Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a comentat pentru „Adevărul“ incidentul de duminică seară de la Muzeul Ţăranului Român, când proiecţia unui film cu tematică gay a fost întreruptă de un grup de credincioşi. Consilierul patriarhal Vasile Bănescu a menţionat că dreptul la opinia exprimată public este firesc, dar o stilistică agresivă a protestului nu e în beneficiul cauzei pentru care se militează. Ştiri pe aceeaşi temă VIDEO Proiecţia unui film cu tematică gay, premiat la Festivalul de la…
De asemenea, Asociaţia MozaiQ (care militează pentru drepturile persoanelor din comunitatea LGBT) condamnă incidentul, explicând că astfel de acţiuni „propagă ură“ faţă de persoanele LGBT.
Reacţia Patriarhiei: O acţiune cu temei moral, dar care nu a respectat legea
„Nu cunosc conţinutul acestui film. Acele persoane nu au nicio legătură cu instituţia Patriarhiei Române. Dreptul la opinie exprimată public este însă unul firesc, dar modul în care acest drept este exercitat va ţine cont de context şi de regulile de civilitate ce trebuie respectate într-o instituţie publică. Creştinii de orice confesiune, ca şi membrii altor culte religioase recunoscute de stat, au dreptul fundamental să îşi exprime public dezacordul faţă de promovarea unor mesaje, inclusiv subversive, care lezează sensibilitatea morală personală şi publică. O formă elegantă de protest va ţine însă întotdeauna cont de respectarea legii şi ordinii. Stilistica unor asemenea manifestări indică la rândul ei gradul de înţelegere şi de cultura al celor care aleg să se exprime public. Cred că o stilistică rudimentară sau agresivă a protestului, oricât de întemeiată din punct de vedere moral, nu e niciodată una în beneficiul bunei cauze pentru care se militează“, a declarat pentru „Adevărul“ purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu.
MozaiQ: Condamnăm gesturile care propagă ură faţă de comunitatea LGBT
„Asociaţia MozaiQ condamnă în mod categoric incidentele care au avut loc duminică, 4 februarie, la Muzeul Ţăranului Român, la proiecţia filmului „120 Bătăi pe minut”, când un grup de cetăţeni a întrerupt difuzarea filmului, afişând simboluri naţionaliste şi homofobe, cântând imnuri religioase. Filmul, câştigător al marelui premiu la festivalul de film de la Cannes, spune povestea mobilizării activiştilor LGBT în contextul crizei HIV/SIDA din anii 90 şi este o impresionantă lecţie despre curaj, solidaritate şi rezistenţă în condiţii dificile.
Condamnăm gesturile extreme ale grupurilor ultra-ortodoxe şi conservatoare care propagă prin mesajele lor ura împotriva comunităţii LGBT şi considerăm că autorităţile au datoria să protejeze persoanele LGBT împotriva acestor acte de violenţă. Acţiunile de la Muzeul Ţăranului Român nu contribuie la un dialog real în societate şi ele vin la fix cinci ani când un incident similar a avut loc în acelaşi spaţiu la proiecţia filmului „The Kids Are Alright”
Comunitatea LGBT şi aliaţii au, în acelaşi timp, dreptul să organizeze şi să participe la evenimente în spaţiul Muzeului Ţăranului Român, în condiţiile în care vorbim despre o instituţie publică, de interes pentru toţi cetăţenii, indiferent de etnie, rasă, orientare sexuală sau identitate de gen.
În contextul creşterii violenţei fizice şi verbale împotriva persoanelor LGBT în ultimii doi ani considerăm că intreaga clasă politică are datoria să dea un semnal mai hotărât către societate că discriminarea nu este acceptabilă într-o democraţie şi că toţi cetăţenii sunt trataţi cu respect, ca egali în faţa legii. Şi noi, persoanele LGBT avem dreptul la demnitate şi vrem să fim protejaţi de instituţiile statului“, arată comunicatul asociaţiei.
Mai multe persoane au întrerupt duminică seară proiecţia filmului „120 BPM/bătăi pe minut”, considerând că tema legată de homosexuali nu este potrivită cu cinematograful MŢR, văzut ca un spaţiu „sacru”. Ei au cântat imnuri bisericeşti şi au afişat icoane, steaguri şi un banner cu inscripţia „Soros, leave them kids alone”. Filmul, regizat de Robin Campillo, a fost recompensat cu marele premiu al juriului la Cannes 2017 şi a fost propus de Franţa pentru o nominalizare la premiile Oscar.
Ruşine, Ruşine să vă fie!, au strigat cei prezenţi în sala de cinema şi au continuat să cânte cântece religioase. România nu e Sodoma şi Gomora a fost un alt mesaj pe care l-au arătat protestatarii.
Acest film va distruge vieţile tinerilor din România şi dacă nu ar fi existat banii lui Soros, acest film nu ar fi fost proiectat în cinematograf, este explicaţia protestatarilor pentru că au dat buzna în cinematograf.
Oamenii, care nu reprezintă nicio asociaţie, afirmă că un film cu un asemenea subiect este inadmisibil să fie proiectat „într-un centru al spiritualităţii româneşti” cum este MŢR.
Spectatorii, extrem de supăraţi, le-au cerut celor care au întrerupt proiecţia, să le plătească biletele.
Persoanele care au dat buzna în cinematograf au cântat şi Imnul Naţional şi acuză MŢR că face propagandă mişcării LGBT.

Florinela Iosip

________________