ierarhii ortodocși, și trebuie să ai o stare de mucenicie a voinței și a întregii vieți ca să poți să te lepezi de patimi și să te unești cu Dumnezeu.

Stau unii și se întreabă cum de îndură Sf. Dimitrie Basarabov  ca de ani de zile el totuși să rămână în Catedrala Patriarhală. Cum de n-a plecat Sf. Dimitrie de acolo? Cum de n-a făcut Dumnezeu o minune ca să plece Sf. Dimitrie de acolo? Și ar veni unii și ar zice o soluție simplă: ”De vreme ce nu mai este har, cum să mai stea Sfântul acolo?”

Iubiți credincioși, păcatele oamenilor, ereziile în care cad oamenii, nu afectează nici sfințenia Bisericii, nici sfințenia tainelor, nici pe Sfinții care stau în bisericile, în lăcașurile în care la un moment dat în istorie se propovăduiește o erezie.  Iar în acest sens, găsim atunci când este pomenită aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, aflăm și faptul că vreme îndelungată, capul Sfântului Ioan, al celui mai sfânt bărbat născut din femeie, s-a aflat în posesia unui preot eretic.  Și nu numai că era eretic, însă acest preot se folosea de capul Sfântului Ioan Botezătorul  pentru a câștiga foarte mulți bani, pentru că Sfântul făcea minuni, oamenii se vindecau, oamenii se întorceau la Dumnezeu, și acesta se folosea fără nici o rușine de Sf. Ioan Botezătorul  – pentru folosul său propriu. Și nu l-a trăznit Dumnezeu, și n-a murit ereticul, și nu l-a dat Dumnezeu la o parte, și Dumnezeu l-a răbdat, și l-a răbdat, și l-a răbdat, până când, la un moment dat, într-o împrejurare neașteptată, ereticul a trebuit să plece din locul acela. Și plecând el, în grabă, a uitat capul Sf. Ioan Botezătorul. Și iată că Sf. Ioan Botezătorul a rămas acolo. Au venit apoi ortodocși și l-au cinstit așa cum se cuvine și i-au arătat evlavia care trebuia, și ereticul s-a dus – cum zice românul – în plata Domnului. Deci iubiți credincioși, discuția aceasta, care pe unii dintre frații nostril i-a adus la mari căderi, rebotezându-se, rehirotonindu-se, și acum sunt în așteptarea hirotoniei și a unui propriu episcop, ei, aceste căderi sunt extraordinar de periculoase. Pentru că, iubiți credincioși, ca să poți să discuți despre har, în primul și primul rând, trebuie să te abții de la orice discuție. Harul lui Hristos, Harul lui Dumnezeu, nu este ceva pe care să poți să-l analizezi la microscop. Am întrebat pe mai mulți oameni care discutau despre har, își puneau această problemă – ce fel de viață duhovnicească au ei. Și am început cu lucruri simple: Îți faci rugăciunile de dimineață? – Nu. Îți faci rugăciunile de seară? – Nu. Te spovedești des? – Nu. Și atuncea CUM ÎNDRĂZNEȘTI, cum îndrăznești să te apropii de cea mai mare taină care este taina legată de existența Bisericii și de lucrarea Harului lui Dumnezeu? Ai citit, frate sau soră creștină câte ceva din opera Sfântului Grigorie Palama?    – Nu. Păi Sfântul Grigorie Palama, nu era un bătrânel cuvios care o viață întreagă se nevoise, ș.a.m.d. Și la vârsta de 30 de ani, TREI ZECI DE ANI (!!) ajunsese la starea de îndumnezeire. Îi strălucea fața prin rugăciune, îi strălucea fața mai mult decât soarele. Și unde făcuse el acest exercițiu de asceză ca să ajungă în această stare? – în cea mai veche mănăstire din Grecia, aflată lângă orașul Veria,  unde această Mănăstire a Sf. Ioan Botezătorul , Sf. Grigorie Palama, tânăr ieromonah se ducea într-o peșteră, și în peștera respectivă, în întuneric, printre târâtoare, în frig, fără mâncare, el spunea în chip neîncetat rugăciunea ”Doamne Iisuse” și deasemenea rugăciunea: ”Preasfântă născătoare de Dumnezeu, luminează-mi întunericul!” Și sâmbăta și duminica venea în mănăstire și sluje Sf. Liturghie, și toți se bucurau că aveau între ei un om îndumnezeit. Iar când s-a dus Sf. Grigorie – (care țineți cont că era fiul unuia dintre cei mai înalți demnitari din Imperiul Bizantin), când s-a dus în Sf. Munte Athos și s-a retras pe lângă Marea Lavră la pustie, și a izbugnit erezia adusă de Varlaam – care vorbea exact despre har, și spunea că harul ar fi ceva creat, și că harul acesta nu poate să îl unească pe om cu Dumnezeu, Dumnezeu rămâne departe, și omul rămâne în păcătoșenia și nimicnicia lui, Sf. Grigorie a fost ales de către Părinții Athoniți ca să fie purtătorul de cuvânt al Ortodoxiei.  Nu pentru că era cel mai în vârstă, nu pentru că avea barba cea mai mare, nu pentru că era cel mai vestit, ci pentru că ajunsese la îndumnezeire. Și când s-a întâlnit cu Varlaam, i-a spus Varlaam care era un om foarte deștept, foarte versat, vorbea la un nivel foarte înalt, însă jignea foarte des. Și se comporta față de ceilalți, ca și cum ar fi niște nimicuri. Și spune Varlaam Sfântului Grigorie: ”De ce ești împotriva mea, că eu niciodată despre tine n-am spus un cuvânt rău?” (Totdeauna când era vorba de Sf. Grigorie, vorbea frumos Varlaam despre el). Nu-și permitea, că știa și el că omul acela este omul lui Dumnezeu.

