Cuviosul Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul: SEMNELE VREMURILOR – STARE DE ALARMĂ!

Liniştea care stăpâneşte mă nelinişteşte. Se pregăteşte ceva. N-am înţeles bine în ce ani trăim, nici nu ne gândim că vom muri. Nu ştiu ce va fi, situaţia este foarte grea. Soarta lumii stă în mâinile unora, dar Dumnezeu încă frânează. Este trebuinţă să facem multă rugăciune cu durere, ca Dumnezeu să intervină. S-o luăm în serios şi să trăim duhovniceşte. Anii sunt foarte grei. Este nevoie de o intervenţie dumnezeiască.(…) Şi noi dormim în opinci. Nu spun să luăm pancarte, ci să ne îndreptăm atenţia noastră spre marele pericol care ne aşteaptă şi să înălţăm mâinile către Dumnezeu. Să căutăm modalităţile prin care să ne păzim de rău. (…)

Există o mare zăpăceală. Lumea a ajuns ca o moară. Oamenii sunt ameţiţi… Nu vă spun acestea ca să vă înfricoşaţi, ci să ştiţi unde ne aflăm, să fiţi cu Hristos, să trăiţi potrivit cu poruncile Lui şi să vă rugaţi, ca să aveţi puteri dumnezeieşti şi să puteţi înfrunta greutăţile. Lăsaţi patimile, ca să vină harul dumnezeiesc. Ceea ce va ajuta foarte mult este să intre înlăuntrul vostru neliniştea cea bună: unde ne aflăm, ce ne va aştepta, ca să luăm măsurile necesare şi să ne pregătim.

Fiecare dintre noi va da socoteală pentru ceea ce a făcut în aceşti ani grei, prin rugăciune, prin bunătate… Cel care împinge la rău pe altul, va da şi el socoteală la Dumnezeu pentru asta, dar şi cel de alături va da socoteală, pentru că a văzut pe acela că face rău aproapelui său şi nu a reacţionat… Lucrul cel mai înfricoşător este atunci când diavolul luptă împreună cu un om pervers… În continuare, Doamne fereşte, aceştia vor pricinui greutăţi, vor strâmba pe oameni, mănăstiri. Bisericii şi monahismului le vor face rău, deoarece îi vor împiedică în planurile lor. Situaţia de azi poate fi înfruntată numai duhovniceşte, iar nu lumeşte.

Strig şi eu, netrebnicul, de atâţia ani ! Situaţia este înfricoşătoare, ciudată. Nerozia a întrecut limitele. A venit lepădarea şi rămâne ca acum să vină fiul pierzării (antihrist). Totul va deveni un spital de nebuni… Numai că evenimentele se vor derula cu repeziciune. Ecumenism, piaţă comună, un (n.n. singur) stat mare, o religie după măsurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sioniştii (jidanii, masonii, Uniunea Europeană şi America) pregătesc pe cineva să fie Mesia…Va fi într-un fel ca un diavol întrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia şi va înşela lumea. Vin ani grei. Vom avea încercări mari. Creştinii vor avea mare prigoană. Şi uită-te, oamenii nici nu înţeleg că trăim vremuri apocaliptice, că pecetluirea înaintează (prin actele cu cip sau cu cod de bare, prin implantul cu cip sau însemnarea codului de bare la om). Trăiesc că şi cum nu s-ar întâmplă nimic. De aceea spune Scriptura că „va căuta să înşele, de este cu putinţă, şi pe cei aleşi.” (Matei 24,24). Cei care nu vor avea intenţie bună, care nu vor fi luminaţi se vor înşela în anii apostaziei.

A se interesa cineva acum şi a se nelinişti de situaţia în care se află naţiunea noastră este o mărturisire. Pentru că statul s-a pus rău cu legea dumnezeiască. Votează legi care sunt împotriva legii lui Dumnezeu.

Am auzit pe unii duhovnici : „Voi să nu vă preocupaţi cu acestea !”. Dacă unii ca aceştia ar fi avut sfinţenie mare şi ar fi ajuns cu rugăciunea într-o astfel de stare încât să nu-i intereseze nimic, le-aş fi sărutat şi picioarele. Dar acum stau nepăsători pentru că vor să se pună bine cu toţi şi vor să se petreacă bine.

