Scrisoarea deschisă în format pdf: – 2018.04.30 – scrisoarea credinciosilor catre Mitropolia Moldovei si Bucovinei

.

Înaltpreasfinția Voastră,

 

„Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-au urât.” (Ioan 15, 18) „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni.” (Ioan 15, 20)

.

Vestea caterisirii părintelui Protos. Elefterie Tărcuță a tulburat liniștea credincioșilor din preajma Romanului și nu numai, deoarece mulți îl cunosc ca fiind un părinte duhovnicesc în adevăratul sens al cuvântului, rugător și cuminte, care se distinge prin faptul că ține cu scumpătate la respectarea Sfintelor Canoane și a învățăturii Bisericii. Văzând această nedreptate, nu putem să rămânem indiferenți față de hotărârea care s-a luat de către Consistoriul Monahal al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, și dorim ca prin aceste rânduri să arătăm și să analizăm în lumina Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți modul abuziv prin care s-a recurs la această „caterisire”.

Încă din vara anului 2016, după sinodul din Creta, părintele Elefterie și-a făcut publică poziția prin scrisorile pe care le-a înaintat atât conducerii Eparhiei Romanului și Bacăului, cât și Sfântului Sinod al B.O.R., ca fiind în conformitate cu Canonul 31 Apostolic și Canonul 15 I-II Constantinopol (861). În scrisorile sale, părintele a adus argumente despre caracterul vădit eretic al sinodului din Creta și al ecumenismului, pe care „arhiepiscopul” Romanului îl propovăduiește „cu capul descoperit” și îl susține prin semnătura de pe documentele sinodului din Creta, spunând în glumă că și-ar dori ca Romanul să fie „capitala ecumenismului”[1].

În această situație, potrivit profesorului de drept canonic Diac. Ioan Floca, preoții și credincioșii „au dreptul și datoria de a se despărți imediat de acel superior.”[2] fără a fi sancționați ci, dimpotrivă, lăudați.

Sinodul din Creta a legiferat ecumenismul, urmărindu-se minimalizarea dogmelor şi ajungerea la un numitor comun cu toate celelalte culte. Această erezie îi consideră pe toți ereticii si schismaticii deopotrivă cu Biserica Ortodoxă, sau ca făcând parte din Biserică. După cum afirmă unii Sfinți și teologi ai secolului al XX-lea: Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, ecumenismul este erezie sau chiar panerezie și a fost anatemizat în 1983 de Sinodul ROCOR. Sub termenul „ecumenism” se înțelege dialogul dintre religii, dar și dialogul dintre Biserica Ortodoxă și celelalte culte.

.

Canoane prin care Consistoriul își „argumentează” sancționarea Protos. Elefterie

.

De vreme ce așa stau lucrurile, se observă o încadrare canonică total eronată a sancțiunilor aplicate. Probabil membrii Consistoriului monahal, colaboratorii „arhiepiscopului” Ioachim, ne consideră o turmă necuvântătoare lipsită total de rațiune. Cum pot ei invoca împotriva părintelui Elefterie niște canoane care, de fapt, e potrivit a fi aplicate chiar „arhiepiscopului” lor? Dar fiindcă părintele Elefterie stă împotriva planurilor lor ecumeniste, nevrând să li se alăture și să trădeze Adevărul, atunci vor să-l „inactiveze”, să-l înlăture. Ei enumeră multe Canoane împotriva părintelui pentru a arăta cât de „întemeiată” este această hotărâre de „caterisire”, și că nu poate fi tăgăduită de vreme ce are la bază Canoanele Bisericii. Da, pentru ei Canoanele sunt bune doar ca „martore” când vor să sancționeze pe cei ce nu sunt de un gând cu ei, născocindu-le învinovățiri, deși în practică de multe ori ele se încalcă invocându-se dragostea (dar cea fățarnică, ecumenistă). Urmând aceeași „dragoste”, în Creta le-au relativizat. De exemplu Canonul 72 de la Sin. V-VI Ecumenic interzice strict căsătoriile mixte, neîngăduind iconomia: „Să nu fie iertat bărbatul dreptslăvitor a se împreuna cu muiere eretică, nici iarăși bărbat eretic a se însoți cu femeie dreptslăvitoare, ci deși s-ar afla ceva de acest fel că s-a făcut de vreunul dintre toți, nunta să se socotească neîntărită, și nelegiuita însoțire să se dezlege (…). Iar de va călca cineva acestea de noi hotărâte, să se afurisească…”

.