Răspunsul Sfântului Grigorie trebuie să ne rămână și nouă în inimi:  ”Atâta vreme cât hulești credința mea, degeaba vorbești frumos despre mine. Că eu nu vreau ca tu să vorbești frumos despre mine. Eu vreau să vorbești în Duhul Adevărului despre credința mea.” Așa că-i îndemn pe cei care se gândesc la lucrarea harului să facă două lucruri: să se adâncească în rugăciune și să pună mâna și să citească așa cum au făcut toate generațiile de creștini care au existat în Biserică.

Scriam acum 2 zile într-un articol un cuvânt pe care de multe ori l-am citit, însă nu l-am pătruns niciodată. Ieri l-am pomenit pe Sf. Dimitrie, și știți că ajungând  Nestor, acolo, în priveliște, în arenă, și luptându-se cu Lie, a zis: ”Dumnezeule al lui Dimitrie, ajută-mă!” Ei, această expresie: ”Dumnezeul lui Dimitrie”, ne aduce aminte de modul în care se exprimau Sfinții Părinți și creștinii din vremea Sfinților Părinți, dar deasemenea cum se exprima și poporul român în istoria lui. Creștinii din vremea Sfinților Părinți spuneau: ”Eu cred în Dmnezeul Sfântului Athanasie cel Mare, conform învățăturii pe care el o propovăduiește.” Altul spunea în altă epocă: ”Eu Cred în Dumnezeul Sfântului Vasile cel Mare.” Altul spunea: ”Eu cred în Dumnezeul mărturisit de Sf. Maxim Mărturisitorul.” – adică în adevăratul Dumnezeu. Poporul roman spunea: ”Eu cred în legea strămoșească.” ”Eu cred în Dumnezeul strămoșilor mei.” ACESTA este Dumnezeul cel adevărat ! Pe ACESTA trebuie să-L mărturisim! Deaceea la slujbele ecumeniste, urâciunea cea mai mare unde este? – faptul că, iubiți credincioși, se alege din fiecare confesiune câte ceva și se face un talmeș-balmeș…  Dar n-o să auzi niciodată spunându-se: ” „Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim.” – asta este scos afară, că-l deranjează pe ereticul care stă în fața sfântului altar și care o hulește prin învățătura lui pe Maica Domnului, și care-I hulește pe Sfinți, și care hulește Sfânta Treime, dar a fost chemat acolo ca invitat oficial, ca invitat de onoare, și culmea, în final, trebuie să mai țină și un cuvânt de învățătură… Ei, astea sunt păcatele celor care îi invită, și păcatele lor, că rămân în erezia lor. Însă mai mult atârnă păcatul celor care îi invită acolo, ca și cum ar fi niște ortodocși,   decât chiar însuși păcatul acesta în care se află ereticii…

