“Scopul meu nu este să vă înspăimânt, ci să vă atrag atenția la ce se petrece în jurul nostru. Cu adevărat ca este chiar mai târziu decât credeam cu toții: Apocalipsa se întâmplă chiar acum. Și cât este de trist să vezi creștini, mai ales tineri ortodocși, peste capetele cărora plutește amenințător această tragedie incalculabilă și care cred că pot duce mai departe ceea ce ei numesc „o viață normală” în aceste vremuri cumplite, făcându-se parte integrantă din capriciile acestei generații stupide, care se auto-divinizează, absolut inconștientă de faptul că paradisul nebunilor în care trăim este pe cale să se prăbușească, absolut nepregătită pentru vremurile de disperare spre care ne îndreptăm.

Nici măcar nu mai este vorba de cine este un „bun” creștin-ortodox, sau unul „prost”; întrebarea care se pune acum este aceasta: va mai supraviețui măcar credința noastră? Pentru mulți, nu va mai supraviețui; Antihristul care va veni va fi mult prea atrăgător, mult prea în spiritul preocupărilor lumești după care tânjim, pentru ca majoritatea oamenilor să-și dea măcar seama că și-au pierdut creștinismul înclinându-se în fața lui. Apartenența de suprafață nu este suficientă; trebuie să ne miște ceva pe dinăuntru, ceva ce să ne facă diferiți de lumea din jurul nostru, chiar dacă lumea își spune „creștină” sau chiar „ortodoxă”.

Să păstrăm și să hrănim aceste calități ale adevăratei viziuni ortodoxe asupra lumii despre care am vorbit mai devreme: o viață și o atitudine normală, iubitoare și iertătoare, nu gravitând în jurul sinelui, ci păstrându-ne inocența și spiritualitatea chiar și cu o deplină conștiință a propriului nostru păcat și a puterii ispitelor lumești din jurul nostru. Dacă trăim cu adevărat această viziune ortodoxă asupra lumii, credința noastră va supraviețui șocurilor care ne așteaptă și va fi o sursă de inspirație și de mântuire pentru cei care îl vor căuta în continuare pe Hristos, chiar și în toiul naufragiului umanității, care a început deja în zilele noastre”.

 

Cuviosul Seraphim Rose