Canoanele Sfinților Părinți sunt foarte clare:

.

  • „Dacă cineva s-ar ruga, chiar în casă, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune) să se afurisească.”[3] (Canonul 10 Apostolic)
  • „Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca unor clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească.”[4] (Canonul 45 Apostolic )
  • Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres.”[5] (Canonul 6, Laodiceea)

Dar unii dintre episcopii de astăzi se socotesc mai presus de acele Canoane și nu numai că nu-i opresc pe eretici de a intra în biserici, ci dimpotrivă îi invită la împreună-rugăciune, le permit să „binecuvânteze” pe credincioși și să țină cuvânt de învățătură, numindu-i „frați” și adunările lor „biserici”. Îngăduie de multe ori cununiile mixte, săvârșirea botezului „prin stropire” și fără întreită afundare, precum și alte încălcări de Canoane cum ar fi rânduiala postului…

Sfântul Apostol Pavel spune: „Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei. Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare, înşeală inimile celor fără de răutate.” (Rom. 16, 17-18).

Atunci cine încalcă legea lui Dumnezeu? Cine trebuie caterisit? Preotul care se îngrijește de credincioși și tremură de frică de a nu se pierde, în valul atâtor rătăciri, sufletele încredințate lui de Hristos, Marele Păstor, sau cei care încalcă Canoanele după cum am amintit?

Cine iese din Biserică? Cei care respectă Canoanele, deci legile Bisericii, sau cei care le încalcă? Părintele Elefterie a renunțat la propria liniște susținând și urmând Adevărul, în bătaia viforului actualei erezii. Părintele Elefterie a rămas ortodox și a rămas în Biserică. Situații asemănătoare au mai fost de-a lungul istoriei; avem exemplul episcopului și credincioșilor care au rămas fideli Ortodoxiei în timpul Uniației din Transilvania: „Generalul Bucov personal a luat cheile ambelor biserici din Alba Iulia de la ortodocși și le-a dat uniților. După aceasta ambii episcopi slujiră liturghia, Petru Pavel Aron (episcopul unit n.n.) în biserică fără niciun credincios, iar Dionisie Novacovici (episcopul care a rămas ortodox n.n.) în grădina casei unde locuia, având așa de mulți credincioși, încât mulțimea n-a încăput nici în grădină, nici în piața publică.”[6]

Ce ar fi vrut ei să facă părintele Elefterie, care a văzut abaterile de la credință ale pseudo-arhiepiscopului Ioachim? Să mintă pe oameni și pe Dumnezeu că „arhiepiscopul” „drept învață cuvântul adevărului”?! Oare Îl poate minți cineva pe Dumnezeu, pe Duhul Adevărului, Care cunoaște toate adâncurile noastre?! De credem aceasta, ne amăgim și îi amăgim și pe alții. Părintele Elefterie a ales să nu se amăgească și să nu-și amăgească fiii duhovnicești, dar mai ales să nu-L mintă pe Hristos chiar în momentul Sfintei Jertfe. Pentru aceasta a fost „caterisit”. Membrii Consistoriului Monahal, respectiv pseudo-episcopul Ioachim, probabil au uitat că în Biserică toată cinstea se cuvine mai întâi lui Hristos, Capul Bisericii.

Dar să vedem ce spun aceste Canoane invocate împotriva părintelui Elefterie. Să începem cu Canonul 15 I-II Constantinopol. Potrivit acestui Canon, părintele Elefterie a oprit pomenirea „arhiepiscopului” Ioachim și acum, fapt de neconceput, același canon este folosit ca argument împotriva celui care l-a respectat. Este clar că au luat în considerare doar prima parte a Canonului, care nu se referă la situația de față, ignorând intenționat partea a doua care reflectă realitatea actuală din Biserică. A doua parte se referă la situația când, înainte de cercetarea Sinodului, preotul se îngrădeşte, prin oprirea pomenirii, de episcopul care propovăduiește în mod public o erezie. De ce au trunchiat acest Canon? Numai cei abătuți de la adevăr folosesc selectiv și scos din context scrierile sfinte ca să-și îndreptățească ereziile; probabil de la acești „frați” ai lor au împrumutat metoda. Să mai citească odată Canonul că acolo spune clar:

„(…) Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte de comuniunea cu acela, care propovăduieşte eresul în public, şi cu capul descoperit îl învaţă în biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canonice, desfăcându-se pe sine-şi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.”[7]

Consistoriul se folosește de Canoanele: 5 Antiohia, 10, 11 Cartagina și 31 Apostolic care subliniază cam aceleași abateri, dar folosirea lor nu este întemeiată deoarece părintele Elefterie nu și-a făcut altar separat („alt altar”), cum este menționat în acestea.