Deaceea, nu numai pentru ereticii aceștia pe care Biserica îi consemnează, dar mai ales pentru noii eretici, noi trebuie, repet, să ne rugăm, noi trebuie să ne curățim viața noastră pentru ca rugăciunea noastră să străbată până la Dumnezeu. Sf. Nicodim Aghioritul spunea: ”Păcatele sunt ca o pâclă care este deasupra acestui pământ.” Ca să poată să treacă prin pâcla respectivă, să ajungă la Dumnezeu, este nevoie, așa cum o săgeată, ca să poți să o înalți spre cer e nevoie să tragi puternic din arc, la fel este nevoie să existe putere în sufletul acela care se roagă. Ori puterea aceea nu vine din ambiție, nu vine din istețime, nu vine din inteligență, ci vine din smerenie, vine din plans, vine din lacrimi, vine din spovedanie, vine din Sfânta Liturghie, vine din ”Doamne Iisuse” și din tot tezaurul pe care ni l-au lăsat Sfinții ca și noi să mergem pe urmele lor, și să ne sfințim și noi, cu rugăciunile lor, asemenea lor.

Deci, iubiți credincioși, epoca pe care o trăim noi acum, și care ni se pare că este așa, cumva deosebită, nu este cu nimic mai specială decât orice epocă din viața Bisericii. Erezii au fost, erezii sunt, erezii vor mai fi. Mărturisitori au fost, mărturisitori sunt, mărturisitori vor mai fi. Eretici au fost, trădători au fost, sunt și vor fi. Ceea ce contează pentru fiecare dintre noi este CU CINE NE ALIEM. Asta este singura întrebare pe care trebuie să ne-o punem: CU CINE SUNT EU – cu HRISTOS, sau cu veliar? Atât ! Nu ne cere Biserica nici să răsturnăm munții, nici să facem super-teologie, ci ne cere Biserica SĂ STĂM STATORNICI ÎNTRU CREDINȚĂ. Așa spunea Sf. Ap. Pavel: Fiți statornici în credință! Duhul să nu-l stingeți. Putem noi să-L stingem pe Duhul Sfânt? Ferească Dumnezeu ! Duhul Sfânt, Care este în noi – pe Acela să nu-L stingem.

Și-atunci am să închei cu un cuvânt de la Sf. Ap. Pavel, care zice la un moment dat, și auzim aceasta în Apostolul de la Sfântul Maslu – când zice că: ”Dumnezeu să sfințească tot trupul vostru, și sufletul și duhul.” Ori, iubiți credincioși, conform învățăturii ortodoxe, omul n-are 3 părți, are numai două: trupul și sufletul. Și atunci de ce Sf. Ap. Pavel vorbește de cele 3 elemente: trup, suflet și duh? – Pentru că  duh, iubiți credincioși, este sufletul sfințit. Omul care nu are sufletul sfințit prin har – și harul vine prin pocăință, și prin lacrimi și prin smerenie, și prin toate virtuțile, – omul acela rămâne la stadiul de sulet. ”Psihic” – cum i se spune.

