1.    „Cuvântul care contribuie la mântuirea sufletelor noastre joacă rolul unei semințe. Deci așa cum plugarii lucrează mai întâi pământul cu plugul, după care aruncă în el semințele, tot așa și noi trebuie să ne lucrăm și să ne pregătim pe noi înșine spre primirea seminței cerești, adică a cuvântului înțelepciunii duhovnicești. Căci nu suntem un pământ neînsuflețit și insensibil, ca să ne primim cultivarea și semințele de la alții, ci suntem un pământ însuflețit care respiră și cuvântător. De aceea trebuie să ne pregătim pe noi înșine prin pocăință. Iar ca să vă arăt și începutul pocăinței și cultivării sufletului, aceasta e ceea ce făceau de la ei înșiși cei ce veneau la botezul lui Ioan, căci zice Scriptura: „Ieșeau și se botezau în Iordan mărturisindu-și păcatele lor” (Mt 3, 5; Mc 1, 5).

2.    Așadar, mărturisirea păcatelor e începutul acestei cultivări, adică al pocăinței și pregătirii ca să primească cineva în sine cuvântul lui Dumnezeu care poate să mântuiască sufletele noastre; căci și plugarii de aceea au inventat aratul, pentru că acesta scoate din sânul pământului rădăcinile sălbatice și-l face în stare să primească semințele și răsadurile noastre. Același lucru îl face și mărturisirea ogorului cuvântător al inimii: dezgroapă și scoate patimile rele din ascunsul ei și o face gata spre primirea sfintelor semințe și în stare de cultivarea și purtarea roadelor virtuților. Căci așa cum după căderea lui Adam pământul a ajuns să nască spini și pălămidă (Fc 3, 18) și celelalte plante nefolositoare, tot așa și inima omului a ajuns să nască patimile și gândurile de rușine și rele, și păcatele care ies din ele.

3.    De aceea e necesar, fraților, ca fiecare din noi să aibă un părinte duhovnicesc și să vină la el cu credință, să se smerească înaintea lui și să-i vestească patimile rele ale inimii și, primind medicina duhovnicească, să scoată din suflet spinii și pălămida păcatului, pe care fiecare din voi le-ați crescut la sân prin viața pătimașă și iubitoare de plăcere, și așa să vă plecați urechile la învățătura Duhului și să ascultați la cele propovăduite și spuse înainte de noi spre folosul comun, iar prin iertarea și binecuvântarea de la noi să vă împăcați cu Cel care din neasemănata Sa iubire de oameni a plecat cerurile și S-a pogorât și a aruncat semințele mântuirii în inimile celor ce-L ascultă. Nimeni dintre voi să nu se abțină de la acest început al pocăinței, căci cum va înainta mai departe și va progresa mai bine, dacă nu s-a atins nici măcar de începutul virtuților?

4.    E necesar însă ca voi toți să vă sârguiți spre aceasta mai cu seamă acum, căci aceste patruzeci de zile ni s-au dat de purtătorii de Dumnezeu Părinți ca înainte-curățire, fiindcă duc spre prăznuirea anuală a nașterii după trup a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în care e obiceiul pentru aproape toți creștinii să vină la împărtășirea Sfântului Său Trup și Sânge și prin Acesta să se unească cu El și să se facă în chip dumnezeiesc un duh și un trup cu El. Căci dacă, așa cum a arătat mai înainte cuvântul nostru și cum va mai înfățișa înaintând, fără mărturisire și pocăința care urmează nimeni nu va fi vrednic nici măcar de primirea cuvintelor dumnezeiești, cum va primi cineva în sine Însuși Trupul și Sângele lui Hristos fără să se fi curățit mai înainte prin mărturisire și pocăință pe măsura greșelilor lui? De aceea și marele Pavel dă mărturie și vestește spunând: “Să se pună la încercare fiecare pe sine însuși, și așa să mănânce din această Pâine și să bea din acest Pahar; căci cine mănâncă și bea cu nevrednicie, osânda își mănâncă și bea, nedeosebind Trupul Domnului” (1 Co 11, 28), nedeosebind adică faptul că acest Trup fiind fără păcat nu va binevoi să locuiască într-un trup îndatorat păcatelor.

