Să ne fie de folos !

Predica în format audio mp3 o puteți descărca de aici:

Download “2018.11.25_-_Predica_Pr._Ciprian.mp3” 2018.11.25_-_Predica_Pr._Ciprian.mp3 – Downloaded 88 times – 32 MB

Iată aici transcriptul întregii predici:.

”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh !

Cuvioase Părinte, și iubiți credincioși, astăzi pentru noi este o îndoită sărbătoare – pentru că este ziua învierii Domnului, sfânta zi de Duminică, și pentru că este ziua în care pomenim pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, purtătoare de înțelepciune – din a le cărei Sinte Moaște, din mila lui Dumnezeu avem și noi aici, ca binecuvântare și întărire în credință.

Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, împreună cu alte mari mucenițe cum ar fi Sfânta Mare Muceniță Varvara, și Sfânta Mare Muceniță Irina, ar trebui să fie foarte apropiate mai ales de sufletele copiilor, și mai ales de sufletele fetițelor, pentru că, le pot spune părinții: iată o prințesă care a ajuns sfântă.

Cât despre prințese, se spune de obicei că sunt frumoase, că sunt bogate, că au haine scumpe, că trăiesc în lux și în desfătare, însă rar se spune despre o prințesă că este sfântă. Ce-a făcut această Sfântă de a ajuns să fie supranumită ”purtătoare de înțelepciune”? – A ținut piept câtorva zeci de înțelepți ai vremii care au fost aduși s-o convingă să renunțe la crednița în Hristos, și ea, cu firea ei plăpândă, feminină, însă cu suflet de diamant în care locuia Hristos, a reușit să-i întoarcă pe aceștia la Hristos, să închidă gurile care huleau pe Dumnezeu, iar aceștia, așa cum de multe ori s-a întâmplat în istoria Bisericii, dimineața huleau pe Dumnezeu, și până dupămasă au ajuns Sfinți Mucenici, fiind uciși pentru ca credința înfiripată în inimile lor – prin propovăduirea acestei minunate prințese, Sfânta Ecaterina, să nu cumva să se răspândească pe mai departe. Cam așa este viața creștină: nu cum ne așteptăm, sau cum ne pregătim, ci cum binevoiește Dumnezeu – lucru pe care l-am auzit și în Apostolul care s-a citit astăzi, când Sf. Ap. Pavel îi îndeamnă pe creștinii din Colose și pe noi pe toți – să fim un singur trup, adică să facem parte din Biserică, din trupul lui Hristos, și să fim mulțumitori.

Spunea un părinte acum câteva zeci de ani, că dacă ar fi să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru ceva, sau primul lucru pentru care ar trebui să-I mulțumească – este Acela că este ortodox. Câți dintre noi ne trezim dimineața și asemenea acelui bărbat pe nume Simeon din Atena care-L iubea mult pe Hristos, să ne îndreptăm cu fața spre răsărit și să spunem: ”Bună dimineața Hristoase!”? Și să-I mulțumim că ne-a mai dat încă o zi de viață, și să înțelegem că ne-a mai dat încă o zi, pentru că vrea de la noi ca încă o zi să fim credincioși Lui, să-L iubim și să-I slujim.

Tânărul acesta care a venit la Hristos în Evanghelia de astăzi, din tinerețile lui păzise poruncile Vechiului Testament. Ceea ce este un lucru foarte important, că înseamnă că cei care lasă pe bătrânețe, pe vremea bătrâneții împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, nici măcar la nivelul acestui tânăr n-au ajuns, care păzea poruncile Vechiului Testament încă din copilăria și din tinerețea lui. Lucrul care este nivelat este că poruncile pe care el le păzea nu fuseseră date de altcineva decât de Cel în fața căruia se afla el acum, de către Cuvântul lui Dumnezeu – atunci în Vechiul Testament – ca și Cuvânt al lui Dumnezeu neîntrupat, iar acum – întrupat ca Iisus Hristos, prezent în fața lui, și care îl lua la întrebări pentru că omul acela își pusese el însuși o întrebare esențială: ”Ce să fac ca să mă mântuiesc?”