Canonul 31 Apostolic: „Dacă vreun presbiter, dispreţuind pe episcopul său, ţine deosebi adunare şi ridică alt altar, neştiind nicio vină asupra episcopului său în privinţa dreptei credinţe şi dreptăţii, să se caterisească ca iubitor de stăpânire, căci este tiran. Asemenea şi ceilalţi clerici şi câţi se vor uni cu dânsul. Iar laicii să se afurisească. Aceasta să se facă însă după una şi a doua şi a treia admoniţie din partea episcopului.”

Cei mai mari canonişti ai lumii ortodoxe, Zonaras şi Balsamon, în tâlcuirea Canonului 31 Apostolic precizează: „Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”[8] „Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”[9]. Deci preoții care opresc pomenirea episcopului pe motiv de erezie nu fac schismă; dimpotrivă, apără Biserica de schismă și nu trebuie caterisiți, ci lăudați.

„Pomenirea numelui episcopului nu constituie o relație formală, ci constituie o relație duhovnicească reală dintre preot şi arhiereu. Preotul slujitor este împreună-părtaş la credința arhiereului, arată că are comuniune cu acesta, că este urmaş al credinței lui. În cazul în care arhiereul naufragiază în privința credinței şi a încetat să mai învețe „drept cuvântul Adevărului”, adică are cugete eretice, atunci ce se întâmplă? Preotul, pomenind numele său, devine împreună-părtaş şi la credința eretică a arhiereului, indiferent dacă preotul declară că nu este de acord cu poziţia episcopului. Când pomenim numele episcopului ecumenist, prin simpla pomenire a numelui dobândim părtăşie desăvârşită cu erezia lui.”[10]

Dacă cei care au întrerupt pomenirea episcopului pe motiv de erezie – şi numai pe acest motiv – sunt acuzați că ar fi schismatici (rupţi de Biserică), ar însemna că Sfântul Maxim Mărturisitorul a murit schismatic, Sfântul Teodor Studitul a murit schismatic, Sfântul Marcu al Efesului a murit schismatic, etc. Să nu fie! Aceștia nu sunt schismatici, sunt trecuți în calendare și îi cinstim ca Sfinți.

Canoanele 13, 14 și prima parte a canonului 15  de la Sinodul I-II Constantinopol (861) se referă la situația când se întrerupe pomenirea superiorului ierarhic pentru că acesta ar avea anumite abateri morale, dar aceasta nu are nicio legătură cu situația de față. Ele sunt folosite samavolnic pentru a pune în aplicare înlăturarea părintelui din calea propovăduirii ecumenismului.

Canonul 28 Apostolic spune: „Dacă vreun episcop, ori prezbiter, ori diacon, caterisit după dreptate pentru vinovăţii învederate (evidente), ar îndrăzni a se atinge de Liturghia (slujba) cea oarecând încredinţată lui, acesta cu totul se taie de la Biserică.”[11]. După care „dreptate” și pentru care „vinovății învederate” a fost caterisit părintele Elefterie? În niciun caz după dreptatea lui Dumnezeu, iar „vinovățiile învederate” sunt doar una: păstrarea dreptei credințe prin respectarea învățăturii și Canoanelor Bisericii Ortodoxe, singura adevărată. Nici acuzația că părintele a slujit cu preoți caterisiți, conform Can. 11 Apostolic, nu este fondată, deoarece nici acești preoți nu au fost caterisiți după dreptatea Dumnezeiască, ci tot din cauză că nu sunt de acord cu ecumenismul, deranjând astfel pe unii sau pe alții.