În alte părți ale lumii, unde nu există ortodoxie sau este foarte foarte rară (cum este de exemplu în Statele Unite), oamenii, jumătate din populația SUA este abonată ca să zic așa, la psihiatru. Și iau medicamente antidepresive. De ce iau medicamente antidepresive? – pentru că nu sunt botezați, pentru că nu se împărtășesc cu Sfintele Taine, pentru că nu se roagă, și atunci când se roagă, în loc să se roage lui Dumnezeu Cel adevărat, se roagă vre-unui idol. Și a ajuns lumea în halul acela în care cei care sunt chemați să fie lumina lumii, ortodocșii, și mai ales preoții ortodoxiei, să nu-i boteze pe oameni atunci când ar trebui să le facă botezul, să nu-i spovedească cum se cuvine atunci când ar trebui să-i spovedească, să împărtășească pe oricine și oricum, crezând că ei sunt cei care hotărăsc, nu Hristos care hotărăște prin ei,  aceasta este starea la care s-a ajuns.

Deaceea este nevoie să avem trezvia Sfântului Dimitrie Basarabov. Dacă el nu și-a încălțat piciorușul lui pentru faptul că a distrus fără voie un cuib de pasăre, noi oare, ce anume vom tăia din noi, din ego-ul nostru pentru ca să strălucească în noi lumina lui Dumnezeu și harul lui Dumnezeu? Noi suntem ai lui Dumnezeu, sau Dumnezeu este al nostru?

Să avem cuvântul acesta în inimă, și cu rugăciunile Sfinților care sunt de față, să înțelegem, și să vă mai spun doar un lucru, ca să nu fie cuvintele mele: Ce a făcut Sf. Luca al Crimeei, prezent aici, atunci când, a ajuns de exemplu în exil în Siberia? 11 ani el a fost în exil într-o parte sau alta a acelui imperiu mare cât jumătate de lume. Unde ajungea, indiferent cât era de frig, cât era de greu, se îngrijea cât mai repede să facă rost de două cămăruțe: una pentru Sfânta Liturghie, și una ca să poată să opereze, el fiind și chirurg…

Iar Sf. Ierarh Nectarie, când a ajuns în Grecia,  și a fost alungat, și n-a mai fost lăsat să slujească, n-a mai fost lăsat să mai predice, a ajuns la un moment dat, în casa unei văduve. Și, după câteva zile, a văzut văduva respective că Sf. Nectarie nu mai iese din cameră. Și a așteptat o zi, și a așteptat două, și a așteptat trei, și în a 3-a zi spre seară s-a dus, a bătut la ușă și a intrat înăuntru. Și l-a găsit leșinat pe Sf. Nectarie de foame – în fața Crucii Mântuitorului pe care o avea și pe care o iubea. Atâta i-a fost de jenă și de rușine să ceară de mâncare o bucată de pâine, a preferat în rugăciune, să ia hotărârea aceasta încât să-și dea și duhul dacă este nevoie în fața Crucii lui Hristos, însă să nu împovăreze, să nu supere pe nimeni, și să-și primească Crucea – așa cum i-a dat-o Hristos.

Aceștia sunt Sfinții. Lor să le urmăm! Să nu ne uităm în stânga și în dreapta ce fac păcătoșii. Că la judecată vom fi întrebați ce-am făcut noi, nu ce-au făcut ceilalți. Să ne rugăm pentru aproapele nostru, să se sfințească mintea și inima noastră prin rugăciunea pentru aproapele nostru, și atunci Dumnezeu va arăta CÂT de mult har este în această lume, și cum trimite El harul Lui, și cum lucrează harul Lui prin orice om, mic sau mare, ce vrea să facă voia lui Dumnezeu, acum și în vecii vecilor, amin!”

Partea a II-a:

”Izvoarele sunt Sfinții Părinți. Și este în lucru această lucrare despre Sinoadele Ecumenice cum gândeau, cum acționau Sfinții Părinți, și din ea am să vă spun într-un minut, două lucruri:

Noi știm că Biserica este împărțită în două turme:  Biserica luptătoare de aici, și Biserica Biruitoare – din ceruri. NU-I AȘA! Nu-s două, îs 3!: Biserica Biruitoare este cea din ceruri, și Biserica luptătoare se împarte în: Biserica celor sănătoși din punct de vedere al credinței, și deasemenea, Biserica celor care au fost botezați, dar la un momentan cad în erezie. – Adică mădularele bolnave ale Bisericii.

