Părintele Evghenie ne-a trimis pe mail scrisoarea de mai jos, cu aprobarea pentru publicare. Dumnezeu să îl întărească în lupta cu fiara ecumenistă pe fratele nostru.

Către Înaltpreasfinţitul Prof. Univ. Dr. Laurenţiu Streza,

 Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului

 

Înaltpreasfinţia Voastră, vă scriu cu adâncă durere sufletească pentru apostazia unor episcopi prin semnarea unor documente eretice la Adunarea din Creta în a. 2016. Doresc să îmi exprim adânca părere de rău pentru această lepădare de credinţa strămoşească a celor care aveau datoria să o apere. Şi mai mult mă întristează faptul că dintre aceştia faceţi parte şi Înalt Prea Sfinţia voastră.

Astfel, conform canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol, am luat decizia întreruperii pomenirii numelui Înalt Prea Sfinţiei voastre la Sfintele Slujbe începând cu Sărbătoarea Învierii Domnului, 16 apr. 2017. Aşa cum prevede Tradiţia Sfintei noastre Biserici, voi pomeni în loc „pe toţi episcopii ortodocşi care drept învaţă cuvântul adevărului”, până la dezicerea publică a Înalt Prea Sfinţiei voastre de semnăturile de pe documentele de la Creta şi condamnarea ecumenismului ca erezie.

Înainte de a-mi argumenta decizia, doresc însă să vă mulţumesc pentru părinteasca dragoste faţă de mine, de care aţi dat dovadă în anumite situaţii dificile din viaţa mea. De aceea vă port în continuare în rugăciunile mele particulare, rugându-L pe Bunul Dumnezeu să vă lumineze şi să vă dea putere să vă întoarceţi către dreapta credinţă, căci numai în ea avem mântuire, iar Biserica are mare nevoie de ierarhi mărturisitori, căci înşelarea ecumenistă este mare şi devorează, din interior, asemenea unui vierme, Sfânta noastră Biserică, împuţinând-o ca număr, dar nu şi ca Izvor al sfinţeniei. Vă rog să nu credeţi că am ceva împotriva dumneavoastră personal, ci doar împotriva ereziei ecumeniste, pe care, cu părere de rău, o acceptaţi ca normativă în Biserica lui Hristos. V-aş întreba ce aţi face dacă aţi fi ofiţer într-o oaste, iar generalul ar trăda ţara, aliindu-se cu duşmanul pentru distrugerea ei, şi v-ar îndemna să-i faceţi ascultare? Aţi prefera binele ţării, sau îndeplinirea datoriei de a vă asculta superiorul, care v-ar fi putea fi chiar apropiat sufleteşte?

Întreruperea pomenirii este permisă de can. 15, I-II Constantinopol, care osândeşte în prima lui parte pe cei ce se rup de episcop „pentru o oarecare vinovăţie”, mai înainte de cercetarea sinodicească, iar în a II-a parte arată „că cei ce se despart pe sine-şi de împărtăşirea cea către întâiul şezător al lor pentru un oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Sfinţii Părinţi, de acela adică care eresul în public îl propovăduia, şi cu capul descoperit îl învăţa, unii ca aceştia nu numai canoniceştii certări nu sunt supuşi, îngrădindu-se pe sine-şi despre împărtăşirea numitului Episcop, mai înainte de sinodiceasca cercetare, ci şi de cinstea cuvenită celor dreptslăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit Episcopi, ci minciuno-Episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi de împărţiri” (Pidalion, Ed. Credinţa strămoşească, 2013, p. 362).

Teologul Mihai Silviu Chirilă arată că „ecumenismul aplicat la nivel creştin poate fi definit ca o erezie eclesiologică creată cu scopul de a produce unirea tuturor creştinilor într-o entitate religioasă, care să aibă la bază o doctrină rezultată din coexistenţa, în baza principiului minimalismului dogmatic şi neutralităţii eclesiologice, a tuturor ideologiilor eretice ale membrelor mişcării ecumeniste, puternic ajustate nevoilor ideologice ale noii lumi pe care globalizarea o pregăteşte.”