Acum suntem în război, război duhovnicesc. Trebuie să fiu în prima linie. Ce marxişti există, ce franc-masoni, ce satanişti şi atâţia alţii… Iar acum, iată, cum mă lupt. Şi vezi celălalt nu vorbeşte. Oare prin aceasta nu arată că merge să distrugă Biserica? „Nu-i nimic”, spune el. Merge şi cu unul şi cu altul, numai să se aranjeze. Dar cum să se aranjeze ? Dar pe unul ca acesta îl aranjează în cele din urmă, diavolul.

Nu-i interesează nimic ! Nu au nimic înlăuntrul lor … nepăsare ! Există un duh căldicel, deloc bărbătesc. Ne-am stricat cu desăvârşire ! Cum ne mai rabdă Dumnezeu !

– Părinte, trebuie ca întodeauna să ne mărturisim „crezul” nostru ?

– Sunt momente când nu trebuie să vorbim şi momente când trebuie să mărturisim cu îndrăzneală „crezul” nostru, că altfel vom fi răspunzători. În aceşti ani grei, fiecare dintre noi, trebuie să facă tot ce este omeneşte posibil. Astfel vom avea conştiinţa liniştită că am făcut tot ce s-a putut. Dacă nu vom reacţiona, se vor scula strămoşii noştri din morminte. Aceia au suferit atâtea pentru patrie, iar noi ce facem pentru ea ? … Iar noi să nu vorbim ? Este înfricoşător ! Am spus cuiva : „ De ce nu vorbiţi? Ce înseamnă lucrurile pe care le face cutare?”. „Ce să mai discutăm?”, îmi spune. „Miroase urât.” „Daca miroase, de ce nu vorbiţi ? Loviţi-l !”. Dar nu fac nimic şi-l lasă aşa. Pe un politician l-am scuipat : „ Să spui : «Nu sunt de acord cu aceasta !»”, îi zic. „Vreau ca lucrurile să fie cinstite. Vrei ca pentru folosul tău să le distrugi pe toate ?”.

Dacă creştinii nu mărturisesc şi nu se împotrivesc (n.n împotriva actelor cu cip şi a ereziilor ce intră în Biserică), aceştia (mai marii noştri) vor face mai rău. Dar dacă se împotrivesc, aceia se vor mai gândi. Dar nici creştinii de azi nu sunt luptători. Primii creştini erau nuci tari. Schimbau toată lumea…. Dacă biserica nu vorbeşte ca să nu intre în conflict cu statul, dacă mitropoliţii nu vorbesc ca să fie bine cu toţi, căci îi ajută la Fundaţii etc., aghioritii (călugării) iarăşi nu vorbesc (de frică, din laşitate), ca să nu le taie veniturile, atunci cine să vorbească ? Cineva poate ajuta mai mult cu rugăciunea, dar tăcerea lui o vor exploata ceilalţi şi vor spune :”Cutare şi cutare, nu au protestat, prin urmare sunt de partea noastră, sunt de acord cu noi”. Dacă nu încep unii să lovească răul, adică să mustre pe cei care smintesc pe credincioşi, se va face mai mult rău… Biserica nu este corabia lor cu care să facă plimbări, ci este corabia lui Hristos ! Aceştia sunt de blamat. Singurul lucru care îi interesează este să aibă salariul mare, maşini de lux, să alerge la distracţii.

Am întrebat pe un duhovnic cu lucrare socială, cu o grămadă de fii duhovniceşti etc. :”Ce ştiţi de acel film hulitor” (este vorba de filmul Ultima ispităcare a pricinuit mari proteste din partea credincioşilor şi a Bisericii Greciei, la care Cuviosul Paisie a ieşit din Sfântul Munte împreună cu alţi călugări şi a participat la mitingul de la Salonic). „Nu ştiu nimic”, mi-a răspuns. Nu ştia nimic şi se afla într-un oraş mare ! Unii ca aceştia adorm lumea ! (n.n. precum ierarhii şi preoţii noştri care evită să vorbească credincioşilor, despre pericolul cipurilor). O lasă aşa, ca nu cumva să se întristeze, ci să se distreze. Nu cumva să spui că va fi război sau că se va face a Doua Venire, pentru care şi trebuie să ne pregătim, ca să nu se mâhnească oamenii… Astfel simt o bucurie falsă. Aceştia nu sunt creştini. Aţi înţeles ? Aceasta este nepăsare, este bucurie lumească. Omul duhovnicesc este în întregime durere. Îl doare pentru o situaţie, pentru oameni, dar este răsplătit cu mângâiere dumnezeiască pentru durerea

aceasta… Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim sau să scriem ortodox. A gândi ortodox este uşor, însă a trăi ortodox cere osteneală.