Mulți dintre noi își pun întrebări care încep cu ”ce să fac?” și se continuă cu ceva lumesc. Acesta se întreba ce să facă să se mântuiască? Și Hristos îi arată că bine a făcut ceea ce  a făcut până atunci, însă arată că există și o treaptă mai înaltă: – aceea a lepădării cu totul de lume, pentru că oricum la momentul morții vom lepăda tot ceea ce este pământesc, și sufletul se va despărți de trupul în care a locuit, însă cei care fac acest lucru, împlinesc cuvântul care se spune în Sf. Munte Athos: ”Dacă vei muri înainte să mori, n-o să mori când o să mori!” Adică dacă vei muri față de această lume, de ispitele și de patimile și de atracțiile ei, înainte de despărțirea de trup, moartea cea trupească nu va fi altceva decât o trecere în veșnicie, o trecere spre Înviere.

Aseară la conferința care a avut loc, ceea ce m-a impresionat pe mine cel mai mult, a fost când Părintele Sava Lavriotul a vorbit despre Maica Domnului. A vorbit nu numai despre ea, ci și cu ea. Și în inimile noastre ale tuturor a tresăltat un fior sfânt pentru că atunci când vorbim cu Dumnezeu, atunci când vorbim cu Maica Domnului, când vorbim cu sfinții și despre ei, ei sunt prezenți acolo.

Astăzi în acest oraș (București – n.r.) lumea se adună din toată țara, nădăjduind că va avea parte de un lucru unic în viața lor. Și într-adevăr, ceea ce se întâmplă la ora aceasta la această mare ”Catedrală”, este un lucru unic: cei mai mari eretici care au căzut de curând și în schismă, se adună înconjurați de oficiali, de cei care au plătit cel mai mult, poporul stă afară în frig și în ploaie, și la urmă i se dă pe post de bomboană posibilitatea de a trece în mod nelegiuit prin altarul care se sfințește la această slujbă. Și vin oamenii de la sute de kilometri, și s-au sculat cu noaptea-n cap, și s-au făcut liste, și s-au făcut chemări în biserică, și vin săracii 700 de autocare, VIN PENTRU CA SĂ CADĂ ÎN EREZIE… Și culmea este că majoritatea nici nu-și dau seama nu ceea ce fac ei, ci ceea ce li se face de către alții…

Însă, iubiți credincioși, și poporul are responsabilitatea lui. Pentru că fiecare dintre noi avem datoria să ne cunoaștem credința. Poporul roman, la ora actuală merge pe principiul pe care l-a enunțat foarte interesant cineva odată când i-a dat un pomelnic unui preot, și preotul l-a îndemnat ca și omul să se roage – pentru problemele lui, pentru necazurile lui, iar omul a spus preotului: Părinte, te-am plătit, roagă-te! Dac-am plătit, eu mi-am asumat și încheiat misiunea, de-acum este treaba ta.  Nu-i numa așa! – Pentru că, după cum spunea Sf. Paisie Aghioritul, el nefiind duhovnic, fiind un simplu monah, însă fiind pus în situația după cum spuneau Părinții din Sf. Munte, veneau pe numele (ca destinatar) pe numele Cuviosului Paisie Aghioritul  mai multe scrisori decât veneau la toate mănăstirile Athonite. Și săracu, cum să facă el față la o asemenea misiune? Cum să le răspundă tuturor, cum să le aline durerile? Și deschidea câte o scrisoare, se uita ce nume au puse acolo, și pentru foecare zicea câte o rugăciune. Oare câți dintre noi preoții, atunci când pomenim pe cineva, și rostim o rugăciune pentru el?

De ce este importantă pomenirea? – Pentru că toți aceia care sunt pomeniți la proscomidie, apoi ajung în Sfântul Sânge al Mântuitorului, când preotul rostește în taină cuvintele: ”Spală Doamne păcatele celor ce s-au pomenit aici, spală-le cu cinstit sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinților Tăi!” Și acesta nu este un lucru simbolic, ci este un lucru real 100%. Ori în momentul în care în Sfântul Potir ajung – fiind pomeniți – bieții credincioși alături de eretici care au fost pomeniți cu voce tare și în taină la Sf. Liturghie, unirea lor cu sângele lui Hristos NU este spre sfințire. Și oamenii nu-și dau seama de ce viața lor sufletească merge – cum zicea un părinte: ”de-a râpa”, nu-și dau seama pentru că nu-și cunosc credința, pentru că nu seamănă deloc cu Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.