Mai întâi vom aminti faptul că ecumenismul, legalizat în Biserică prin Adunarea de la Creta, a fost dat anatemei de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei: „Anatema – celor care se ridică împotriva Bisericii Ortodoxe şi susţin că Biserica lui Hristos s-a împărţit în aşa-zise „ramificaţii” ce diferă una de alta după doctrină şi modul de viaţă, sau că Biserica nu a existat în mod văzut, ci se va constitui abia în viitor, când toate „ramificaţiile” sau părţile, sau confesiunile şi chiar toate religiile se vor uni într-un singur trup. Anatema – şi celor care nu deosebesc preoţia şi Tainele Bisericii de „preoţia” şi „tainele” ereticilor, dar afirmă că botezul şi euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mântuire. De aici anatema – şi celor ce comunică în mod conştient cu ereticii amintitţi sau susţin, propagă şi iau apărarea ereziei ecumeniste proaspăt apărute a acestora sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau preupusei uniri a creştinilor scindaţi!”

Apoi vom arăta faptul că documentele de la Creta sunt pline de contradicţii, alcătuite nu cu claritate, aşa cum formulau Sfinţii Părinţi, ci făţarnic şi viclean, din formule de compromis, ca fiecare să le poată înţelege aşa cum vrea, cum s-a procedat şi la alte Sinoade tâlhăreşti, precum cel din Ferrara – Florenţa, unde s-a semnat unirea cu Roma tot prin formule de compromis, dar care au fost respinse de Biserica Sobornicească.

Astfel documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” arată credinţa că „Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă Sobornicească şi Apostolească” (art. 1), dar în acelaşi timp vede în mişcarea ecumenică o „mişcare pentru restaurarea unităţii creştinilor” (art. 24). Mărturiseşte în chip fals că Mişcarea Ecumenică este continuatoarea Sfintelor şapte Sinoade Ecumenice în art. 5: „Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe şi participarea sa la Mişcarea Ecumenică se sprijină pe însăşi conştiinţa Ortodoxiei şi pe spiritul ei ecumenic, cu scopul de a căuta, pe baza credinţei şi a tradiţiei Bisericii primare a celor şapte Sinoade Ecumenice, unitatea pierdută a creştinilor.” Cele şapte Sinoade Ecumenice au dat anatemei pe eretici, despărţindu-i de Biserică, spre a le face înţeleasă starea în care se află, şi spre a-i întoarce prin pocăinţă către Sfânta Biserică. Iar Sinodul de la Creta îi numeşte făţarnic „creştini”, iar nu „eretici”, făcându-i să creadă că şi ei sunt pe calea mântuirii, de vreme ce îi numeşte aşa, căutând unirea cu ei nu prin întoarcerea lor prin pocăinţă în Sfânta Biserică, ci prin grave compromisuri dogmatice: „Metodologia urmată în timpul desfăşurării dialogurilor teologice are drept scop rezolvarea diferenţelor teologice care au fost moştenite din trecut sau a eventualelor diferenţieri apărute mai recent şi căutarea elementelor comune ale credinţei creştine.” (art. 11). Nu li se cere ereticilor nici un fel de pocăinţă pentru întoarcerea în Biserica lui Hristos, ci sunt învinuiţi indirect Sfinţii Părinţi că ne-au lăsat moştenire nişte diferenţe teologice, pe care le rezolvă ecumeniştii acum prin „dialogul dragostei”, dragoste pe care Sfinţii Părinţi, chipurile, nu o aveau faţă de eretici, de vreme ce i-au dat anatemei.

Dar să vedem ce spune Sf. Ap. Pavel despre dialogul cu ereticii: „De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit”. (Tit 3,10-11). Poate nici Sf. Ap. Pavel nu a avut dragoste faţă de eretici, dacă porunceşte să ne îndepărtăm de ei? Dar spune clar: după întâia şi a doua mustrare, iar nu printr-un dialog nesfârşit şi smintitor cu ei.