Un om duhovnicesc, când este mişcat de mânie ca să se apere pe sine într-o problemă personală, suferă de pur egoism, este sub lucrarea diavolului… Nu se potriveşte să te cerţi pentru tine. Altceva e să reactionezei ca să aperi subiecte duhovniceşti seriose, subiecte legate de credinţa noastră, de Ortodoxie. Aceasta este datoria ta!

Din păcate unii „cunoscatori”(n.n. precum unii ierarhi şi preoţi de la noi) înfaşă pe fiii lor duhovniceşti ca pe nişte prunci, chipurile, ca să nu-i mâhnească: „Aceasta nu vatăma. Nu-i nimic. E suficient să credeţi lăuntric.” Sau spun : „Nu vorbiţi despre subiectul acesta – despre buletine (n.n. acte cu cip) şi pecetluire – ca să nu se mâhnească oamenii.”… Mă mir cum de nu-şi fac probleme de conştiinţă, după toate aceste evenimente ce se întâmplă. De ce nu-şi pun măcar un semn de întrebare la tâlcuirile minţii lor ? Şi dacă-l ajută pe antihrist în pecetluire, cum de atrag şi alte suflete la pierzanie ? (…)

Hula împotriva Duhului Sfânt este dispreţuirea celor sfinte (n.n. precum unii arhierei şi preoţi ai noştri dispreţuiesc proorociile insuflate de Duhul Sfânt în cartea Apocalipsei, dispreţuiesc proorociile Sfinţilor Părinţi despre vremurile din urmă şi pecetea antihristului, adică dispreţuiesc însăşi lucrarea Duhului Sfânt). Acest dispreţ este hulă. (Unii ca aceştia) denaturează sau calcă, de pildă, un adevăr evenghelic…Nu respectă realitatea, adevărul, ci îl mototolesc întru cunoştiinţă, calcă în picioare un lucru sfânt. Şi lucrul aceste devine încet-încet o stare de fapt, o situaţie. Apoi se depărtează harul lui Dumnezeu şi omul primeşte înrâuriri demonice. Iar dacă nu se pocăieşte, în ce va spori, ferească Dumnezeu !

Deşi Sfântul Ioan Evanghelistul vorbeşte clar în Apocalipsă desprepecetluire, unii nu înţeleg. Ce să le spui ? Din păcate auzi o grămadă de neghiobii ale minţii unor „cunoscători” comtemporani. Unul spune :”Eu voi primi buletinul cu 666 (n.n. sau alte acte cu cip) şi voi pune şi o cruce .” Altul : „Eu voi primi pecetea pe frunte şi îmi voi face şi o cruce pe ea” Şi o grămadă de asemenea prostii. Ei cred ca se vor sfinţi în felul acesta, dar toate acestea sunt înşelări… Apa curata primeşte harul şi se face agheasmă, dar urină nu se face agheasmă. Piatra se face pâine prin minune. Necurăţia, însă, nu primeşte sfinţire. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este în buletinul nostru de identitate (n.n. sau alt act cu cip), pe mână sau pe fruntea noastră cu simbolul lui, nu se sfinţeşte, chiar dacă am pune şi o cruce.

Astăzi trăim în anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva să fie prooroc pentru ca să înţeleagă aceasta. Încet-încet lucrurile înaintează. Toată această situaţie ce s-a înstăpânit ne arată aceasta. De aceea cu atât mai mult acum trebuie să ne sprijinim mai mult pe rugăciune şi să luptăm împotriva răului prin rugăciune. Singura soluţie aceasta este : Să-L rugăm pe Dumnezeu să-I fie milă de făptura Sa, deşi nu suntem vrednici de milă.

