Select Page

Profețiile Părintelui Justin Pârvu, singurul om „liber de sistem”, despre vremurile de azi, transcrise şi adnotate de ucenicul său, Florin Stuparu: ”Toţi oamenii vor fi legaţi, prin satelit, direct la calculatoare… Vor să ne pună pe toţi în starea de deţinuţi cum eram noi atunci, să ne dea un număr la care să răspundem. Dar mai ales prin care să ne poată controla tot timpul. Cu cardurile şi buletinele electronice încep marile îngrădiri.”

Profețiile Părintelui Justin Pârvu, singurul om „liber de sistem”, despre vremurile de azi, transcrise şi adnotate de ucenicul său, Florin Stuparu: ”Toţi oamenii vor fi legaţi, prin satelit, direct la calculatoare… Vor să ne pună pe toţi în starea de deţinuţi cum eram noi atunci, să ne dea un număr la care să răspundem. Dar mai ales prin care să ne poată controla tot timpul. Cu cardurile şi buletinele electronice încep marile îngrădiri.”

Profețiile Părintelui Justin Pârvu, singurul om „liber de sistem”, despre vremurile de azi, transcrise şi adnotate de ucenicul său, Florin Stuparu:”Toţi oamenii vor fi legaţi, prin satelit, direct la calculatoare…Vor să ne pună pe toţi în starea de deţinuţi cum eram noi atunci, să ne dea un număr la care să răspundem. Dar mai ales prin care să ne poată controla tot timpul. Cu cardurile şi buletinele electronice încep marile îngrădiri. Odată ce te-au prins în laţ, nu mai ai cum să scapi…Vin încercări care trebuie să se împlinească. Încă de cînd aveam vreo 10-12 ani lucrurile acestea începuseră să se manifeste, bătrînii de atunci le prevedeau şi acum eu parcă le inţeleg mai bine. Ele constau în căderile morale, în propovăduirea păcatelor ca pe nişte valori şi drepturi, dar şi în îngrădirea treptată şi pe ascuns a libertăţii umane, în introducerea unui control care vizează în final conştiinţele.”

Florin Stuparu:(…)Dumnezeu m-a învrednicit să-l cunosc pe părintele Justin Pîrvu (în preajma căruia am petrecut o bună vreme), care a stat 16 ani în temniţele comuniste. Mai întîi, a primit 12. Apoi, la liberare, a fost întrebat ce va face mai departe: Ce am făcut şi înainte! – a zis el. Bine, banditule, atunci mai ia de la noi încă 12 ani! – i-au răspuns temnicerii. Şi i-a primit şi pe aceia, măcar că pînă la urmă au fost doar patru, fiindcă a venit amnistia lui Gheorghiu Dej. Întrebîndu-l despre anii petrecuţi în puşcărie, părintele mi-a răspuns:

Perioada de puşcărie? Este poate perioada aşa, bună. Că, dacă n-aş fi intrat în puşcărie, cu ăştia [cu comuniştii] cine ştie unde mai ajungeam? Ajunsesem cam anevoie: cînd am intrat în puşcărie, eram la seminarul din Roman şi eram redactor-şef la gazeta ARLUS-ului. E, de-acolo să ştiţi că se deschisese un capitol foarte interesant pentru mine, dar norocu’ a fost că a venit puşcăria, că altfel cine ştie unde ajungeam? (rîde) Dar a avut Dumnezeu – ştii – o… Poate păcatele mele de atunci au fost mai mici decît cele care ar fi urmat. Deci păcatul mic m-a scos, să nu mă duc să mă făloşesc de tot.”

Şi părintele a urmat:

În puşcărie am cunoscut umilinţa, smerenia adevărată şi dezinteresul trupesc pe care îl dobîndeşti doar atunci cînd ştii că nu mai există nici o salvare. De la o zi la alta îţi vedeai viaţa sfîrşită şi momentul morţii. Pe atunci, priveam lucrurile în ansamblul lor şi ştiam că prezenţa noastră în puşcărie se justifica prin păcatele noastre şi ale neamului nostru. Deci noi eram puşi acolo ca să ducem povara neamului, naţiunii. Pentru noi, totul se rezuma la moarte sau viaţă. O zi mai mult era un dar de la Dumnezeu. Toată această pregătire a făcut ca să mă orientez bine în viaţa de mănăstire, să deprind modul cum trebuie să ne organizăm pentru a putea fi într-adevăr celorlalţi lumină, pentru a învăţa cum să ne împotrivim întunericului care stăpîneşte veacul nostru.”(…)

Florin Stuparu:(…)Este de-a dreptul înfricoşător să te gîndeşti ce povară apasă acum pe umerii acelor preoţi, mai ales pe ai ieromonahilor, care se feresc să ia parte la această cumplită cădere împreună cu turma pe care o au în grijă. Întîi de toate, ei trebuie să iasă cu totul din „lume”, ceea ce e tot mai greu astăzi nu atît datorită nevoinţelor trupeşti, cît mai ales pentru că puterea stăpînirii are acum mijloace de a ajunge peste tot. Cum zicea Cuviosul Averchie Tauşev, „adevăratul monah şi orice Creştin adevărat abia dacă vor putea găsi vreun adăpost îndepărtat şi ascuns pentru a sluji acolo cu oarecare libertate lui Dumnezeu şi pentru a nu se lăsa purtat de apostazie şi apostaţi în slujirea satanei.” (…)

Libertatea este de fapt întîia temă a cărţii numită „Justin”, pe care eu, şi nu numai eu, îl văd ca pe cel din urmă Român liber. De ce? Fiindcă e singurul, după ştiinţa mea, liber de ceea ce numim „sistem”, „sistem” care nu e altceva decît împărăţia Antihristului cel mare, ce se înstăpîneşte acum asupra noastră şi împreună cu noi, în chipul „raiului” umanist. Căci, precum au proorocit părinţii, „Antihrist nu-şi va arăta numaidecît chipul satanic cu care va stăpîni, ci se va înfăţişa ca binefăcător, propovăduitor al păcii, libertăţii, egalităţii şi fraternităţii; ca, prin viclenie, să ajungă stăpînitor al întregii lumi. Popoarele vor fi amăgite, se vor lepăda de Hristos, se vor alătura Antihristului şi vor preda lui puterea şi stăpînirea lor (Apocalipsa 17:13)” (Dimitriu Scartsiuni). Iar scopul acestei stăpîniri? Acela ca nimeni să nu mai aibă libertatea de a face binele, adică să urmeze voia lui Dumnezeu şi să-L mărturisească, altfel spus să aibă numai şi numai libertatea de a face răul, şi sieşi şi celorlalţi, fie că e vorba de trup sau de suflet. Acesta e (între altele) semnul sfîrşitului acestei lumi, care se va înnoi: acela că omul chiar nu-L mai poate afla singur pe Dumnezeu, şi e nevoia ca Dumnezeu Însuşi să Se pogoare iarăşi, la fel ca acum două mii de ani, deşi nu ca om smerit, ci ca biruitor şi judecător al lumii pe care El a făcut-o.

Apoi, această stăpînire ne va birui mai pe toţi, pînă şi pe mulţi dintre cei aleşi, pentru că ne pune în faţă tuturor de-odată (ceea ce nu s-a mai întîmplat) alegerea: Veniţi cu mine, sau pieriţi toţi de foame, de sete şi de lipsa adăpostului! Fiindcă nimeni nu va mai putea – cît de curînd, precum şi vedem – să-şi cîştige hrana în afara „sistemului”: meşteşugurile au fost desfiinţate, ţărănia la fel. Banii se desfiinţează şi ei, cine nu are cardul de credit (adică de îndatorare, nu de debit!), aşadar cine nu e robul „sistemului”, nu poate cumpăra nimic. Şi atunci piere, odată cu copiii lui. Nu e nimic greu de înţeles în asta, proorocia Apocalipsei nu are nimic tainic într-însa! Cine dintre noi e pregătit pentru o astfel de mucenicie? Justin, părintele şi învăţătorul multora, este pregătit, fără îndoială, şi încearcă să ne pregătească şi pe noi pentru aceste încercări. De pildă, întrebîndu-l unii dacă vor mai fi prigoane precum aceea pe care a trăit-o el, zicea aşa:

„Prigoane, puşcării, lagăre, temniţe, izolări, înfometări, schingiuiri, umiliri, astea le-am trecut şi noi. Nu mai sînt atît de grozave. Dar, prin ce veţi trece voi, aceasta nu a mai fost de la începutul lumii pînă azi. Păi nu vedeţi că lumea întreagă e un Piteşti uriaş? Dacă pînă acum slugile diavolului au vrut să ne lepădăm de credinţă, de Adevăr, ceea ce va urma va fi satanizarea omului. Acum e încă o oarecare pace. Dar vor veni zile cînd se vor strădui din toate puterile să îndrăcească, să satanizeze omul. Şi ei ştiu de acum cum s-o facă. Şi cine şi cît se va putea împotrivi îndrăcirii forţate? Aceasta este plinirea cuvîntului pe care l-a zis Mîntuitorul: «Căci va fi atunci strîmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii pînă acum şi nici nu va mai fi. Şi, de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile» (Matei 24: 21-22).

La ora actuală, ne aflăm într-o situaţie oarecum apocaliptică. Vin încercări care trebuie să se împlinească. Încă de cînd aveam vreo 10-12 ani lucrurile acestea începuseră să se manifeste, bătrînii de atunci le prevedeau şi acum eu parcă le inţeleg mai bine. Ele constau în căderile morale, în propovăduirea păcatelor ca pe nişte valori şi drepturi, dar şi în îngrădirea treptată şi pe ascuns a libertăţii umane, în introducerea unui control care vizează în final conştiinţele. Dacă s-ar lucra pentru binele creştinismului, apoi nu s-ar acţiona cu dibăcie, pe ocolite, prin introducerea numărului 666 întîi în carduri, pe buletine, apoi pe microcipuri, cum se întîmplă acum în lume. Dacă făceau ceva bun, apoi nu s-ar fi sfiit atîta, nu s-ar fi ascuns după tot felul de aparenţe, nu ar acţiona prin înşelare, ci ar spune deschis, cu sinceritate şi curaj scopurile şi conţinutul multor măsuri pe care le iau. Dar cu buletinele electronice o iau pe ocolite, se vede de la distanţă că umblă cu lucruri necinstite. Acest 666 din codul de bare se mută ba în permisele de conducere, ba pe paşapoarte, acum se transferă pe buletinele electronice, pe alte documente de care are omul nevoie în viaţa lui socială, pentru ca să-l prindă în cleştele diavolului şi să-l poată pierde. Acum nu mai au nevoie de confruntări ca să creeze martiri ca altădată, ci folosesc metoda înşelării pentru a putea prinde sufletul Creştinului. Dar este vremea cînd toate acestea trebuie să se împlinească. Toţi oamenii vor fi legaţi, prin satelit, direct la calculatoare. Prin 1950, lucram la mină, ca deţinut politic, la Baia Sprie. Printre noi se aflau inginerii şi meseriaşii mineri. Ca să nu ne afle numele, să nu ştie cine suntem, ne-au dat nişte numere, cusute pe mînecă. Nu mai aveam nume, ci răspundeam la un număr pe care îl strigau paznicii. Vremurile de acum desăvîşesc ceea ce s-a facut în comunism; că, de fapt, se urmează fără întrerupere acelaşi plan. Vor să ne pună pe toţi în starea de deţinuţi cum eram noi atunci, să ne dea un număr la care să răspundem. Dar mai ales prin care să ne poată controla tot timpul. Cu cardurile şi buletinele electronice încep marile îngrădiri. Odată ce te-au prins în laţ, nu mai ai cum să scapi.”

Vorbind cu unii dintre ucenicii lui apropiaţi, părintele le zicea aşa:

„Acuma se pune problema mîntuirii individuale. Vrei să te mîntuieşti? Trebuie să treci barajul de artilerie! – cum există metoda aceasta de război a individului, să treacă printr-un baraj de artilerie. Acolo n-ai comandant de grupă, nici de pluton, nici de companie; eşti singur cu lopata Linemann şi cu arma ta. Aşa te strecori printre proiectilele care cad în dreapta şi-n stînga; da’ tot trebuie să pătrunzi acest zid de foc. Şi-aşa se strecoară şi Creştinul la ora aceasta. Vrei să te mîntuieşti? Trebuie să-ţi iei viaţa pe cont propriu. Să ţi-o orientezi în aşa fel, încît… Au venit vremuri cînd nu mai ai comandant. Atunci, trebuie să rezistăm, să ne rugăm să ne lumineze harul Domnului. Şi-aşa, privind în urmă la martiri şi mucenici, punem şi noi aicea o mică jertfă. Că, dacă aştepţi astăzi sfaturi sau metode, nu ieşi la liman. Pentru că iată: iese o Scriptură acuma, mai iese o Scriptură peste vreo patru-cinci ani, mai iese o Scriptură în înţelegerea comună cu toate matrapazlîcurile acestea iudaice, şi nu mai ai ce face.”

Aici, părintele este întrebat: Păi va fi o Biserică fără preoţi, fără arhierei? La care el răspunde:

„Da, iată că a fost şi în vremurile grele ale creştinismului, cînd te lua, te lăsa să îţi faci rugăciunea, şi îţi tăia capul. Acolo n-avea nici preot, nici… Avea [şi arată în sus cu braţul]…Vom fi puşi la încercare, dar să nu ne temem, turmă mică! – fiindcă Domnul rămîne cu noi. Să nu ne gîndim însă că vom trece prin viaţă, prin viaţa creştină, şi nu ne vom asemăna cu durerile Mîntuitorului Hristos, cînd a spus: «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» Orice suferinţă îşi are menirea ei. Şi, dacă sîntem conştienţi de această menire, o putem primi cu toată inima. Să fiţi încredinţaţi că asta vi se cere de la Dumnezeu: să primiţi cu toată inima ceea ce vine! Căci, dacă e îndoială, nu mai e jertfă. Să fiţi pregătiţi în fiecare zi şi în fiecare clipă!

P. S. (Florin Stuparu) Noi nu sîntem liberi pentru că ne lăsăm robiţi întîi de patimile proprii şi apoi de „binefacerile” împărăţiei Antihristului, pe care o numim „sistem” („establishment-ul”, rînduiala lumească încetăţenită). Nu sîntem liberi pentru că nu ne punem nădejdea în purtarea de grijă a Ziditorului şi Părintelui nostru cel Ceresc şi zicem că nu se poate trăi fără „card-uri”, asigurări şi (de ce nu?) „cip-uri”. Se poate, iar dacă nu, înseamnă că Dumnezeu a rînduit să părăsim viaţa cea vremelnică chiar din pricina aceasta, căci o oarecare pricină a ieşirii sufletului din trup tot trebuie să fie. Nu sîntem şi nu vom fi liberi pentru că nu sîntem liberi în gîndire, adică nu gîndim după slova şi duhul Scripturilor, întru care se cuprinde adevărul a tot ceea ce trebuie să ştim, de la cum şi pentru ce s-a zidit această lume şi pînă la cum se va înnoi ea. Spre deosebire de noi, mărturisitorii şi mucenicii tuturor temniţelor au fost liberi precum păsările văzduhului şi precum sfinţii îngeri, pentru că au primit asupra trupurilor lor lanţurile, dar sufletul şi mintea lor nu a primit duhul mincinos al veacului acesta trecător şi bicisnic. Multe ar mai fi de spus aici, căci aceasta e singura temă „de actualitate”, cum se zice, dar nu mai am loc de adăugiri, şi nici nevrednicia proprie nu mi le îngăduie acum.

__________________

Sursa – http://www.marturisitorii.ro/2015/08/06/profetiile-parintelui-justin-despre-vremurile-de-azi-transcrise-si-adnotate-de-ucenicul-sau-florin-stuparu/

 

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subiecte