Canonul 6 al Sinodului al-II-lea Ecumenic condamnă pe cei ce „cu clevetiri, pricini oarecare plăsmuiesc asupra dreptslăvitorilor Episcopi celor ce iconomisesc Bisericile…”. Cele  afirmate în acest Canon nu se potrivesc cu situația părintelui Elefterie, pentru că părintele nu a clevetit și nu a plăsmuit nimic asupra episcopului, ci tot ce a spus este adevărat. Nu poți să nu zâmbești amar și cu durere când citești această acuzație. În cazul de față care este acel „dreptslăvitor Episcop”? Cel care a semnat documentele eretice din Creta? Cel care nu scapă niciun prilej de a fi în comuniune cu „frații” săi papistași, monofiziți și de alte confesiuni? Cum l-a defăimat sau l-a clevetit părintele Elefterie pe „arhiepiscopul” Ioachim? Să fie pentru că, ascultând de Sfinții Părinți, i-a atras atenția episcopului asupra faptelor sale care nu sunt ortodoxe? Atunci episcopul ar trebui să fie supărat pe faptele sale, nu pe cel ce i-a dat ocazia să și le vadă și să le îndrepte.

„(…) Dacă, aşadar, vreun cleric sau călugăr ar fi găsit fie uneltind, fie ortăcindu-se, fie întinzând capcane (curse) episcopilor sau clericilor celor împreună cu dânşii, să cadă cu totul dintr-a lor treaptă.” (Can.18 Sin. IV Ecumenic). Consistoriul s-a folosit neîntemeiat și de acest canon deoarece părintele Elefterie nu poate fi acuzat în niciun caz de așa ceva.

Cei din Consistoriu inventează şi invocă drept motiv neascultarea față de ierarh”; dar atunci demonstreze că ierarhul face ascultare de Dumnezeu și este întru totul ortodox. Dacă nu pot dovedi aceasta (și nu au cum dovedi decât dacă spun minciuni), cum pot, prin asemenea hotărâri, să silească pe cel afierosit Domnului să-și încalce făgăduinţa față de Creator doar ca să fie pe placul unui „ierarh” care nu mai slujește Adevărului, adică lui Hristos? Acest lucru este foarte vizibil şi clar: „arhiepiscopul” Ioachim este pe față în favoarea ecumenismului, iar ecumenismul înglobează în el toate religiile cu toate practicile lor și nu urmăreşte unirea în unitatea Adevărului, ci în unitatea tuturor rătăcirilor (minciunilor) diferitelor religii și confesiuni. Cărui dumnezeu îi urmează arhiepiscopulIoachim? De care dumnezeu face ascultare? De Hristos, Cel ce S-a născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu? Dar prin CMB este frate ” și cu protestanții, care o hulesc pe Maica Domnului. Dar el este „frate” și cu papistași, pe care îi iubește mult, și al căror cap este papa, nu Hristos ș.a.m.d. Cel ce se numeşte pe sine „frate” cu dușmanii lui Dumnezeu și ai Maicii Domnului poate să spună că slujește și ascultă pe Dumnezeul Cel Adevărat??? Atunci de unde pretenția de a fi ascultat de slujitorii cei credincioşi lui Hristos?!!! Ca urmare părintele Elefterie nu încalcă niciun Canon ci, dimpotrivă, împlinește Canonul 15, I-II Constantinopol, deci i se cuvine cinstea celor dreptslăvitori, conform aceluiași Canon.

Referitor la ascultare vedem că Mântuitorul ,,S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” (Filipeni 2. 8), însă nu asculta de farisei şi cărturari deoarece aceştia încălcau legea şi mimau evlavia şi credința. Pe aceştia îi mustra aspru zicând:
,,Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi” (Mat. 23. 13).

Ascultarea este virtutea de căpetenie a monahului și numai cu ajutorul ei putem să dobândim smerenia, rugăciunea curată, dicernământul duhovnicesc și toate celelalte virtuți, dar „trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.” (Fapte 5, 29). Această maximă este sufletul și însăși inima Bisericii, nemurirea și veșnicia ei. Aceasta cuprinde esența tuturor Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe. Aici Biserica nu poate face niciun fel de concesii, nu pot fi admise niciun fel de compromisuri – nici cu oamenii, nici cu demonii, nici cu prigonitorii și demolatorii Bisericii. Pentru Biserică, Dumnezeu totdeauna este pe primul loc, iar omul, lumea, totdeauna pe locul doi.[12]

.