Învățătura care spune că un om care cade în erezie, automat a zburat din Biserică, îi aparține lui Luther. Luați și citiți. Părintele Ioan Miron, pe ideea asta a plecat: au căzut în erezie, nu mai sunt preoți, nu mai sunt ierarhi, nu mai sunt cu har, la revedere!  Răspuns de la Sinoadele ecumenice:  La Sinodul III Ecumenic, cei care s-au înfruntat ca să zic așa, au fost doi: Nestorie – Patriarhul Constantinopolului, și Chiril – Patriarhul Alexandriei. Primul eretic, al 2-lea ortodox.  Dacă citim actele Sinoadelor Ecumenice, vedem că până la momentul condamnării lui Nestorie, al caterisirii lui și al lipsirii lui de har prin caterisire sinodală, Biserica, toți Părinții Sinodali se raportau la cei doi ca fiind hai să nu spun ortodocși, ca fiind egali, cu aceleași titluri (apelative – n.r.) ”Preasfinția voastră”, ”Iubit de Dumnezeu”, ”Păzit de Dumnezeu” și așa mai departe, cu toate că știau că unul este ortodox și altul este eretic . De ce vorbeau frumos cu ereticul? – ca să nu aibă ereticul motiv să spună: ”Băi, după ce că au fost împotriva învățăturii pe care o spun, m-au mai și terfelit în toate felurile. Deci cu cel mai mare respect! Până acolo încât există în scrierile Sinodului III Ecumenic, erau numiți cei doi, aflați pe poziții teologice antagonice, numiți ”Stâlpii Bisericii”. ”STÂLPII BISERICII”. Și în momentul în care s-a dovedit că un stâlp dinacesta nu mai e stâlp, ci s-a dovedit teologic că s-a sfărâmat, și nu se mai poate tine nimic în el, și el nu vrea să redevină stâlp al Bisericii (că era Patriarhul Constantinopolului), atunci Sinodul III Ecumenic l-a caterisit. NU VĂ GRĂBIȚI !  Când a fost Sinodul VII Ecumenic, a avut loc la 150 de ani de când a izbugnit erezia (iconoclastă – n.r.). Dacă acum pare că nu o să se mai rezolve niciodată cu ecumenismul, este cea mai mare înșelare! NU ECUMENISMUL CONDUCE ISTORIA.  NU MASONERIA CONDUCE ISTORIA !  HRISTOS CONDUCE ISTORIA ! Și să vă dau un exemplu scurt: Cât credeți că i-ar lua lui Hristos să-i trimită pe lumea cealaltă pe toți ereticii? – Poruncă Dumnezeiască prin Sfinții Îngeri:  ”Se oprește inima lui: cutare, cutare, cutare, cutare, cutare. Amin!” Și rămân numa ortodocșii. Ce-i așa greu? Cine este stăpânul vieții și al morții? De unde vine ispita? – Oamenii când sunt prigoniți, da, au ispita aceasta, zic: ”Măi, dar tu mă prigonești, spui împotriva mea, mă dai laoparte, mă scoți afară din parohie, ș.ș.m.d., păi stai mă, că și io sunt cineva!” Și omul nu înțelege că a te îngrădi de erezie nu înseamnă că nu mai ai identitate. A TE ÎNGRĂDI DE EREZIE ÎNSEAMNĂ CĂ NU TE LAȘI TÂRÂT ÎN PRĂPASTIE!” Și dacă nu te lași târât în prăpastie, nu înseamnă că trebuie să-ți dovedești o nouă identitate. Așa au făcut cei care-s căzuți deja în erezie. A te reboteza și a te rehirotoni, DA, este hulă împotriva Sfintelor Taine… Sunt schizmatici și eretici – frații nostri !… Și doar îi știm, că doar erau alături de noi…

