Select Page

Scrisoarea ieromonahului Evghenie despre părăsirea de către sfinția sa, cu ani în urmă, a GOH (stiliștii din Grecia)

Scrisoarea ieromonahului Evghenie despre părăsirea de către sfinția sa, cu ani în urmă, a GOH (stiliștii din Grecia)

„Pentru că iubirea o cere, declar așadar public că m-am îngrădit (adică am părăsit) de GOH (Gnisioi Orthodoxoi Hristianoi – Adevărații Creștini Ortodocși – de fapt stiliștii din Grecia, care și-au făcut propriile lor sinoade – n.trad.) încă din anul 2011 și astfel continui (să mă aflu în necomuniune cu ei – n.trad.) și acum.

Motivele au fost diverse, aici voi menționa doar pe cel mai important dintre ele. Învățătura principală a GOH este cea referitoare la invaliditatea Tainelor (a ortodocșilor din Bisericile Ortodoxe locale – n.trad.); cu toate că unii dintre ei (stiliști) nu o acceptă teoretic, totuși lucrarea lor principală este hirotonia și instalarea de episcopi cu diferite titluri, preluate de la episcopii locurilor respective (care aparțin Bisericii Ortodoxe – n.trad.). Astfel există episcopi stiliști ai Tesalonicului, ai Larisei etc, dar și arhiepiscop al Atenei și al întregii Grecii și desigur nu numai ai unei grupări stiliste (adică aceste titluri se dublează sau se triplează, în funcție de gruparea stilistă respectivă, căci în Grecia sunt mai multe, care nu se află în comuniune liturgică între ele – n.trad.).

Acceptarea acestei învățături (a Tainelor invalide sau a retragerii automate a harului – n.trad.) conduce inevitabil la această practică. Când Biserica (oficială) a dispărut de pe fața pământului este necesar ca ea să se afle totuși undeva (cea adevărată), devreme ce „nici porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18), potrivit cuvântului Domnului Iisus Hristos.

Așadar este nevoie ca Biserica să se autodefinească ca trup (sau sinaxă) a celor îngrădiți de erezie și pentru că nu mai sunt episcopi (necăzuți în erezie – n.trad.), trebuie neapărat acum și aici să fie hirotoniți alții, în orice fel. Această mentalitate este întâlnită la cei din GOH.

Însă această practică nu are nicio dovadă patristică, este neîntâlnită în istoria noastră bisericească. Niciodată și nicăieri Sfinții Părinți nu au făcut așa ceva, exact pentru faptul că nu aveau ca bază această învățătură a Tainelor invalide. Cu ajutorul lui Dumnezeu acest lucru va fi dovedit într-o carte care credem că va fi editată curând, bazată pe hotărârile Sinoadelor Ecumenice ale căror procese verbale ni s-au păstrat până azi.

Așa cum se poate înțelege, este o problemă de conștiință. Cum poți să fii în comuniune cu ceva care știi că este greșit încă din fundamentul său? Și desigur să mai scrii și o carte despre aceasta? Da, am făcut parte din GOH, aceasta însă nu înseamnă că nu există întoarcere. A cădea este omenește, a persista în cădere este demonic. De îndată ce am înțeles care este greșeala, am părăsit GOH. „Cel care este fără de păcat dintre voi să arunce primul cu piatra.” (Ioan 8, 7).”

Vă mulțumesc.

Ieromonahul Evghenie

traducere din limba greacă de

pr. Ciprian Staicu

.

Notă: părintele Evghenie ne va trimite și fotocopii după scrisoarea oficială pe care a trimis-o cu ani în urmă episcopului stilist, precum și altor 20 de preoți din GOH, cu îndemnul ca și ei să părăsească mișcarea schismatică, pentru ca orice calomnie la adresa sfinției sale că ar mai aparține de stiliști să își primească răspunsul cuvenit. Cartea cu sinteza actelor oficiale ale Sinoadelor Ecumenice – referitoare la întinarea prin erezie și la validitatea Tainelor – a primit forma ei finală în limba greacă, mi-a fost trimisă și am început traducerea ei, nădăjduind să fie publicată în limba română în timp util, cu rugăciunile părinților și ale mirenilor ortodocși, spre luminarea noastră a tuturor referitoare la modul în care se duce lupta cu erezia, care sunt dimensiunile și condițiile acestei lupte, conform singurului organ infailibil al Bisericii lui Hristos, care este Sinodul Ecumenic. Vă mulțumim pentru răbdare, rugăciuni și dreaptă mărturisire, iar celor căzuți în schismă (rebotezați, rehirotoniți) le dorim pocăință și întoarcere, cum a făcut și ieromonahul Evghenie din Grecia.

 

_______________

Sursa – http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2019/03/04/scrisoarea-ieromonahului-evghenie-despre-parasirea-de-catre-sfintia-sa-cu-ani-in-urma-a-goh-stilistii-din-grecia/

 

.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subiecte