Libertatea – un dar al lui Dumnezeu protejat și de legile laice

.

În cazul părintelui Elefterie s-au încălcat atât Canoanele Bisericii, cât și legile laice. Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 10 septembrie 1948 și, în special, Convenția Europeană a Drepturilor Omului asigură dreptul la viață și la libertatea de gândire, de conștiință și de religie, precum și libertatea de exprimare. Se interzic discriminarea și abuzul.

.

DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI:

.

Articolul 1 Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi. Ele sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față de altele în spiritul fraternității;

Articolul 18 Orice om are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și religie; acest drept include (…) libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alții, atât în mod public, cât și privat, prin învățătură, practici religioase, cult și îndeplinirea riturilor.[13]

.

CONVENŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI:

Articolul 9 – Libertatea de gândire, de conștiință și de religie

  1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept include (…) libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor.
  2. Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranța publică, protecția ordinii, a sănătății, a moralei publice, a drepturilor și a libertăților altora.

Articolul 10 Libertatea de exprimare

  1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.[14]

.

CONSTITUȚIA ROMÂNIEI:

Articolul 26 Viața intimă, familială și privată

1 Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.

2 Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

Articolul 29 – Libertatea conștiinței

1 Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale.

2 Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc.

Articolul 30 – Libertatea de exprimare

1 Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. [15]

Dumnezeu a înzestrat pe om cu libertate pe care El Însuși i-o respectă și de asemenea legile laice garantează această libertate. Sfintele Canoanele și Sfinții Părinți îl îndreptățesc și îi iau apărarea părintelui, dar unii oameni se consideră mai presus și-i încalcă acest dar lăsat de Dumnezeu.

,

Ținuta monahală – semnul făgăduinței călugărești

.

Cu toate că nu au existat motive întemeiate, s-a aplicat și sancționarea cu excluderea din monahism și interdicția de a purta haina monahală, care este cât se poate de nedreaptă. Prin aceste măsuri, părintele este împins să nu-și respecte făgăduințele, deoarece călugăria este un jurământ definitiv și irevocabil de consacrare a vieții sale lui Dumnezeu. Ea este logodirea cu Hristos prin Duhul Sfânt, nu o joacă, iar îmbrăcămintea este considerată ca fiind semnul acestui angajament. Canoanele sunt foarte aspre cu cei ce nu-și respectă jurământul: să se supună anatemei dacă nu se întorc, și cu sila să se îmbrace în haine monahale și să se închidă în mănăstire; nu au voie să fie împărtășiți până la moarte, până când nu părăsesc din nou lumea și se întorc la pocăință în mănăstire.[16]

Conform căror canoane sa luat hotărârea de a-l lipsi de haina monahală pe părintele Elefterie? Făgăduința monahului se face lui Dumnezeu înaintea Sf. Altar, având ca martori pe Sfinți și pe oameni (cei prezenți la slujba tunderii în monahism). Există într-adevăr unele canonisiri, pentru monahii care au abateri grave de la rânduiala monahală, însă, niciuna din acelea nu pot fi aduse spre acuzarea părintelui. Singura acuzație este că a oprit pomenirea „arhiepiscopului” Ioachim respectând Canonul 15, I-II Constantinopol, rânduit de Sfinții Părinți sub oblăduirea Sfântului Duh. Tocmai acest Canon îl apără împotriva „caterisirii”, și nu numai că îl apără, dar îi și îndreptățește poziția luată.

Cum respectă Canoanele cei de la Centrul Eparhial și cum îl cinstesc pe împlinitorul Canonului, dezbrăcându-l de haina făgăduinţei lui față de Dumnezeul Cel Atotputernic? Oare nu le-a mai rămas nicio fărâmă de frică de Dumnezeu, de prigonesc pe cei afierosiți Domnului? Le mai rămâne să facă precum odinioară prigonitorii păgâni Sfinților Serghie și Vach: „Iar împăratul mâniindu-se a poruncit să fie luate de la dânșii semnele nobleței (…) și să fie îmbrăcați femeiește spre necinstea lor și, punând cercuri de fier pe grumazul lor, a poruncit să fie purtați așa prin cetate spre râsul și batjocura lor…”[17]

