Astăzi am primit pe mail următoarea rugăminte:

„Sărut-mâna, părinte. Vă rog frumos dacă puteți și binevoiți să traduceți din această înregistrare de la minutul 28:02 pana la 29:34.”

După cum se vede, înregistrarea are și subtitrare în limba engleză, pentru cei care nu știu limba greacă.

Nu am ce să adaug din punct de vedere patristic la ceea ce spune Pr. Prof. Theodoros Zisis, pentru simplul fapt că cel mai bine se pricepe sfinția sa la acest subiect și este și un om care a împlinit cele cerute de Sfinții Părinți, fiind prigonit de eretici pentru aceasta.

Răspunsul meu la cele cerute pe mail a fost următorul:

„Foarte interesant. Pr. Theodor Zisis spune că verbul „a dărui” din formula – Întâi pomenește, Doamne, pe episcopul nostru… pe care dăruiește-l – este în varianta originală, în limba greacă, la modul condițional-optativ, nu la imperativ, cum sună în limba română (adică sensul este: dacă el învață cuvântul adevărului, atunci să îl dăruiești cu…), arătând că cerem de la Dumnezeu să îi dea episcopului sănătate, lungime de zile etc cu condiția ca acesta să învețe drept cuvântul adevărului. Mai întâi el trebuie să respecte învățătura de credință, ca noi să ne rugam pentru el.”

Câteva observații, care au fost subliniate și într-o mică sinaxă (întâlnire frățească, nimic oficial, să nu se teamă cei care flutură sabia „legitimității”) cu mirenii, care a avut loc la București, de curând:

a) Momentul acesta al rostirii formulei: Întâi pomenește, Doamne… este după ce s-a cântat Axionul (Cuvine-se cu adevărat sau cel al praznicului, după caz), la Sfânta Liturghie, adică după epicleză (prefacerea Cinstitelor Daruri în Trupul și Sângele Domnului, prin invocarea Tatălui, Care trimite pe Duhul Sfânt și are loc prefacerea, adică Duhul Sfânt ni-L face prezent, ca într-o nouă Cincizecime, pe Fiul).

b) Imediat după epicleză, preotul pomenește – nenominal – pe toți sfinții: patriarhi, prooroci, apostoli, mucenici, mărturisitori etc (adică face un rezumat al Proscomidiei, recapitulând pe cei care se află pe Sfântul Disc, în jurul lui Hristos). Apoi – subînțelegând verbul „a pomeni”, la modul imperativ, timpul prezent (desigur, nu ca o poruncă, ci ca o rugăciune – pomenește), spune: Mai ales pe Preasfânta, Curata…

c) În timp ce se cântă Axionul, preotul îi pomenește – recapitulativ – pe Sfinții prăznuiți în ziua respectivă, pe conducătorii țării, poporul, pe toți cei bolnavi, călători etc, pe vii și pe adormiți, adică face o recapitulare pe larg a Proscomidiei, arătând că nu este NIMENI în jurul lui Hristos pe Sfântul Disc (reprezentat prin miride – părticele de prescură, de anumite forme și mărimi – a se vedea rânduiala Proscomidiei) CARE SĂ NU FIE ORTODOX.

d) Iar pe primul dintre toți aceștia (fii ai Bisericii) se roagă preotul – în numele și cu acordul poporului – să fie pomenit înaintea lui Dumnezeu și să aibă parte de toate binecuvântările posibile. Cine este? Episcopul locului. Pentru că Liturghia se face în numele lui? Nu. Pentru că fără el nu ar veni harul la Sfânta Liturghie? Nu. Pentru că ne-a dat salariul și parohia? Nu. Pentru alte motive lumești? Nu. Dar pentru ce? Pentru că ESTE ORTODOX (drept învață cuvântul adevărului). Dacă nu este ortodox în cugetare, mărturisire și lucrare, NUMELE EPISCOPULUI NU ARE CE CĂUTA LÂNGĂ HRISTOS, căci este vrăjmaș al Lui, mărturisind erezii.

e) bietul preot – în situația de azi din B.O.R. – îl pomenește pe episcop, vrând-nevrând. Adică ce face? Trântește (iertați cuvântul) o minciună gogonată: că episcopul este ortodox și îl pune în fața tuturor, cerând binecuvântare de la Dumnezeu pentru el. Adică preotul minte cu bună-știință, din motivele lui. Apoi, peste vreo câteva minute, preotul se va împărtăși cu Sfintele Taine, adică cu Hristos-Adevărul, după ce a mințit că episcopul este ortodox, după ce L-a mințit în față (la modul cel mai pragmatic al cuvântului, căci ÎN FAȚA LUI ESTE HRISTOS EUHARISTIC, VIU ȘI ADEVĂRAT). Eu, personal, ca preot nu aș îndrăzni să fac așa ceva, temându-mă de moarte fulgerătoare.

f) vine acum echipa lui Chirilă să liniștească mințile preoților pomenitori de eretici să le spună că ei nu au nici o vină, sunt în regulă. Adică, Îl minți pe Hristos în față, te înhăitezi cu Veliar, cu tatăl minciunii (Ioan 8, 44) și spui că totul este ok?

g) consecința pomenirii ereticului este osândirea de către Dumnezeu împreună cu acesta. Și nu este o singură osândă:

1. Prima osândă: împărtășirea cu nevrednicie, ca un mincinos și hulitor al Adevărului;

2. A doua osândă: o conștiință care te mustră, te macină, zi și noapte, căci știi că ceea ce este cel mai sublim în univers – împărtășirea cu Hristos – ai transformat-o în roșcove.

3. A treia osândă: Întunecarea minții, dobândirea unei schizofrenii duhovnicești, tot mai accentuate.

4. A patra osândă: Nebunia (precedată, în cazul multora, de transformarea în torționari – unelte ale ereziarhului – pentru a-și amuți conștiința tot mai vinovată, prin împărtășirea iar și iar spunând minciuni, adică scuipând în fața lui Hristos, ca odinioară evreii: Proorocește, Hristoase, cine te-a lovit? – te-a mințit – în cazul acesta)

Soluția este unică: îngrădirea de erezie și încetarea oricărei comuniuni de rugăciune cu cei rămași în lațurile ereziei.

Cu respect pentru Adevăr,

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

____________
Sursa – http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2018/01/12/sensul-patristic-al-intreruperii-pomenirii-episcopului-propovaduitor-de-erezie-cateva-observatii-actuale/