5.    Căci dacă nu e cu putință să-și întindă mâinile spre Hristos și să se roage celui care nu le are curate de păcat și n-a îndepărtat mai întâi toată ura și gândurile care vin din aceasta – iar acest lucru îl arată iarăși Pavel zicând: “Vrem să vă rugați în tot locul ridicând mâini cuvioase, fără mânie și gânduri” (1 Tim 2, 8 ) – și dacă n-avem îndrăznire spre Dumnezeu fiindcă n-am agonisit o conștiință necondamnată – cum spune ucenicul cel iubit al lui Hristos, Ioan Teologul: “Dacă inima noastră nu ne condamnă, avem îndrăznire la Dumnezeu” (1 In 3, 21) – cum vom avea în noi înșine pe Dumnezeu și ne vom face concorporali cu El, dacă n-am îndepărtat mai întâi de la noi păcatele prin mărturisire, nici n-am curățit murdăria care se face sufletului de la ele prin milostenie, curăție, înfrânare, rugăciune și străpungere a inimii și celelalte fapte ale pocăinței? Sau nu cumva Dumnezeu nu va primi darul tău, dacă nu ești curat atât tu însuți, cât și el – iar acest lucru l-a arătat pe de o parte prin Cain care n-a fost atent la darurile lui, ci i-a zis: “Nu, dacă le-ai adus corect, dar nu le-ai împărțit corect” (Fc 4, 7), apoi prin Legea veche, care oprea să se aducă la casa lui Dumnezeu plata unei desfrânate (Dt 23,19), iar mai apoi spunând prin Evanghelie: “Du-te mai întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi venind adu darul tău” (Mt 5, 24) – dar îți va da ție, celui ce nu te-ai curățit mai înainte prin mărturisire și pocăință marele Lui dar, Trupul Său? Ce spui? Dumnezeu însă nu vrea nici măcar ca îndreptările Lui să fie grăite de o gură necurată, căci zice Scriptura: “Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce povestești îndreptările Mele și iei legământul Meu în gura ta?” (Ps 49, 19). Nu lasă deci legământul Său să fie luat într-o gură necurată, dar va da Trupul Său într-o asemenea gură?

6.    De aceea să ne curățim mai înainte, fraților, și gura și trupul și gândirea, și să ne apropiem cu conștiință bună și curată. Căci dacă lucrătorii în aramă și aurarii care topesc în jurul aramei aur sau argint sau altceva asemănător vrând să adauge prin lustruire floarea culorii, mai întâi le răzuiesc curățind orice murdărie, cu cât mai mult noi, care urmează să fim auriți într-un mod mai bun sau mai bine și să fim îndumnezeiți, trebuie să ne curățim mai înainte de orice întinăciune a trupului și a duhului? Căci nu ne facem strălucitoare numai suprafața, ca arama lustruită, ci toate cele dinăuntru. Să ne apropiem astfel după ce ne-am spălat mai înainte de petele din adâncul sufletului. Fiindcă așa ne vom apropia și de mântuire.


7.    Dacă însă ne apropiem cu o rea conștiință, nedobândind prin mărturisire iertarea de la cel ce a primit puterea de a lega și dezlega unele ca acestea, înainte de a ne fi întors de la Dumnezeu, înainte de a ne fi îndreptat după îndreptarul evlaviei, atunci ne apropiem negreșit spre osânda noastră și pedeapsa veșnică, alungând înseși îndurările dumnezeiești și răbdarea Lui față de noi, “căci am călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, am socotit sânge comun sângele testamentului cu care ne-a sfințit și am batjocorit harul Duhului” (Evr 10, 29). Căci cel care a rupt mantia împărătească și cel care a aruncat-o în noroi, vor fi supuși negreșit aceleiași osânde, iar cel care a vărsat un parfum în noroi și cel ce l-a încuiat într-un vas împuțit au făcut același rău. Prin urmare, darul dumnezeiesc nu pățește nimic, căci este nepătimitor, dar zboară de la noi în chip nevăzut, căci “mirul nu se încredințează unui vas putred”; iar ceea ce a pățit, dacă e supus pătimirii, ajungând netrebnic, aceea o va suferi în chip nevrednic cel care I-a adus ofranda.