Toate aceste texte adunate în aceste pagini au fost spuse de Cuviosul Paisie Aghioritul între anii 1981-1994 şi sunt extrase din volumul II : Trezire duhovnicească, seria Cuviosul Paisie Aghioritul – „Cuvinte duhovnicesti”.

Interviu cu Părintele Paisie Aghioritul – Despre antihrist şi pecetluire: Pe cât s-a vătămat Ortodoxia prin comunism, pe atât se va vătăma şi acum

Părinte, spuneţi-ne ceva despre Antihrist.

Să spunem mai bine despre Hristos… Cât putem, să fim lângă Hristos. Dacă suntem cu Hristos, ne vom teme de Antihrist? Oare nu există duh antihristic acum? Răul face duhul antihristic. Şi dacă se va naşte şi un monstru antihrist şi va face unele neghiobii, va fi luat în râs la sfârşit. Se vor petrece multe evenimente. Poate veţi apuca să trăiţi şi voi multe din semnele scrise în Apocalipsă. Încet-încet destule încep să iasă la iveală. Strig şi eu netrebnicul de atâţia ani! Situaţia este înfricoşătoare, ciudată. Nerozia a întrecut limitele. A venit lepădarea şi rămâne ca acum să vină „fiul pierzării” (2 Tes. 2:3). Totul va deveni un spital de nebuni. În harababura ce va stăpâni, fiecare stat se va ridica să facă orice-i spune cugetul. Dumnezeu să ajute, ca interesele celor mari să fie astfel încât să ne ajute. Din ce în ce vom auzi de ceva mai nou.

Vom vedea făcându-se lucrurile cele mai neaşteptate, mai neraţionale. Numai că evenimentele se vor derula cu repeziciune. Ecumenism, piaţă comună, un stat mare, o religie după măsurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sioniştii pregătesc pe cineva de Mesia. Pentru ei Mesia este împărat, adică va stăpâni aici pe pământ. Martorii lui Iehova şi ei visează la un împărat pământesc. Sioniştii vor prezenta unul şi martorii lui Iehova îl vor primi. Vor spune „Acesta este”. Se va face mare zăpăceală. În mijlocul acestei zăpăceli toţi vor cere un Mesia, ca să-i mântuiască. Şi atunci vor prezenta pe unul care va spune: „Eu sunt Imam, eu sunt al cincilea Buda, eu sunt Hristos pe care-l aşteaptă creştinii, eu sunt acela pe care-l aşteaptă Martorii lui Iehova, eu sunt Mesia evreilor”. Va avea cinci „eu”-uri ! …

Evanghelistul Ioan atunci când în prima sa epistola spune: „Copiii mei… că vine antihristul, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat…” (1 In. 2, 18), nu înţelege că aşteptatul Antihrist va fi ca prigonitorii Maximian şi Diocletian, ci că Antihristul cel aşteptat va fi într-un fel ca un diavol întrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia şi va înşela lumea. Vin ani grei, vom avea încercări mari. Creştinii vor avea mare prigoană. Şi uită-te: oamenii nici nu înţeleg că trăim în semnele vremurilor, că pecetluirea înaintează. Trăiesc ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic. De aceea spune Scriptura că va căuta să înşele, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi (Mt. 24:24; Mc. 13:22). Cei care nu vor avea intenţie bună, care nu vor fi luminaţi, se vor înşela în anii apostaziei. Pentru că cel ce nu are harul dumnezeiesc, nu are claritate duhovnicească, asemeni diavolului.

Părinte, sioniştii cred cele despre Antihrist?

Aceştia vor să stăpânească toată lumea. Ca să le reuşească scopul, folosesc vrăjitoria şi satanismul. Satanolatria o văd că pe o putere, care îi va ajuta în planurile lor. Adică vor să stăpânească lumea cu putere satanică. Pe Dumnezeu nu-L pun în socoteala lor. Se vor binecuvânta aşadar de Dumnezeu? Din asta Dumnezeu va scoate multe lucruri bune. Celelalte teorii satanice au ţinut peste 70 de ani; ale acestora nici 7 ani nu vor ţine.

Părinte, atunci când aud despre Antihrist simt o frică înăuntrul meu.