Deci trebuie avută multă răbdare, mult discernământ și mult studiu. Eu personal, niciodată n-am spus cuvintele: ”După părerea mea” – NICIODATĂ! Nici măcar în cele lumești nu-mi dau cu părerea, dar în cele duhovnicești…  Și stăm și citim, și vedem cum lucrează Biserica, NU LUĂM NOI HOTĂRÂRI!  De la noi, Hristos o să ceară un singur lucru – de la fiecare: ”TE-AI ÎNGRĂDIT SAU NU DE EREZIE?”  Atât !  Și cu ocazia aceasta am să-mi cer și scuze: în timpul Sfintei Liturghii, când am zis: ”Întâi pomenește…”, am uitat că suntem în altă Episcopie, și am zis ”Episcopia Bucureștilor” și suntem în Episcopia Alexandriei – ÎMI CER IERTARE – eu am rămas cu impresia că suntem la București, n-a fost intenționat, dar trebuia s-o spun, ca să…

Deci repet: să nu ieșim din cumințenia aceasta pe care ne învață Sfinții Părinți – fiecare cu locul lui în Biserică. Ceea ce noi facem aici, este de ajuns. Și să continuăm la casele noastre și printre prietenii nostri, și să-i informăm ce se întâmplă, să-i lăsăm să se gândească, să-i lăsăm s-o cugete,  și dacă vor să se îngrădească bine, dacă nu, este problema lor, nu este problema noastră.  Vă mai spun un lucru, durează 10 secunde: Sf. Ioan Gură de Aur spune despre Sfinții Apostoli așa: Sfinții Apostoli nu i-au convertit pe toți cei cărora le-au vorbit. Unii dintre ei, da? Dumnezeu i-a răsplătit ca și cum, așa-i numim: ”Sf. Apostol al cutărui neam”…  – Sf. Ap. Andrei – Apostolul românilor. Sf. Ap. Andrei nu i-a încreștinat pe toți românii. A creștinat un număr de ucenici, preoți, diaconi, credincioși, care au fost sămânța care a dus mai departe.  Dumnezeu i-a răsplătit ca și când i-ar fi  încreștinat pe toți din generația respectivă, și pe toți din generațiile care sunt  de atunci și până la sfârșitul lumii ! Așa lucrează Dumnezeu!

Deci noi trebuie să stăm în matca noastră ortodoxă, să fim treji, să ne facem datoria, și hotărârile aparțin – BISERICA LUCREAZĂ NUMAI SINODAL.  Nu contează că Sinodul României e acum eretic. Va trece și asta! Ce, Sinodul din vremea Sfântului Maxim Mărturisitorul nu a fost eretic? – Toate Sinoadele erau eretice! Inclusiv cel al Romei, că pe Sfântul Papa Martin I l-a trimis în exil – după ce a făcut Sinod la Roma și a anatematizat monotelismul. Toți au murit – nu că le dorim moartea –  adică le-a trecut timpul, hai să nu zic așa, sigur o să mă întrebe cineva că Pr. Ciprian o zis să moară ierarhii – Doamne ferește !  Le-a trecut timpul, cei care s-au îngrădit le-a trecut și lor timpul și le-a venit și lor judecata și s-au mântuit – despre asta e vorba: timpul trece, moartea vine peste fiecare dintre noi, vine Judecata, și Dumnezeu  cu mila.  Și după ce a murit Sf. Maxim la 19 ani (!!!),  toți erau în groapă.

Sau alt caz: Origen a murit, și era în slavă, și a fost anatematizat după 300 de ani. Asta s-a văzut în veșnicie. Deci, cât putem, luăm câte o cărticică de… nu vă cere nimeni mare lucru… Luați Proloagele și Patericul. Acolo veți găsi răspuns la orice situație în care sunteți. Orice! Nu există să nu găsești. Ca să nu ziceți că v-a pus cineva să citiți Filocalia, sau nu știu-ce, că și acolo este un pic mai greu… Omul care are o tulburare, adică înăuntru are ceva împotriva cuiva, și mărturisește dreapta credință, acela nu mărturisește nici o dreaptă credință. El se mărturisește pe sine, ca să se îndreptățească…

Haideți să vă închinați la Sfinți!”

Să ne fie de folos !