8.    Să ne facem, așadar, vrednici prin pocăință, sau mai bine zis să ne aducem ofrandă pe noi înșine prin faptele pocăinței Celui ce poate să facă vrednici din nevrednici; și așa să ne apropiem cu o nădejde ce nu va fi rușinată și cu credință privind nu simplu la ceea ce se vede, ci la cele ce nu se văd. Fiindcă Pâinea aceasta e ca o perdea care ascunde înăuntru dumnezeirea; acest lucru arătându-l dumnezeiescul Pavel spunea că El “ne-a înnoit o cale nouă și vie prin perdea, adică prin trupul Său” (Evr 10, 20) și prin el urcă la ceruri cetățenia noastră – căci acolo e Pâinea aceasta – și intrăm în Sfânta Sfintelor cea adevărată prin ofranda în curăție a trupului lui Hristos: “Să ne apropiem deci, fraților, cu inima adevarată în certitudinea credinței” (Evr 10, 22).

9.    Căci de aceea se numesc Taine, pentru că nu este pur și simplu ceea ce se vede, ci ceva duhovnicesc și de nespus; și dacă, precum spunea Domnul, “Duhul e ceea ce face viu, carnea nu folosește la nimic” (In 6, 63), dacă te uiți numai la ceea ce apare, nu te vei folosi cu nimic, dar dacă te uiți la Duhul, adică dacă vezi însăși Pâinea care stă înainte în chip duhovnicesc, atunci te vei face viu împărtășindu- te din ea. Căci Ea este “mâncarea care nu piere, ci rămâne spre viața veșnică” (In 6, 2-7), Pâinea cea adevărată Care coboară din cer, Care e vie și dă viață lumii; pe Care cine nu o mănâncă, nu va fi viu, dar cel care o mănâncă va fi viu în veac, nu numai înviind, ci și slobozit fiind de pedeapsă și dobândind împărăția veșnică. Căci despre această Pâine Domnul le-a vorbit nu numai ucenicilor Lui la Cina cea de Taină, ci a glăsuit limpede învățând deschis și cu îndrăzneală în sinagogă și spunând: “Pâinea pe Care Eu o voi da pentru viața lumii este trupul Meu” (In 6, 51), și iarăși: Dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică (In 6, 53-54). O, ce minune! Vai, ce măreție a iubirii, pe care Dumnezeu a revărsat-o peste noi cu bogăție! Ne-a născut din nou prin Duhul și ne-am făcut un duh cu El, precum spune Pavel: “Cine se lipește de Domnul e un duh cu El” (1 Co 6, 17).

10. Deci ca să fim una cu El nu numai după duh, ci și după trup, carne din carnea Lui și os din oasele Lui, ne-a dăruit contactul intim cu El prin această Pâine. Căci orice iubire își are desăvârșirea printr-o unire, iar începutul dintr-o asemănare (…) Dar iubirea conjugală pare a avea ceva mai mult decât celelalte, “căci din această pricină va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi cei doi un trup” (Mt 19, 5), „Taina aceasta mare este, spune dumnezeiescul Pavel, dar eu vorbesc despre Hristos și despre Biserică” (Ef 5, 32). Acolo deci se vor lipi într-un singur trup, nu și într-un singur duh; noi însă prin împărtășirea acestei Pâini dumnezeiești nu ne lipim numai, ci ne amestecăm cu trupul lui Hristos și devenim nu numai un trup, ci un duh cu El. Vezi că măreția covârșitoare a iubirii lui Dumnezeu față de noi are loc și se arată prin dăruirea acestei Pâini și a acestui Pahar? Fiindcă potrivit Psalmistului, „jertfă și ofrandă n-ai voit, dar ne-ai întocmit un trup” (Ps 39, 7; Evr 10, 5).

11.     O, ce comuniune multiplă și nespusă! Hristos S-a făcut frate cu noi, intrând în comuniune cu noi atât prin trup, cât și prin sânge și prin ele asemănându-Se nouă; ne-a câștigat robi adevărați ai Lui răscumpărându-ne prin acest Sânge; ne-a făcut prieteni ai Lui dăruindu- ne arătarea acestor Taine; ne-a legat și armonizat cu Sine Însuși prin împărtășirea acestui sânge făcându-Se un trup cu noi. Dar și Tată al nostru S-a făcut prin dumnezeiescul Lui botez și ne hrănește la sânii Săi ca o mamă iubitoare pruncii sugari; și, lucru încă și mai mare și mai uimitor, nu ne hrănește numai cu Sânge în loc de lapte, dar și cu Trupul Său, și nu numai cu Trupul Său, dar și cu Duhul Lui, păstrând pururea nemicșorată noblețea dată noua de El, ducând spre o dorință mai mare și împlinind această dorință, lăsându- Se nu numai văzut, ci și atins și făcut desfătarea noastră, și ținut de fiecare din noi în inimă și în înseși măruntaiele noastre, și spunând: “Veniți, mâncați Trupul Meu și beți Sângele Meu cei ce doriți viața veșnică, ca să nu fiți numai după chipul lui Dumnezeu, ci și dumnezei și împărați veșnici și cerești, îmbrăcați în Mine, împăratul și Dumnezeul cerului, înfricoșători pentru demoni, dar minunați pentru îngeri, fii iubiți ai Tatălui ceresc, pururea vii, frumoși la fiii oamenilor, locaș plăcut al preaînaltei Treimi“.