Această tânără știa că ceea ce este cel mai valoros în viața ei nu este nici poziția socială, nici bogăția, nici averea, nici frumusețea trupului, ci cea mai mare bogăție este înlăuntru, în inima despre care spunea Hristos: ”Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru.” Iar această bogăție n-o ține numai pentru el.  Sunt mulți ortodocși, care se consideră ortodocși, și care-L țin pe Hristos doar pentru ei. Ferească Dumnezeu să-L împartă! Dovada că trebuie să-L împărțim pe Hristos este însăși Sfânta Euharistie. Când ne-mpărtășim din același potir, Hristos este jertfit de către arhiereu sau de către preot, Trupul Lui este făcut bucățele, ne împărtășim cu El, în fiecare bucățică este Hristos întreg, iar după ce ne-am împărtășit cu Hristos, în Sf. Potir încă rămâne Hristos întreg. El se împarte, dar nu se desparte. Îl mâncăm, și totuși El nu se sfârșește ci rămâne pururea Același. Deci este destul Hristos pentru toți! Este întreg Hristos pentru toți! Iar pe Hristos nu-L au cei care nu vor să-L aibă toți.

Ori ecumenismul ce-a făcut? – A tăiat Capul Bisericii (cel puțin așa își dorește), și a pus în locul capului Dumnezeiesc, un cap omenesc, un cap în care colcăie prin gânduri, patimi și gânduri hulitoare de Dumnezeu, și trage în jos o întreagă Biserică întru osândire, pentru că spunea Sf. Justin Popovici: Tot ceea ce nu e Dumnezeiesc-omenesc, nu este cu adevărat Biserică.

Evanghelia pe care tocmai am citit-o are deasupra ei o icoană. Cel mai mare element din icoana respectivă e o cămilă. Cei care au pus această icoană, nici măcar nu au tradus corect că nu e vorba de a băga vre-o cămilă prin ac, ci este vorba de a băga otgonul prin urechile acului. Întotdeauna când Dumnezeu vorbește, vorbește cel puțin rational, dacă nu suprarațional. Niciodată Dumnezeu nu vorbește irational sau absurd. N-are ce căuta întru exemplu între o cămilă și un ac. ”Camilos” la care se referă aici este un cuvânt din greaca veche care înseamnă otgonul care era folosit la corăbii pentru ca să le ancoreze la țărm. Și pentru a arăta că această grosime a otgonului nu are cum să pătrundă prin urechile acului, Hristos folosește acest exemplu ca să ne arate că greu va intra un bărbat în Împărăția lui Dumnezeu. Și-atunci întrebarea e: ”Cum Doamne? – că otgonul ăla e imposibil să intre prin urechile acului? Da, dar otgonul acela e făcut din mai multe fire. Și dacă desfaci otgonul, și-l desfaci până la firul cel mai subțire, Acela intră prin urechile acului. Așa și omul – dacă desfaci de pe el tot ceea ce patimile au pus ca straturi suprapuse peste chipul său Dumnezeiesc, ascunzându-L, urâțindu-L, încercând să-L nimicească, însă neputînd pentru că nu poate fi nimicit cu totul, dacă dau la o parte toate acestea, strălucește dinnou chipul Dumnezeiesc. Și acest chip Dumnezeiesc strălucește atât pe fața omului, cât mai ales din inima omului.  După cum vedem în cazul Sfântului Serafim de Sarov, care atunci când a vrut să-i arate unui ucenic de-al său ce-nseamnă trăirea întru Harul Dumnezeiesc, în inma Sfântului a izbugnit lumină Dumnezeiască ce l-a cuprins cu totul nu numai pe el, ci și pe cel care se ruga împreună cu el.

Ori ceea ce o să-i cuprindă pe cei care se roagă astăzi cu ereziarhul Bartolomeu, nu va fi lumina lui Hristos, ci va fi întunericul iadului. De ce? – Pentru că după cum spunea aseară Părintele Sava, în omul acesta (Bartolomeu) din păcate, încă din tinerețea lui, de când și-a făcut Doctoratul în teologie, în Drept Canonic, nu există nici urmă de ortodoxie… Teza lui de doctorat despre asta vorbește: ”vremea canoanelor a trecut, și este vremea să facem noi legi în Biserică”… Nu a fost ales întâmplător.

