”Hai să ușurăm rana deprimării tale și să risipim gândurile care adună norul acesta! Căci ce este ceea ce-ți tulbură gândul? Faptul că furtuna sălbatică și întunecoasă care cuprinde Bisericile a cufundat toate într-o noapte fără lună, că ea se înalță în fiecare zi producând naufragii umane și crește prăpădul lumii întregi? (…)

Dar deşi ştiu toate acestea nu disper pierzându-mi nădejdile mai bune, gândindu-mă la Cârmaciul acestui univers, Care nu biruie furtuna printr-un meşteşug, ci potoleşte vijelia cu un semn. Iar dacă nu desființează cele cumplite încă de la început, nici degrabă, obiceiul Lui nu e să o facă de la început, ci atunci când ele au crescut, au ajuns la sfârșit și cei mai mulți au disperat, atunci obișnuiește să facă minuni și lucruri uimitoare, arătându-Și puterea și exersând răbdarea celor ce cad.

Aşadar, nu cădea, rogu-te! Căci un singur lucru este înfricoșător, Olimpiada, şi există o singură încercare, *păcatul*; şi n-am încetat să-ţi cânt necontenit acest cuvânt. Toate celelalte sunt poveşti, chiar dacă mi-ai vorbi de uneltiri, de ură, de viclenii, de calomnii, ocări, învinuiri, confiscări, exiluri, de săbii ascuţite, de ocean şi de războiul întregii lumi. Fiindcă oricare ar fi acestea, sunt vremelnice și pieritoare, au loc într-un trup muritor și nu vatămă cu nimic sufletul care veghează.

Aşadar, nimic din ce se întâmplă să nu te tulbure, ci încetând de a mai chema în ajutor pe cutare şi cutare, și de a mai alerga după umbre – căci acesta este ajutorul omenesc – cheamă neîncetat pe Dumnezeu Căruia îi slujești, să facă doar un semn şi toate se vor rezolva într-o clipită. Iar dacă L-ai chemat şi nu s-au rezolvat, e pentru că acesta e obiceiul lui Dumnezeu: nu desfiinţează de la început cele cumplite – ca să repet cuvântul spus mai sus -, ci atunci când ele s-au ridicat şi au crescut şi celor ce se războiesc cu noi nu le-a rămas aproape nici o răutate de săvârşit, atunci preface dintr-o dată toate în senin şi duce lucrurile la stări neaşteptate. Fiindcă El ne poate face nu numai câte lucruri bune aşteptăm şi nădăjduim, ci mult mai multe şi nesfârşit de mari. De aceea şi Pavel vorbea despre El ca despre „Cel care poate să facă mult mai mult decât cele pe care le cerem sau gândim” [Efeseni 3, 20].

Ai văzut iscusinţa lui Dumnezeu? Ai văzut înțelepciunea Lui? Ai văzut lucrurile Lui paradoxale? Ai văzut  iubirea de oameni şi purtarea Lui de grijă? Aşadar, să nu te mai tulburi, nici să nu te mai frămânţi, ci rămâi mulțumindu-I necontenit pentru toate, slăvindu-L, chemându-L rugându-L, implorându-L, chiar dacă năvălesc asupra ta zeci de mii de obligaţii, zeci de mii de tulburări, chiar dacă-ţi vin în faţă furtuni şi toate, nimic din ele să nu te tulbure. Căci Stăpânul nu se lasă întrecut de dificultatea  lucrurilor, chiar dacă toate s-ar prăbuşi în distrugerea ultimă. Fiindcă poate să scoată pe cei căzuţi, să întoarcă pe cei rătăciţi şi să îndrepte pe cei smintiţi, poate să elibereze pe cei plini de zeci de mii de păcate şi să-i facă drepţi, poate să facă vii pe cei morţi şi strălucitoare cele surpate şi să înnoiască cele învechite. Căci dacă face să existe cele ce nu sunt şi dăruie existenţa celor ce nu se văd nicicând şi nicicum, cu atât mai mult va îndrepta cele ce sunt şi devin.”