Este destul de clar că în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor (corect spus – al tuturor ereziilor) ei nu văd în Biserica Ortodoxă – Biserica cea adevărată a lui Hristos, ci au nevoie de prezenţa ortodocşilor acolo pentru a le confirma de fapt statutul lor de creştini şi de Biserici legitime, lucru pentru care îi şi atrag în dialog pe ortodocşi. Ca dovadă vedem că ei nu au cedat nimic din credinţa lor în cadrul acestui dialog, pe când ortodocşii au fost siliţi, pentru a putea continua dialogul, să accepte compromisuri dogmatice ruşinoase pentru ortodoxie. Ca dovadă să ne oprim numai asupra documentului „B.E.M.” adoptat la Lima în 1982 de comisia Credinţă şi organizare, prin care „din cele şapte Taine rânduite de Dumnezeu, scrie arhim. Serafim Alexiev în „Ortodoxia şi ecumenismul”, au fost alese doar trei”: botezul, euharistia şi preoţia, ultima, în engleză ministry, nici măcar nu înseamnă preoţie, ci slujire, ca să le convină tuturor neoprotestanţilor, care nu recunosc preoţia. Iar teologul grec A. Delybasy în lucrarea sa „Erezia ecumenismului” scrie: „Tainele nu sunt tratate drept taine ca atare, prin care se transmite harul dumnezeiesc, ci ca simple ceremonii simbolice, care au aceeaşi însemnătate ca şi predica sau chiar una mai mică”.

În II Tes. 2,15 Sf. Ap. Pavel scrie: „Staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră!” Dar să vedem cum schimbă ecumeniştii de astăzi predaniile şi rânduielile Sfintei noastre Biserici.

Slujba Prohodului Domnului din Vinerea Mare a fost scurtată, eliminându-se, în noile ediţii, chipurile în spiritul dragostei interreligioase, 13 strofe care se referă la vina iudeilor pentru răstignirea Mântuitorului. Nu se ţine de seama de faptul că toţi iudeii care nu au primit credinţa creştină se fac vinovaţi de răstignirea Domnului, pentru că ei sunt moştenitorii Făgăduinţei.

Se omite intenţionat din Molitfelnicul românesc slujba „Sinodiconului Ortodoxiei”, unde sunt daţi anatemei toţi ereticii. Căutându-se unirea interconfesională, episcopii noştri, în spirit ecumenist, nu vor să folosească numirea de eretici pentru ei, ci o îndulcesc prin cuvântul „eterodox”, care poate fi mai uşor confundat cu „ortodox”.

Se modifică substanţial, în spirit ecumenist, slujbele de primire la Ortodoxie. Acesta, în sine, este un subiect lung dacă vom arăta toate textele modificate, dar ne vom opri pe scurt asupra principalelor modificări. Iau ca şi carte de referinţă „Primirea la ortodoxie a celor de alte credinţe”, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2014 – împărţită obligatoriu tuturor preoţilor din Patriarhia Română prin intermediul Protopopiatelor. Citez: „Pe creştinii din Bisericile vechi-orientale, care se întorc şi se leapăpdă de învăţăturile lor greşite, precum şi cei care sunt despărţiţi de Biserica noastră (schismatici-stilişti) îi primim la Ortodoxie prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir”. Cu ce putere, ne întrebăm noi, ereticii monofiziţi, condamnaţi de Sinodul IV Ecumenic, numiţi astăzi în chip viclean „Biserici Vechi-Orientale”, sunt omişi de la Taina Sfântului botez, şi se primesc doar prin mirungere? Acest lucru se justifică însă prin noile acorduri ecumenice, folosind iarăşi formule de compromis, pentru a recunoaşte ca Biserici pe eterodocşii monofiziţi.