De ce te temi? Va fi mai înfricoşător decât diavolul? Acesta este om. Sfânta Marina l-a bătut pe diavol şi Sfânta Iustina a alungat atâţia. La urma urmei noi n-am venit să ne aranjăm în această lume. Semnul că se apropie împlinirea proorociilor va fi dărâmarea templului lui Omar din Ierusalim. Îl vor dărâma, ca să rezidească Templul lui Solomon, care, precum se spune, a fost zidit în locul acesta. În cele din urmă, sioniştii îl vor aşeza acolo pe Antihrist ca Mesia. Am auzit că evreii deja se pregătesc să rezidească Templul lui Solomon.

Părinte, evreii, deşi citesc Vechiul Testament, cum de nu cred în Hristos?

Nu te duci să le-o spui asta evreilor? Evreii au avut fanatism de la început. Ei înţeleg, dar egoismul îi orbeşte. Dacă ar fi luat puţin aminte, n-ar fi rămas nici un evreu (necreştinat).

Cele pe care le-au citit, cum le-au explicat?

Cum le-au explicat şi cum le explică? Noimele duhovniceşti le fac materiale. De pildă, ceea ce spune proorocul Isaia, „au înflorit pustiurile Iordanului” (Is. 35,2), să vezi cum au explicat-o. Ca să arate că a înflorit pustiul, au întors înapoi un rău, au făcut diguri, grădini, au sădit banani, lămâi, portocali, au făcut numai livezi, aşadar, spun că „a înflorit pustiul”. Pe toate aşa le explică. În timp ce cuvintele acestea ale Proorocului se referă la renaşterea lumii prin Sfântul Botez, prin baia naşterii din nou.

Acum aşteaptă pe împăratul pământesc?

Da, pe Antihrist. Rabinii ştiu că a venit Mesia şi că L-au răstignit. Am aflat de la o persoană că, atunci când un evreu trage să moară, merge rabinul şi-i spune la ureche: „Mesia a venit”. Vezi, îi mustră conştiinţa, pentru că se simt vinovaţi, dar nu se smeresc.

Părinte, peste cât timp se vor petrece aceste evenimente?

Întârzie din pricina ta şi a mea, ca să dobândim o stare duhovnicească bună. Dumnezeu încă mai rabdă, pentru că de se vor întâmpla acum ne vom pierde amândoi. Nu se spune nicăieri în învăţătura lui Hristos despre un anumit timp (Mt. 24:36; Mc. 13:32; Fapte 1:7; I Tes. 5:1;) însă Scriptura spune că semnele vremurilor vor înştiinţa despre venirea lor (Mt.24:29; Mc.13:24; Lc.21:25). Să fim întotdeauna gata şi le vom vedea atunci când se va apropia timpul. Atunci vom fi mai siguri. „Timpul şi experienţa le vor descoperi celor treji” (Sf. Andrei al Cezareii). Mi-a căzut în mână o carte care avea pe copertă un 666 mare. Ei, oameni lipsiţi de mărime de suflet! O fac ca să-l prezinte frumos pe 6 şi să obişnuiască lumea cu el. Astfel, încet-încet va veni şi pecetluirea.

Părinte, şi nasturii ce se cos la haine se vând prinşi pe nişte hârtii care au numărul 666.

Măi, şi diavolul ăsta! Pe cartelele de credit l-au pus de mult timp. Acum şi pe nasturi. Mulţi pun pe 666 ca firmă, ca să fie preferate produsele lor. Unul îl sprijină pe altul. Adică 666 să ia de la 666. S-a scris că atunci când va circula reclamă cu şarpele ce îşi mănâncă coada, asta va însemna că evreii vor stăpâni toată lumea. Acum şi-au pus numărul şi pe unele bancnote. 666 a cuprins şi China şi India.

Părinte, cum de ştiu şi totuşi pun acest număr ?