Ieromonahul Nicodim Sachelarie în Pravila Bisericească spune: „Cel ce a fost îmbrăcat odată de episcop cu îmbrăcămintea neagră cu scopul de a intra în cler, nu-l mai poate dezbrăca deoarece a făcut declarația publică de a se consacra lui Dumnezeu și nu mai poate anula făgăduința făcută lui Dumnezeu și să batjocorească starea sfântă ca femeile la teatru.”[18]

Nu vrem să judecăm pe nimeni, dar dacă noi vom tăcea și vom trece cu vederea adevărul, atunci „pietrele vor striga”. Nu o facem ca să apărăm un om, pe părintele Elefterie, căci el nu are nevoie de apărarea noastră pentru că știe Cui slujește și știe că Dumnezeu-Adevărul îl va întări în mărturisirea sa. Scriem acestea și vrem să arătăm adevărul de dragul Adevărului și pentru porunca dumnezeiască de a nu sluji „la doi domni” (Mat. 6, 24). Dar, mai ales, vrem să nu se piardă sufletele credincioșilor, cărora li se ascunde faptul că în Creta a fost măsluită Ortodoxia.

Nu defăimăm pe nimeni, vrem doar să se vadă adevărul. Dacă nu avem acest drept, ci episcopul poate dispune după bunul plac de legile bisericești, atunci de ce au mai lăsat Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți Canoanele, care sunt Cârma Bisericii? De ce s-au mai ostenit și s-au jertfit să le întocmească? De ce ni s-au lăsat scrise până astăzi viețile Sfinților? Desigur, pentru a le vedea exemplul și, urmându-l, să ne mântuim.

.

Viețile Sfinților – Exemple de urmat

.

Sfinții nu au îngăduit nicio schimbare în învățătura Bisericii lui Hristos. Apostolul neamurilor, Sfântul și Marele Pavel spune: Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar propovădui altceva decât ceea ce v-am binevestit noi, să fie anatema!”[19] (Gal. 1, 8). S-a jucat Sf. Ap. Pavel cu cuvintele, spunând aceasta? Nu, ci a vrut să arate cât de neclintită trebuie să fie mărturisirea adevărului. Dar astăzi, deși se fac compromisuri peste compromisuri, noi nu avem voie să spunem nimic. Acest lucru s-a pregătit cu mult înainte, dar acum s-a și întărit prin Articolul 22 al Documentului 6 de la sinodul din Creta: „Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă și reguli canonice (Canonul 6 al Sinodului II Ecumenic).”[20]

Dacă ni se impune, samavolnic, o anumită linie de gândire care diferă de calea Adevărului, cum ne vom mântui?

De ce noi nu avem voie să ne apărăm credința? Pentru că nu suntem episcopi? Dar cine l-a înfruntat prima dată pe patriarhul Nestorie în erezia sa, un sinod sau un episcop? Nu, ci un credincios din biserică. Dacă acela tăcea, după cum ni se spune nouă că nu este voie să judeci episcopul, și așijderea ar fi tăcut și alții pentru același motiv, cine ar mai fi vădit erezia lui Nestorie? Și pentru că era patriarh poporul trebuia să îl urmeze în erezie și să tacă?! Unde s-ar fi ajuns?

Dacă în istoria Bisericii nu ar fi fost câte un Sfânt Marcu Eugenicul, un Sfânt Maxim Mărturisitorul, un Sfânt Grigorie Palama și alții care au înfruntat, uneori chiar de unii singuri, ereziile epicopilor și ale patriarhilor, ce credință am fi avut noi astăzi? Viețile Sfinților ne sunt exemple vrednice de urmat:

Sf. Maxim Mărturisitorul a întrerupt comuniunea cu patriarhul său spunând că: ,,chiar dacă toată lumea ar începe să se împărtăşească cu patriarhul, eu nu pot să mă împărtăşesc cu dânsul, pentru că știu că Duhul Sfânt, prin Apostolul Pavel, a dat anatemei chiar și pe îngeri, dacă ar fi propovăduit ceva nou în credință.”[21]

Avem cazul când, după cele întâmplate la Ferrara-Florența: ,,îngroziți, credincioșii îi ocoleau pe episcopii care semnaseră, și chiar le aruncau cuvinte de batjocură. Clericii rămași la Constantinopol nu voiau să mai slujească cu unioniștii. O tăcere aproape dureroasă învălui Biserica atunci când, în vremea Postului Mare din 1440, bisericile au fost goale și nu s-au ținut slujbe. Nimeni nu voia să slujească cu episcopii care semnaseră.”[22]