De vre-o câteva zeci de ani – eu știu de la mitropolitul care m-a hirotonit în Grecia acum câțiva ani – și care ne spunea la un moment dat că va veni vremea când vor fi date laoparte Canoanele. De ce? – Pentru că se vrea instaurarea unui nou tip de Biserică. Și acest tip de Biserică este una care are drept cap un om, și omul acesta trebuie să fie nu cum îi Papa, dar dacă se poate, chiar mai înalt decât acesta. Sunt oameni care încearcă să cucerească cerul, să îl străpungă cu mândria lor, uitând că și cei care au făcut Turnul Babel au vrut același lucru și n-au ajuns decât așa cum s-a ajuns astăzi – să nu se mai înțeleagă între ei. Dar Dumnezeu folosește această tulburare care are loc la ora actuală între Moscova, Kiev și Constantinopol, pentru ca să le arate oamenilor că prin modul în care acționează ereticii, să le arate că aceștia – după cum zice românul – nu au nici un Dumnezeu.

Sfânta Mare Muceniță Ecaterina se bucură și binecuvintează pe toți cei care nu au altă bogăție decât credința în Hristos. Ea știa la ce se expune. Ea știa ce-o așteaptă. Câte sfinte frumoase și tinere ați mai văzut înfățișate într-o icoană cu o roată de chinuire lângă ele?  Ca prințesă ce era, se cuvenea să aibă un alai care să fie în jurul ei. Lângă ea, însă, este această roată care, prin greutatea ei, pusă deasupra mucenicului sau muceniței sfârteca, rupea bucăți din carnea acestuia, această roată a fost de fapt unealta prin care ea și-a câștigat sfințenia. Și-au încercat să-I urâțească frumisețea. S-o ciopârțească, s-o batjocorească, pentru că-L iubea pe Hristos. Și ea NU S-A LĂSAT.

Stăm și ne-ntrebăm: ”CUM vom rezista la ispitele care vor veni?” E o întrebare greșită. N-avem cum să rezistăm ca oameni. Dar dacă noi știm că nu putem rezista și vom chema Harul Domnului Hristos și puterea lui Hristos, nu va exista nimic care să ne înfricoșeze și care să ni-L scoată pe Hristos din inima noastră! – Ce frumos îi spunea Sf. Ioan Rusul turcului al cărui rob ajunsese: ”Te ascult întru toate, însă în credința mea, nu mi-ești tu stăpân. Poți să-mi faci ce vrei, însă de Iisus al meu pe Care-L iubesc, eu nu mă lepăd. Poți să mă omori, ești liber, ai puterea să să o faci, însă eu de Hristos nu mă lepăd!”

Ortodoxia este această aruncare în gol: nu ți se spune clar ce și se va întâmpla. Ține de credință. Nu ai nici o siguranță lumească ce se va întâmpla, cum se vor termina lucrurile. Însă atunci când ai credință, când citești viețile sfinților, când vezi cum au trăit și cum și-au sfârșit viața pământească începând viața cea slăvită în Împărăția lui Dumnezeu, nu ai cum să nu te bucuri, iar bucuria aceasta să te ducă înainte, fără oprire, spre unirea cu Hristos!

Cine are bogății în această lume, cine-și lipește inima de această lume, cine și-o țintuiește în pământul acestei lumi, cine se înlănțuiește cu cele ale acestei lumi, nu are cum să-L iubească pe Hristos. Hristos a spus acestui tânăr: ”Vinde TOT, și vino după Mine.” Adică: Renunță la tot ce-i pământesc și vino ca Eu să te îmbogățesc. Sfinții Apostoli, când au fost chemați de Hristos, au înțeles că în spatele acestei chemări care părea aburdă, care părea greu de îndeplinit, se află o mare taină și un mare adevăr: Că Hristos niciodată nu vrea ca noi să pierdem ceva. Ci Hristos vrea ca noi să ne curățim de ceea ce ne întinează, să dăm laoparte patimile care le-am pus peste fufletul nostru, și să ne unim cu El, pentru că El ne iubește cu adevărat.