Romano – Catolicii şi Greco – Catolicii sunt recunoscuţi ca schismatici, iar nu ca eretici, de aceea noua practică a Bisericii este de a-i primi prin Taina Mirungerii, iar nu prin Taina Botezului, contrazicând hotărârile Sinoadelor Sf. Fotie cel Mare şi al Sf. Grigorie Palama. Cunosc personal cel puţin trei astfel de cazuri. Dar noua rânduială prevede că toţi cei care au fost botezaţi în numele Sfintei Treimi prin întreita afundare, din orice cult ar face parte, pot fi primiţi doar prin Mirungere, fără Botez, sau cel puţin deschide calea acestei practici, în vederea aşteptării viitoarei uniri interconfesionale, aşteptată de mişcarea ecumenică şi de Sinodul din Creta: „Dacă botezul nu a fost făcut cu formula trinitară consacrată, sau a fost făcut printr-o singură afundare (aşa cum practică neoprotestanţii baptişti, penticostali, adventişti, nazireni, etc), el nu este valabil iar persoana respectivă trebuie botezată.” (pag. 21) Înţelegem că dacă botezul a fost făcut în numele Sfintei Treimi şi prin întreită afundare, el poate fi recunoscut, şi nu se mai repetă, indiferent din ce confesiune ar veni. Acest lucru este lăsat în practică la consideraţia preotului.

Textul arată mai departe: „De asemenea trebuie ştiut că în prezent, majoritatea pastorilor baptişti, adventişti şi penticostali, deşi rostesc numele Sfintei Treimi, botează printr-o singură afundare sau stropire cu apă” (pag. 21). Înseamnă că dacă ar exista cazuri în care botezul a fost făcut în numele Sfintei Treimi şi prin întreita afundare de un cult neoprotestant, acesta poate fi recunoscut, şi nu trebuie repetat. Acest lucru însă contravine practicii vechi a Bisericii şi constituie o inovaţie în cult.

De asemenea Mărturisirea de credinţă de primire la Ortodoxie a celor de alte confesiuni şi de alte religii a fost scurtată considerabil, chipurile pentru a înlesni trecerea la Ortodoxie, neţinând seama de faptul că omul trebuie să se lepede cu totul de credinţa greşită pentru a îmbrăţişa Ortodoxia în tot adevărul lui Hristos. Mărturisirea în sine se face, bineînţeles, dar textul ei este, din păcate, mult scurtat faţă de vechea practică.

O altă încălcare a sfintelor canoane 10 şi 45 Apostolice se produce prin rugăciunea în comun cu ereticii din „săptămâna ecumenică de rugăciune în comun” care are loc în fiecare an în perioada 18 – 25 ianuarie.

Prin acceptarea ecumenismului ca doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe la Sinodul de la Creta, sunt acceptate toate acordurile făcute de comisiile teologice de-a lungul vremii în cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, majoritatea dintre ele făcând grave compromisuri dogmatice din partea ortodocşilor. Acest lucru, să ne iertaţi Înalt Prea Sfinţia voastră, nu-l putem accepta, ca şi toate abaterile de la Ortodoxie arătate mai sus, precum şi altele, făcute în cadrul dialogului ecumenic. Discuţia prelungită cu ereticii, din păcate, suceşte minţile teologilor ortodocşi, majoritatea dintre ei având doctorate. Dar învăţăturile Sfintelor noastre Sinoade Ecumenice şi ale sfinţilor Părinţi sunt relativizate de dragul celor căzuţi de la dreapta credinţă. Dar dacă s-ar face cu adevărat de dragul lor, le-ar mărturisi fără abateri adevărul, ca să se poată mântui şi ei şi aceia. Ortodoxia înseamnă rămânerea în adevărul lui Hristos, iar dacă cineva se abate de la acesta, se abate de la dreapta credinţă şi de la mântuire.

Cu tristeţe pentru noua politică inovatoare a ierarhilor ecumenişti,

preot Evghenie Televka

Parohia Prod

______________________

sursa – http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2017/04/21/preot-evghenie-televka-scrisoarea-de-intrerupere-a-pomenirii-ierarhului-eretic-ecumenist/