Sfântul Evanghelist Ioan ştia ce va face diavolul, precum şi proorocii au proorocit că-L vor vinde pe Hristos pentru „treizeci de arginţi”(Zah. 11:1-13;), că-L vor adăpa cu oţet (Ps. 68:22), că-I vor împărţi hainele (Ps. 21:19). Cu 2000 de ani în urmă s-a scris în Apocalipsă că oamenii se vor pecetlui cu numărul 666. „Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase”(Apoc. 13:18). Pentru evrei numărul 666 este simbolul economiei. Evreii, precum se arată în Vechiul Testament, au pus impozit concret neamurilor pe care le-au supus în diferite războaie. Impozitul anual era de 666 talanţi de aur (3 Regi 10:14 şi 2 Par. 9:13). Acum, ca să supună toată lumea, pun iarăşi acest număr de impozit vechi, care se leagă de trecutul lor slăvit. De aceea nu vor să-l înlocuiască cu alt număr. Adică 666 este simbolul lui mamona. L-au luat de la greutatea aurului – nu ştiau aceasta ce o spune Sfântul Ioan în Apocalipsă – dar nu încetează să fie mamona. Evanghelia însă spune: „sau Hristos sau mamona„. „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona” (Mt. 6:24). Lucrurile înaintează în mod programat. În America câinii umblă fiind pecetluiţi cu un emiţător şi, pac!, îi găsesc. Aşa ştiu unde se află fiecare câine. Câinii care nu au marcaj şi sunt fără stăpân, îi omoară cu raze laser. După aceea vor începe să-i omoare şi pe oameni. Au pecetluit tone de peşti şi-i urmăresc din satelit în ce mare sunt. Acum iarăşi a apărut o boală, pentru care au aflat un vaccin care va fi obligatoriu şi, ca să-l poată face cineva, îl vor pecetlui. Câţi oameni nu sunt deja pecetluiţi acolo cu raze laser, unii pe frunte şi alţii pe mână. Mai târziu, cel care nu va fi pecetluit cu nr. 666 nu va putea nici vinde, nici cumpăra, sau să ia împrumut, să fie numit într-un post etc. Îmi spune gândul că Antihrist cu acest sistem vrea să prindă toată lumea şi, dacă cineva nu este în sistem, nu va putea lucra etc., fie el roşu, fie negru, fie alb, adică toţi. Va supraveghea astfel printr-un sistem economic care va controla economia mondială şi numai aceia care au primit pecetea cu numărul 666 vor putea avea acces la schimburi comerciale.

Dar ce vor păţi oamenii care se vor pecetlui!… Mi-a spus un specialist că prin razele laser se pricinuiesc vătămări. Oamenii care se vor pecetlui vor atrage astfel razele soarelui şi vor fi atât de vătămaţi, încât îşi vor mânca limbile de durere (Apoc. 16:10). Cei care nu se vor pecetlui vor petrece mai bine decât ceilalţi, pentru că Hristos îi va ajuta pe cei ce nu s-au pecetluit. Acesta nu este puţin lucru!

Părinte, când îi va ajuta? După aceste evenimente?

Nu, chiar atunci.

Părinte, dacă nu vor putea vinde şi cumpăra, cum vor putea petrece mai bine ?

Să vezi, Dumnezeu ştie un mod, îl ştiu şi eu. Aşadar…, m-a preocupat mult subiectul acesta şi mi-a trimis după aceea… o telegramă. Măi, măi, cum le iconomiseşte Dumnezeu!

Părinte, de ce pecetluirea se numeşte şi încrestare?

Pentru că nu este la suprafaţă. Ce înseamnă „a încresta”? Nu înseamnă a trage linii adânci, crestături? Pecetluirea va fi încrestare, pe care o vor pune mai întâi pe toate produsele şi după aceea vor impune să se facă şi cu raze laser pe mâna sau pe fruntea oamenilor. Acum doi ani i-am spus unui medic din Toronto despre pecetluire şi acum, mi-a spus acela, a citit într-un ziar că în loc de cartelă cer amprentele de la mână. Ei înaintează dar nu putem spune că va fi asta sau aceea. Unele televizoare trimise în ultimul timp în Grecia au şi un aparat care urmăresc pe cei ce privesc la televizor. Peste puţin toţi cei ce vor avea televizor, vor privi la televizor, dar vor fi văzuţi şi ei. Adică vor urmări şi vor fi

urmăriţi. Li se va controla astfel prin computer toată viaţa lor; ce spun, ce fac, totul. Vezi la ce fel de dictatură s-a gândit diavolul! La Bruxelles au o clădire întreagă cu 666, în care-şi adăpostesc computerul. Acest computer poate controla miliarde de oameni – sunt aproape 6 miliarde toată lumea. Toate le vor fi cunoscute printr-o răsucire de buton. Unii europeni s-au împotrivit, deoarece se tem de dictatura mondială. Noi, ortodocşii, ne împotrivim, pentru că nu-l vrem pe Antihrist şi, fireşte, nici dictatura. Ne aşteaptă evenimente, dar nu vor dura mult. Pe cât s-a vătămat Ortodoxia prin comunism, pe atât se va vătăma şi acum.