Stau unii și se-ntreabă: CUM de ATÂȚIA oameni n-o să se mântuiască? Uite, n-o să se mântuiască, pentru simplul fapt că nu vor. Nu pentru că Dumnezeu nu vrea, nu pentru că Dumnezeu nu ne iubește, ci pentru că omul NU VREA! Omul care vrea să trăiască în această lume, omul care vrea să fie stăpân în această lume, omul care încearcă să-și mângâie egoul prin ditamai catedrala, care, CU SIGURANȚĂ nu va avea un viitor nici strălucit, nici frumos. Pentru că este făcută pe durerea și sudoarea și teama și nesomnul a mii de preoți din țara aceasta care au fost în ultimii ani băgați în toate temerile și în toți sperieții că dacă vor gândi altceva decât construirea Catedralei Mântuirii Neamului, e vai de ei!…  Și săracii, tremurând, și-adunând bani, și trimițând, și scrâșnind din dinți, și răbdând, în final s-a văzut și care-i adevărul: N-ARE NICI O LEGĂTURĂ CU MÂNTUIREA NEAMULUI ! Însăși mântuirea neamului a fost dată laoparte… Acuma e națională… Știți de ce națională? – Pentru faptul că, după ”Sinodul” din Creta, și ortodocșii, și papistașii, și protestanții și neoprotestanții sunt frați… Așa că în această ”catedrală”, CU SIGURANȚĂ, și începând chiar de astăzi, prin prezența a sute de eretici la Sf. Liturghie, și prin absența poporului credincios din biserică și ținerea lui afară, lucrurile vor fi clare: această catedrală nu e făcută pentru popor. Această catedrală este făcută pentru jecmănirea poporului. Această catedrală este făcută pentru ca și noi să arătăm că suntem cineva, că suntem mari ortodocși în această lume. ORTODOXIA NU SE ARATĂ. ORTODOXIA SE TRĂIEȘTE. ORTODOXIA SE DOVEDEȘTE PRIN JERTFĂ ȘI PRIN IUBIRE FAȚĂ DE DUMNEZEU. – Nu putea Sf. Ecaterina să-și facă aliați în lumea aceasta, și să se împotrivească, chiar și celor care o prigoneau? Putea să găsească o soluție lumească. Însă ea NU A CĂUTAT NICI O SOLUȚIE LUMEASCĂ. Ea a vrut să-L propovăduiască pe Hristos pe care-L iubea, și l-au primit aceștia pentru că iubirea – atunci când propovăduiește pe Hristos, este de neînvins!

Ceea ce l-a adus pe acest patriarh ecumenic (Bartolomeu – n.r.) la noi în țară, nu a fost iubirea lui Hristos… Pentru faptul că el urăște pe Hristos. Îi urăște pe oamenii lui Hristos, fiind cel care a spus: Sfinții Părinți – atunci când a avut loc schisma, și după perioada schismei, ei săracii, au căzut în înșelare, și sunt supuși zice el șarpelui celui atotviclean.” Deci un om care poate să spună despre teologii Bisericii, despre cei care au făcut Sinoadele Ecumenice – că sunt robi ai șarpelui cel atotviclean, ESTE UN OM ÎNDRĂCIT! Așa se spune pe românește. A spune despre Sfinții Părinți că nu slujesc lui Dumnezeu, înseamnă că ai înnebunit și afirmi așa ceva. A spune despre Coran – cum a spus-o el (Bartolomeu – n.r.) – președintelui de la Coca-Cola, acum câțiva ani, că ”este carte sfântă”, atâta vreme cât în Coran se spune despre Sfânta Treime că este un lucru necurat, alături de alte necurății, a spune acest lucru, ESTE O MARE BLASFEMIE !

Și oamenii se vor duce să-i sărute mâna, să ia binecuvântare de la el, și se vor întoarce acasă neînțelegând de ce după aceea satana va lucra mai mult în viețile lor și le va surpa viețile.

Să avem binecuvântarea Sfintei Ecaterina cea plăpândă și firavă și frumoasă întru Hristos – care a biruit pe toți cei care au stat împotriva lui Hristos, s-a biruit pe sine, și-a biruit teama de a nu-L mărturisii pe Hristos, și a fost încununată de Mirele ei Cel ceresc, nu numai cu ceea ce aștepta, ci cu mai mult decât aștepta – după cuvântul Sfântului Ap, Pavel care spune: Ceea ce a pregătit Dumnezeu în Cer celor care-L iubesc pe El, este mai presus de orice cuvânt și de orice putință de exprimare.

Suntem puțini, suntem într-o astfel de catacombă, suntem însă în duh de iubire față de Hristos, și ne interesează un singur lucru: SĂ NE MÂNTUIM! Dorim același lucru și fraților noștri să scape de ”binecuvântarea” șarpelui celui atotviclean care sălășluiește în inimile ereticilor, și să alerge spre binecuvântarea lui Hristos, Amin !”

.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate !