Mărturia adevărată în Hristos izvorăște și se pecetluiește prin jertfă, prin durere, prin suferință. Cineva mi-a trimis azi un citat: ”cine nu se lasă cioplit de Hristos, este doar un … necioplit.”

Atunci când ”îți merge bine” sau ”prea bine”, când ai biserica de zid plină, este ușor să îi acuzi pe alții că sunt trufași și că vor ”să scoată oamenii din Biserică.” Adică noi, cei care am fost ”caterisiți” pentru adevărul în Hristos, dar de fapt ACUM suntem cu adevărat preoți (conform PS Longhin Jar)
Oricum, pe toți ne va judeca Hristos. Poate chiar azi. De aceea, acest răspuns nu îl pot amâna pe mâine, AZI e vremea mântuirii !
Azi am găsit o înregistrare video cu prof. Dimitrie Tseleggidis, datând din 21 ianuarie 2017 (zi anuală de pomenire a Sf. Maxim Mărturisitorul). Subliniez că domnul Dimitrie este profesor de dogmatică ortodoxă, patristic întru totul, inclusiv cu viața, colaborator apropiat al pr. prof. Theodor Zisis și membru al Sinaxei clericilor și monahilor din Volos (el a fost acceptat ca și ”consultant de specialitate”, fiind mirean)
Nu am timp să traduc tot, însă voi oferi câteva idei principale, precum și câteva citate integrale, cu menționarea sursei (minutul și secunda):
1. Întrebarea inițială este: ce trebuie să facă credincioșii și clericii (inclusiv ierarhii) după posibila acceptare de către Sinodul grecesc a textelor din Creta?

Răspuns (de la secunda 32): ”prima mea reacție – spune domnul Dimitrie – este ce ne spune Hristos: să nu ne facem griji pentru ziua de mâine. Când va veni ziua Sinodului (care a și fost între timp în Grecia, emițându-se o enciclică plină de minciuni ecumeniste, numită ”Către popor”, pe care am analizat-o într-un articol precedent, atașând-o și mai jos – n.trad.), dacă noi avem mintea la Hristos, adică avem conștiința trează și ne rugăm, vom primi răspuns de la El ce anume trebuie să facem.”

Cele 11 minciuni din Enciclica Sinodului Greciei Catre popor

La minutul 1, secunda 29: ”Orice se va hotărî la nivel administrativ, noi rămânem în Biserică, vom face ceea ce au făcut credincioșii în vremea Sf. Maxim Mărturisitorul și a Sf. Marcu Eugenicul”, adică nu vom merge la slujbe la cei care au semnat TRĂDAREA.

Minutul 2, secunda 45: ”În nici un caz noi nu vom provoca schisme, pur și simplu pentru că noi rămânem de fapt în Biserică. Cei care introduc aceste învățături noi și votează lucruri contrare hotărârilor Sinoadelor Ecumenice să se gândească la faptul că schismele se referă la ei înșiși, chiar dacă ei sunt mulți, iar cei care nu sunt de acord cu ei sunt puțini.”

Apoi domnul Dimitrie dă exemplu cu numărul ortodocșilor din lume (cam 500 de milioane) și cel al papistașilor și al protestanților (aproape de 3 ori mai mulți) și spune, la minutul 3, secunda 25: ”ce înseamnă aceasta? Din punct de vedere al adevăratei credințe, numărul lor mare nu înseamnă NIMIC.”

Minutul 3, secunda 35: ”nu contează câți sunt în erezie, mulți sau puțini; noi rămânem în Biserică.”

Concluzie: a merge la slujbele ecumeniștilor pentru a ne împărtăși cu ei este părtășie la SCHISMA în care ei se află de facto cu Biserica lui Hristos. Noi, cei puțini, vom urma Sfinților Părinți întru toate, cu mila lui Dumnezeu!

Deja am fost sunat de o fiică duhovnicească din Italia, căreia i-a spus o prietenă că de acum nu va mai pierde nici o Liturghie. Ea se duce oriunde, chiar și ecumeniști să fie, nu contează! De ce? Că așa a convins-o predica din Duminica Ortodoxiei a pr. M.

În cazul în care asemenea afirmații ”românești” combătute mai sus de prof. Dimitrie (fără să vrea, însă în chip proniator, ”din timp”) vor continua, vor urma și alte răspunsuri pe această temă, pentru ca adevărul să nu fie amestecat în nici un fel cu minciuna! Și să ne ferim de înșelări, care ne împresoară.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

traducere și comentariu de

pr. Ciprian Staicu

______________

Sursa – http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2017/03/08/raspuns-ortodox-catre-cel-care-a-spus-ca-cei-care-nu-se-duc-la-slujbele-ecumenistilor-fac-schisma/