„Toate cele pe care Sfânta Biserică Sobornicească și Apostolească a lui Hristos, cea a Răsăritului, Maica noastră de obște și duhovnicească le primește și mărturisește, pe acestea și noi le primim și mărturisim; iar pe cele pe care ea le tăgăduiește și le leapădă, pe acestea și noi de asemenea le tăgăduim și le lepădăm, ca fii ai ei sinceri și adevărați.” spune Cuviosul Nicodim Aghioritul.[23]

„Atâta grijă au avut Apostolii și ucenicii lor, ca nici măcar în cuvânt să nu aibă părtășie cu vreunul dintre cei ce strâmbau adevărul.”[24]

Sf. Vasilie cel Mare îndemna la îndepărtarea „de comuniunea cu ereticii, căci este știut că nepăsarea în această privință ne lipsește de îndrăzneala înaintea lui Dumnezeu.”[25]

Scrierile Sfinților Părinți sunt pline de asemenea sfaturi, dar observăm cu tristețe că cei mai mulți dintre creștinii din vremea de astăzi sunt cuprinși din ce în ce mai mult de grijile lumești, lăsându-se pradă nepăsării: „Și precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit pe toți.” (Luca 17, 26-27).

„Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni.”

Dar cu atât mai mult viața și patimile Mântuitorului Hristos relatate în Sfânta Scriptură ne sunt cea mai vie și grăitoare pildă de urmat. Știm cu toții învățătura Domnului Hristos despre adevărata dragoste și trăire creștinească, care a fost pricina atacurilor arhiereilor, cărturarilor și fariseilor, culminând cu Patimile și Răstignirea Sa. De aceea Domnul avertizează pe cei ce vor să-L urmeze: „Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-au urât.” (Ioan 15, 18) „Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni.” (Ioan 15, 20)

„Şi va fi vouă spre mărturie. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde;Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. Şi păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre.” (Luc. 21,13-19)

Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.” ( Ioan 16, 2). Iar pe prigonitori îi mustră:

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi. ( Matei 23,15)

Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că cuvântul Meu nu încape în voi. (Ioan 8, 37) De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu. Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi. Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat? Dacă spun adevărul, de ce voi nu Mă credeţi? Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu.(Ioan 43-47).

„Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră.” (Ioan 9, 39-41).

De la cine au primit Domnul Iisus Hristos și Sfinții Apostoli cele mai jignitoare cuvinte, cea mai aspră condamnare și cele mai cumplite chinuri? Prin cine a lucrat Satana cel mai crud și mai perfid? Cine a întărâtat poporul pentru răstignirea și uciderea Domnului nostru? Ce categorie de oameni a mustrat Hristos cel mai aspru? Pe vameși? Pe păcătoși? Pe cei de altă credinţă? Nu! Ci a mustrat pe arhierei, pe cărturari, pe farisei, pe învăţătorii de lege care, preferând prietenia lumii, „au făcut sfat” și L-au dat la moarte pe Hristos:

„Dar iată că s-au adunat arhiereii, şi cărturarii, şi mai-marii poporului în curtea arhiereului numit Caiafa, făcându-şi în sfatul lor planul de a-L prinde pe Iisus prin viclenie şi a-L ucide; însă au spus: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor.”(Mat. 26, 5)

Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină.(Ioan 19, 6)

„Pentru aceasta, Pilat căuta să-L elibereze; iar iudeii strigau zicând: Dacă Îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului.” (Ioan 19, 12)

Precum Domnul a fost dat de arhierei și bătrâni în mâinile lui Pilat, precum Sfântul Ioan Botezătorul, pentru că mustra fărădelegea, a fost decapitat de Împăratul Irod, precum Sfântul Apostolul Pavel a fost dat de iudei procuratorului Felix și guvernatorului Porcius Festus, precum mulți Sfinți Ierarhi Mărturisitori au fost „caterisiţi”, exilaţi, exterminaţi și omorâți pe nedrept și mucenicii omorâți de ighemoni și împărați, tot așa vor pătimi și robii lui Dumnezeu de la sfârșitul veacurilor care se vor împotrivi învățăturilor antihristice și care-L vor mărturisi cu credința dreaptă și curată, așa cum au primit-o de la Sfinții Apostoli.