12.    Căci dacă prefigurarea acestui Trup l-a îndreptat pe Avraam (Fc 14, 18; 15, 6; 22, 2-19), dacă prefigurarea acestui Sânge i-a păzit în Egipt vii pe întâii-născuți ai lui Israel (Is 12, 23), dacă prefigurarea acestui Sânge a curățit și sfințit însăși Sfânta Sfintelor, a arătat pe pământ un cort al Numelui lui Dumnezeu și a făcut preoți, arhierei și unși ai Domnului (Is 16, 34; Evr 9, 11 sq), dacă prefigurarea a lucrat acestea, ce va lucra adevărul lor? Aaron nu intra fără această prefigurare în sanctuar, nici noi nu vom putea păși în cele cerești dacă nu ne împărtășim de acest adevăr al lui, nici nu vom avea sălaș în ceruri, nici nu vom fi sălaș al Dumnezeului cerurilor, nici jertfă vie și sfântă bineplăcută lui Dumnezeu; căci numai prin El am dobândit apropierea. “Căci ce folos ai de sângele meu, de mă cobor în stricăciune?“, spune împăratul și prorocul David (Ps 29, 9).

13.    De aceea, să ne amestecăm sângele cu Sângele lui Dumnezeu, ca să ștergem stricăciunea din el, fiindcă mult și negrăit folos e în acest Sânge. El ne face noi în loc de vechi, și veșnici în loc de vremelnici; ne face nemuritori și veșnic înfloritori, ca niște pomi sădiți lângă curgerile apelor (Ps 1, 3) dumnezeiescului Duh, din care se adună rod spre viața veșnică. Căci din rai tâșnea un izvor sensibil și adăpa fața pământului născând râuri sensibile (Fc 2, 10); dar din această Sfântă Masă, pe care potrivit psalmistului Hristos “ne-a gătit-o împotriva” demonilor și patimilor “care ne necăjesc” (Ps 22, 5), țâșnește un izvor care naște izvoare duhovnicești, adapă suflete, le urcă până la cer și întoarce ochii îngerilor spre frumusețea în care se vede diversitatea înțelepciunii lui Dumnezeu (Ef 3, 10), îi aduce să dorească să se plece spre cele dăruite nouă printr-un asemenea Sânge. Căci apropiindu-ne de aceste Taine ne facem purpură împărătească, sau mai bine zis sânge și trup împărătesc, și ne prefacem – o, ce minune! – într-o finalitate dumnezeiască, întrucât strălucirea lui Dumnezeu vine tainic asupra noastră, ne învăluie în chip extraordinar, ne face unsi-hristoși ai lui Dumnezeu și ne dă putere să strălucim ca soarele în prezența Tatălui nostru potrivit făgăduinței Lui (Mt 13, 43), numai să nu împiedice acest lucru vreo pată pusă pe sufletul celui ce se apropie.

14.    De aceea, nu numai să ne curățim înainte și așa să ne apropiem, dar să fim atenți la noi înșine și, după ce am dobândit acest dumnezeiesc dar, să arătăm și multă pază, ca să rămânem mai presus de patimi și să vestim virtuțile Celui ce a binevoit a locui în noi plecând de la asemănarea cu El în acestea arătată în noi. Să ne gândim cu Cine ne unim și de ce lucruri ne-am învrednicit și, uimiți de măreția covârșitoare a darului și a iubirii față de noi, să ne rânduim fapta, cuvântul și gândul după “voința bună, bine-plăcută și desăvârșită” a lui Dumnezeu; fiindcă un sânge al unui nou testament întărește acest Nou Testament, adică Evanghelia lui Hristos, căci spune: “Un testament intră în vigoare după moarte” (Evr 9, 17). Așadar, împărtășindu-ne de Sângele Testamentului lui Hristos, să nu-L facem lipsit de vigoare prin faptele noastre, ca să nu fim supuși unei osânde și pedepse veșnice, pentru că am socotit un sânge comun Sângele Testamentului în care am fost sfințiți (Evr 10, 29). Căci pe cât de mare e făgăduința făcută celor ce păzesc sfințirea din împărtășire – căci e făgăduită împărăția cerurilor – pe atât de mare e și pedeapsa celor ce s-au făcut netrebnici după ce au primit darul; “căci dacă încălcând cineva legea lui Moise, e ucis fără milă, de o cât mai aspră pedeapsă se va învrednici cel ce a socotit sânge comun Sângele Testamentului și a batjocorit acest mare har?” (Evr 10, 28-29).