Părinte, a spus cineva: „Cum de folosiţi bancnotă de 5.000 de drahme care are pe ea nr. 666? Acelaşi lucru este şi cu buletinul”.

Hârtia de 5.000 este ban – şi lira Angliei are pe ea pe regina Elisabeta; asta nu vătămă. „Cele ale Cezarului, Cezarului” (Mt. 22:21; Mc. 12:17). Aici însă este vorba de identitatea mea, este ceva personal; nu este ban. Identitatea înseamnă ceea ce înseamnă şi cuvântul; adică cineva se identifică cu cele pe care le declara. Ei pun pe diavolul şi să semnez că îl primesc. Cum să fac asta?

Părinte, ce legătură are acest buletin de identitate cu pecetluirea?

Buletinul de identitate nu este pecetea; este introducerea pecetluirii.

Părinte, lumea întreabă ce să facă în legătură cu noile buletine de identitate.

Atunci când vă întreabă, voi cel mai bine să le spuneţi oamenilor să întrebe pe duhovnicii lor şi să facă răbdare să vadă cum va acţiona Biserica, pentru că mulţi pun întrebări, dar puţini înţeleg răspunsurile. Deoarece eu am scris clar în broşura „Semnele vremurilor”: fiecare să acţioneze potrivit cu conştiinţa lui. Desigur, unii spun: „Ei, acestea sunt o părere a unui călugăr; nu este poziţia Bisericii”. Eu însă nu mi-am spus părerea mea, ci am formulat simplu cuvintele lui Hristos, ale Evangheliei, pentru că propria noastră părere trebuie s-o supunem voii lui Dumnezeu, ce se exprimă în Evanghelie. Alţii, spun cele contrare celor ce le-am spus eu, spunând că le-a zis Părintele Paisie. Unii, care le aud, deşi lucrurile sunt aşa de serioase, nu întreabă dacă sunt aşa, dacă într-adevăr le-am spus, ci le cred. Eu nu mă tem; le spun cu curaj. Vin şi la Colibă şi aruncă 666 în cutie. În sfârşit, asta nu-i nimic! Într-o zi mi-au pus o inscripţie pe uşă … Am crezut că a venit cineva, nu m-a găsit şi a scris „lipseşte”, ca s-o vadă şi altcineva. Dar mă uit mai bine, şi ce să văd? Era scrisă o ocară. O astfel de ocară n-am auzit nici când eram mirean. Toată această situaţie va primi o măturătură bună, dar vom trece şi noi o furtună. Pe unii îi interesează subiectul buletinelor de identitate, alţii îl exploatează şi creează probleme. Biserica trebuie să ia o poziţie corectă. Să vorbească; să explice credincioşilor ca să înţeleagă că de vor lua buletinul de identitate, asta va constitui o cădere. În acelaşi timp să ceară de la stat ca noul buletin cel puţin să nu fie obligatoriu. Dacă Biserica ia o poziţie serioasă, se va respecta libertatea credincioşilor, aşa încât cel ce vrea îşi va lua noul buletin, iar cel ce nu vrea, să-l păstreze pe cel vechi; atunci vor plăti numai câteva nuci tari, pentru că ceilalţi le vor sta împotrivă. Cei ce vor voi să se folosească (lumeşte) vor avea noul buletin, iar ceilalţi, sărmanii, cei credincioşi, vor avea buletinul vechi şi-i vor chinui.