Nu toți fruntașii poporului au fost așa și poate nici nu sunt, dar curajul mărturisirii lipsește în oamenii care vor să-și păstreze scaunul și să-și scape viața, după cum ne zice Evanghelistul Ioan: „Totuşi şi dintre căpetenii mulţi au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniţi din sinagogă; Căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu.” (Ioan 12, 42-43)

Ce va face Domnul acelor oameni prin care se vinde credința, ORTODOXIA, care este stâlp și temelie a adevărului?” Ce va face Domnul acelor căpetenii care caută cu orice preț să prigonească și să stârpească dintre oameni pe păstorii cei adevărați care își pun sufletul pentru Evanghelie și pentru oile care le cunosc glasul? Vai acelor oameni care prin păruta lor iubire față de eretici vor crede că împlinesc dorința Domnului „ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21).

Același stăpân al întunericului care a îndemnat oamenii timpului de atunci la uciderea Domnului, lucrează și prin mai-marii timpului de acum care pregătesc calea și religia lui Antihrist și prigonesc pe cei nevinovați; același va lucra în oamenii fărădelegii până la sfârșitul veacurilor.

Ne dorim și ne-am bucura nespus ca dintre arhiereii ortodocși să se ridice alt Nicodim care să apere Biserica Lui Hristos și alt Gamaliel care să spună: „Bărbaţi israeliţi, luaţi aminte la voi, ce aveţi să faceţi cu aceşti oameni.(…)Şi acum zic vouă: Feriţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i, căci dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici; Iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca nu cumva să vă aflaţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu. Şi l-au ascultat pe el;(Fapt 5, 35, 38-40).

 

Atașăm numele celor 1130 de oameni care prin semnăturile sau acordul (în cazul celor care nu au putut semna din cauza distanței) îl susțin pe părintele Protosinghel Elefterie Tărcuță în privința „caterisirii” necanonice.

Atașăm scrisoarea Mitropolitului Filaret, întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ruse din  Afara Rusiei între 1964-1985, datată 14/27 octombrie 1983, prin care îl înștiințează pe parohul unei biserici despre decizia Sinodului Episcopilor din același an privitoare la anatema pronunțată împotriva panereziei ecumenismului.

 

[1] Sursa: https://youtu.be/mEkmK_CDTK0

[2] Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe Note și comentarii, Sibiu, 2005, p. 347

[3] Ibidem, p. 14

[4] Ibidem, p. 35

[5] Ibidem, p. 239

[6] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Uniatismul din Transilvania încercare de dezbinare a poporului român, București, 1973, p. 45.

[7] Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe Note și comentarii, Sibiu, 2005, p. 347

[8] Neofit, Patriarh al Constantinopolului Pidalion, Editura Credinţa Strămoşească, 2017, p. 79

[9] Ibidem. p 362

[10] Scrisoare către Sfânta Chinotită din 20. 06. 2016. p. 7

[11] Neofit, Patriarh al Constantinopolului Pidalion, Editura Credinţa Strămoşească, 2017, p. 24

[12] Sf. Iustin Popovici, Biserica și statul, Apologeticum, 2006, p. 5.

[13] http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legea/declaratia-universala-a-drepturilor-omului.php

[14] https://jurisprudentacedo.com/Conventia-CEDO/Titlul-I-Drepturi-si-libertati.html

[15] http://www.constitutiaromaniei.ro/

[16] Arhim Ioanichie Bălan, Călăuză în familie și în societate, Ed Mănăstirea Sihăstria, p. 36-37.

[17] Vieților Sfinților pe luna octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2012, p. 87

[18] Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila Bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului Jud Prahova, 1999, p.505

[19] Anatema înseamnă blestemat

[20] http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/

[21] Viețile Sfinților pe luna ianuarie, Ed. Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1993, p.437.

[22] Stâlpii Ortodoxiei. Viața şi nevoințele celui între Sfinți Părintelui nostru Marcu Evghenicul Mitropolitul Efesului, Ed. Egumenița, 1990, p. 62.

[23] Arhim. Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei, Ed Egumenița, 2015, p. 502.

[24] Ibidem, p. 552.

[25] Ibidem, p.546.

30.03.2018