15.    Noi însă, fraților, vă rog să păzim pentru noi înșine nemicșorat harul lui Dumnezeu, întinzându-ne, întregi spre ascultarea și împlinirea sfintelor porunci și aducându-ne pe noi înșine ofrandă lui Dumnezeu prin fapte, fiindcă și Acela S-a dat pe Sine însuși pentru noi. Însuși Tatăl L-a dat pe Fiul Său Unul-Născut pentru noi, Însuși Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu S-a dat pe Sine Însuși, iar noi nu ne vom da la rândul nostru pe noi înșine nu pentru Acela, ci pentru noi înșine? Cum însă ne vom da pe noi înșine lui Hristos Care S-a dat pe Sine însuși pentru noi? Dacă vom îmbrățișa iubirea față de El și a unora față de alții; dacă ne vom smeri sub mâna tare a lui Dumnezeu și din pricina Lui atât față de noi înșine, cât și unii față de ațlii “negândind la cele înalte, ci lăsându-ne duși spre cele smerite” (Rm 12, 16); dacă ne vom răstigni după putință trupul împreună cu patimile și cu poftele lui (Ga 5, 24), dacă “ne vom omorî mădularele noastre pământești, beția, desfrânarea, necurăția, lăcomia, și orice patimă rea” (Col 3, 5); dacă vom muri pentru păcat și vom trăi pentru virtute.

16.    Fiindcă acestea ne învață trupul răstignit al lui Hristos care ne este pus înainte spre hrană; căci de El suntem în același timp hrăniți și învățați să avem comuniune cu virtuțile și patimirile Lui, ca să trăim și să împărățim veșnic împreună cu El. Acest lucru l-a vestit mai dinainte spunând prin prorocul David: “Jertfa de laudă Mă va slăvi, și acolo e calea în care îi voi arăta lui mântuirea Mea” (Ps 49, 23). Căci, întrucat e celebrat spre aducerea-aminte a celor săvârșite de El pentru noi, este o jertfă de mulțumire, de slavă și de laudă pentru El. Și întrucât însuși Trupul și Sângele lui Hristos stă înainte cu adevărat, El grăiește lui Dumnezeu și Tatăl mult mai bine decât sângele lui Abel – fiindcă acela strigă la Dumnezeu împotriva fratelui său (Fc 4, 10), dar Acesta strigă pentru noi, al căror frate a socotit lucru vrednic să se facă Hristos, făcându-ni-L milostiv și împăcându-ne cu Tatăl Cel mai de sus – ne grăiește însa și nouă, arătându-ne limpede calea iubirii, fiindcă El S-a golit pe Sine Însuși până la noi din iubirea Lui pentru noi și Și-a pus sufletul pentru noi arătându-ne calea smereniei, “pentru că în smerenia Sa judecata Lui s-a ridicat, și a fost adus ca o oaie spre junghiere” (Is 53, 7), calea ascultării, pentru că El Însuși a ascultat de Tatăl până la cruce și moarte (Flp 2, 8), calea care ne dăruie prin omorârea patimilor viața veșnică. Pentru că și El S-a făcut mort, și iată e viu în veci, făcându-i vii pe cei ce se lipesc de El prin virtute și credință, slăvindu-i și fiind slăvit de ei, împreună cu Părintele Său fără de început și cu Preasfântul, bunul și de viață făcătorul Său Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

.

  Sfântul Grigorie Palama

Puteți descărca acest text în format electronic pdf de aici:

sfantul-grigorie-palama–despre-marturisire-si-impartasire_cuvant-la-inceputul-postului-nasterii-Domnului

.