Acum, fiindcă ministrul a făgăduit să nu pună 666 în buletinele de identitate, nici la vedere, nici nevăzut, şi asta e ceva. Vom avea răbdare şi se va vedea ce va fi şi numai faptul că spun că nu îl pun pe 666 este ceva. Se leapădă şi ei înşişi. Să vedem în cele din urmă ce vor pune. Până să circule noile

buletine de identitate, poate veni urgia lui Dumnezeu. După aceea, nu înseamnă că în 24 de ore toţi vor trebui să-şi scoată buletine noi. Să iasă primele; se vor examina, să iasă ministrul mincinos, şi atunci lupta va fi dreaptă. Dacă acum continuăm protestele, aceia vor spune: „Iată, aceştia pricinuiesc tulburare. Deşi nu s-a pus problema, ei strigă şi protestează”. Câinele, dacă e păzitor bun, latră atunci când vine hoţul. Când pleacă, tace. Dacă însă continuă să latre, atunci nu e păzitor bun. (…)

Cei trei ani şi jumătate vor fi grei şi o vor plăti unii care nu vor fi de acord cu acest sistem. Pentru unii ca aceştia vor găsi vreo pricină şi-i vor băga în închisoare. După un an îi vor duce în alt oraş pentru cercetări, ca să treacă pe la alt tribunal; dintr-un oraş în altul. După aceea vor spune: „Să ne ierţi, eşti nevinovat. Dacă ai fi fost pecetluit, am fi cercetat despre tine într-un minut. Acum însă nu-ţi putem face control”.

Părinte, vor putea impune pecetluirea cu sila?

„Politeţea” lor nu va ajunge până acolo! Vor fi politicoşi pentru că vor fi … europeni. Vor arăta că sunt la înălţime. Nu vor chinui pe oameni, dar omul nu va putea trăi, dacă nu are pecetea. Vor spune: „Fără pecete vă chinuiţi! Dacă aţi fi primit-o, nu aţi fi trăit aşa de greu. Nu vor putea folosi nici monezi de aur, nici dolari dacă vor avea. De aceea, dacă fiecare se va îngriji să trăiască de pe acum simplu, în cumpătare, va putea trăi în acei ani. Să aibă un ogoraş, să cultive grâu, cartofi. Să pună puţini măslini şi atunci, cu vreun animal, cu vreo capră, cu puţine găini va putea înfrunta nevoile familiei sale. Pentru că şi provizii de ar face, nu-i vor folosi mult, deoarece alimentele nu ţin mult, ci se strică repede. Fireşte, greul va dura puţin, trei ani-trei ani şi jumătate. Pentru cei aleşi se vor scurta zilele. Nu-şi vor da seama când au trecut. Dumnezeu nu va lăsa pe om neajutorat.

Părinte, în aceşti ani grei va interveni Hristos?

Da. Vezi, dacă aici unui nedreptăţit, care are dispoziţie bună, fiindcă este îndreptăţit să primească ajutorul dumnezeiesc, i se arată de multe ori sfinţii, Maica Domnului, Hristos, ca să-l mântuiască, cu cât mai mult atunci când sărmana lume se va afla într-o situaţie atât de grea. Va fi o vijelie, o mică ocupaţie a lui Satana – Antihrist. După aceea va mânca o palmă de la Hristos, se vor cutremura toate neamurile şi va veni pacea în lume pentru mulţi ani. De această dată Hristos va da o ocazie ca să se mântuiască făptura Sa. Hristos îşi va lăsa făptura Sa? Se va arăta la punctul culminant, când oamenii nu ar mai putea ieşi singuri, ca să-i mântuiască din mâinile lui Antihrist. Oamenii se vor întoarce la Hristos şi va veni în toată lumea o linişte duhovnicească pentru mulţi ani. Unii leagă a Doua Venire de această intervenţie a lui Hristos. Eu nu pot spune asta. Gândul îmi spune că nu va fi a Doua Venire, când va veni ca Judecător, ci o intervenţie a lui Hristos, pentru că sunt atâtea fapte care nu s-au petrecut încă. Va interveni Hristos, va da o brâncă acestui întreg sistem, va pedepsi tot răul şi în cele din urmă îl va transforma în bine. Drumurile se vor umple de locuri de închinare. Autobuzele vor avea icoane pe dinafară. Toţi oamenii vor crede. Te vor trage să le vorbeşti despre Hristos. Aşa se va propovădui Evanghelia la toată lumea. Şi atunci Hristos va veni ca Judecător să judece lumea. Altceva este Judecata, altceva o intervenţie a lui Hristos, ca să ajute făptura Sa.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, „Cuvinte duhovniceşti II – Trezire duhovnicească”, Ed. Evanghelismos, 2003